wolffzeit

Cartea poștală inscriptionată cu textul „Hermannstadt ~ Stadttheater und alte Befestigunstürme“ // „Sibiu ~ Teatrul orășenesc și turnuri vechi de fortificație“ a fost realizată la începutul sec al XX-lea.

În Piața Mică, la ieșire spre Piața Huet, se afla o casă „enigmatică” alipită de actuala clădire Piața Mică 6. În plan, clădirea avea o formă de tip poligon neregulat, impusă de spațiul îngust de trecere între construcțiile existente cum se poate observa în planul orașului Sibiu din 1875.
Clădirea demolată la mijlocul sec al XIX-lea (1848) a fost în proprietatea organistului Bielz și era cunoscută sub denumirea de casa „Zum lustigen Bauer” // „La țăranul vesel”, posibil după numele unei crâșme care a funcționat cândva în casa respectivă.

În această poză se vede casa din Piața Mică nr. 6 fotografiată dinspre Piața Huet. La parterul clădirii se află azi restaurantul Union. Casa lui Bielz, cunoscută sub denumirea de „La țăranul vesel”, se afla alipită de latura sudică a clădirii Piața Mica nr. 6 – în fotografie, „locul” în care se află femeie cu bluză albă și fustă neagră…

Emil Sigerus pomenește această casă în cartea „Despre vechiul Sibiu” vol.I // „Vom alten Hermannstadt” editată 1922. În „Cronica orașului Sibiu 1100-1929“ // „Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929“ același Sigerus notează: „1848 – Durch Abbruch eines Hauses wird die Fahrstraße zwischen Kleinem Ring und Kirchhofplatz erweitert.” // „1848 – Drumul dintre Piața Mică și Piața Bisericii (Piața Huet) este extins prin demolarea unei case.”
Pictorul amator Johann Böbel a desenat/ poziționat această clădire în planul orașului Sibiu din 1875, completat de el în anul 1883 cu desene și texte explicative prețioase. Această clădire apare și în renumitul „Album” realizat de același Böbel în 1887:
Planul orașului Sibiu desenat de Johann Böbel 1883:
Nr. 3. Casa Bielz, numită „La țăranul vesel”, a fost demolată în anii ’50.
„Nr. 3. Bielz’sche Haus, genannt „Zum lustigen Bauer”, ist in den 50ziger Jahren abgetragen worden.” 
Albumul realizat de Johann Böbel 1887:
X. În anii 1950, casa numită „La țăranul vesel” a fost demolată pentru a lărgi intrarea în Piața Huet (cunoscută anterior ca cimitir). (Proprietarul a fost Bielz, organist).
„X. In den 50ziger Jahren ist zur Erweiterung der Einfahrt auf den Huetplatz (früher Friedhof genannt) das Haus genannt zum lustigen Bauern abgetragen worden. (Eigentümer war Bielz, Organist).”

După demolarea clădirii „La țăranul vesel” a fost reconstruită actuala casa de la nr. 6 întegrându-se o parte din zidurile unei clădiri vechi ridicată în sec XV. În zilele noastre, funcționează în această clădire restaurantul Union.
Din cărțile de adrese din perioada anilor 1873-1933 aflăm că această clădire a fost in proprietatea familiei Friedrich Schäffer, Adolf Schäfer și în perioada interbelică în proprietatea lui Albert Schäfer, care a modificat fațada clădirii în 1929 (cum se poate citi pe situl patrimoniu.sibiu.ro). Fotografia alb-negru arată clădirea Piața Mică 6 înainte de modificarea fațadei. Sursă foto: Marian Bozdoc.
Casa care se vede la marginea stângă a fotografiei, cu reclama crășmarului Michael Paulini, este actuala clădire Piața Huet 7 (număr vechi 8). Din cărțile de adrese din perioada anilor 1873-1911 aflăm că această clădire se afla în proprietatea familiei Kirchgatter. În cartea de adrese din 1911 și 1933 apare la această adresă crășmarul Paulini Michael și Paulini Anna (1911 Paulini Michael, Selchwarenhändler und Wirt).

Un detaliu interesant poate fi menționat în planul lui Böbel realizat 1883. O treime a dreptunghiului clădirii Piața Huet 6 (număr vechi 7), și anume cea sud-vestică, este marcată cu albastru. Din legenda planului Böbel aflăm următoarele: „Cu albastru sunt însemnate clădirile nou ridicate din temelii între anii 1830 și 1883, precum cazărmi, fabrici, institute, biserici, poduri, clădiri private mai mari și mai mici, sau clădiri transformate complet prin construcția unui etaj sau extinderea acestora.”

În perioada anilor 1833-1872 străzile sibiene aveau numerotare continuă cu numere pare și impare pe aceeași latură. În cele două ilustrații din cartea de adrese tipărită cu ocazia introducerii numerotării noi în anul 1872 apar pe lăngă numerele noi și numerele vechi. Clădirea cu numărul vechi 402 se afla pe strada Mitropoliei/ Măcelarilor // Fleischergasse. Întrucât numărul vechi 403 nu apare în noua cartea de adrese este posibil ca „enigmatica” clădire „La țăranul vesel” (demolată la mijlocul sec al XIX-lea) să fi avut acest număr…

Între timp am primit de la dl Marian Bozdoc următoarea informație interesantă despre istoria clădirii „La țăranul vesel”: „Casa respectiva avea numărul vechi 403. În secolul 18 proprietar era Thomas Schmidt, urmat de la sfârșitul aceluiași secol de Georg Binder, în 1818 apare proprietar Carl Frisch, urmat de Bielz. În 1848 casa este cumpărată de oraș care o demolează. Din descrierea clădirii conform conscripțiilor primăriei din a doua jumătate a secolului 18 casa avea la parter 2 camere mici și o bucătărie mică pe când la etaj avea 1 cameră mare, 2 camere de mărime medie, 1 cameră mică și o bucătărie. Camerele de la etaj cred că erau repartizate pe două nivele, deci casa era foarte îngustă și avea 2 etaje. Două camere mici la parter nu cred că erau suficiente pentru o crâșmă. Oricum, în a doua jumătate a sec. 18 nu apare niciun spațiu comercial aici. Avea și o pivnița boltită de dimensiuni mici.”

În anul 1872 comunitatea orașului Sibiu decide schimbarea denumirilor unor străzi și aprobă un nou sistem de numerotare a clădirilor, vezi cronica lui Emil Sigerus „Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929” // „Cronica orașului Sibiu 1100-1929” p.47: „1872 – 14.2. Die Kommunität beschließt für mehrere Gassen neue Namen und eine neue Nummerierung der Häuser”.

Prima numerotare de clădiri a fost realizată la Sibiu în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. La mijlocul sec. al XIX-lea (1833) a fost efectuată o numerotare nouă. Înainte de 1872 străzile sibiene aveau numerotare continuă cu numere pare și impare pe aceeași latură. Această numerotare era destul de complicată deoarece începea cu numărul 1 la primăria veche Casa Altemberger-Pempflinger, continuă pe latura vestică a străzii Mitropliei (Fleischergasse), sărea pe latura estică a străzii Tribunei (Quergasse) spre de str. Bastionului, str. Ioan Lupaș (Hechtgasse) s.a.m.d. și se termină cu numărul 1117 la casa de pe str. Centumvirilor lângă primăria veche.
După introducerea numerotării noi în anul 1872 străzile orașului Sibiu au primit lature cu numere pare și lature cu numere impare. Primele plăcuțe cu nume de străzi au fost aplicate în Sibiu în anul 1833, înlocuite cu plăcuțe noi în anul 1869.
Carte de adrese a fost tipărită în jurul anului 1873 la tipografia lui Samuel Filtsch din Piața Mică 25 „S. Filtsch’s Buchdruckerei (W. Krafft), preluată de ginerele său Wilhelm Krafft în anul 1868, și conține listele cu numele străzilor, numerele clădirilor (numerotarea veche și „nouă”*) și numele proprietarilor clădirilor (Besitzer) din Sibiu. Acest exemplar se află în colecția Wolff Helmut anterior colecția Langstein. (*numerotare „nouă” – este vorba de cea din 1872 care diferă de cea de astăzi!)

Locul în care s-ar fi aflat clădirea lui Bielz cunoscută sub denumirea de casa „La țăranul vesel”.

Colaj realizat cu ajutorul hărții OpenStreetMap, informațiilor preluate din cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” și textul notat de Johann Böbel 1883 în harta din 1875.

Denumirea Piața Aurarilor este o creație din perioada comunistă.
Până în anul 1947 Piața Aurarilor se numea Fingerling Platz // Piața Fingerling. În cartea „Noua nomenclatură a străzilor din SIBIU” din anul 1947(48) piața apare pentru prima oară sub denumirea nouă de „Piața I.C. Frimu”. Din anul 1970 piațeta se numește „Piața Aurarilor” (cu toate că în denumirile cunoscute pentru zona respectivă de-a lungul timpului nu apare niciodată expresia „aur” sau „aurar”!).

În Sibiu existau trei piețe numite în limba germană RING (Ring înseamnă INEL): Piața Mare = Inelul Mare „Großer Ring”, Piața Mică = Inelul Mic „Kleiner Ring” și piațeta/ inelușul „Fingerling“ (Ringlein) deoarece locul era micuț cât un ineluș – astăzi Piața Aurarilor!
Denumirea pieței s-a transformat cu timpul din cuvântul german Fingerlin = Ineluș în „Fingerling”, cuvânt care are cu totul alt înțeles: Fingerling se numește degetul (mare) de la o mănușă!
Locul numit astăzi Piața Aurarilor apare într-un document din 1496 sub denumirea de: „beim Fingerligsbrunnen” – tradus: „la fântâna Fingerlig” dar și: „unter der Fingerlingstreppe” – tradus: „sub treptele Fingerling”. Pentru Treptele Fingerling (Pasajul Piața Aurarilor) se folosea în limba română și expresia populară: „trep de al porcarilor”!
În documente din anii 1673 și 1683 zona piațetei este numită: „unter der Fernangels Treppe” – tradus: „sub treptele Fernangel” (de la numele de familie Fernengel al unei persoane care locuia acolo).

În anul 1872 locul apare pentru prima data sub denumirea de piață / Platz: Fingerling Platz // Piața Fingerling.
Pasajul (treptele, scările) Piața Aurarilor se numește în limba germană „Fingerlingstreppe” sau „Fingerlingstiege”.
În 1642 treptele apar sub denumirea de „Fingerles Trep” sau „Gatchin Füßling“: tradus „Piciorul de pantalon” – deoarece se coborea din Piața Mică spre fântâna Fingerling pe trepte, parțial boltite, ca printr-un „picior de pantalon”!!! Cuvântul săsesc „gatch” înseamnă pantaloni. (Informații preluate din cartea lui Arnold Pancratz: Die Gassennamen Hermannstadts // Numele străzilor din Sibiu – editată 1935)
Fotografia cu Piața și Treptele / Scara Fingerling a fost realizată la începutul sec al XX-lea. Ilustrația din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt a fost postată pe grup de Cristina RW.

Două poze în care se vede Piața Unirii și Grădina Restaurant „Veneția” fotografiate din clădirea hotelului Bulevard, astăzi Continental Forum Sibiu. Grădina restaurant Veneția a fost deschisă in anul 1938 și a cazut pradă unui incendiu la sfârșitul anilor 1960.

În partea dreaptă a grădinii restaurant Veneția se văd vechile clădiri de pe Calea Dumbrăvii, (vechea denumire Calea Octavian Goga și Mareșal Malinovski) // Jungenwald Strasse, în care au funcționat cofetăria „Crizantema” (Krantz), o sifonărie, frizerie, agenție Loto și restaurantul „Oltul”. Pe locul în care se afla restaurantul Veneția și parcelele Calea Dumbrăvii // Jungenwald Strasse Nr. 1,3 și 5 (numere vechi, vezi harta din 1875) s-a construit Magazinul Dumbrava, deschis în data de 29 decembrie 1978, Casa de Modă inaugurată în decembrie 1980 și blocul cu plombă.
Casa de Cultură a Sindicatelor a fost ridicată în anul 1973, Hotelul Continental, fost IBIS, astăzi MyContinental a fost construit 1976. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

 

În această fotografie se vede Piața Unirii și fostul hotel Bulevard, astăzi Continental Forum Sibiu, fotografiat de pe podul pârâului Trinkbach, aflat la începutul vechiului tronson al străzii Calea Dumbrăvii // Jungenwald Strasse (denumiri vechi: Calea Octavian Goga și Mareșal Malinovski).
Peste „podul de beton” din fotografie, de fapt începutul canalului acoperit, se intra în curtea clădirii de pe prima parcelă, nord-estică, a străzii Calea Dumbrăvii (vezi harta din 1875). Pe următoarea parcelă nord-estică se afla Grădina Restaurant Veneția, deschisă în anul 1938 și căzută pradă unui incendiu la sfârșitul anilor 1960. Lângă Veneția se afla Teatrul de Stat, astăzi Teatrul Național Radu Stanca, Bulevardul Corneliu Coposu nr.2.

În clădirile de pe parcelele Calea Dumbrăvii // Jungenwald Strasse nr.1 și 3 (numere vechi, vezi harta din 1875) se afla cofetăria „Crizantema” (Krantz), o sifonărie, frizerie, agenție Loto și restaurantul „Oltul”. Pe locul în care se afla Restaurantul Veneția și parcelele Calea Dumbrăvii // Jungenwald Strasse nr.1,3 și 5 (numere vechi) s-a construit Magazinul Dumbrava, deschis în data de 29 decembrie 1978, Casa de Modă inaugurată în decembrie 1980 și blocul cu plombă.

Casa de Cultură a Sindicatelor a fost ridicată în anul 1973, Hotelul Continental, fost IBIS, astăzi MyContinental a fost construit 1976. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Piața Unirii și Calea Dumbrăvii înainte de sistematizare – Trama stradală înaintea demolării clădirilor din zona actualului Magazin Dumbrava, Casa de Modă și Hotel MyContinental.

Această frumoasă acuarelă din 1886 arată Turnul Sării văzut dinspre strada Gării, ( anterior, strada Sării ), astăzi tronsonul estic al străzii General Magheru. Turnul făcea parte din centura a III-a de fortificații și a fost demolat în anul 1890. După Emil Sigerus demolarea turnului a început la 17 iulie 1890. Acuarela, datată 19 august 1886, este atribuită cunoscutului cronicar, cartograf și pictor sibian Johann Böbel ( 1824-1887 ). Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Johann Böbel s-a născut 1824 la Sibiu, unde a trăit și a decedat 1887. În tinerețe a fost scurt timp elevul lui Franz Neuhauser cel Tânăr ( 1763-1836 ). Johann Böbel a fost de meserie brutar / franzelar ( maistru brutar ) și câțiva ani staroste al breslei brutarilor. A realizat acuarele, picturi în tempera precum și o machetă arhitecturală și o panoramă a orașului medieval Sibiu.
La începutul anilor 1880, a întocmit un plan detaliat al orașului Sibiu, bazat pe o litografie realizată în 1875 la Institutul litografic F. A. Robert Krabs din Sibiu, completat cu detalii grafice policrome ( în acuarelă ) și texte scrise de mână, de mare valoare documentară și istorică.
De asemenea, a realizat un album unic, inedit, intitulat „Die vormals bestandenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile orașului Sibiu, odinioară existente, desenate după natură”! Albumul cuprinde 22 acuarele și 5 planuri ( planșe ) detaliate ale sistemului de fortificații, însoțite de explicații olografe și se află în colecțiile Muzeului Național Bruckenthal.

Turnul Sării // Salzturm ~ platea rysper / ulița(*) Reisperg Gasse ( str. Avram Iancu ) ~ platea sporer / ulița Sporer Gasse / ulița Pintenului sau Pintenarilor ( str. General Magheru ) și platea salina / ulița Salz Gasse / strada Sării ( str. Constituției și General Magheru ) marcate în planurile orașului Sibiu din 1739, 1751, 1845, 1882(1875), 1914, 1921, 1926, 1934 și 1947.

