Între cele două artere principale din orașul de Sus, platea heltensis – str. Heltauergasse (str. Cisnădiei) // str. N. Bălcescu și platea carnificum – str. Fleischergasse (str. Măcelarilor) // str. Mitropoliei, existau două străzi tranversale, carosabile: str Quergasse (str. Transversală) // str. Tribunei și str. Ballgasse (str. Ulița Balului) // astăzi tronson al străzii A. Xenopol. Ulița Balului pornea din intersecția cu str. Cisnădiei lângă vechiul hotel Împăratul Romanilor // Römischer Kaiser și se termina în intersecția cu str. Măcelarilor lângă clădirea în care se afla Curtea Mediașului // Mediascher Herrenhof.
Pe Ulița Balului se aflau trei săli de dans. Sala Redută // Redoutensaal, cea mai cunoscută sală de dans din Sibiul acelor vremuri, se afla în corpul cădirii colț cu strada Mica uliță transversală (astăzi str. A. D. Xenopol) și aparținea de vechiul hotel Împăratul Romanilor // Römischen Kaiser. Întrarea în Sala Redută se afla pe latura nord-vestică a clădirii vechi, aproximativ acolo unde se află în zilele noastre intrarea în restaurantul Benjamin din clădirea ridicată în 1892 pe parcela strada A. D. Xenopol nr. 1.
Vis-à-vis de sala Redută se afla intrarea din spate în sala de dans amenajata în corpul din spate al clădirii baronului Lambert von Möringer. În casa baronul Lambert von Möringer au avut loc spectacole de teatru în perioada anilor 1768-1783. Pentru a facilita accesul în sala de teatru a fost amenajata o trecere dinspre uliță Balului în anul 1769. În sala de dans s-au organizat baluri până în primăvara anului 1810, când orașul a cumpărat casa lui Möringer de la urmașii lui Kleeberg contra sumei de 30 000 Gulden. Clădirea cunoscută astăzi sub denumirea de Casa Albastră se află în Piața Mare nr.5.
Vechea stradă carosabilă Ulița Balului apare în planurile orașului din 1647(?), 1699, 1700, 1739, 1749, 1751 și 1787.

Ulița Balului a fost obturată la mijlocul anilor 1780 prin ridicarea Bisericii Reformate (1784-1786) pe tronsonul nord-vestic al străzii lângă Curtea Mediașului. În 1875 baronul Samuel von Brukenthal a construit o anexă gospodărească (grajd) în curtea a doua, la capătul sud-vestic al parcelei spre str. Xenopol. În 1786 congregația bisericească reformată a extins casa parohială până la Biserica Reformată. Cu această ocazie a fost amenajat un pasaj pietonal îngust între str. Măcelarilor și str. A. Xenopol cu o trecere boltită sub casa patohială.

Pentru a mări ilustrația dați de două ori click pe ilustrație și activați funcția zoom!

Cronologia dispariției tronsonului carosabil nord-vestic al străzii Uliță Balului // Ballgasse:
1778 se începe construcția palatului guvernatorului Transilvaniei Samuel von Brukenthal.
1784 (?) baronul Brukenthal cumpără o parte din grădinile lui Filtsch și Albrecht de pe ste. Mitropoliei. [E.S.]
1784 magistratul orașului Sibiu permite reformaților construcția unui lăcaș de cult intra-muros. [E.S.]
1784 congregația bisericească reformată cumpără casele Filtsch și Albrecht de pe str. Mitropoliei. [E.S.]
1784 se începe construcția Bisericii Reformate pe tronsonul nord-vestic al străzii Ulița Balului.
1785 se începe construcția corpului de clădire C cu destinație de grajd în curtea a doua.
1785 reformații intentează un proces împotriva lui Brukenthal soluționat în favoarea baronului. [E.S.]
1785 (?) se începe construcția corpului de clădire B pe tronsonul mijlociu al străzii Ulița Balului.
1786 se extinde corpul clădirii medievale de pe parcele lângă Casa cu cariatide până la biserică.
1786 se amenajează un pasaj pietonal cu gang sub casa parohială între str. Măcelarilor și str. A. Xenopol.
1786 se finalizează construcția corpupui principal A și corpului de clădire C. [E.S.]
1788 se finalizează construcția corpului de clădire B din curtea a doua.
1788 se finalizează construcția palatului baronului Samuel von Brukenthal.
[E.S.] sursa informație: Emil Sigerus

Dacă informațiile cu privire la Uliță Balului oferite de Emil Sigerus în cărțile „Despre vechiul Sibiu” vol.1 și 3 sunt adevărate putem trage următoarele concluzii:
Ulița Balului pornea lângă clădirea Împăratul Romanilor și ieșea lângă casa de oaspeți Curtea Mediașului (Mitropoliei nr. 7). Între Curtea Mediașului și Casa cu cariatide (str. Mitropoliei nr. 13) se afla Ulița Balului și două parcele cu clădiri: parcela Filtsch și parcela Albrecht (sau Alberth). Baronul Samuel von Brukenthal a cumpărat o parte din grădinile Filtsch și Albrecht cu scopul de a construi pe terenul respectiv anexe gospodărești și grajduri.
În 1784 magistratul orașului a permis reformaților din Sibiu ridicarea unui lăcaș de cult intra-muros. Pentru această biserică reformații au cumpărat parcelele Filtsch și Albrecht aflate pe str. Mitropoliei. În 1785 Brukenthel a început construția anexelor gospodărești pe terenul cumpărat de la Filtsch și Albrecht. Reformații au susținut că baronul a ocupat o parte din proprietatea lor și au intentat un proces împotrivă lui Brukenthal soluționat în favoarea baronului. În 1786, după finalizarea construcției bisericii, congregația bisericească reformată a cerut să se mute strada de lângă biserică pentru a construi, extinde casa parohială până la biserică (?). S-a acordat permisiunea pentru aceasta, cu condiția ca reclamantul să suporte toate costurile aferente și să permită amenajrea unui pasaj pietonal îngust între str. Măcelarilor și str. A. Xenopol cu o trecere boltită sub casa parohială.

Vechiul hotel „Împăratul Romanilor” | Biseric Reformată și „Casa cu cariatide” str. Mitropoliei sec XIX

„Sala Redută” de la „Împăratul Romanilor” sec XIX | Biseric Reformată și „Casa cu cariatide” sec XX

Următoarea informație este relevantă pentru a înțelege afirmația lui Emil Sigeru:
Clădirea str. Mitropoliei nr. 7 (1874 Curtea Mediașului): „În pod (A) se păstrează un pinion în trepte ce atestă existența aici, în sec XIV, a unei case cu latura lungă spre stradă. De altfel, traveele din dreapta gangului au zidurile foarte groase, ceea ce atestă afirmația anterioară.”
Clădirea str. Mitropoliei nr. 11 (1874 casa Filtsch): „Clădire medievala (sec XV) transformată aproximativ concomitent cu construcția bisericii reformate. Planul inițial în L, cu brațul lung în dreapta gangului (trecerii sub casa patohială); ulterior a fost construit brațul din partea opusă.”
(sursă: Topografia monumentelor din Transilvania / Municipiul Sibiu 5.1.1)

Partea corpului A din dreapta gangului carosabil al clădirii str. Mitropoliei nr. 7 (1874 Curtea Mediașului) datează din se XIV și clădirea medievală str. Mitropoliei nr. 11 (1874 casa Albrecht) transformată aproximativ concomitent cu construcția bisericii datează din sec XV, ceea ce înseamnă că Ulița Balului și a doua parcelă (1874 Filtsch) se aflau pe terenul între cele două clădiri medievale și, prin urmare, Bisericii Reformată a fost ridicată pe Ulița Balului și parcela Filtsch!

Din păcate unele informații preluate din bibliografia lui Sigerus sunt controverse. În anul 1786 reformații au cerut să fie mutată strada Ulița Balului pentru a-și extinde casa parohială până la biserică cu toate că în anul 1785 s-a început constructia corpului de clădire B și C obturându-se tronsonul nord-vestic dinspre str. A. Xenopol! Corpul de clădire C a fost ridicat în anul 1785 paralel cu parcela pe care se află Casa cu cariatide lăsându-se liber spațiul folosit amenajarea trecerii pietonale cu gangului boltit sub casa parohială! (foto: TeWe)

Prin urmare, se pune următoarea întrebare îndreptățită: Ulița Balului se afla lângă Curtea Mediașului sau între parcela Filtsch și parcela Albrecht? Dacă Ulița Balului se afla, întradevăr, între parcela Filtsch și parcela Albrecht aceasta ar explica afirmație a lui Sigerus: „Acum, în 1784 trebuia să se acorde permisiunea pentru o astfel de clădire bisericească și când această biserică din str. Fleischergasse (str. Măcelarilor) // str. Mitropoliei a fost terminată, congregația bisericească reformată a cerut să se mute strada de lângă biserică pentru a construi, extinde casa parohială până la biserică.” Această variantă este ilustrată în următorul colaj. 