Numele uliței Salz Gasse ( azi, strada Constituției ) este menționat deja în 1371 și 1401. În secolul al XV-lea această stradă, formată din două tronsoane, se întindea de la Turnul Sării // Salz Turm până la ulița Elisabeth Gasse // strada Elisabeta.
În cartea „Numele străzilor din Sibiu” // „Die Gassennamen Hermannstadts”, tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff, autorul Arnold Pancratz (la mijlocul secoului al XX-lea directorul liceului Brukenthal din Sibiu) ne oferă date cronologice și despre ulița Sării // Salz Gasse, traduse aici în limba română:
„Versantul nordic al dealului Reisberg // Dealul Vreascurilor a fost numit Salzrech // Povărnișul Sării. Încă din 1401, când a fost amenajată o groapă de cereale, se putea citi că se afla pe Povârnișul Sării. În același timp, a apărut și numele Salzgasse // Ulița Sării, dar a dispărut în favoarea toponimului off dem Salzrech // pe Povârnișul Sării până pe la mijlocul secolului al XVII-lea, când a reapărut și s-a consolidat.
După ce Turnul Sării și Biserica Ursulinelor au fost construite în secolul al XV-lea [1474], au existat diferite denumiri pentru locul respectiv, precum: unterhalb sau auf dem Salzturm // dedesubt sau pe turnul Sării sau in der Salzgasse beim Mönchbrunnen // pe Ulița Sării lângă fânâna călugărilor și hinter der Mauer, Salzgass genannt // în spatele zidului, numit Ulița Sării.
În secolul al XVIII-lea, strada Große Salzgasse // Marea uliță a Sării a fost separată de strada Kleinen Salzgasse // Mica uliță a Sării. [ vezi planul din 1751 ]
În 1872, Mica uliță a Sării, cunoscută și sub numele de Obere Salzgasse // Ulița superioară a Sării, a primit numele de Bahngasse // strada Gării, azi, tronson al străzii General Magheru, în timp ce Marea uliță a Sării s-a numit pur și simplu strada Salzgasse // Sării, azi, strada Constituției. [ vezi planul din 1875 ]
Potrivit legii toponimelor medievale, nu există altă explicație decât că denumirea să fie rezultată din prezența unui depozit de sare, unei gropi saline, a unei fântâni de sare, care probabil a fost amplasată aici, la marginea așezării.”
Dealul Reisberg, tradus „dealul vreascurilor” se afla extramuros, pe panta nord-estică a centurii a III-a de fortificații, azi, aproximativ zona între str. Manejului, Biserica Ursulinelor, str. Felinarului și fosta str. Sării/ Constituției.

Numele străzii Reisper Gasse ( din 1919, Avram Iancu ) este format din cuvintele germane: „rīs” = Reis, Reisig, Reiser (vreasc, creangă subțire uscată, lăstar) și „perg” = Berg (deal) = Reisperg = Dealul vreascurilor. Cuvântul german Gasse înseamnă uliță, stradă. … deci: Reisper(g)gasse/ Reispergasse = ulița Dealul Vreascurilor.
Traducerea eronată a numelui german Reisper Gasse, în limba latină mediavală de cancelarie – platea oryza – și ulterior în limba română, strada Orezului, se datorează faptului că în limba germană cuvântul Reis are trei înțelesuri: vreasc, lăstar și orez! Numele străzii Reispergasse, care poartă astăzi numele de Avram Iancu, nu are nicio legătură etimologica cu „orez”!
În secolul 16 nu se consuma/ cultiva orez în Transilvania. În România, orezul a fost adus în anul 1745 de o familie de italieni (Avizzii), care s-a stabilit pe malurile râului Bârzava din Banat, făcând prima orezărie în satul Topliţa – Banloc!
Arnold Pancratz ne oferă următoarea explicație a numelui străzii Reispergasse, tradusă aici în limba română:
„Lemne de foc (vreascuri, crengi, ramuri uscate) au fost culese și de pe dealurile din împrejurimi numite în limba germană Reisberg (dealul vreascurilor). Asemene „dealuri cu vreascuri” existau și în alte comunități săsești cum ar fi Marpod sau Ruși.
Denumirea „Reisberg” conține cuvântul definitoriu „ris” = vreasc, creangă. Când a fost construită fortificația orașului de sus, aceasta a inclus și „Dealul vreascurilor” / Reisberg, iar ulița amenajată de-a lungul zidului orașului a primit numele Reisberggasse = Reispergasse.
În secolul al XVI-lea existau următoarele ortografii: Ryspergasse (1526), Rychsbargasse, Reyssbargas (1556) și Reispergasse (1590); ortografia din 1590 a fost consacrată prin uz. Din cele mai vechi timpuri a fost o stradă distinsă; acolo locuiau consilieri și maiștri bogați.”

Numele străzii Sporer Gasse ( din 1970, General Magheru ) își are rădăcina în cuvântul german Spore tradus: pinten. Trebuie menționat că traducerea corectă a numelui străzii Sporer Gasse, numit astfel după Breasla Pintenarilor ( Sporer Zunft ), nu este ulița Pintenului ci ulița Pintenarilor ( cum, apare scris și în primul plan bilingv, cel din 1921 ), deoarece cuvântul Sporer înseamnă în limba română pintenari!
Arnold Pancratz ne oferă următoarea explicație a numelui străzii Sporer Gasse, tradusă aici în limba română:
„Până în ziua de azi, ulița Pintenarilor încă ne vestește despre un meșteșug dispărut. Pe lângă pinteni pintenarii au produs toate piesele metalice pentru harnașamentul calului. Produsele lor au fost ținute la mare cinste și au primit și atenția suveranilor, dar de obicei în detrimentul trezoreriei orașului. Era ulița oamenilor bogați.”

~~~o~~~

Stânga: Pictură realizată în 1886 în care apare Turnul Sării // Salzturm privit dinspre strada Gării // Bahngasse.
Dreapta: Turnul Sării // Salzturm fotografiat de renumitul fotograf sibian Emil Fischer dinspre strada Pintenului // Sporer Gasse în perioada demolării turnului în vara anului 1890.

~~~o~~~

Stânga: Strada Gării // Bahngasse fotografată de Emil Fischer în anii 1880. În fundal se vede Turnul Sării // Salzturm și Biserica Ursulinelor // Ursulinenkirche. Fotografie din colecția personală.
Dreapta: În planul orașului Sibiu din 1751 Marea uliță a Sării // „Große Salzgasse” este listată la nr. 30 și Mica uliță a Sării // „Kleine -//- (Salzgasse)” // la nr. 31.

~~~o~~~

Stânga: În planul din 1739 este marcată cu litera „R” Biserica Ursulinelor // Ursulinenkirche și cu litera „P” „Mica biserică săsească” // „Kleine Saxische Kirchen”. Este vorba de vechea Biserica Sf. Elisabeta // Elisabethkirche de pe strada Elisabeta // Elisabeth Gasse.
Dreapta: În planul orașului Sibiu din 1845 apar străzile „Große Salz Gasse” ( Marea uliță a Sării ) și „Kleine Salz Gasse” ( Mica uliță a Sării ).

~~~o~~~

Stânga: În planul din 1875, copiat și completat de Johann Böbel în 1882 cu texte olografe, actuala str. Avram Iancu se numește ulița „Reisper Gasse” ( strada Vreascurilor ). Tronsonul străzii actuale General Magheru, între Piața Mare și Biserica Ursulinelor, apare sub denumirea de „Sporer Gasse” ( strada Pintenului / Pintenarilor ), iar tronsonul de stradă între Turnul Sării și strada Salz Gasse ( strada Sării ), anterior Kleine Salz Gasse ( Mica uliță a Sării ), se numește „Bahn Gasse” ( strada Gării / Trenului ). Tronsonul actualei străzi Constituție, anterior Große Salz Gasse ( Marea uliță a Sării ), apare sub denumirea ulița „Salz Gasse” ( strada Sării ).
Dreapta: În planul orașului Sibiu din 1914 actuala str. Avram Iancu se numește ulița „Reisper Gasse” ( strada Vreascurilor ). Tronsonul străzii actuale General Magheru, între Piața Mare și Biserica Ursulinelor, apare sub denumirea de ulița „Sporer Gasse” ( strada Pintenului / Pintenarilor ), iar tronsonul de stradă între Turnul Sării și Piața Gării se numește ulița „Bahn Gasse” ( strada Gării / Trenului ). Actuala str. Constituției apare sub denumirea ulița „Salz Gasse” ( strada Sării ) și se afla între str. Elisabeta și intersecția străzilor Bastionului // „Bastei Gasse” și strada „Lasten Straße” (azi, Bd Corneliu Coposu).

~~~o~~~

Stânga: În planul bilingv al orașului Sibiu din 1921 actuala stradă Avram Iancu se numește strada Urezului // Reisper Gasse. Tronsonul străzii actuale General Magheru, între Piața Mare și Biserica Ursulinelor, se numește strada Pintenarilor // Sporer Gasse și tronsonul de la Biserica Ursulinelor până la Piața Gării se numește strada Gării // Bahn Gasse. Actuala str. Constituției apare sub denumirea de strada Sării // Salz Gasse.
Dreapta: În planul bilingv din anul 1926 apare strada Avram Iancu // Avram Iancu Gasse. Tronsonul străzii actuale General Magheru, între Piața Mare și Biserica Ursulinelor, se numește strada Pintenului // Sporer Gasse și tronsonul de la Biserica Ursulinelor până la Piața Gării se numește Regele Carol I // Konig Karl I. Gasse. Actuala str. Constituției apare sub denumirea de strada Sării // Salz Gasse.

~~~o~~~

Stânga: În planul bilingv al orașului din 1934 apare strada Avram Iancu // Avram Iancu Gasse. Tronsonul străzii actuale General Magheru, între Piața Mare și Biserica Ursulinelor, fosta strada Pintenului // „Sporer Gasse”, se numește Regele-Carol II(?) // Konig Karl II. Gasse(?) iar tronsonul de la Biserica Ursulinelor până la Piața Gării se numește Regele Carol I // Konig Karl I. Gasse. Actuala str. Constituției apare sub denumirea de strada Sării // Salz Gasse.
Dreapta: În planul din 1947 apare strada Avram Iancu. Tronsonul străzii actuale General Magheru, între Piața Mare și Biserica Ursulinelor, fosta strada Pintenului // „Sporer Gasse”, se numește Regele Mihai I și tronsonul de la Biserica Ursulinelor până la Piața Gării se numește Regele Carol I. Actuala str. Constituției apare sub denumirea de strada Sării.

~~~o~~~

(*) Majoritatea denumirilor românești de străzi din Sibiul antebelic și interbelic au fost traduceri ale numelor germane, cum se poate remarca și în cartea de adrese editată 1933. După Redenumirea străzilor efectuată la Sibiu în anul 1948 au dispărut o mare parte din denumirile vechi.

Numele drumurilor din orașul Sibiu, aflate intra-muros și extra-muros, se formază în limba germană cu ajutorul cuvântului Gasse (uliță / străduță): Heltauer Gasse / strada Cisnădiei (N. Bălcescu), Fleischer Gasse / strada Măcelarilor (Mitropoliei) sau Elisabeth Gasse / strada Elisabeta (9 Mai). Cuvântul german Strasse (stradă) se folosește pentru drumuri care leagă două localități: Heltauer Strasse / Calea Cisnădiei, Poplaker Strasse / Calea Poplăcii sau Leschkirscher Strasse / Calea Nocrichului (Ștefan cel Mare)!

Pentru a asigura cazarea și masa deputăților celor șapte scaune secundare săsești (Orăștie, Sebeș, Cincu, Rupea, Miercurea Sibiului, Sighișoara și Nocrich), Mediaș și celor două districte (Brașov și Bistrița), care veneau în fiecare an la Sibiu (scaunul principal), scaunele și districtele menționate au dobândit case în capitala Sibiu. Clădirile achiziționate pentru găzduirea delegațiilor scaunelor și districtelor au fost transformate în case de oaspeți puse la dispoziție și altor cetățeni ai orașelor respective. Aceste reședințe, numite „Hof” [curte / curie] sau „Herrenhof”, [mot à mot: Curte domnească], apar în cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” 1922, vol I, p. 141-142 sub denumirea de „Herrnhof”. În secolele XVII-XIX au existat în Sibiu 10 asemenea reședințe/ case de oaspeți/ „curți” // Wohnsitze/ Gasthäuser/ „Höfe”.

Nu există documențații detaliate despre istoria acestor case de oaspeți întreținute de scaunele și districele săsești în Sibiu. Informații binevenite găsim în bibliografia etnografului sibian Emil Sigerus, cărțile de adrese din perioada anilor 1873-1933, harta orașului Sibiu din 1875 și pe siteul web patrimoniu.sibiu.ro.

În acest colaj sunt matcate cu roșu cele 10 „casele de oaspeți/ hanuri/ curți” și cu verde câteva hanuri și hoteluri aflate în perioada respectivă în Sibiu. Numerotarea clădirilor nu corespunde cu numerotarea actuală.

~~~o~~~

„Între măsurile de reformă luate de împăratul Iosif al II-lea în anul 1781, se număra și introducerea „concivilității”, care anulează constituția stărilor și dizolvă Universitatea Națională Săsească. Prin „edictul de restituire”, Iosif al II-lea a anulat majoritatea reformelor sale, dar concivilitatea nu a fost abrogată, astfel că de acum înainte și reprezentanți ai celorlalte națiuni puteau dobândi și deține proprietăți în orașele săsești. În 1821 sediul Universității Săsești s-a instalat în Casa Hecht aflată în Piața Mare din Sibiu. În contextul revoluției de la 1848, Universitatea Săsească a fost desființată din nou și nu a mai dobândit niciodată importanța pe care o avea în trecut.” (wikipedia)

În anul 1639 este menționată pentru prima dată o astfel de casă de oaspeți în Sibiu și anume Curtea Mediașului // Mediascher Hof pe actuala str. Mitropoliei nr.7, iar în anul 1667 găsim Curtea Bistriței // Bistritzer Hof pe strada Centumvirilor nr. 2, ulterior mutată în casa str. Filarmonicii nr.12.

După dizolvarea Universității Naționale Săsești în 1848 nu mai era funcțional nici un Herrnhof în orașul Sibiu.
Singurul han care a funcționat în continuare, însă ca hotel pentru publicul larg, a fost cel de pe str. Mitropoliei 11, anterior „Curtea Mediașului”, închis la sfârșitul anilor 1940.
Din cartea de adrese din 1873 aflăm că din cele 10 „Curți domnești” doar 4 clădiri mai erau în proprietatea scaunelor și districtelor săsești la începutul anilor 1870: Curtea Mediașului // Mediascher Hof, Curtea Sighișoarei // Schäßburger Hof, Curtea Bistriței // Bistritzer Hof și Curtea deputaților din zona Rupea // Repser Hof. În 1882 aceste clădiri ajunseră în proprietatea sibienilor, cu excepția imobilului aflat în proprietatea orașului Rupea // Reps, care a fost cumpărat de Dr. Gunthardt Karl abia în jurul anul 1900.