În anul 1785 Brukenthel a început construția corpului de clădire B și C pe terenul cumpărat de la Filtsch și Albrecht, obturând tronsonul nord-vestic al Uliței Balului dinspre str. A. Xenopol. 1786 se amenajează un pasaj pietonal cu gang sub casa parohială între str. Măcelarilor și str. A. Xenopol.
Următorul colaj ilustrează traseul pasajului între 1785-1786, descris astfel de dl. Marian Bozdoc: „Pentru o perioadă scurtă, 1785-1786, Ulița Balului a devenit o alee cu traseul schimbat, adică din strada Xenopol ocolea grajdul (pe traseul de acum), trecea prin spatele casei lui Albrecht și se unea cu vechiul traseu printre cele două case, pentru că aripa casei parohiale din partea stângă a curții nu exista atunci. Casa parohială apare în 1740 în proprietatea lui Mathias Müller, urmat de Johann Schmied (prima dată în 1750), iar în 1775 apare proprietar Johann Georg Albrecht de la care este cumpărată de biserica reformată.”

Pentru muritorul de rând Ulița Balului ajunse o „mascaradă între cer și pământ” pe drumul obturat spre veșnicie!

~~~o~~~

Informații preluate din bibliografia lui Emil Sigerus.

Emil Sigerus: „Despre vechiul Sibiu” vol.1 1922 / cap. „Despre vechiul și cel mai vechi Sibiu” pag. 32 // „Vom alten Hermannstadt“ 1. Folge 1922 / Kapitel „Vom alten und ältesten Hermannstadt“, Seite 32. (Traducerea în limba română și textul original german.)
„Str. Ballgasse (str. Ulița Balului) // str. A. Xenopol a trebuit să suporte un transfer. Odinioară ducea de la str. Heltauergasse (str. Cisnădiei) // str. N. Bălcescu spre str. Fleischergasse (str. Măcelarilor) // str. Mitropoliei, era carosabilă și se termina lângă casa de oaspeți Mediascher-Herrenhof // hanul Curtea Mediașului, adică acolo unde se află acum Biserica Reformată, în str. Măcelarilor. Când a fost construită biserica și în același timp guvernatorul Brukenthal și-a ridicat grajdurile, Ulița Balului a primit îngustimea și direcția actuală.”

„Eine Verlegung mußte sich das Ballgäßchen gefallen lassen. Es führte früher aus der Heltauergasse in die Fleischergasse, war fahrbar, und mündete neben dem Mediascher-Herrenhof, also dort, wo jetzt die reformierte Kirche steht, in die Fleischergasse. Als die Kirche erbaut wurde und gleichzeitig der Gouverneur Brukenthal seine Stallgebäude aufführte, ward dem Gäßchen seine jetzige Enge und Richtung gegeben.”

~~~o~~~

Emil Sigerus: „Despre vechiul Sibiu” vol.1 1922 / cap. „Despre clădiri vechi și oameni bătrâni” pag. 70 // „Vom alten Hermannstadt“ 1. Folge 1922 / Kapitel „Von alten Häusern und alten Menschen“, Seite 70. (Traducerea în limba română și textul original german.)
„După finalizarea imobilului de locuit propriu-zis, s-a abordat aripa centrală și anexele gospodărești din curte, ceea ce a provocat din nou iritabilități. Brukenthal cumpărase grădinile Filtsch și Albrecht adiacente proprietății sale. Ungurii reformați au achiziționat casele Filtsch și Albrecht din str. Fleischergasse (str. Măcelarilor) // str. Mitropoliei pentru a-și construi biserica. Când Brukenthal a vrut să înceapă construcția anexele gospodărești (grajdurile) în 1785, reformații au susținut că baronul a ocupat o parte din proprietatea lor și au intentat un proces care a fost soluționat în favoarea lui Brukenthal. Acum, construcția corpului centrale și anexelor gospodărești, clădirilor din a doua curte, a decurs rapid. La 23 noiembrie 1785, nepotul guvernatorului, M. Soterius, a raportat la Viena că fațada din curtea interioară era aproape terminată, atlanții de la poartă au fost zidiți și pe șarpanta grajdului erau deja montate jumătate din șipci”.