Cele 10 clădiri achiziționate în Sibiu de scaunele și districtele săsești au fost:
1 – Curtea Mediașului, str. Mitropoliei 11 (astăzi nr. 7) // Mediascher Hof, Fleischergasse 11 (Carte de adrese 1873)
2 – Curtea Sighișoarei, str. Mitropoliei 20 // Schäßburger Hof, Fleischergasse 20 (C.d.a. 1873)
3 – Curtea Bistriței, str. Filarmonicii 12 // Bistritzer Hof, Kleine Erde 12 (C.d.a. 1873)
4 – Curtea Cincului, str. Filarmonicii 11 // Großschenker Hof, Kleine Erde 11
5 – Curtea Rupeană, str. Centumvirilor 7 // Repser Hof, Hundsrücken 7 (C.d.a. 1873)
6 – Curtea Brașovului, str. N. Balcescu 13 (astăzi nr. 11) // Kronstädter Hof, Heltauaergasse 13
7 – Curtea Orăștiei, str. N. Balcescu 42 // Brooser Hof, Heltauergasse 42
8 – Curtea Miercurea Sibiului, str. Xenopol 34 // Reußmärkter Hof, Brukenthalgasse 34
9 – Curtea Nocrichului, str. T. Popovici 17 // Leschkircher Hof, Wintergasse 17
10 – Curtea Sebeșului, str. Gh. Lazar 13 (astăzi nr. 11) // Mühlbächer Hof, Reissenfelsgasse 13
Orașul Sibiu întreținea un astfel de conac în orașul Alba Iulia // Weissenburg, reședința principilor transilvăneni.

~~~o~~~

Reclama hotelului MELTZER din perioada anilor 1880/1890. Hotelul s-a aflat pe strada Măcelarilor // Fleischergasse // Mészáros No.11 în clădirea fostului han Curtea Mediașului // Mediascher Herrnhof, astăzi str. Mitropoliei, nr.7.

Casa de oaspeți Curtea Mediașului // Mediascher Hof a găzduit în anii 1780 pe consilierul gubernial Michael Conrad von Heydendorff (1730-1821) din Mediaș, care a locuit împreună cu familia lui timp de 4 ani la primul etaj al clădirii.
Informații despre Curtea Mediașului // Mediascher Hof preluate din carțile de adrese din anii 1862-1873:
În Marea carte de adrese „Großes Adreßbuch des Handels-, Fabrik-, und Gewerbstandes von Ungarn, Siebenbürgen, Banat Croatien, Slavonien, Siebenbürgische-, Croatische-, Slavonische-Militärgrenze, Gallizien, Dalmatien”, Nürnberg, Verlag von C. Leuchs &. Comp. 1862., (apărută la editura C. Leuchs &. Comp. Nürnber în 1862) la capitolul „Gast- und Einkehrhäuser” // „Case de oaspeți și hanuri”, p.35, este listat la adresa Curtea Mediașului hangiul Simon Labonz: Der Mediascher Hof, Gastwirt: Simon Labonz.
Din cartea de adrese din anul 1873, p.7, aflăm că în perioada respectivă proprietarul (Besitzer) clădirii strada Măcelarilor // „Fleischergasse” nr. 11, număr vechi 112, era orașul Mediaș: Fleischergasse Nr. 11 (112), Besitzer; Mediascher Publikum // Strada Măcelarilor nr. 11 (112), proprietar; orașul Mediaș.

Informații despre Hotelul Meltzer și Hotelul Bonfert preluate din carțile de adrese din perioada anilor 1882-1911:
Josef Meltzer cumpără hanul Curtea Mediașului la sfârșitul anilor 1870 și îl transformă în „Hotel Meltzer” în anii 1880; vezi cartea de adrese din 1882: Meltzer Josef, Hotelier „Mediascher Hof.” Fleischergasse 11.
La începutul anilor 1890 hotelul Meltzer a fost dat în arendă lui Casper Karl; vezi cartea de adrese din 1892 și 1895: Casper Karl. Hotelier (Mediascher Hof) Fleischergasse 11.
La sfârșitul anilor 1890 apare ca arendaș Johann Bonfert. – vezi cartea de adrese din 1898: Mediascher Hof, Fleischergasse 11, Eigentümer: Josef Meltzer ; Hotelier: Johann Bonfert.
La începutul sec al XX-lea hotelul a fost cumpărat de Johann Bonfert; vezi cartea de adrese din 1904: Mediascher Hof, Fleischergasse 11, Eigentümer und Hotelier: Johann Bonfert.
După 1904 Bonfert schimbă numele hotelului Curtea Mediașului // Mediascher Hof în „Hotel Bonfert”; vezi cartea de adrese din 1908: Bonfert Johann. (Hotel Bonfert) Fleischergasse 11.

Strada Măcelarilor // Fleischergasse // Mészáros (Mitropoliei) fotografiată în primul deceniu al secolului al XX-lea (c.1908). Pe partea stângă se vede casa str. Mitropoliei nr. 7 cu reclama HOTEL BONFERT și MELTZER pe fațada clădirii cunoscută anterior sub denumirea de Curtea Mediașului // Mediascher Herrnhof.

Hotel Meltzer & Hotel Bonfert / reclame din anii 1900-1920

Din 1930 hotelul aflat în proprietatea lui Plattner Helene și coproprietari este condus de Hans Sattler.
În anul 1934 hotelul este cumpărat de Ioan Gherasim care îl transformă 1936 în Hotel-restaurant „Metropol”. Din 1939 hotelul, ajuns în proprietatea lui V. Răcuciu și B. Gotia, se numește Restaurant-Hotel „Union”. Hotelul a fost inchis 1948.

~~~o~~~

Patru fotografii în care sunt marcate parcele cu imobile achiziționate de scaunele și districtele săsești în Sibiu.

În fotografia din partea stângă se vede clădirea Băncii Albina pe str. Mitropoliei. În corpul de clădire marcat cu galben a fost integrată clădirea care găzduia Curtea Sighișoarei // Schäßburger Hof. În fotografia din partea dreaptă se vede clădirea str. Centumvirilor nr. 7 unde se afla casa de oaspeți Curtea Rupeană // Repser Hof.

În fotografia din partea stângă este marcat cu galben Curtea Brașovului // Kronstädter Hof aflată pe str. N. Bălcescu nr. vechi 13 (astăzi nr. 11) și în fotografia din partea dreaptă, marcat cu galben, se vede Curtea Orăștiei // Brooser Hof de pe str. N. Bălcescu nr. 42.

1 – Curtea Mediașului, str. Mitropoliei 11 // Mediascher Hof, Fleischergasse 11
Cartea de adrese 1873 ~ proprietar (Besitzer): Mediascher Publikum (orașul Mediaș)
C.d.a. 1882-1901 ~ proprietar: Meltzer Josef
C.d.a. 1904-1911 ~ proprietar: Bonfert Johann
C.d.a. 1933 ~ proprietar: Plattner Helene u. Mitbesitzer

2 – Curtea Sighișoarei, str. Mitropoliei 20 // Schäßburger Hof, Fleischergasse 20
C.d.a. 1873 ~ proprietar: Schässburger Publikum (orașul Sigișoara)
C.d.a. 1882-1933 ~ proprietar: „Albina” Spar- und Credit-Anstalt

3 – Curtea Bistriței, str. Filarmonicii 12 // Bistritzer Hof, Kleine Erde 12
C.d.a. 1873 ~ proprietar: Bistritzer Publikum (orașul Bistrița)
C.d.a. 1882-1911 ~ proprietar: Preda Johann (Ioan)
C.d.a. 1933 ~ proprietar: König Viktoria u. Paula

4 – Curtea Cincului, str. Filarmonicii 11 // Großschenker Hof, Kleine Erde 11
C.d.a. 1873-1882 ~ proprietar: Heinrich Michael
C.d.a. 1885 ~ proprietar: Heinrich Michael Erben
C.d.a. 1887-1892 ~ proprietar: Heinrich Luise
C.d.a. 1895-1911 ~ proprietar: Göbbel Emma
C.d.a. 1933 ~ proprietar: Kirchgarten Emma

5 – Curtea Rupeană, str. Centumvirilor 7 // Repser Hof, Hundsrücken 7
C.d.a. 1873 ~ proprietar: Repser Stadt-Gemeinde (comunitatea orașului Rupea)
C.d.a. 1882-1898 ~ proprietar: Repser Markt-Gemeinde (comunitatea orașului Rupea)
C.d.a. 1901-1911 ~ proprietar: Gundhardt Karl Dr.
C.d.a. 1933 ~ proprietar: Gündisch Katharina

6 – Curtea Brașovului, str. N. Balcescu 13 // Kronstädter Hof, Heltauaergasse 13
C.d.a. 1873 ~ proprietar: Oelschläger Karl und Amalia
C.d.a. 1882-1898 ~ proprietar: Brennerberg Louise v.
C.d.a. 1901-1933 ~ proprietar: Evangelische Kirchengemeinde A. B. / Evangelischer Gymnasialfond

7 – Curtea Orăștiei, str. N. Balcescu 42 // Brooser Hof, Heltauergasse 42
C.d.a. 1873-1887 ~ proprietar: Wolf Regina
C.d.a. 1889-1911 ~ proprietar: Herbert Wilhelmine u. Mitbesitzer
C.d.a. 1933 ~ proprietar: Veștemean Constantin u. Ana

8 – Curtea Miercurea Sibiului, str. Xenopol 34 // Reußmärkter Hof, Brukenthalgasse 34
C.d.a. 1873-1885 ~ proprietar: Naum Nasta
C.d.a. 1887-1889 ~ proprietar: Nasta Susanna
C.d.a. 1892-1895 ~ proprietar: Popescu Iuliana
C.d.a. 1898 ~ proprietar: Nadajdi Nicolaus (Nicolae)
C.d.a. 1901-1911 ~ proprietar: Nadajdi Nicolaus u. Popoviciu Demeter
C.d.a. 1933 ~ proprietar: Vitez Gheoarghe u. Ilona

9 – Curtea Nocrichului, str. T. Popovici 17 // Leschkircher Hof, Wintergasse 17
C.d.a. 1873 ~ proprietar: Setz Michael
C.d.a. 1882-1889 ~ proprietar: Setz Michael
C.d.a. 1892-1901 ~ proprietar: Vlad Nicolaus (Nicolae)
C.d.a. 1904-1933 ~ proprietar: Vlad Nikolaus Erben

10 – Curtea Sebeșului, str. Gh. Lazar 13 // Mühlbächer Hof, Reissenfelsgasse 13
C.d.a. 1873-1895 ~ proprietar: Sturm Friedrich
C.d.a. 1898-1911 ~ proprietar: Sturm Friedrich Erben
C.d.a. 1933 ~ proprietar: Schuster Siegfried

Cartea de adrese din 1873 cu proprietarii (Besitzer) clădirilor: str. Fleischergasse = str. Mitropoliei, str. Hundsrücken = str. Centumvirilor și str. Kleine Erde = str. Filarmonicii.

~~~o~~~

Fragmentul de text în limba germană, dedicat caselor de oaspeți Herrnhof din Sibiu, preluat din cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” 1922, vol I, p. 141-142 și traducerea textului în limba română. În parantezele pătrate au fost adăugate informații suplimentare:
„Für die Konfluxdeputierten der sieben sächsischen Stühle und zwei Distrikte, die jedes Jahr nach Hermannstadt kamen, war dadurch gesorgt, daß die sächsischen Stühle und Distrikte, in der Haupt-Hermannstadt Häuser erwarben, in denen dann die Deputierten, aber auch andere Bürger jener Stühle und Distrikte Unterkommen fanden. Der Mediascher Herrnhof in der Fleischergasse, der auch heute noch ein Gasthaus ist, wird schon 1639 genannt. Gubernialrat Mich. Conrad von Heydendorf aus Mediasch bewohnte samt Familie den ersten Stock des Mediascher Hofes in den 80er Jahren des XVIII. Jahrhunderts durch vier Jahre. In derselben Gasse (jetzt Nr. 20) stand der Schäßburger Hof. Die Bistritzer hatten 1667 ihr Haus auf dem Hundsrücken, später auf der kleinen Erde (jetzt Nr. 12). Ebenda stand auch der Großschenker Herrnhof (jetzt Nr. 11). Der Repser Herrnhof stand auf dem Hundsrücken (jetzt Nr. 7). In der Heltauergasse lag der Kronstädter (jetzt Nr. 13) und der Brooser Herrnhof (jetzt Nr. 42), die Reußmärkter hatten in der kleinen Quergasse (jetzt Brukenthalgasse Nr. 34), die Leschkircher in der Wintergasse (jetzt Nr. 17) und die Mühlbächer in der Leichengasse (jetzt Reissenfelsgasse Nr. 13) ihre Herrenhöfe. Hermannstadt besaß einen solchen Herrnhof in Weißenburg (Karlsburg), der Residenz der siebenbürgischen Fürsten, da die Hermannstädter Beamten oft an dem fürstlichen Hofe zu tun hatten.”

„Pentru deputații celor șapte scaune [Orăștie, Sebeș, Cincu, Rupea, Miercurea Sibiului, Sighișoara și Nocrich], [Mediaș] și celor două districte săsești [Brașov și Bistrița], care veneau în fiecare an la Sibiu (scaunul principal), scaunele și districtele săsești au dobândit case în capitala Sibiu, în care deputații, dar și alți cetățeni ai acelor scaune și districte au găsit cazare. Curtea Mediașului // Mediascher Herrnhof din str. Fleischergasse [Măcelarilor / Mitropoliei], care este și astăzi han, a fost menționat încă din 1639. Consilierul gubernial Michael Conrad von Heydendorff (1730-1821) din Mediaș și familia sa au locuit în Curtea Mediașului la primul etaj timp de 4 ani.
Pe aceeași stradă (acum numărul 20) se afla Curtea Sighișoarei // Schäßburger Herrnhof. Curtea Bistriției // Bistritzer Herrnhof se afla pe strada Hundsrücken [Spinarea Câinelui / Centumvirilor] în 1667, mai târziu pe strada Kleine Erde [Pământul Mic / Filarmonicii] (acum nr. 12). Acolo se afla și Curtea Cincului // Großschenker Herrnhof (acum nr. 11). Curtea Rupeană // Repser Herrnhof se afla pe strada Hundsrücken [Spinarea Câinelui / Centumvirilor] (acum nr. 7). Curtea Brașovului // Kronstädter Herrnhof (acum nr. 13) și Curtea Orăștiei // Brooser Herrnhof (acum nr. 42) se aflau pe strada Heltauergasse [Cisnădiei / N. Bălcescu], Curtea Miercurea Sibiului // Reußmärkter Herrnhof se afla pe strada Kleine Quergasse [Mica Uliță Transversală / A. Xenopol] (acum Brukenthalgasse nr. 34), Curtea Nocrichului // Leschkircher Herrnhof de pe strada Wintergasse [T. Popovici] (acum nr. 17) și Curtea Sebeșului // Mühlbächer Herrnhof își avea conacul pe strada Leichengasse [Gh. Lazăr] (acum Reissenfelsgasse nr. 13). Sibiul avea un astfel de conac în orașul Weissenburg (Karlsburg) [Alba Iulia], reședința principilor transilvăneni, întrucât funcționarii sibieni trebuiau adesea să apară la curtea domnească.”

Hotel Bonfert / reclamă din cărțile de adrese din 1908 (stânga) și 1911 (dreapta).

Scurt istoric despre hotelul Curtea Mediașului, str. Mitropoliei nr.11, publicat pe siteul web patrimoniu.sibiu.ro.
Istoric:
În perioada august 1850-ianuarie 1851 aici a fost ascuns Ion C. Brătianu fiind refugiat ca revoluţionar. În 27 octombrie 1935 pe clădire s-a aşezat o placă care amintea acest eveniment, placă care a dispărut odată cu venirea comuniştilor.
Poarta cu feroneria datează din 1934 (poartă în mijloc iniţiala „G“ de la Gherman, cel care a cumpărat clădirea). Deasupra gangului la strada mai este vizibilă vechea firma de “Hotel” scrisă cu litere negre.
Hotelul Curtea Mediaşului
În sec. XIX era locul de întâlnire al intelectualilor români, iar în timpul revoluţiei de la 1848, al revoluţionarilor români.
La 18 august 1848 Simion Bărnuţiu a fugit pe fereastră (prima fereastră de la parter din dreapta gangului) pentru a nu fi prins de poliţia maghiară condusă de comitele suprem Fr. Beldi.
„În seara zilei de 17 august, pe la orele 10, mai mulţi soldaţi s-au dus la ospătăria „La curtea Mediaşului”, de pe strada Măcelarilor (astăzi str. Mitropoliei nr. 7). Trupa era condusă de ofiţerul acestora, italianul Urraca. Cineva i-a văzut şi l-a anunţat pe Simion Bărnuţiu, care s-a salvat fugind pe geam (pentru că locuia la parter, în partea dreaptă a gangului)“
La fel a păţit şi I.C. Brătianu care a sărit pe fereastră în 1851 pentru a scapa de politie.
După 1875 hotelul este cumpărat de Josef Meltzer care îl renovează dându-i aspectul de astăzi cu faţada în stil eclectic, extinde clădirea în curte şi adaugă încă un corp. Schimbă denumirea în Hotel Meltzer. Hotelul dispunea de o cameră cu trofee de vânătoare.
La începutul sec. XX hotelul este cumpărat de Johann Bonfert, care îl avea în arendă înca din 1898, iar în 1906 îi schimbă denumirea în Hotel Bonfert.
Din 12 octombrie 1930 la conducerea hotelului vine Hans Sattler.
În ianuarie 1934 hotelul este cumpărat de Ioan Gherasim care îl transformă în Hotel-restaurant Metropol deschis la 1 aprilie 1936.
Din 1 februarie 1939 se schimbă în Restaurant-Hotel Union al lui V. Răcuciu şi B. Gotia. Era hotel de cat. II;
Hotelul este închis în 1948.

Ilustrații și fotografii din arhiva personală și grupul de Facebook Alt-Hermannstadt.

Casa de oaspeți Curtea Mediașului // Mediascher Hof sau Mediacher Herrnhof (Herrnhof = curte domnească) a fost una dintre 10 clădiri din Sibiu, achiziționate de scaunele (secundare) și districtele săsești pentru cazarea deputaților sași participanți la întrunirile anuale organizate în capitala Sibiu (scaunul principal) și se afla în proprietatea orașului Mediaș.
Curtea Mediașului a fost menționată deja în prima jumătate a secolului al XVII-lea, mai precis în 1639. În anii 1780 a găzduit pe consilierul gubernial Michael Conrad von Heydendorff (1730-1821) din Mediaș, care a locuit împreună cu familia lui timp de 4 ani la primul etaj al clădirii.

HOTEL MELTZER, reclamă din perioada anilor 1880/1890. Hotelul s-a aflat pe strada Mitropoliei, nr.7 – anterior str. Măcelarilor // Fleischergasse No.11 – în clădirea fostului han Curtea Mediașului // Mediascher Herrnhof.
Textul reclamei în limba germană:
„Hotel Meltzer” vormals „Mediascher Hof” / Hermannstadt, Fleischergasse Nr. 11.
„Sehr günstig gelegen, in nächster Nähe der beiden Hauptplätze des Post- und Telegraphenamtes, wird als anständiges u. Solider Haus unter selbstthätiger Führung bestens empfohlen. – Hotel-Omnibus zu jedem Eisenbahnzuge.
Josef Meltzer. Hotelier.”
Textul reclamei tradus în limba română:
„Hotel Meltzer” anterior „Curtea Mediașului” | Sibiu, str. Măcelarilor nr. 11.
„Foarte convenabil amplasat, în imediata vecinătate a celor două piețe principale ale Oficiului poștal și telegrafic, se recomandă ca o casă decentă și solidă sub conducere independentă. – Trăsură publică spre fiecare tren feroviar.
Josef Meltzer. Hotelier.”