„Nach der Fertigstellung des eigentlichen Wohnhauses kamen der Mitteltrakt und die Wirtschaftsgebäude im Hof in Angriff, wobei es nochmals zu Verdrießlichkeiten kam. Brukenthal hatte die an sein Grundstück anstoßenden Filtsch‘- und Albrecht’schen Gärten angekauft. Die Filtsch‘- und Albrecht’schen Häuser in der Fleischergasse hatten die reformierten Ungarn zu ihrem Kirchenbau erworben. Als nun Brukenthal 1785 mit dem Bau der Wirtschaftsgebäude beginnen wollte, behaupteten die Reformierten, der Baron hätte einen Teil ihres Grundes okkupiert und strengten einen Prozeß an, der aber zugunsten Brukenthals erledigt ward. Nun ging der Bau des Mitteltraktes und der Wirtschaftsgebäude im zweiten Hof rasch von statten. Am 23. November 1785 berichtet der Neffe des Gubernators, M. Soterius, diesem nach Wien, daß die Facade im inneren Hof beinahe fertig, die Atlanten am Tor eingemauert und der Dachstuhl des Stalles halb gelattet sei.”

~~~o~~~

Emil Sigerus: „Despre vechiul Sibiu” vol.3 1928 / cap. „Cetățeni străini” pag. 111 // „Vom alten Hermannstadt“ 3. Folge 1928 / Kapitel „Volksfremde Bürger“, Seite 111. (Traducerea în limba română și textul original german.)
„În 1787 contesa Gergely și-a ridicat pe str. Fleischergasse (Măcelarilor) // str. Mitropoliei micul palat, a cărui latură spre stradă era decorată cu un bovindou susținut de statui de piatră. Pe această stradă și-a construit consilierul înstărit Ladislaus von Türi o casă frumoasă cu două etaje, pe care a lăsat-o moștenire nepotului său, contele Sigismund Toldalagy. Contele Franz Banffi și contesa Kendeffi au dobândit și ei proprietăți aici.”

„In der Fleischergasse ließ 1787 Gräfin Gergely ihr kleines Palais aufführen, dessen Gassenseite mit einem, von steinernen Statuen getragener Erker geschmückt war. In dieser Gasse erbaute der reiche Hofrat Ladislaus von Türi ein schönes, zweistöckiges Haus, das er seinem Neffen Graf Sigismund Toldalagy hinterließ. Ferner erwarben hier Graf Franz Banffi und Gräfin Kendeffi Hausbesitz.”

~~~o~~~

Emil Sigerus: „Despre vechiul Sibiu” vol.3 1928 / cap. „Cetățeni străini” pag. 112 // „Vom alten Hermannstadt“ 3. Folge 1928 / Kapitel „Volksfremde Bürger“, Seite 112. (Traducerea în limba română și textul original german.)
„Deoarece mulți dintre magnați unguri aparțineau Bisericii Reformate, au vrut să construiască un lăcaș de cult în oraș încă din 1735. La vremea respectivă, însă, magistratul a respins cererea ungurilor pentru că ei nu aveau dreptul să se „stabilească” în oraș, fiind doar „tolerați”. Acum, în 1784 trebuia să se acorde permisiunea pentru o astfel de clădire bisericească și când această biserică din str. Fleischergasse (str. Măcelarilor) // str. Mitropoliei a fost terminată, congregația bisericească reformată a cerut să se mute strada de lângă biserică pentru a construi, extinde casa parohială până la biserică. S-a acordat și permisiunea pentru aceasta, cu condiția ca reclamantul să suporte toate costurile aferente. Atunci a fost amenajată trecerea îngustă care leagă str. Fleischergasse (str. Măcelarilor) // str. Mitropoliei de str. Brukenthalgasse (str. Brukenthal) // str. A. Xenopol.”

„Da sich unter den Magnaten stehts viele zur reformierten Kirche bekannten, so wollten sie bereits 1735 eine reformiertes Gotteshaus in der Stadt errichten. Doch der Magistrat lehnte damals das Ansuchen der Ungarn ab, weil sie sich in der Stadt nicht „festsetzen“ dürfen, sondern nur „geduldet“ sein. Jetzt, 1784 mußte die Erlaubnis zu einem solchen Kirchenbau gegeben werden und als diese Kirche in der Fleischergasse fertig stand, kam die reformierte Kirchengemeinde darum ein, die Gasse, die neben der Kirche aus der Heltauergasse hinführte, zu verlegen, um an der Kirche das Pfarrhaus bauen zu können. Auch dazu ward die Bewilligung erteilt mit der Bedingung, daß die ganzen diesbezüglichen Kosten von der Bittstellerin zu tragen sein. Damals ward das enge Gäßchen angelegt, das die Fleischergasse mit der Brukenthalgasse verbindet.”

„Ideea ridicării unei catedrale ortodoxe în oraşul de reşedinţă al Mitropoliei-Sibiu, a aparţinut, mai întâi, marelui mitropolit Andrei Şaguna, care printr-o circulară trimisă în eparhie în preajma Crăciunului anului 1857, după ce în toamna aceluiaşi an a obţinut aprobarea Împăratului Franz Joseph I, îi îndemna pe preoţi şi pe credincioşi să contribuie la ridicarea catedralei.
În urma apelului făcut s-a început organizarea colectei propriu-zise, primul donator fiind însuşi Împăratul Franz Joseph I care a donat 1000 de galbeni, urmat apoi de guvernatorul Transilvaniei cu 50 de galbeni, de mitropolitul Andrei cu 2000 de florini şi de mulţi alţii.” (sursă text: patrimoniu.sibiu.ro)

Există o fotografie rară realizată de fotograful sibian Johann Nicklas în anii 1870, în care se vede strada Mühlgasse, azi Andrei Șaguna, fotografiată dinspre intersecția cu strada Sewisch, azi Bl Victoriei. Până la începutul secolului al XX-lea, strada Andrei Șaguna se numea „Mühlgasse” ceea ce înseamnă strada Morilor, deoarece pe strada respectivă se aflau în perioada respectivă trei mori.
Pe partea dreaptă a străzii Andrei Șaguna apare în fundal o clădire mare cu două nivele și acoperiș în două ape teșit. Ultima clădire, cea mică cu trei ferestre la etaj, se afla pe strada Dealului! Clădire cu acoperiș în două ape teșit apare și într-o fotografie realizată aproximativ din același loc în jurul anului 1908. Această clădire se afla pe parcela str. Andrei Șaguna nr.16.
Cu toate că nu s-au păstrat prea multe înformații despre această casă vom încerca sa deslușim istoria acestei clădiri cu ajutorul fotografiilor aflate în arhiva grupului Alt-Hermannstadt, cărților de adrese ale orașului Sibiu din secolele XIX și XX, planul orașului Sibiu din 1875 copiat și completat cu texte olografe de Johan Böbel în anul 1882 și valoroasei vedute a orașului Sibiu pictată de August Sporner în 1883.

Povestea grădinilor situate pe strada A. Șaguna în apropierea bastionului Soldisch, cumpărate de Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în jurul anului 1859, cu scopul de a construi o catedrală ortodoxă pe terenul parcelelor marcate în harta din 1875 cu nr.12, 14, 16. Azi, terenul aparține de strada Mitropoliei nr. 34 și 36.
Străpungerea curtinei centurii a treia de fortificații și prelungirea străzii Fleischergasse // Măcelarilor, azi strada Mitropoliei, a fost realizată în 1869. În planul din 1875 acest tronson este numit „Durchbruch” (tradus străpungere). În anii 1930 noul tronson apare sub denumirea de pasajul N. Cristea, în anii 1940 se numește strada N. Cristea și din 1919 strada Mitropoliei.
Străpungerea curtinei centurii a treia de fortificații lângă bastionul Soldisch a fost realizată la începutul anilor 1940 prin amenajarea noii străzi E. Văcărescu, azi strada Bastionului, care făcea legătura între străzile A. Șaguna și Dr. A. Kornhauser, azi strada Ioan Lupaș.

Stânga: detaliu din pictura lui August Sporner realizată în 1883. Grădinile cumpărate de Andrei Șaguna cu scopul de a ridica pe terenul respective o catedrală sunt marcate cu galben.
Dreapta: ilustrație realizată de profesorul de desen Horst Zay în 1976 după pictura lui A. Sporner din 1883, în care apare bastonul Soldiș și o parte din parcelele 14, 15 și 16 str. Mühlgasse // Andrei Șaguna.

Stânga: strada Andrei Șaguna fotografiată de fotograful sibian Johann Nicklas în anii 1870 dinspre intersecția cu strada Sewisch // Bl Victoriei. Pe partea dreaptă a străzii A. Șaguna apare în fundal casa cu două nivele și acoperiș în două ape teșit de la nr. 16, marcată cu săgeată roșie. Casa mică cu trei ferestre la etaj se afla pe strada Dealului!
Dreapta: fotografie realizată aproximativ din același loc la sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea. În partea dreaptă se vede casa de la nr. 16, marcată cu săgeată roșie, și în plan apropiat clădirea impozantă de la nr. 6 ridicată în 1903-1904.