~~~o~~~

Informații despre Curtea Mediașului // Mediascher Hof preluate din carțile de adrese din anii 1862-1873:
În Marea carte de adrese „Großes Adreßbuch des Handels-, Fabrik-, und Gewerbstandes von Ungarn, Siebenbürgen, Banat Croatien, Slavonien, Siebenbürgische-, Croatische-, Slavonische-Militärgrenze, Gallizien, Dalmatien”, Nürnberg, Verlag von C. Leuchs &. Comp. 1862., (apărută la editura C. Leuchs &. Comp. Nürnber în 1862) la capitolul „Gast- und Einkehrhäuser” // „Case de oaspeți și hanuri”, p.35, este listat la adresa Curtea Mediașului hangiul Simon Labonz: Der Mediascher Hof, Gastwirt: Simon Labonz.
Din cartea de adrese din anul 1873, p.7-8, aflăm că în perioada respectivă proprietarul (Besitzer) clădirii strada Măcelarilor // „Fleischergasse” nr. 11, număr vechi 112, era orașul Mediaș: Fleischergasse Nr. 11 (112), Besitzer; Mediascher Publikum // Strada Măcelarilor nr. 11 (112), proprietar; orașul Mediaș.

Cartea de adrese din 1873 cu proprietarii (Besitzer) clădirilor: str. Fleischergasse = str. Măcelarilor/ Mitropoliei.

~~~o~~~

Următoarea descrierere a clădirii str. Mitropoliei 7, cunoscută sibienilor sub denumirea de Curtea Mediașului // Mediascher Hof, se poate citi în cartea „Topografia monumentelor din Transilvania / Municipiul Sibiu 5.1.1”, p.224-225.
„Str. Mitropoliei nr. 7
Sec. XIV; sec. XVII; după 1911.
Incintă închisă, cu o curte interioară, constituită dintr-un corp principal (A-s+p+1), unul secundar (B-p) și o anexă din materiale nedurabile (C-p). Partea veche a clădirii este o porțiune a corpului A, cea situată spre stradă, având un plan dreptunghiular. Fațada eclectică este structurată pe zece axe la etaj. Parterul este modificat, având ritmul usă – patru ferestre – gang carosabil – două ferestre.
Paramentul parterului este apareiat cu brăuri orizontale. Ancadramentele ferestrelor dreptunghiulare (4 ochiuri) sunt realizate prin bosaje cu ecuson central. Între niveluri este amplasată o cornișă profilată. Ferestrele de la etaj (4 ochiuri): solbanc, parapet decorat cu casete, ancadrament, cornișe sprijinite pe console – volute din frunze de acant și măști umane. Streașină lată, intrados casetat, acoperiș în două ape. Acces în curte prin gangul boltit semicilindric. Curte: dreapta, cursivă de lemn, completată în limita din spate cu o altă din beton. Spațiul restaurantului (stînga) este transformat (ziduri înlăturate, bolți eliminate, pereți placați cu lemn). În unele încăperi la parter (în dreapta gangului) se mai păstrează bolți semicilindrice, în cruce sau tavane cu stucaturi. În planul din 1875 apare doar latura dinspre stradă a corpului A. În pod (A) se păstrează un pinion în trepte ce atestă existența aici, în sec. XIV, a unei case cu latură lungă spre stradă. De altfel, traveele din dreapta gangului au zidurile foarte groase, ceea ce atestă afirmația anterioară. După 1875 se extinde corpul A, se construiește cursiva și corpul B. De asemenea, clădirea primește fațada eclectică. Pe clădire se află o placă comemorativă dezvelită în 1968: În această casă a poposit în toiul evenimentelor din 1848 în drumul său spre Munții Apuseni, Avram Iancu (1824-1872), membru al Comitetului Națiunii Române. A.A.”
În ilustrația din partea dreaptă se vede hanul Curtea Mediașului // Mediascher Hof marcat în planul orașului Sibiu din 1875, copiat și completat cu texte olografe de Johann Böbel în 1882.

~~~o~~~

Hotel Meltzer & Hotel Bonfert / reclame din anii 1900-1920

Hotel Bonfert / reclame din cărțile de adrese din 1908 (stânga) și 1911 (dreapta).

Informații despre Hotelul Meltzer și Hotelul Bonfert preluate din carțile de adrese din perioada anilor 1882-1911:
Josef Meltzer cumpără hanul Curtea Mediașului la sfârșitul anilor 1870 și îl transformă în „Hotel Meltzer” în anii 1880; vezi cartea de adrese din 1882: Meltzer Josef, Hotelier „Mediascher Hof.” Fleischergasse 11.
La începutul anilor 1890 hotelul Meltzer a fost dat în arendă lui Casper Karl; vezi cartea de adrese din 1892 și 1895: Casper Karl. Hotelier (Mediascher Hof) Fleischergasse 11.
La sfârșitul anilor 1890 apare ca arendaș Johann Bonfert. – vezi cartea de adrese din 1898: Mediascher Hof, Fleischergasse 11, Eigentümer: Josef Meltzer ; Hotelier: Johann Bonfert.
La începutul sec al XX-lea hotelul a fost cumpărat de Johann Bonfert; vezi cartea de adrese din 1904: Mediascher Hof, Fleischergasse 11, Eigentümer und Hotelier: Johann Bonfert.
După 1904 Bonfert schimbă numele hotelului Curtea Mediașului // Mediascher Hof în „Hotel Bonfert”; vezi cartea de adrese din 1908: Bonfert Johann. (Hotel Bonfert) Fleischergasse 11.

Din 1930 hotelul aflat în proprietatea lui Plattner Helene și coproprietari este condus de Hans Sattler.
În anul 1934 hotelul este cumpărat de Ioan Gherasim care îl transformă 1936 în Hotel-restaurant „Metropol”. Din 1939 hotelul, ajuns în proprietatea lui V. Răcuciu și B. Gotia, se numește Restaurant-Hotel „Union”. Hotelul a fost inchis 1948.

Strada Măcelarilor // Fleischergasse // Mészáros (Mitropoliei) fotografiată în primul deceniu al secolului al XX-lea (c.1908). Pe partea stângă se vede casa str. Mitropoliei nr. 7 cu reclama HOTEL BONFERT anterior MELTZER pe fațada clădirii cunoscută în trecut sub numele de Curtea Mediașului // Mediascher Herrnhof.

Informații despre istoria clădirii str. Mitropoliei 7 preluate de pe siteul web patrimoniu.sibiu.ro:
„După 1875 hotelul este cumpărat de Josef Meltzer care îl renovează dându-i aspectul de astăzi cu faţada în stil eclectic, extinde clădirea în curte şi adaugă încă un corp. Schimbă denumirea în Hotel Meltzer. Hotelul dispunea de o cameră cu trofee de vânătoare.
La începutul sec. XX hotelul este cumpărat de Johann Bonfert, care îl avea în arendă înca din 1898, iar în 1906 îi schimbă denumirea în Hotel Bonfert.
Din 12 octombrie 1930 la conducerea hotelului vine Hans Sattler.
În ianuarie 1934 hotelul este cumpărat de Ioan Gherasim care îl transformă în Hotel-restaurant Metropol deschis la 1 aprilie 1936.
Din 1 februarie 1939 se schimbă în Restaurant-Hotel Union al lui V. Răcuciu şi B. Gotia. Era hotel de cat. II;
Hotelul este închis în 1948.”

HOTEL MELTZER, reclamă din perioada anilor 1880/1890. Hotelul s-a aflat pe strada Mitropoliei, nr.7 – anterior str. Măcelarilor // Fleischergasse No.11 – în clădirea fostului han Curtea Mediașului // Mediascher Herrnhof.
Textul reclamei în limba germană:
„Hotel Meltzer” vormals „Mediascher Hof” / Hermannstadt, Fleischergasse Nr. 11.
„Sehr günstig gelegen, in nächster Nähe der beiden Hauptplätze des Post- und Telegraphenamtes, wird als anständiges u. Solider Haus unter selbstthätiger Führung bestens empfohlen. – Hotel-Omnibus zu jedem Eisenbahnzuge.
Josef Meltzer. Hotelier.”
Textul reclamei tradus în limba română:
„Hotel Meltzer” anterior „Curtea Mediașului” | Sibiu, str. Măcelarilor nr. 11.
„Foarte convenabil amplasat, în imediata vecinătate a celor două piețe principale ale Oficiului poștal și telegrafic, se recomandă ca o casă decentă și solidă sub conducere independentă. – Trăsură publică spre fiecare tren feroviar.
Josef Meltzer. Hotelier.”

Casa de oaspeți Curtea Mediașului // Mediascher Hof sau Mediacher Herrnhof (Herrnhof = curte domnească) a fost una dintre 10 clădiri din Sibiu, achiziționate de scaunele (secundare) și districtele săsești pentru cazarea deputaților sași participanți la întrunirile anuale organizate în capitala Sibiu (scaunul principal) și se afla în proprietatea orașului Mediaș.
Casa de oaspeți Curtea Mediașului a fost menționată deja în prima jumătate a secolului al XVII-lea, mai precis în 1639. În anii 1780 a găzduit pe consilierul gubernial Michael Conrad von Heydendorff (1730-1821) din Mediaș, care a locuit împreună cu familia lui timp de 4 ani la primul etaj al clădirii.

Informații despre Curtea Mediașului // Mediascher Hof preluate din carțile de adrese din anii 1862-1873:
În Marea carte de adrese „Großes Adreßbuch des Handels-, Fabrik-, und Gewerbstandes von Ungarn, Siebenbürgen, Banat Croatien, Slavonien, Siebenbürgische-, Croatische-, Slavonische-Militärgrenze, Gallizien, Dalmatien”, Nürnberg, Verlag von C. Leuchs &. Comp. 1862., (apărută la editura C. Leuchs &. Comp. Nürnber în 1862) la capitolul „Gast- und Einkehrhäuser” // „Case de oaspeți și hanuri”, p.35, este listat la adresa Curtea Mediașului hangiul Simon Labonz: Der Mediascher Hof, Gastwirt: Simon Labonz.
Din cartea de adrese din anul 1873, p.7, aflăm că în perioada respectivă proprietarul (Besitzer) clădirii strada Măcelarilor // „Fleischergasse” nr. 11, număr vechi 112, era orașul Mediaș: Fleischergasse Nr. 11 (112), Besitzer; Mediascher Publikum // Strada Măcelarilor nr. 11 (112), proprietar; orașul Mediaș.

Informații despre Hotelul Meltzer și Hotelul Bonfert preluate din carțile de adrese din perioada anilor 1882-1911:
Josef Meltzer cumpără hanul Curtea Mediașului la sfârșitul anilor 1870 și îl transformă în „Hotel Meltzer” în anii 1880; vezi cartea de adrese din 1882: Meltzer Josef, Hotelier „Mediascher Hof.” Fleischergasse 11.
La începutul anilor 1890 hotelul Meltzer a fost dat în arendă lui Casper Karl; vezi cartea de adrese din 1892 și 1895: Casper Karl. Hotelier (Mediascher Hof) Fleischergasse 11.
La sfârșitul anilor 1890 apare ca arendaș Johann Bonfert. – vezi cartea de adrese din 1898: Mediascher Hof, Fleischergasse 11, Eigentümer: Josef Meltzer ; Hotelier: Johann Bonfert.
La începutul sec al XX-lea hotelul a fost cumpărat de Johann Bonfert; vezi cartea de adrese din 1904: Mediascher Hof, Fleischergasse 11, Eigentümer und Hotelier: Johann Bonfert.
După 1904 Bonfert schimbă numele hotelului Curtea Mediașului // Mediascher Hof în „Hotel Bonfert”; vezi cartea de adrese din 1908: Bonfert Johann. (Hotel Bonfert) Fleischergasse 11.

Din 1930 hotelul aflat în proprietatea lui Plattner Helene și coproprietari este condus de Hans Sattler.
În anul 1934 hotelul este cumpărat de Ioan Gherasim care îl transformă 1936 în Hotel-restaurant „Metropol”. Din 1939 hotelul, ajuns în proprietatea lui V. Răcuciu și B. Gotia, se numește Restaurant-Hotel „Union”. Hotelul a fost inchis 1948.

Următoarele informații despre istoria clădirii str. Mitropoliei 7 se pot citi pe site-ul web – patrimoniu.sibiu.ro:
„După 1875 hotelul este cumpărat de Josef Meltzer care îl renovează dându-i aspectul de astăzi cu faţada în stil eclectic, extinde clădirea în curte şi adaugă încă un corp. Schimbă denumirea în Hotel Meltzer. Hotelul dispunea de o cameră cu trofee de vânătoare.
La începutul sec. XX hotelul este cumpărat de Johann Bonfert, care îl avea în arendă înca din 1898, iar în 1906 îi schimbă denumirea în Hotel Bonfert.
Din 12 octombrie 1930 la conducerea hotelului vine Hans Sattler.
În ianuarie 1934 hotelul este cumpărat de Ioan Gherasim care îl transformă în Hotel-restaurant Metropol deschis la 1 aprilie 1936.
Din 1 februarie 1939 se schimbă în Restaurant-Hotel Union al lui V. Răcuciu şi B. Gotia. Era hotel de cat. II;
Hotelul este închis în 1948.”

Strada Măcelarilor // Fleischergasse // Mészáros (Mitropoliei) fotografiată în primul deceniu al secolului al XX-lea (c.1908). Pe partea stângă se vede casa str. Mitropoliei nr. 7 cu reclama HOTEL BONFERT anterior MELTZER pe fațada clădirii cunoscută în trecut sub numele de Curtea Mediașului // Mediascher Herrnhof.

Casa de oaspeți Curtea Mediașului // Mediascher Hof sau Mediacher Herrnhof (Herrnhof = curte domnească) a fost una dintre 10 clădiri din Sibiu, achiziționate de scaunele (secundare) și districtele săsești pentru cazarea deputaților sași participanți la întrunirile anuale organizate în capitala Sibiu (scaunul principal) și se afla în proprietatea orașului Mediaș.
Casa de oaspeți Curtea Mediașului a fost menționată deja în prima jumătate a secolului al XVII-lea, mai precis în 1639. În anii 1780 a găzduit pe consilierul gubernial Michael Conrad von Heydendorff (1730-1821) din Mediaș, care a locuit împreună cu familia lui timp de 4 ani la primul etaj al clădirii.

Informații despre Curtea Mediașului // Mediascher Hof preluate din carțile de adrese din anii 1862-1873:
În Marea carte de adrese „Großes Adreßbuch des Handels-, Fabrik-, und Gewerbstandes von Ungarn, Siebenbürgen, Banat Croatien, Slavonien, Siebenbürgische-, Croatische-, Slavonische-Militärgrenze, Gallizien, Dalmatien”, Nürnberg, Verlag von C. Leuchs &. Comp. 1862., (apărută la editura C. Leuchs &. Comp. Nürnber în 1862) la capitolul „Gast- und Einkehrhäuser” // „Case de oaspeți și hanuri”, p.35, este listat la adresa Curtea Mediașului hangiul Simon Labonz: Der Mediascher Hof, Gastwirt: Simon Labonz.
Din cartea de adrese din anul 1873, p.7, aflăm că în perioada respectivă proprietarul (Besitzer) clădirii strada Măcelarilor // „Fleischergasse” nr. 11, număr vechi 112, era orașul Mediaș: Fleischergasse Nr. 11 (112), Besitzer; Mediascher Publikum // Strada Măcelarilor nr. 11 (112), proprietar; orașul Mediaș.

Informații despre Hotelul Meltzer și Hotelul Bonfert preluate din carțile de adrese din perioada anilor 1882-1911:
Josef Meltzer cumpără hanul Curtea Mediașului la sfârșitul anilor 1870 și îl transformă în „Hotel Meltzer” în anii 1880; vezi cartea de adrese din 1882: Meltzer Josef, Hotelier „Mediascher Hof.” Fleischergasse 11.
La începutul anilor 1890 hotelul Meltzer a fost dat în arendă lui Casper Karl; vezi cartea de adrese din 1892 și 1895: Casper Karl. Hotelier (Mediascher Hof) Fleischergasse 11.
La sfârșitul anilor 1890 apare ca arendaș Johann Bonfert. – vezi cartea de adrese din 1898: Mediascher Hof, Fleischergasse 11, Eigentümer: Josef Meltzer ; Hotelier: Johann Bonfert.
La începutul sec al XX-lea hotelul a fost cumpărat de Johann Bonfert; vezi cartea de adrese din 1904: Mediascher Hof, Fleischergasse 11, Eigentümer und Hotelier: Johann Bonfert.
După 1904 Bonfert schimbă numele hotelului Curtea Mediașului // Mediascher Hof în „Hotel Bonfert”; vezi cartea de adrese din 1908: Bonfert Johann. (Hotel Bonfert) Fleischergasse 11.

Hotel Bonfert / reclamă din cărțile de adrese din 1908 (stânga) și 1911 (dreapta).

Hotel Meltzer / reclamă din anii 1980/1890.

Din 1930 hotelul aflat în proprietatea lui Plattner Helene și coproprietari este condus de Hans Sattler.
În anul 1934 hotelul este cumpărat de Ioan Gherasim care îl transformă 1936 în Hotel-restaurant „Metropol”. Din 1939 hotelul, ajuns în proprietatea lui V. Răcuciu și B. Gotia, se numește Restaurant-Hotel „Union”. Hotelul a fost inchis 1948.

Următoarele informații despre istoria clădirii str. Mitropoliei 7 se pot citi pe site-ul web – patrimoniu.sibiu.ro:
„După 1875 hotelul este cumpărat de Josef Meltzer care îl renovează dându-i aspectul de astăzi cu faţada în stil eclectic, extinde clădirea în curte şi adaugă încă un corp. Schimbă denumirea în Hotel Meltzer. Hotelul dispunea de o cameră cu trofee de vânătoare.
La începutul sec. XX hotelul este cumpărat de Johann Bonfert, care îl avea în arendă înca din 1898, iar în 1906 îi schimbă denumirea în Hotel Bonfert.
Din 12 octombrie 1930 la conducerea hotelului vine Hans Sattler.
În ianuarie 1934 hotelul este cumpărat de Ioan Gherasim care îl transformă în Hotel-restaurant Metropol deschis la 1 aprilie 1936.
Din 1 februarie 1939 se schimbă în Restaurant-Hotel Union al lui V. Răcuciu şi B. Gotia. Era hotel de cat. II;
Hotelul este închis în 1948.”

Acastă frumoasă cromolitografie ne arată strada Măcelarilor/ Mitropoliei // Fleischergasse // Mészáros utca privită dinspre Biserica Reformată (construită 1786). Fotografia alb negru folosită pentru această carte poștală a fost realizată în perioada antebelică, după 1906 cum se poate remarca prin prezența Caterdalei Ortodoxe construită între 1902-1906. Strada era prevăzută cu o rigolă mediană prin care curgea și la începutul sec al XX-lea un fir de apă provenit din Canalul superior Seviș.

Casa din partea dreaptă, cu reclama „Tipografiei” și „Foaia Poporului”, a fost demolată și pe locul respectiv s-a construit clădirea actuală de la nr.10.
Pe partea stângă se vede Casa parohială cu trecerea boltită spre str. A. Xenopol. Lângă casa parohială se vede Casa cu cariatide construită 1786 pe locul în care se afla casa renumitului aurar sibian Sebastian Hann. Pe latura clădirii spr stradă se afla inițial un bovindou frumos susținut de cele două cariatide din piatră. În timpul luptelor din 1849 casa a fost deteriorată de un incendiu. Bovindoul distrus a fost înlocuit cu actualul balcon (care nu prea se potrivește…)
În centrul fotografiei se vede impozanta Caterală Ortodoxă, despre care se poate citi următoarea informație pe website-ul patrimoniu.sibiu.ro:
„La 30 aprilie 1906, catedrala a fost sfinţită de către mitropolitul Ioan Metianu, împreună cu episcopul său sufragan de la Arad, Ioan Papp, alături de un ales sobor de preoţi şi diaconi. La sfinţire a fost prezent şi profesorul Nicolae Iorga.”

Cartea poștală a fost tipărită prin procedeul de tipar litografic numit cromolitografie la tipografia sibiana Jos. Drotleff.
Cromolitografia este termenul ales de litograful francez Godefroy Engelmann pentru a desemna procedeul său de tipar litografic în culori (1837) bazat pe imprimarea culoare cu culoare, folosindu-se până la 16 diferite culori. Fiecare culoare era așezată pe o piatră litografică și același document trecea de la o piatră la alta cu marcaje precise. Acest proces lung și, prin urmare, costisitor a fost înlocuit ulterior cu imprimarea offset în patru culori.

Biserica Evanghelică din Piața Huet/ Sibiu, văzută dinspre nord. Se pare că această fotografie a fost realizată de fotograful și pictorul sibian Theodor Glatz cu un Pantoskop al firmei Busch, dotat cu un obiectiv cu o lentilă cu unghi larg.
În anii 1860 (66/67) Theodor Glatz fotografiază latura sudică a Bisericii Evanghelice din Sibiu. În această fotografie se vede ceasul vechi pe turnul bisericii. Există o reproducere fotografică după același clișeu de sticlă (negativ retușat/ prelucrat) realizată post 1881, după montarea ceasului nou cu cadran negru pe turnul Bisericii Evanghelice. Această variantă anacronică a fost datată greșit din cauza ceasului nou din 1881 montat în negativul din anii 1860. Se presupune că și fotografia Bisericii Evanghelice văzută dinspre sud a fost făcută cu un Pantoskop al firmei Busch, dotat cu un obiectiv cu o lentilă cu unghi larg. Sursa foto: Gheorg Schönpflug von Gambsenberg.

Ilustrația „Ansicht der evangelischen Pfarrkirche von der Südseite in Hermannstadt“ apare în lucrarea cunoscutului pastor, poet și traducător sas Martin Samuel Möckesch: „Die Pfarrkirche der Augsb. Conf. Verwandten zu Hermannstadt” (Biserica parohială de Confesiune Augustana din Sibiu) publicată în anul 1839. În această ilustrație, realizată după o litografie, se vede ceasul solar de pe fațada pridvorului sudic al Bisericii Evanghelice.

În gazeta „KORESPONDENZBLATT des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde“ (nr.8) apărut în Sibiu la data de 15 august 1883 a fost publicat articolul „Die Sonnenuhr an der Hermannstädter Kirche“ (Ceasul solar de pe Biserica parohială evanghelică din Sibiu) din care aflăm că ceasul solar de pe fațada pridvorului sudic al Bisericii Evanghelice din Sibiu a fost aplicat în anul 1561. Ceasul solar, renovat/ restaurat în anii 1662 și 1751, indica pe lângă ora exactă și perioada anuală a zodiilor în funcție de lungimea umbrei aruncată de gnomon. Din păcate ceasul solar a fost supravopsit/ deteriorat parțial în cursul unor renovări efectuate în prima jumătate a secolului al XIX-lea, deoarece în fotografiile realizate în a doua jumătate a secolului (de exemplu în fotografia lui Theodor Glatz din anul 1866/67 și cea realizate la festivitatea de inaugurare a monumentului Episcopului Georg Daniel Teutsch din 19 august 1899) picturile din preajma cadranului solar lipsesc!
În articolul din gazeta „KORESPONDENZBLATT des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde“ este menționată și lucrarea lui Martin Samuel Möckesch: „Die Pfarrkirche der Augsb. Conf. Verwandten zu Hermannstadt” (Biserica parohială de Confesiune Augustană din Sibiu). Descrierea „destul de profundă“ a Bisericii Evanghelice din Sibiu, publicată de Möckesch 1839, l-a făcut cunoscut publicului de specialitate interesat de conservarea artei și a monumentelor. În anii următori a scris numeroase articole în această direcție pentru reviste și calendare interne și străine, precum „Transsilvania”, „Beiblatt zum Siebenbürger Boten” (Suplimentul Mesagerului Transilvaniei).

Ceasul solar de pe pridvorul sudic este menționat de cronicarul sibian Emil Sigerus în „Cronica orașului Sibiu” din 1929 și în cartea „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” vol.3, (1928) la pagina 36 și 37.
Ceasul solar cu 12 simboluri zodiacale și stema orașului Sibiu de pe fațada pridvorului sudic al Bisericii Evanghelice a fost înlăturat în anul 1910 cu ocazia lucrărilor de renovare efectuate la sfârșitul primului deceniu al sec. al XX-lea. (ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

Martin Samuel Möckesch, o personalitate importantă a intelectualității săsești, s-a născut în 11 noiembrie 1813 la Rusciori (germ.: Reußdörfchen/ magh.: Oroszcsür, Roszcsür/ lat.: Villa Rutenorum) în familia pastorului Johann Michael Möckesch și a decedat în 15 aprilie 1890 la Sibiu.
„După absolvirea Școlii gimnaziale din Sibiu în 1835 îl găsim învățător în comuna Cristian pentru scurt timp însă, deoarece un an mai târziu pleacă la Berlin pentru a studia filozofia. După absolvirea studiilor de teologie în țară în 1839 va ocupa în perioada postul de profesor la Școala elementară, iar ulterior la nou înființata școală de meserii din Sibiu. În același timp publică primele două poezii în original şi traduceri, Jalea înstrăinatului şi Voinicul şi murgul în revista Transsilvania, Beiblatt zum Siebenbürger Boten. Doi ani mai târziu publică traduceri din limba română, Geistiliche Lieder în walachischer Sprache, dorind să facă cunoscută poezia populară românească şi compatrioţilor săi. În 1845 este ales preot paroh al comunității din Bungard, Sibiu; aici vă sprijini cu bani (obținuți din vânzarea volumului său Geistliche Lieder în walachischer Sprache) cumpărarea unui instrument de orgă în biserica evanghelică din localitate. În anii următori vă fi ales preot paroh în Făgăraș, Târnava, Marpod până în 1870 când pleacă la București unde vă conduce împreună cu soția o școală germană privată, predând atât în germană cât și în românește. Vă trebui să renunțe însă la activitatea didactică datorită astmului de care suferea, întorcându-se la Sibiu în Moare la 15 aprilie 1890 în Spitalul orășenesc din Sibiu.”

Renumitul pictor sibian Franz Neuhauser cel Tânăr (1763-1836) realizează în anul 1816 un tablou în care apare Biserica parohială evanghelică din Sibiu văzută dinspre sud. Pe fațada pridvorului sudic se distinge deasupra intrării un ceas solar mare cu stema orașului Sibiu poziționată sub tija metalică (gnomon).

Următoarele informații interesante despre acest ceas solar găsim în cartea cronicarul Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” vol.3, (1928) la pagina 36 și 37:
>1751 wird „bei Gelegenheit der Uhr-Reparation” beschlossen, das Glockenspiel auf dem großen Kirchturm noch mit zwei neuen Metallbecken zu ergänzen, „welche mit denen schon droben vorhandenen Becken harmonieren sollen“. Für dieses Glockenspiel werden noch zwei neue hölzerne Figuren mit fl. 20.- angekauft und werden sowohl diese, wie die beiden schon vorhandenen Figuren neu angestrichen. Auch die Sonnenuhr „mit den 12 Himmelszeichen“, die sich über dem Südeingang der Kirche befand, wird im gleichen Jahr „neugema(h)lt und angestrichen.“<
>În 1751, „cu ocazia reparaţiilor la ceas”, se decide adăugarea a două clopote metalice noi la carillonul de pe turla mare a bisericii, „care să se armonizeze cu clopotele deja existente”. Pentru acest carillon se cumpără două figurine noi din lemn cu fl. 20.- și atât acestea cât și cele două figurine existente sunt revopsite. Și ceasul solar „cu cele 12 semne cerești”, care se află deasupra intrării de sud a bisericii, este „repictat și vopsit” în același an.<
Din cartea lui Sigerus aflăm că în turla Bisericii Evanghelice funcționa un „carillon” (Glockenspiel) pentru care au fost achiziționat în anul 1751 două clopote noi (zwei neue Metallbecken) și două „figurine” noi din lemn (zwei neue hölzerne Figuren) contra sumei de 20 florini (fl. Florin = Gulden). Carillonul apare și în pictura lui Neuhauser!
Ceasul solar de pe pridvorul sudic este menționat de Sigerus și în „Cronica orașului Sibiu” din 1929:
>1752 – 22.3. Die Sonnenuhr über dem Westeingang der Stadtpfarrkirche wird erneuert.<
>1752 – 22.3. Ceasul solar deasupra intrării de sud a Bisericii parohiale a fost reînoit<

În gazeta „KORESPONDENZBLATT des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde“ (nr.8) apărut în Sibiu la data de 15 august 1883 a fost publicat articolul „Die Sonnenuhr an der Hermannstädter Kirche“ (Ceasul solar de pe Biserica parohială evanghelică din Sibiu) din care aflăm că ceasul solar de pe fațada pridvorului sudic al Bisericii Evanghelice din Sibiu a fost aplicat în anul 1561. Ceasul solar, renovat/ restaurat în anii 1662 și 1751, indica pe lângă ora exactă și perioada anuală a zodiilor în funcție de lungimea umbrei aruncată de gnomon. Din păcate ceasul solar a fost supravopsit/ deteriorat parțial în cursul unor renovări efectuate în prima jumătate a secolului al XIX-lea, deoarece în fotografiile realizate în a doua jumătate a secolului (de exemplu în fotografia lui Theodor Glatz din anul 1866/67 și cea realizate la festivitatea de inaugurare a monumentului Episcopului Georg Daniel Teutsch din 19 august 1899) picturile din preajma cadranului solar lipsesc!
Ceasul solar cu 12 simboluri zodiacale și stema orașului Sibiu de pe fațada pridvorului sudic al Bisericii Evanghelice a fost înlăturat în anul 1910 cu ocazia lucrărilor de renovare efectuate la sfârșitul primului deceniu al sec. al XX-lea. (ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

Detaliu cu ceasul solar și carillonul din turn

Hermannstadt
in Siebenbürgen
Von Wilhelm Bruckner

Mit 25 Illustrationen nach Original-Aufnahmen des Senator Gustav Theis
Verlegt bei Klinkhardt & Biermann / Verlagsbuchhandlung in Leipzig

~~~o~~~

Cartea lui Wilhelm Bruckner Hermannstadt in Siebenbürgen // Sibiu în Transilvania a fost publicată la editura și librăria „Klinkhardt & Biermann” din Leipzig în 1909. Wilhelm Bruckner (1870–1952) a fost un germanist și lingvist elvețian.
Cartea conține 25 de ilustrații bazate pe fotografii originale realizate de senatorul sibian Gustav Theis. Clișeele ilustrațiilor au fost realizate la Institutul grafic Julius Klinkhardt din Leipzig (Grafisches Institut Julius Klinkhardt in Leipzig). Librăria de editură „Klinkhardt & Biermann” a fost fondată la Leipzig în 1907 de editorul Werner Klinkhardt (1882–1926) și istoricul de artă Dr. Georg Biermann (1880–1949).

Fotografiile folosite pentru ilustrațiile din cartea lui W. Bruckner au fost realizate de fotograful amator Gustav Theis la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Panorama orașului Sibiu privit dinspre nord-vest a fost realizată după construcția Catedralei Mitropolitane pusă sub acoperiș în 1904.
Notarul și viceprimarul Gustav Theis a fost cel care a inițiat fondarea clubului fotografic sibian „Photoklub Hermannstadt”. Clubul fotografic a fost înființat de Gustav Theis împreună cu renumitul fotograf sibian Emil Fischer, Guido von Kováts, Béla Hanák și Hermann Wagner la data de 17 noiembrie 1904.

~~~o~~~

„Veduta da Ponente della Citta di Herman(n)stadt”
Gravură din „Mappa della Transilvania” realizată de Giovanni Morando Visconti, arhitect, cartograf și inginer militar în cadrul armatei habsburgice.

„Altes Bild des großen Ringes in Hermannstadt”
Desen realizat după o gravura care arată decapitarea judelui regal și comite al sașilor Johann Zabanius Sachs von Harteneck în Piața Mare din Sibiu în data de 5 decembrie 1703.

„Heutiges Stadtbild”
Fotografia panoramică asupra orașului Sibiu privit dinspre nord-vest a fost realizată după construcția Catedralei Mitropolitane pusă sub acoperiș în 1904.

„Alte Befestigungstürme an der Stadtmauer in der Harteneckgasse”
Zidul centurii a treia cu cele trei turnuri vechi de fortificații situate pe strada Harteneck // Cetății. (stânga)
„Ledererturm”
Turnul Pielarilor situat pe strada Pulberăriei, la intersecția cu str. N. A. Rimski-Korsakov și Zidului. (dreapta) 

„Heutiges Bild des großen Ringes”
Palatului Brukenthal, Casa Albastră și clădirea din partea stângă a fotografiei în care se afla sediul casei de economii Hermannstädter Allgemeine Sparkasse din Piața Mare fotografiate în 1898.

„Der alte Ratturm”
Turnul Sfatului cu turnulețul octogonal cu scară melc fotografiat dinspre latura vestică a Pieței Mici. (stânga)
„Kleiner Ring”
Turnul Bisericii Evanghelice fotografiat dinspre latura estică a Pieței Mici. (dreapta)

„Aufgang zum Rathaus”
Urcușul Ulița Pempflinger spre casa în care se afla vechea primărie, astăzi cunoscută sub denumirea de Casa Altemberger, înainte de amenajarea drumului Pasajul Scărilor.