Stânga: strada Andrei Șaguna fotografiată în jurul anului 1900 dinspre intersecția cu strada Dealului. În partea stângă a străzii Șaguna se vede clădirea construită de biserică colț cu strada Mitropoliei cu destinație ce casă de chirie. Clădirea, azi Mitropolie nr. 36, a fost ridicată la mijlocul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea și apare prima dată într-o hartă din 1896.
Dreapta: fotografie realizată aproximativ din același loc în 1910. În partea stângă a străzii Șaguna apare clădirea impozantă de la nr. 6 construită în 1903-1904.

Stânga: fotografie realizată în 1913 dinspre bastionul Soldisch, în care se vede Școala centrală elementară ortodoxă din Sibiu construită 1910 pe parcela strada A. Șaguna nr. 14. În 1938, Şcoala normală de fete „A. Şaguna” se mută în clădirea Şcolii centrale elementare ortodoxe.
Dreapta: fotografie realizată la sfârșitul anilor 1940 din intersecția străzilor A. Șaguna cu E. Văcărescu (azi strada Bastionului), în care se vede Căminul evanghelic de copii școlari // Evangelischer Schulkinderhort construit în 1912. Din Cronica orașului Sibiu 1100-1929 // Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929 srisă de Emil Sigerus aflăm că în ziua de 1 septembrie 1912 a fost inaugurat Căminului evanghelic de copii școlari // Schulkinderhort construit pe str. Andrei Șaguna // Mühlgasse nr. 20 (număr vechi), lângă bastionul Soldiș: „1912-1.9. Eröffnung des ev. Schulkinderhorts in der Schagunagasse.”

Stânga: fotografie realizată de fotograful sibian Emil Fischer pe Șoseaua Alba Iulia, anterior str. Mühlgasse, în apropiere de intersecția cu str. Andrei Șaguna și str. Dealului. Poza a fost făcută cu ocazia ceremoniei de investitură a episcopului Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România D. Dr. Viktor Glondys în ziua de 29 mai 1933 în Sibiu. La marginea stângă a fotografiei se distinge casa cu două nivele și acoperiș în două ape teșit de la nr. 16, marcată cu săgeată roșie. Casa cu un sigur nivel și reclamă la nivelul podului se afla pe parcela strada A. Șaguna nr. 18, cum se poate vedea și în harta orașului realizată în 1875.
Dreapta: fotografie realizată în anul 1943 cu ocazia lucrărilor de extindere a clădirii strada Șaguna nr. 14, care găzduia din 1938 Şcoala normale de fete „A. Şaguna”. În partea dreaptă a fotografiei se vede casa cu două nivele și acoperiș în două ape teșit de la nr. 16, marcată cu săgeată roșie. În această fotografie lipsește casa cu un sigur nivel de pe parcela nr. 18, demolată la începutul anilor 1940 pentru a permite amenajarea noii străzi E. Văcărescu (azi strada Bastionului) care făcea legătura între străzile A. Șaguna și Dr. A. Kornhauser (azi strada Ioan Lupaș). Clădirea de la nr. 16 a fost demolată la mijlocul anilor 1940.

Se pare că terenul cu clăririle de pe parcela nr. 16 și grădinile învecinate au fost cumpărate de Andrei Șaguna de la baronul Johann Vever. Baronul Johann Melchior Joseph Carl von Véver s-a născut la 13 iunie 1805 în Bieżanów, Cracovia, Voievodatul Poloniei Mici (Galiția) și a decedat la 24 octombrie 1885 în Pressburg (Bratislava), Bratislava, Bratislavský kraj, Slovacia.
În anii 1840, baronul von Vever a trăit în Sibiu unde s-a căsătorit cu Bertha von Kálnoky la data de 17 iunie 1843. Bertha von Kálnoky s-a născut în 14 septembrie 1822 la Viena și a decedat la data de 14 octombrie 1846 în Mediaș. La 09 ianuarie 1849, cinci ani după moartea primei soții, Johann von Véver se căsătorește cu Friederike Juliane Ludovika von Reményik, în Prejmer (Tartlau) Braşov.
Friederike Juliane Ludovika von Reményik s-a născut la 06 februarie 1828 în Brașov și decedată la 30 august 1903 în Pressburg (Bratislava), Bratislava, Bratislavský kraj, Slovacia.
La 26 martie 1850, căpitanului Vever a primit Crucea de Cavaler a Ordinului Maria Tereza și, ca urmare, a fost ridicat la rangul de baron ereditar la 12 mai 1854. A fost atașat la Corpul de Armată Imperială Rusă sub comanda generalului locotenent Lüders. În iunie 1850 a fost promovat la gradul de maior în regiment și în decembrie 1851 a primit comanda Regimentului 51 Infanterie arhiducele Karl Ferdinand ca colonel. Promovat general-maior la 29 martie 1859.

~~~o~~~

Proprietarii (Besitzer) clădirilor/ parcelelor strada Mühlgasse // A. Șaguna listați în carte de adrese din 1873. Clădirea strada Mühlgasse nr. 16 (vechiul număr 6) se afla în proprietatea „Catedralei greco-ortodoxe”.
Mühlgasse No. 16, Besitzer: Gr.-or. Kathedrale. //
Str. Mühlgasse (Andrei Șaguna) nr. 16, proprietar: Catedrala greco-ortodoxă.

Moara orăşenească situată pe parcela nr. 18 (lângă bastionul Soldisch) și moara orășenească situată pe parcela nr. 20, (la poalele bastionul Soldisch), se aflau în proprietatea orașului Sibiu.
Mühlgasse No. 18, Besitzer: Stadt-Publikum (Mühle).
Mühlgasse No. 20, Besitzer: Stadt-Publikum (Mühle). //
Str. Mühlgasse (Andrei Șaguna) nr. 18, proprietar: Municipiul (moară).
Str. Mühlgasse (Andrei Șaguna) nr. 20, proprietar: Municipiul (moară).

~~~o~~~

Carte de adrese 1885 (stânga) / Mühlgasse, strada Mühlgasse:
Mühlgasse No. 16, Besitzer: Gr.-or. Kathedrale.
Mühlgasse No. 18, Besitzer: Stadt-Publikum (Mühle).
Mühlgasse No. 20, Besitzer: Stadt-Publikum (Mühle).
Str. Mühlgasse (Andrei Șaguna) nr. 16, proprietar: Catedrala greco-ortodoxă. //
Str. Mühlgasse (Andrei Șaguna) nr. 18, proprietar: Municipiul (moară).
Str. Mühlgasse (Andrei Șaguna) nr. 20, proprietar: Municipiul (moară).

Carte de adrese 1895 (dreapta) / Mühlgasse (Josefvorstadt), strada Mühlgasse (suburbia Josefină):
Mühlgasse No. 12, Besitzer: Gr.-or. Kirchenfond, 2682.
Mühlgasse No. 16, Besitzer: Gr.-or. Kathedrale, 635.
Mühlgasse No. 18, Besitzer: Stadt-Publikum (Mühle), 1022.
Mühlgasse No. 20, Besitzer: Stadt-Publikum (Mühle), 1022. //
Str. Mühlgasse (Andrei Șaguna) nr. 12, proprietar: Fondul bisericii greco-ortodoxe, 2682.
Str. Mühlgasse (Andrei Șaguna) nr. 16, proprietar: Catedrala greco-ortodoxă, 635.
Str. Mühlgasse (Andrei Șaguna) nr. 18, proprietar: Municipiul (moară), 1022.
Str. Mühlgasse (Andrei Șaguna) nr. 20, proprietar: Municipiul (moară), 1022.

~~~o~~~

Carte de adrese 1911 (stânga) / strada Schagunagasse, anterior Mühlgasse:
Schagunagasse No. 12, Besitzer: Gr.-or. Kathedral-Kirchenfond, 2682.
Schagunagasse No. 16, Besitzer: Gr.-or. Kathedral-Kirchenfond, 635.
Schagunagasse No. 18, Besitzer: Stadt-Publikum (Mühle), 1022.
Schagunagasse No. 20, Besitzer: Stadt-Publikum (Mühle), 1022. //
Str. Andrei Șaguna nr. 12, proprietar: Fondul catedralei greco-ortodoxe, 2682.
Str. Andrei Șaguna nr. 16, proprietar: Fondul catedralei greco-ortodoxe, 635.
Str. Andrei Șaguna nr. 18, proprietar: Municipiul (moară), 1022.
Str. Andrei Șaguna nr. 20, proprietar: Municipiul (moară), 1022.

Carte de adrese 1911 (dreapta):
Schagunagasse No. 14, Gr.-or. Zentral-Volksschule. Direktor: Dr. Ion Stroia, Stadtpfarrer; Lehrer: Nicolaus Iordan. //
Str. Andrei Șaguna nr. 14: Școala centrală elementară ortodoxă. Director: preotul Dr. Ion Stroia; Învățător: Nicolae Iordan.