„Aufstieg zum kleinen Ring”
Treptele de acces spre Piața Mică dinspre Piața Aurarilor numită în limba germană Fingerling Platz. (stânga)
„Rathaushof”
Curtea Primăriei vechi pavată cu piatră de râu și turnul locuină „Patrizierturm” înainte de restaurare. (dreapta)

„Rathausgärtchen”
Grădina din incinta a doua a Primăriei vechi / Casa Altemberger este cunoscută și sub denumirea de Grădina martirului // Martergärtchen.

„Evangelische Stadtpfarrkirche”
Biserica Parohială Evanghelică C.A. „Sf. Maria” și statuia episcopului Georg Daniel Teutsch. (stânga)
„Mausoleum in der evangelischen Kirche”
Ferula Bisericii Evanghelice din Sibiu cu pietre funerare incastrate în zidul ferulei. (dreapta)

„Michelsberg”
Localitatea Cisnădioara // Michelsberg și biserica cetate ridicată în a doua jumătate a secolului al XII-lea pe dealul Sankt Michaelis. 

„Hohe Rinne”
Stațiunea montană Păltiniș // Hohe Rinne „a fost considerată căndva cea mai frumoasă stațiune montană de la răsărit de Karlovy Vary”.

„Heltauer Kirche”
Biserica Evanghelică din Cisnădie // Heltau a fost ridicată la începutul secolului al XIII-lea. (stânga)
„Ruine der Kerzer-Abtei”
Ruina Mănăstirii Cârța înființată de monahi proveniți de la abația cisterciană din Igriș // Egresch. (dreapta)

„Der rote Turm”
Castelul Turnul Roșu din Boița este o construcție militară defensivă construită de sași în perioada anilor 1360-1370 în scopul supravegherii defileului râului Olt.

„Burgruine Stolzenburg”
Cetatea din Slimnic a fost construită de sași pe dealul Burgbasch situat la granița de nord a Pământului Crăiesc // Königsboden pentru a apăra drumul care duce de la Sibiu la Mediaș.

„Sächsischer Dorfkirchgang”
Săsoaice în port tradițional din împrejurimile orașului Sibiu în drum spre biserică.

„Sächsische Bauernfamilie”
Familie de tărani sași îmbrăcați în port tradițional din împrejurimile orașului Sibiu.

„Rumänische Bauernfamilie”
Familie de țărani români din împrejurimile orașului Sibiu.

„Zigeunergruppe”
Grup de țigani în curtea primăriei vechi Casa Altemberger.

„Marktbild”
Târg în Piața Mică lîngă clădirea Hala Măcelarilor // Fleischhauerlaube cunoscută sibienilor și sub denumirea de Scrinul cu comori // Schatzkästlein.

„Ursari pe Spinarea Câinelui în Sibiu”
„Bärenführer auf dem Hundsrücken in Hermannstadt”.

Variantă editată alb-negru.

Această fotografie cu valoare documentară, intitulată „Ursari pe Spinarea Câinelui în Sibiu” // „Bärenführer auf dem Hundsrücken in Hermannstadt”. a fost realizată la mijlocul anilor 1880 pe str. Hundsrücken ( tradus: Spinarea Câinelui ) în Sibiu. Din 1934 această stradă se numește Centumvirilor.

Cu toate că strada Centumvirilor ( Centumviri: Centum = 100, viri = bărbați / un consiliu format dintr-o sută de cetățeni, în germană „Hundertschaft” ) era cunoscută în trecut sub denumirea de Hundsrücken ( tradus: Spinarea Câinelui ) se pare că numele străzii NU se trage de la cuvântul „Hund” = câine și nici de la „Rücken” = spinare.
Se presupune că denumirea veche „Auf dem Hannersrucken” provine de la cuvântul „Hann” = villic ( săsește „Hunn” ) care locuia pe această străduță îngustă, ( în germană = „ric” – spațiu, potecă, drum îngust între două clădiri ).
La mijlocul sec. 17, numele străzii a fost schimbat în „Johannis Reg” și „Johannisrücken”. În sec. 19 apare sub denumirea „Hundsrücken”, ( vezi: „1811 – Casa de sub Dealul Johannis dar și Spinarea câinelui“ // „Haus unter dem Johannes Reeg oder auch Hundsrücken” ). Reproducere fotografică din colecția privată Wolff.

Strada Cisnădiei // Heltauergasse și vechiul hotel La Împăratul Romanilor // Zum Römischen Kaiser demolat 1891. Ilustrație din arhiva personală.

În fotografie apare vechiul hotel Zum Römischen Kaiser // La Împăratul Romanilor, primul han din Sibiu documentat deja în 1555. La început hanul oșășenesc purta denumirea La Sultanul Turcilor // Zum Türkischen Sultan, schimbată la începutul sec. 18 în La Steaua Albastră // Zum Blauen Stern. La începutul deceniului 1770 Philipp Collignon arendează hanul și schimbă denumirea în Împăratul Romanilor // Römischer Kaiser. Fotografie din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

În această fotografie rară, realizată la mijlocul anului 1894 în Sibiu, se vede clădirea construită în anul 1892 pentru Comandamentul corpului de armată cezaro-crăiesc // Armeekorpskommando des 12. K.u.K Armee-Korps pe locul unde se afla vechiul hotel Zum Römischen Kaiser // La Împăratul Romanilor, considerat cel mai vechi han din Sibiu – documentat deja în 1555.
La început hanul oșășenesc purta denumirea La Sultanul Turcilor // Zum Türkischen Sultan, schimbată la începutul sec. 18 în La Steaua Albastră // Zum Blauen Stern. La începutul deceniului 1770 Philipp Collignon arendează hanul și schimbă denumirea în Împăratul Romanilor // Römischer Kaiser.
În corpul din partea dreaptă a clădirii vechi se afla o sală de dans de la care se trage vechea denumire a străzii „Ulița Balului” // „Ballgasse”, astăzi un tronson al străzii A. Xenopol.

Ulița Balului pornea din intersecția cu str. Cisnădiei lângă vechiul hotel Împăratul Romanilor // Römischer Kaiser și se termina în intersecția cu str. Măcelarilor lângă clădirea în care se afla Curtea Mediașului // Mediascher Herrenhof.
Ulița Balului a fost obturată la mijlocul anilor 1780 prin ridicarea Bisericii Reformate (1784-1786) pe tronsonul nord-vestic al străzii lângă Curtea Mediașului. În 1875 baronul Samuel von Brukenthal a construit o anexă gospodărească (grajd) în curtea a doua, la capătul sud-vestic al parcelei spre str. Xenopol. În 1786 congregația bisericească reformată a extins casa parohială până la Biserica Reformată. Cu această ocazie a fost amenajat un pasaj pietonal îngust între str. Măcelarilor și str. A. Xenopol cu o trecere boltită sub casa parohială.

Pe Ulița Balului se aflau trei săli de dans. Sala Redută // Redoutensaal, cea mai cunoscută sală de dans din Sibiul acelor vremuri, se afla în corpul cădirii colț cu strada Mica uliță transversală (astăzi str. A. Xenopol) și aparținea de vechiul hotel Împăratul Romanilor // Römischen Kaiser.
Vis-à-vis de sala Redută se afla intrarea din spate în sala de dans amenajata în corpul din spate al clădirii baronului Lambert von Möringer. În casa baronul Lambert von Möringer au avut loc spectacole de teatru în perioada anilor 1768-1783. Pentru a facilita accesul în sala de teatru a fost amenajata o trecere dinspre uliță Balului în anul 1769. În sala de dans s-au organizat baluri până în primăvara anului 1810, când orașul a cumpărat casa lui Möringer de la urmașii lui Kleeberg contra sumei de 30 000 Gulden. Clădirea cunoscută astăzi sub denumirea de Casa Albastră se află în Piața Mare nr.5.
Ilustrație din arhiva grupului de facebook Alt-Hermannstadt.

De pe pagina patrimoniu.sibiu.ro aflăm că actualul hotel Împăratul Romanilor, inaugurat la 7 septembrie 1895, a fost gazda unui număr impresionant de personalităţi:
„Prinţul moştenitor Ferdinand al României şi Prinţesa Maria, împreună cu Ionel Brătianu (1907), Arhiducele Franz Ferdinand cu soţia (1912), Ministrul plenipotenţial al Olandei Hendrik Müller von Mevenyke (aprilie 1921), doamna Danielle Mitterand, a găzduit trei preşedinţi germani, Roman Herzog, Karl Carstens (1981) şi Johannes Rau, Prinţul Charles, preşedintele Austriei Franz Jonas (1969), preşedinţii României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, etc.”

Ilustrația originală

Acest frumos instantaneu a fost realizat în 1911 pe Promenada Arinilor // Erlenpromenade în Parcul Sub Arini // Erlenpark din Sibiu (*). În partea dreaptă a fotografiei se vede vila familiei Schuschnig Josef și Helene. Casa din mijloc a fost construită de Konnert Alberth și Friedericke iar cea din partea stăngă de Schoppelt Heinrich și Hermine. În această casă a locuit poetul Octavian Goga după ce s-a întors din Budapesta ( 1907-1908 ).
(*) Această fotografie a fost probabil realizată pe 18 iunie 1911, cu ocazia primei ediții a „Zilei Florilor” // „Blumentag”, organizată de către Asociaţia Femeilor pentru susţinerea financiară a Școlii Evanghelice de Fete din Sibiu.

Variantă alb-negru

Cele trei clădiri se află pe strada Hochmeister // Hochmeistergasse în cartierul rezidențial lângă Parcul Sub Arini, fosta parcelare Drotleff. Între aleea Promenadei Arinilor și strada Hochmeister, fosta Aleea Călărețiilor // Reitweg, sau Reitsteg ( plan 1907 ), curgea Canalul superior Seviș // Obere Schewiskanal care alimenta orașul medieval cu apă potabilă și punea în funcțiune trei mori de apă pe strada Andrei Șaguna // Mühlgasse. În fața Palatului Habermann, astăzi integrat în clădirea hotelului Continental Forum, canalul se ramifica sub Promenada Bretter // Bretterpromenade.

Stânga: o variantă editată policrom <> o <> Dreapta: o variantă editată alb-negru

Vila Schuschnig a fost proiectată și construită de arhitectul sibian Josef Schuschnig jr. între anii 1907-1908, pentru el însuși. Părți din clădirea cu fronton în trepte sunt inspirate după vechea primărie ( turlă ) și un turn „Harteneck” ( Turnul Dulgherilor de pe strada Cetății ). Gardul este, de asemenea, neogotic. Vila eclectică a lui Schuschnig, situată lângă Parcul Sub Arin // Erlenpark pe parcela situată pe strada Martin Hochmeister 2/A / Hochmeistergasse No.4 și B-dul Victoriei 35 / Fabinistrasse 3/B, combină toate stilurile arhitecturale ale vremii, de la istoricism cu neo-stilurile sale până la ferestre colorate Art Nouveau.
La sfârșitul anilor 1920 imobilul a fost cumpărat de comerciantul Ilie Floașiu sr. ( 1864-1937 ) pentru fiul său, Ilie Floașiu jr. care s-a sinucis prin împușcare în turnul clădirii în 1948, după ce averea familiei a fost confiscată de autoritățile comuniste. Ilie Floașiu sr., născut la Galeș, a fost cel care a deschis în 1920 magazinul de manufacturi şi coloniale pe str. N. Bălcescu nr.15.
De-a lungut timpului, arhitectura clădirii cunoscut sub denumirea de Vila Schuschnig sau Vila Floașiu a „suferit” transformări vizibile. Azi, turnul octogonal „Harteneck” se prezintă trecătorilor fără acoperiș…

Josef Schuschnig jr., arhitect, inginer constructor și inginer urban, s-a născut la 17 iulie 1866 în Sibiu unde a decedat la 10 mai 1925. A fost fiul pictorului de firme și auritorului Josephus ( Josef ) Schuschnig sr., de origine landler care a emigrat în tinerețe din Karlstadt / Karlowatz ( situat în Croația ) în Transilvania unde s-a stabilit la Sibu.
În 1898, este numit arhitect al orașului și devine asistentul arhitectului șef Ludwig Lattenberg. Din 1898, în găsim profesor la Școala de meserii și câțiva ani mai târziu devine șef al Departamentului de urbanism al orașului Sibiu.

~~~o~~~

Între aleea Promenadei Arinilor și strada Hochmeister, fosta Aleea Călărețiilor // Reitweg, sau Reitsteg ( plan 1907 ), curgea Canalul superior Seviș // Obere Schewiskanal care alimenta orașul medieval cu apă potabilă și punea în funcțiune trei mori de apă pe strada Andrei Șaguna // Mühlgasse. În fața Palatului Habermann, astăzi integrat în clădirea hotelului Continental Forum, canalul se ramifica sub Promenada Bretter // Bretterpromenade.
Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Vila Schuschnig a fost proiectată și construită de arhitectul sibian Josef Schuschnig jr. pentru el însuși. Clădirea ridicată între 1907-1908 lângă Parcul Sub Arin [ Erlenpark ], pe parcela situată pe strada Martin Hochmeister 2/A / Hochmeistergasse No.4 și B-dul Victoriei 35 / Fabinistrasse 3/B, combină toate stilurile arhitecturale ale vremii, de la istoricism cu neo-stilurile sale până la ferestre colorate Art Nouveau.

Josef Schuschnig jr., arhitect, inginer constructor și inginer urban, s-a născut la 17 iulie 1866 în Sibiu unde a decedat la 10 mai 1925. A fost fiul pictorului de firme și auritorului Josephus ( Josef ) Schuschnig sr., de origine landler care a emigrat în tinerețe din Karlstadt / Karlowatz ( situat în Croația ) în Transilvania unde s-a stabilit la Sibu. În martie 1891, Josef Schuschnig jr. este menționat pentru prima dată în Sibiu, ca „cand. arch.” [ student la arhitectură ], când a primit o „laudă specială” [ spezielle Belobigung ] pentru planul unei clădiri care ar fi găzduit Comandamentul corpului de armată [ Korpskommandogebäude ]. Locul de studiu nu este cunoscut. În 1894, Schuschnig, de confesiune romano-catolică, a convertit la credința protestantă înainte de căsătoria sa cu Helene Anna, născută Pszczelnik  (1873-1941 ).

~~~o~~~

Arhitectul Josef Schuschnig este implicat în construcția următoarelor clădiri neoclasic-secesioniste și neobizantine:
– Clădirea Centrului comunitar din Turnișor [ Neppendorfer Gemeindehaus ], construită în 1895. Se află pe strada E. A. Bielz nr.53 ( azi, Dispensar Medical ).

– Clădirea în care a funcționat Direcția de Administrare a Uzinei electrice HEW din Sibiu [ Direktions- und Verwaltungsgebäude des Hermannstädter Elektrizitätswerkes HEW ], construită în perioada anilor 1901-1902 după planurile arhitectului Schuschnig, pe baza schițelor lui Oskar v. Millers. Clădirea impozantă a fost ridicată de maistrul constructor Franz Szalay și a fost demolată în 1987.

– Clădirea Oficiului poștal principal din Pécs [ Hauptpostamt in Fünfkirchen ], proiectată de E. Balázs, construit între 1902-1904.

– Palatul ASTRA din Sibiu, proiectat de Aladár Baranyai, a fost ridicat de arhitectul J. Schuschnig împreună cu maistrul constructor Gustav Maetz în perioada anilor 1903-1905. „Casa Națională Centrală Astra” ( Palatul Asociațiunii ) a fost inaugurat la 19 august 1905.

– Catedrala Mitropolitană ortodoxă din Sibiu, situată pe strada Mitropoliei [ Fleischergasse / Măcelarilor ] a fost ridicată în perioada anilor 1902-1906. Catedrala a fost proiectată de arhitecții József Kommer și Virgil Nagy din Budapesta. Între 1902 și 1904, lucrările de construcție la catedrală sunt coordonate și supravegheate de arhitectul sibian Josef Schuschnig, deoarece Kommer și Nagy au perceput prea mulți bani pentru călătoriile necesare de la Budapesta la Sibiu. În 1905 coordonarea lucrărilor de construcție au revenit lui Francisc Szalay. În 1903, Schuschnig a întreprins o călătorie prin România și Bucovina împreună cu patriarhul Emilian M. Cristea pentru a studia decorarea interioară a bisericilor ortodoxe cu vedere la Catedrala din Sibiu sfințită în 13 mai 1906.

– Podului de piatră, cunoscut sub denumirea de Podul Ocnei [ Burger Brücke ] șau Podul de la Poarta Ocnei [ Burgertor Brücke ], a fost construit în anii 1907-1908. Partea arhitecturală a podului a fost proiectată de Josef Schuschnig, partea constructiva de arhitectul Ludwig Lattenberg. Podul de la poarta Ocnei, o construcție în stil neoromanic din piatră și beton armat, cu patru stâlpi decorați cu plăci din cupru reprezentând stema orașului Sibiu, a fost inaugurat la data de 20 iunie 1908.

– În jurul anului 1909, Schuschnig elaborează planurile clădiri construită pentru medicul orașului Sibiu, Dr. Karl Gundhart. Vila Dr. Gunthart, prevăzută cu un fronton în trepte și o turelă în stil neoclasic, a fost ridicată în anii 1910-1911 și se află pe strada Jina la nr. 18 / Goblinusgasse No.18.

~~~o~~~

Cea mai impresionantă clădire a lui Schuschnig este casă neogotică proiectată și construită între anii 1907-1908, pentru el însuși. Părți din clădirea cu fronton în trepte sunt inspirate după vechea primărie ( turlă ) și un turn „Harteneck” [ Turnul Dulgherilor de pe strada Cetății ]. Gardul este, de asemenea, neogotic. Vila eclectică a lui Schuschnig, situată lângă Parcul Sub Arin [ Erlenpark ] pe strada Martin Hochmeister 2/A / Hochmeistergasse No.4, precum și, B-dul Victoriei 35 / Fabinistrasse 3/B, combină toate stilurile arhitecturale ale vremii, de la istoricism cu neo-stilurile sale până la ferestre colorate Art Nouveau.
La sfârșitul anilor 1920 imobilul a fost cumpărat de comerciantul Ilie Floașiu sr. ( 1864-1937 ) pentru fiul său, Ilie Floașiu jr. care s-a sinucis prin împușcare în turnul clădirii în 1948, după ce averea familiei a fost confiscată de autoritățile comuniste. Ilie Floașiu sr., născut la Galeș, a fost cel care a deschis în 1920 magazinul de manufacturi şi coloniale pe str. N. Bălcescu nr.15.
De-a lungut timpului, arhitectura clădirii cunoscut sub denumirea de Vila Schuschnig sau Vila Floașiu a „suferit” transformări vizibile. Azi, turnul octogonal „Harteneck” se prezintă trecătorilor fără acoperiș…

Ca inginer urban, Schuschnig și-a făcut un nume prin finalizarea sistemului de canalizare, pavarea străzilor sibiene, precum și extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă. Fratelel lui Schuschnig, ofițerul cezaro-crăiesc Emil Schuschnig ( 1868-1917 ), a fost tatăl maistrului constructor Hermann Schuschnig ( 1906-1988 ) și al ofițerului băncii de economii, Hans Schuschnig. Fiul acestuia din urmă, regizorul de teatru Hanns Schuschnig, este autorul unui roman semi-documentar despre viața aventuroasă a amintitului Josephus Schuschnig (1839-1915), care a ajuns în călătoriile sale până în Afganistan.

Unele informații despre viața și activitatea arhitectului sibian Josef Schuschnig au fost preluate din articolul „Baukunst zwischen Tradition und Moderne – Kleines Lexikon Siebenbürgisch-deutscher Architekten um 1900” scris de cunoscutul filolog, fotograf și specialist în istoria fotografiei din Transilvania dl Konrad Klein.

~~~o~~~

Stânga: Strada Hochmeister fotografiată dinspre aleea din Parcul Sub Arini. În partea dreaptă a fotografiei se vede vila familiei Schuschnig Josef și Helene. Casa din mijloc a fost construită de Konnert Alberth și Friedericke iar cea din partea stăngă de Schoppelt Heinrich și Hermine. De la dl Marian Bozdoc aflăm că în această casă a locuit poetul Octavian Goga după ce s-a întors din Budapesta ( 1907-1908 ).
Dreapta: Vila Dr. Gundhart, construită de Josef Schuschnig pentru medicul orașului Sibiu, Dr. Karl Gundhart, se află pe strada Jina nr.18 / Goblinusgasse No.18. Clădirea prevăzută cu un fronton în trepte și o turelă în stil neoclasic a fost ridicată în anii 1910-1911. Credit foto: www.teutsch.ro.

~~~o~~~

Stânga: Clădirea în care a funcționat Direcția de Administrare a Uzinei electrice HEW din Sibiu [ Direktions- und Verwaltungsgebäude des Hermannstädter Elektrizitätswerkes HEW ], construită în perioada anilor 1901-1902 a fost demolată în 1987.
Dreapta: Palatul ASTRA din Sibiu, proiectat de Aladár Baranyai, a fost ridicat de arhitectul J. Schuschnig împreună cu maistrul constructor Gustav Maetz în perioada anilor 1903-1905. „Casa Națională Centrală Astra”  (Palatul Asociațiunii ) a fost inaugurat la 19 august 1905.

~~~o~~~

Stânga: Catedrala Mitropolitană ortodoxă din Sibiu, situată pe strada Mitropoliei [ Fleischergasse / Măcelarilor ] a fost ridicată în perioada anilor 1902-1906. Catedrala a fost proiectată de arhitecții József Kommer și Virgil Nagy din Budapesta.
Dreapta: Podului de piatră, cunoscut sub denumirea de Podul Ocnei [ Burger Brücke ] șau Podul de la Poarta Ocnei [ Burgertor Brücke ], a fost construit în anii 1907-1908. Partea arhitecturală a podului a fost proiectată de Josef Schuschnig, partea constructiva de arhitectul Ludwig Lattenberg. Podul de la poarta Ocnei a fost inaugurat la data de 20 iunie 1908.

~~~o~~~

Stânga: Cartea de adrese din 1908; Schuschnig Josef & Helene – Hochmeistergasse 4.
Dreapta: Cartea de adrese din 1911; Schuschnig Josef & Helene – Hochmeistergasse 4.

~~~o~~~

Stânga: Cartea de adrese din 1933; Floașiu Clementina – Hochmeistergasse 4.
Dreapta: Cartea de adrese din 1933; Floașiu Ilie și Paraschiva – Honterusgasse 11,13,15,17 ( A. Papiu-Ilarian ).
Dreapta: Schuschnig Johann & Schuschnig Hermann & Schuschnig Edith – Honterusgasse 4 (A. Papiu-Ilarian).

~~~o~~~

Stânga: Cartea de adrese din 1933; Schuschnig Helene – Zaharia Boiu 22.
Dreapta: Cartea de adrese din 1933; Floațiu Ilie sr., Floațiu Ilie jr. și Floașiu Paraschiva – Honterusgasse 17.

În 1798, Sibiul a fost vizitat de marchizul Antoine-François Bertrand de Molleville. Cel puțin așa se poate citi în articolul „Französischer Minister besucht 1798 Hermannstadt” publicat în Calendarul ardeleno-săsesc „Anuarul 1979”*.

În 1804, apare la Londra cartea „The Costume of the Hereditary States of the House of Austria”, tipărită de William Bulmer and Co., Cleveland Row, St. James, pentru William Miller, Old-Bond-Street. Albumul conține 50 de ilustrații cu diferite costume și porturi tradiționale ale ținuturilor ereditare ale Coroanei Habsburgice, „dintre care patru ilustrații arată vestimentația cetățenilor sibieni și a sătenilor din împrejurimi, sași și români, la sfârșitul secolului al XVIII-lea”. Planșele colorate în tehnica acvatinta au fost gravate de William Ellis și William Pool după lucrarea lui Kininger publicată 1803 la Viena. Textul introductiv și descrierea ilustrațiilor au fost întocmite de marchizul Antoine-François Bertrand de Molleville.

Antoine-François Bertrand de Molleville, de asemenea Antoine-François de Bertrand, (n. 25 octombrie 1744 la Toulouse, † 19 octombrie 1818 la Paris) a fost un om politic și ministru francez. A fost considerat un partizan înfocat al regilor și un copil teribil al monarhiei. În 1766 a fost numit pentru prima dată în Parlamentul de Toulouse, apoi în 1774 ca colector de venituri și în cele din urmă în 1784 ca intendent al Bretaniei. Bertrand de Molleville a fost judecat în 1788 pentru dificila sarcină de a dizolva Parlamentul Bretaniei. Prin experiențele sale în acest sens, l-a sfătuit pe Ludovic al XVI-lea la convocarea Stărilor Generale. Din 1790 până în 1792 a fost ministru al Marinei și al Coloniilor. A organizat emigrarea în masă a ofițerilor. Din cauza numeroaselor denunțuri, s-a retras din funcțiile sale și a devenit șef al poliției secrete regale. Înainte și după asaltul palatului Tuileries din 10 august 1792, el a încercat să organizeze o cale de evadare pentru rege, dar în cele din urmă a trebuit să fugă el însuși în Anglia.

Articolul „Französischer Minister besucht 1798 Hermannstadt” // „Ministrul francez vizitează Sibiul în 1798” scris de Gerhard Sooß a fost publicat în Calendarul ardeleno-săsesc „Jahrbuch 1979” // „Anuarul 1979”. Unele fragmente de text din articolul dedicat activității folcloristice a marchizului Antoine-François Bertrand de Molleville au fost traduse de autorul Gerhard Sooß din limba franceză.
Din păcate trebuie menționat că în articolul dlui G. Sooß există pasaje, traduse din textele franceze originale scrise de marchizul Antoine-François Bertrand de Molleville într-o manieră arogantă, care nu vor fi redate pe acest site web! Mai mult, trebuie remarcat că cele 3 ilustrații alb-negru, cu textele descriptive aferente, din articolul menționat mai sus, cât și ilustrațiile policrome nu redau în mod corect și obiectiv vestimentația populației urbane și rurale din Sibiu și împrejurimi din acea perioadă.

~~~o~~~

Articolul dlui Gerhard Sooß „Französischer Minister besucht 1798 Hermannstadt” // „Ministrul francez vizitează Sibiul în 1798”. (traducere liberă în română)

Ministrul francez vizitează Sibiul în 1798
de Gerhard Sooß

„Cu aproape șapte decenii înainte de vizita scriitorului englez Charles Boner, care a fost adesea și în mod justificat citat cu mândrie de istoricii noștri sași pentru aprecierile sale informative și laudative asupra principiilor liber-democratice ale sașilor transilvăneni și, prin urmare, a constituțiilor lor municipale libere, pe care le-a evaluat superioare cele ale cetăţenilor Londrei, Sibiul consemnează vizita marchizul Bertrand de Molleville, fostul ministru francez de marină al nefericitului rege Ludovic al XVI-lea.

Nu motivele politice au fost însă cele care l-au condus pe „ultra-regalistul” B. de Moleville în „orașul mare și frumos HERMANSTAD, capitala Transilvaniei”, deoarece potențialul de influență politică al Universității Națiunii Saxone asupra valurilor atotcuprinzătoare ale Revoluției Franceze și a ascensiunii meteorice a lui Napoleon ar fi fost prea mic pentru asta, ci – ascultă și fii uimit! – deja pe la 1798 interese folcloristice, adică interese etnografice. Pentru că marchizul francez a descris și desenat cu talent și pricepere artistică cincizeci (50) de costume ale ținuturilor ereditare ale Coroanei Habsburgice, dintre care patru (4) reprezintă costumele cetățenilor sibienilor și ale sătenilor din împrejurimi, sași și români.

Deși titlul lucrării publicată în limba franceză la Londra în 1804 este „Costumele țărilor ereditare ale Casei Austriei”, autorul, care are o gamă largă de interese, nu se limitează la o descriere pur faptică a costumelor tradiționale destul de interesante din Europa centrală și de sud-est ale Imperiului Habsburgic, veșminte care cu siguranță atrag pentru prima dată atenția francezilor și englezilor. Folcloristul timpuriu francez se uită atent și la persoanele care purtau aceste costume și, pe lângă îmbrăcămintea lor, descrie și aspectul general al oamenilor și trage concluzii despre caracterul lor.
Și astfel auzim, la 180 de ani de la caracterizarea deosebit de laudativă pentru noi, sașii ardeleni, de către poetul german Martin Opitz, care a lucrat ca educator al copiilor conți maghiari la Zlatna pe la 1620, drept „germanissimi Germani”, termen pe care îl traduc prin „germani adevărați”, o a doua laudă, de această dată din gura franceză, potrivit căreia sașii – mă limitez în mod deliberat – printre sibieni și împrejurimi – „se remarcă mereu prin averea, pe care o datorează muncii lor asidue și cumpătării.”

Dar să lăsăm însuși autorul francez să își spună cuvântul în imaginea și descrierea din traducerea mea, pentru a cărui acuratețe lingvistică și, prin urmare, factuală, garantez:

„Hermannstadt în Transylvania” (Hermanstad en Transylvanie).”

„HERMANSTAD”, capitala Transilvaniei, este un oraș mare și frumos, situat la poalele marilor munți „FOHARRAS” = Fogarasch, pe râul „Ceben” sau „Zeben” = Zibin, care i-a dat numele „Siebenbourg”. Nu este un oraș puternic fortificat, dar este destul de populat. Ardelenii sunt în general înalți și bine făcuți; statura femeilor lor este cam puternică, dar asta nu le face mai puțin frumoase, iar printre femeile țărănești se găsesc multe cu chipuri nobile și foarte seducătoare.

„Cetăţeni și cetățence din împrejurimile Sibiului”

Dintre locuitorii Sibiului și împrejurimilor, sașii se remarcă mereu prin bogăția lor, pe care o datorează muncii și cumpătării lor. Casele lor sunt foarte pure și foarte bine construite, iar zonele pe care le locuiesc prezintă întotdeauna o priveliște foarte plăcută. –
Sașii sunt, în general, de statură înaltă, și mai degrabă blonzi decât bruni; Au o frunte lată, ochi mari și frumoși și o expresie facială deschisă și veselă. Îmbrăcămintea lor este un amestec între vechiul costum german și cel maghiar, iar fiecare sat are propriul mod special de a-l modifica. Haina de blană a cetățenilor din orașe este mai lungă decât cea purtată la țară: cea a sibienilor este tivită cu blană de vulpe și ajunge până peste genunchi, iar cusăturile sale sunt împodobite cu broderii și împletituri aurii sau argintii (Hefteln); vesta, pantalonii și cizmele lor sunt de tip maghiar.

Cetăţeanca înfăţişată pe acest panou poartă, ca toate femeile vârstnice, o glugă tivită, împodobită cu blană: rochia pe care o poartă este, de asemenea, tivită cu blană, la fel ca jacheta scurtă de blană pe care o poartă pe umeri, al cărei guler rigid, larg, este prevăzută cu blană de jder. Când este foarte frig, își pune mâinile în mânecile acestei jachete de blană, care poate fi închisă și cu nasturi.

Acest desen cu titlul „Cetățeni și cetățence din împrejurimile orașului Hermannstadt” ne arată un cuplu de sași, între care se vede clar pe fundal silueta turnul și o parte din biserica parohială a orașului Sibiu, astfel încât titlul „din împrejurimile orașului Hermannstadt” se potrivește doar femeii, dar nu și bărbatului. Pentru că băratul a cedat în mod clar influenței modei Imperiul Europei de Vest, ce ne indicat, mai ales, pălăria în trei colțuri, bastonul lung la modă, pantalonii și cizmele sale „în stilul maghiar” și, deci, astfel îmbrăcat ne arată că nu poate fi decât un orașean, adică sibian. Pe de altă parte, femeia înfățișată pe acest panou este îmbrăcată în port popular, neinfluențat de moda predominantă, cu un șorț simplu, grosolan, ca soția unui sătean ținând în mână un coș cu legume și purtând pe umeri o jachetă țărănească scurtă de blană.

Judecând din punct de vedere al vestimentației, după părerea mea, în loc de simpatica soție a unui sătean, i-ar fi fost mai potrivite acestui orășean „doamnele săsești din orașul HERMANSTAD” șiretlate la modă în corsete, cu talie de viespe ținănd în mâini, mai degrabă jucăuș, un „Parasol” = umbrelă de soare, evantai și doi trandafiri. Dacă nu s-ar vedea limpede turnul Bisericii Sf. Ioan din Sibiu[?] în fundal din dreapta, orice privitor care nu a fost atras de titlu „din Hermannstadt [Sibiu]” ar presupune probabil că doamnele înfățișate se află la Viena sau chiar la Paris și nu în „Țara Urșilor”, Transilvania. Chiar și răsfățatul marchiz de Moleville a fost destul de surprins să întălnească aceste „doamne săsești fermecătoare”, cu aspect aproape parizian, în țara care găzduiește și alte naționalități […]. În orice caz, sibiencele trebuie să-l fi impresionat cu adevărat pe domnul marchiz! Pentru că acesta, inspirat de aspectul exterior și interior surprinzător al doamnelor blonde sau brunete sibiene, cântă un imn de laudă de înaltă calitate chiar și pentru opțiunile în limba franceză, care sună literalmente astfel:

„Doamne săsești din orașul ‚HERMANSTAD‘”

Orașul Hermannstadt este locuit aproape în întregime de sași, dintre care majoritatea sunt luterani. Femeile lor sunt în general frumoase, înalte și bine făcute; blondele au un ten ca laptele și sângele („de lis et de roses”), ochi albaștri mari, minunați, și pielea izbitor de albă; Tenul adorabil al femeilor brunte este colorat într-un roșu viu, ochii lor negri sunt foarte strălucitori, iar fața lor este plină de expresie; Dar ceea ce le distinge în mod echivalent este acea prospețime, acea expresie de bună sănătate, de modestie și de inocență, care conferă mereu frumuseții un farmec irezistibil.”

Întrucât popoarele Imperiului Habsburgic – se spune că paisprezece (14) grupuri naționale au trăit împreună în acest stat multietnic, primul început al unei Europe Unite – , firește, i-a inclus și pe românii din Transilvania, Bertrand de Molleville i-a consemnat și pe aceși locuitori ai Transilvaniei cu condei și în cuvinte. Condeiul reprezentantului „Marei Națiuni”, pe care românii o numesc cu dragoste „Sora noastră mai mare” = „Sora noastră (mai importantă) mai mare”, poate că le-a desenat corect costumele, dar esența lor, natura lor a fost consemnată unilateral „prin generalizări neinformate”. Descendentul roman Bertrand de Molleville nu găsește o singură expresie de căldură sau măcar de compasiune față de semenii săi descendenți romani din Transilvania, de care franceza natală, cu siguranță, nu duce lipsă. Cât de diferit, cu câțiva ani mai devreme, împăratul german al Austriei, Iosif al II-lea, se adresase supușilor săi români în timpul vizitei sale în Transilvania cu cuvintele: „Salutări, nepoții lui Romulus!” Și acest salut nu se dorește doar să fie un calcul măgulitor, politic, pentru Iosif al II-lea, pentru că aceşti români ai Austriei au numit ultrior 4 sate din judeţul Bistritz-Nasaud după saluturile latine ale stimatului lor împărat. Aceste sate se mai numesc astăzi, în variație fonetică: Salva, Parva, Nepos, Romuli. – Dar să lăsăm marchizul francez să-și exprime propria părere atunci când îi descrie astfel pe verii săi romani din Transilvania:

„Țărani din împrejurimile Sibiului în Transilvania”

Munții Transilvaniei sunt locuiți de vlahi […]. Își petrec viața agale, îngrijindu-și turmele; cei mai puțin dezinvolti lucrează ca cărușași sau argăsesc piei în „TALMAT” (râul Sadu); Sunt foarte puțini oameni care cultivă pământul […]. Sunt îmbrăcați într-o cămașă grosolană, pe care o leagă în jurul coapselor cu o curea de piele cu mai mulți nasturi, de care își atașează mereu cuțitul, furculița și bricheta etc. Ei poartă pantaloni lungi și sandale care sunt legate cu mai multe bretele. Iarna poartă o căciulă de blană, iar vara o pălărie rotundă de fetru.”

În sfârşit, se pune acum întrebarea: Cine a fost autorul acestei lucrări, cu siguranţă informativă pentru unii folclorişti de astăzi, care mi-a căzut pentru scurt timp în mâini la o licitaţie de antichităţi și a cărei urmă s-a pierdut la Londra, dar din care, totuși, există o copie la British Museum din Londra? Titlul lucrării sale, publicată la Londra în 1804, îi menționează doar numele, dar în titlul și introducerea mea actuală am anticipat rangul său înalt de ministru al marinei în timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea. Cercetările mele ulterioare în enciclopedii și prin prietenul meu francez, Prof. Rolland Denis, Chateaudun, în două biblioteci franceze au arătat că marchizul Bertrand, Antoine Francois de Moleville, s-a născut la Toulouse în 1744 și a decedat la Paris în 1818 – după ce a petrecut 22 de ani în exil la Londra și în călători.
În general, el este menționat ca un politician și istoric: din funcția de guvernator provincial al Bretaniei și apoi ca raportor în Consiliul de Stat (Consiliul de Miniștri), a devenit ministru al Marinei în 1791 și șef al poliției secrete regale în 1792. A fugit în Anglia pentru a scăpa de ghilotina în care cuplul său regal căzuse victimă. Istoricii francezi îl descriu ca pe un „ultra-royalist” care, din cauza loialității sale necruțător de radicale față de rege, s-a certat, chiar și în timpul exilului său, cu prinții Bourboni, care se aflau și ei în exil la Londra unde a avut „unele dezacorduri” = (quelques démêlés) cu ei. Rezultatul a fost că, după întoarcerea sa din exil în 1814, Bourbonii nici măcar nu i-au plătit salariul de ministru care i se datora. Așa că fostul ministru fără bani a trebuit să-și câștige existența prin scrisul său.
Pe lângă opera folcloristică deja menționată în acest articol despre portul tradițional al ținuturilor ereditare ale Austriei, marchizul extrem de activ a publicat două volume de memorii, care „descriu istoria trăită la sfârșitul domniei lui Ludovic al XVI-lea”; În 1803 a publicat în engleză 10 volume din „Istoria Revoluției Franceze” în 14 volume și în 1815 „Istoria Angliei” în 6 volume. Cu adevărat o mare realizare științifică a ministrului, care a trecut din politician în istoric din cauza imensei răsturnări rezultate în urma Revoluției Franceze, și a cărui sete de cunoaștere l-a îndrumat în patria noastră ardeleană, unde a făcut cunoștință cu neamul nostru săsesc, căruia i-a dedicat aprecierea lui laudativă prezentată aici pentru prima dată!”

* Nu cunosc alte surse care confiră vizita marchizului Antoine-François Bertrand de Molleville la Sibiu în 1798.

Denumirea veche a străzii Nicolae Bălcescu din Sibiu era „platea heltensis” deoarece lega orașul de localitatea Heltau // Cisnădie. Acest drum pornea din centrul orașului medieval, Piața Mare // Großer Ring, trecea prin Poarta Heltner // Poarta Cisnădiei spre localitatea Heltau // Cisnădie. În incinta orașului strada purta denumirea de Heltauer Gasse // Strada Cisnădiei ( Ulița Cisnădiei ). În afara zidurilor orașului, în actualul cartier Hipodrom III, strada care duce spre Cisnădie se numește și astăzi Heltauer Straße // Calea Cisnădiei.

În Cronica orașului Sibiu 1100-1929 // Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929, p.89, la capitolul dedicat etimologiei denumirilor străzilor și piețelor sibiene, autorul Emil Sigerus menționează la litera „M“ ( vezi: Königin Mariagasse = str. Regina Maria / astăzi str. Nicolae Bălcescu ) numele „platea heltensis“. Această denumire se regăsește într-o factură ( Provinzialrechnung ) din anul 1492.

Strada Nicolae Bălcescu a purtat de-a lungul timpului diferite denumiri:
1492 Platea Heltensis
1751 str. Heltauer Gasse (vezi harta din 1751)
1872-1917 str. Heltauergasse // str. Cisnădiei
1917-1919 str. Franz Josefgasse // str. Franz Josef
1919-1947 str. Regina Maria // str. Königin Mariagasse
1947-1970 str. I.V. Stalin
din 1970 str. Nicolae Bălcescu
Sibienii o cunosc și sub denumirea de CORSO.

Carte poștală circulată 1907. Fotografie realizată după introducerea tramvaiului în 1905. Ilustrație postată pe grupul de Facebook Alt-Hermannstadt.

Orășelul Copiilor pe Piața Mică fotografiat dinspre Podul Minciunilor. În mijlocul pieței se afla un brad mare iluminat cu beculețe de diferite culori și împodobit cu cadouri învelite in hârtii colorate. În jurul pieței erau amplasate casuțe din lemn ( pictate cu motive din diferite povești ) în care se vindeau tot felul de cadouri, jucării sau dulciuri.
Fotografie din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Piața Mică cu Turnul Sfatului, văzut de pe Podul Minciunilor. Această frumoasă pictura a fost realizată de artistul Adam Hans Albert în 1976. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Această fotografie interesantă, cu valoare documentară, a fost realizată în Sibiu pe strada Dr. Ioan Lupaș // Hecht Gasse, la sfârșitul secolului al XIX-lea, de fotograful Wilhelm Auerlich ( 1853-1917 ), care intreținea un atelier fotografic în Sibiu pe str. Nicolae Bălcescu // Heltauergasse nr.53.
În partea stângă a fotografiei se vede Parcul Orășenesc // Stadtpark, astăzi Parcul Astra. În partea dreaptă, în fundal, se vede zidul cu poarta de intrare în curtea imobilului cunoscut sub denumirea de „Villa Conradi”, situată pe terenul bastionului Soldisch. La o privire mai atentă se poate recunoaște statuia femeii poziționată pe coama acoperișului clădirii! Astăzi se află pe arealul respectiv Fostul Complex de Servicii Comunitare „Prichindelul”.

Prima biserică, Sf. Johannis // Johanniskirche, a fost construită între 1881 și 1883 și demolată în 1910. Biserica a fost dărâmată din cauza deteriorărilor produse de terenul instabil. Pe locul respectiv existau în trecut lacuri amenajate în spațiul Zwinger situat între zidul centurii a III-a și zidul exterior. În 1912, a fost ridicată biserica actuală, Sf. Johannis, conform planurilor arhitectului sibian Josef Bedeus von Scharberg ( 1889~1960 ).

Carte poștală circulată în 1937, din colecția privată Wolff.

~~~o~~~

Wilhelm Auerlich s-a născut la 03 februarie 1853 în Brasov și a decedat în Sibiu la 13 octombrie 1917. Din 1884 a fost membru al Societăţii Fotografice din Viena. În perioada anilor 1899-1905, fotograful locuiește la Viena unde întreține o filială în locația Favoritenstrasse 21, Wien IV.
Scurte repere biografice preluate din cartea „Fotografia unei epoci 1854-1948 – Ateliere fotografice sibiene”:
„A învățat meseria de fotograf la Viena. În anii ’70 ai secolului al XIX-lea lucrează la București, cu Carol Pop de Szatmari. Între 1880-1884, Auerlich conduce atelierul Juliei Herter din București, după care o urmează în 1884 la Sibiu, unde conduce atelierul acesteia din Heltauergasse/ Bălcescu nr. 53.
După căsătoria cu Julie, din 1887, atelierul funcționează sub numele lui Wilhelm Auerlich. Din 1899 până în 1905, fotograful locuiește la Viena, unde deschide o filială. Atelierul Auerlich s-a numărat printre cele mai importante ateliere fotografice din sibiene. În locația din Heltauergasse/Bălcescu nr. 53 s-au succedat următorii proprietari: 1872-1883 August Meinhardt ; 1884-1887 Julie Herter ; 1887-1916 Wilhelm Auerlich ; 1916-1919 Emil Fischer.”

Josef Bedeus von Scharberg, arhitectul actualei biserici Sf. Johannis // Johanniskirche, s-a născut în 21 noiembrie 1889 la Asnières lângă Paris și a decedat 1960(?) la Sibiu. Tatăl lui a fost sibianul Josef Baron Bedeus von Scharberg (1854-1906), fiul fondatorului băncii sibiene Bodenkreditanstalt Dr. Josef Karl Ludwig, Freiherr, Bedeus von Scharberg (născut în 22 iulie 1826 la Sibiu – decedat în 24 aprilie 1901 la Sibiu).
După absolvirea școlii elementare din Berlin-Friedenau (1896-1903), tânărul Josef Bedeus von Scharberg a învățat meseria de zidar, terminând școala profesională cu certificat de calfă, emis de „Asociatia zidarilor și tâmplarilor de constructii” din Berlin în 1908. Din cauza decesului tatălui sau a renunțat la studii și a lucrat doi ani ca zidar și pictor pentru a întreține financiar familia. Din 1910 pană în 1912 a absolvit doi ani de studii la Școala de Arte // Kunstgewerbeschule în clasa profesorului Bruno Paul și Hermann Jansen (un pionier al arhitecturii urbane moderne). Nu este exclus să se fi întâlnit în perioada respectivă cu Mies van der Rohe și Walter Gropius, fondatorii școlii Bauhaus.
În 12 noiembrie 1910 Josef Bedeus von Scharberg participă la un concurs de arhitectură organizat de presbiteriului orașului Sibiu pentru noua Biserică Sf. Johannis și orfelinatul de pe str. Mitropoliei 52. Concursul a fost câștigat de tânărul J. B. von Scharberg, cu toate că participaseră arhitecți și constructori renumiți precum, Gustav Maetz, Fritz Buertmes sau Heinrich C. Eder.
În 1911 s-a luat o decizie în favoarea proiectului lui Bedeus pentru construirea clădirii Kinderhort de pe Str. Bastionului colț cu str. Andrei Șaguna.

~~~o~~~

Pe website-ul patrimoniu.sibiu.ro se pot citi următoarele informații despre istoria primei biserici Johanniskirche:
1827 – Johann Engelleiter, preot din Turnişor, lasă o sumă consistentă de bani în scopul construirii pentru locuitorii din cartierul Iosefin, a unei biserici şi a unei locuinţe pentru preot.
1883 – Se termină construcţia Casei Luther şi a Bisericii Johanniskirche. Construcţia a fost începută în 1881 şi a fost realizată de firma Baumann & Königer. Tâmplarul Johann Barthmes a realizat altarul şi amvonul.
Aşezământul cuprindea: orfelinatul, căminul de zi pentru şcolari, şcoala evanghelică a cartierului Iosefin şi biserica.
1910 – Datorită deteriorării clădirilor, biserica şi locuinţa învecinată sunt închise. În acelaşi an biserica este demolată;
1912 – Biserica Sf. Johannis este reconstruită în formă care se găseşte astăzi.
Este legată printr-un gang deasupra porţii de locuinţa preotului, în prezent Centrul de Cultură şi Dialog Fr. Teutsch. Arhitectul noului complex a fost J. Bedeus von Scharberg.

Patinoarul lângă Casa Societății a fost inaugurat în data de 23 decembrie 1877 și desființat în anul 1938. Patinoarul a fost amenajat de Societatea de Patinaj Sibiu // Hermannstädter Eislaufverein (societate înființată 1875) pe terenul aflat între Administrația fântânelor // Brunnenmeisterei și Grădina Flora // Floragarten. Astăzi se află pe locul patinoarului Facultatea de Litere și Arte – ULBS.

Fotografie realizată de Oskar Van Zel von Arlon 1888

„Oskar Van Zel von Arlon, K.u.k. Artillerie-Ober-Lieutenant im Korps-Artil.-Regiment Nr.12″… – îl găsim în anul 1892 la Sibiu, la adresa Mühlgasse 5. Omul este militar de carieră în Armata Imperială, desigur riguros, corect şi drept ca o lumînare. Vede lumea în mişcare. Aşa o şi prezintă pentru că Van Zel von Arlon este şi fotograf, numele îi este consemnat în vol. 5 al Indexului fotografilor amatori din Viena: „Photographische Rundschau”. (sursa text cursiv pagina Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás)

Casa Societății – repere cronologice:
1869-7-29 – 8-7 Zilele Societății (Vereinstage) organizate în hala de festivități din Grădina Gerlitzi.
1877-12-23 Deschiderea patinoarului lângă Administrația fântânelor (Brunnenmeisterei).
1884-8-18 Inaugurarea Casei Societății (Gesellschaftshaus) / au loc Zilele festive ale Societății (Vereinstage).
1885-3-1 Prima Expoziție de Comerț (Gewerbeausstellung).
1886-9-9 Expoziție de Comerț (periodică).
1887-8-27 Prima Expoziție de Artă (Kunstausstellung).
1892-1-20 Conferința Națională Românească (Rumänische Natinalkonferenz).

In zilele de 8-9 ianuarie/20-21 ianuarie 1892, fruntașii Partidului Național Român (PNR) s-au întrunit într-o conferintă extraordinară la Sibiu, alegând ca președinte al partidului pe doctor Ioan Rațiu.

1892-9-23 Casa Societății este legată de rețeaua de curent. Lucrările au fost finanțate de Fabrica Textilă Scherer (Schererische Tuchfabrik).
1892-6-29 Expoziție cu articole electrice (Elektrische Austellung).
1892-7-23 Conferința Națională Românească (Rumänische Natinalkonferenz).
1896-10-22 Zilele festive Săsești (Sachsentage).
1903-8-15 Expoziție de Comerț în clădirea Casa Societății și în zona patinoarului.
1911 În Casa Societății este expus avionul „Vlaicu II“.
1920 Casa Societății își schimbă denumirea în Sala Urania după deschiderea cinematografului orășenesc.
1925-11-11 Prima radiodifuzare publică.
1928-1-3 Casa Societății intră în proprietatea orașului Sibiu.
1930 Se schimbă denumirea în Sala Thalia. Cinematograful se inchide după incendiul din 1938.
1938 Clădirea este distrusă de un incendiu în 22 ianuarie. Pe locul respectiv s-a construit Casa Armatei Sibiu, inaugurată 1971.