~~~o~~~

Carte de adrese 1933 (stânga) / strada Schagunagasse (Josefvorstadt) – Str. Șaguna (suburbia Josefină):
Schagunagasse No. 12, Besitzer: Gr.-or. Kathedralfond, 2682.
Schagunagasse No. 14, Besitzer: Gr.-or. Kathedralfond, 2682.
Schagunagasse No. 16, Besitzer: Gr.-or. Kathedralfond, 635.
Schagunagasse No. 18, Besitzer: Evangelische Kirchengemeinde, 1019.
Schagunagasse No. 18a, Besitzer: Stadtkommune, 1022.
Schagunagasse No. 20, Besitzer: Evangelische Kirchengemeinde, 1019.
Schagunagasse No. 20a, Besitzer: Stadtkommune, 1022. //
Str. Andrei Șaguna nr. 12, proprietar: Fondul catedralei greco-ortodoxe, 2682.
Str. Andrei Șaguna nr. 14, proprietar: Fondul catedralei greco-ortodoxe, 2682.
Str. Andrei Șaguna nr. 16, proprietar: Fondul catedralei greco-ortodoxe, 635.
Str. Andrei Șaguna nr. 18, proprietar: Congregația evanghelică, 1019.
Str. Andrei Șaguna nr. 18a, proprietar: Municipiul, 1022.
Str. Andrei Șaguna nr. 20, proprietar: Congregația evanghelică, 1019.
Str. Andrei Șaguna nr. 20a, proprietar: Municipiul, 1022.

Carte de adrese 1933 (dreapta):
Schagunagasse No. 14, Mädchen-Elementarschule.(gr.-or.). //
Str. Andrei Șaguna nr. 14: Școala normală de fete (ortodoxă).

Cimitirul evanghelic din fața Portii Leșurilor a fost în folosință din ~1554 până în anul 1917. Se presupune că cimitirul evanghelic împreună cu Portița Leșurilor au fost amenajate în perioada epidemie de ciumă din 1554. Poarta Leșurilor (Leichentor) [numită de Böbel Poarta Nouă (Neutor)] amenajată în zidul centurii lângă Turnul Frânghierilor și Poarta exterioară numită și Poarta Promenadei (Promenadentor) amenajată în zidul exterior au fost realizate 1787. În anul 1854 (la Böbel 1858) se demolează Turnul Frânghierilor și segmentul de zid aferent cu Poarta Leșurilor. Cu această ocazie se realizează (1858) și cele două treceri pietonale lângă Poarta Promenadei. În anul 1917 s-au interzis înmormântări în cimitirele vechi din zona orașului. Începând din 1 decembrie 1917 s-au permis înmormântari doar în cimitirul orășenesc deschis în data de 3 decembrie 1907 pe Calea Dumbrăvii. (sursa: Emil Sigerus Cronica orașului Sibiu).

Cimitirul evanghelic din fața Portii Leșurilor a fost desființat în anii 1970. Pe terenul fostului cimitir se află astăzi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu și Facultatea de Medicină, ULBS.

Cimitirul evanghelic / PLANȘA 10 (*).
„În anul 1834 a fost construită scara de acces spre cimitir împreună cu portalul și zidul (maistru constructor Setz senior). Înainte drumul urca pe deal spre hala din lemn de la intrare, care era prevăzută cu trepte din lemn. În anii 1864-1865 a fost regularizat cimitirul și a fost construită și o capela nouă (maistru constructor Kremer senior). În aelași timp au fost îndepărtate vechile hale de adunare din lemn, și în anul 1866 în 4 ianuarie dimineață la oră 10 a fost inaugurată capela (preotul Brukatsch). Până la regularizarea cimitirului din anii 1865-1866 acesta era fără pomi, pleșuv doar ici și colo câte un boschet de dafin. Când pășeai din noua hală în cimitir aveai în față o priveliște minunată, îmbucurătoare asupra munților înalți și a împrejurimilor cum rareori avea un cimitir o astfel de așezare. Prin construcția noii hale și mai ales prin plantarea mult prea numeroșilor copaci după regularizarea cimitirului, acesta a fost tare umbrit și a dispărut priveliștea asupra munților înalți. Acum cimitirul este împărțit în careuri, locurile de veci sunt numerotate și populația acordă mult mai multă atenție pietrelor funerare frumoase decât până acuma, dar făcând abstracție de aceasta, cimitirul ar fi mult mai frumos prin poziția lui minunată, dacă nu ar fi fost plantați atâția copaci.“
XX. Grădina cumpărată pentru extinderea cimitirului.
XXI. Hala din lemn la intrarea în cimitir, ce a existat odinioară.
XXII. Hala pentru adunarea/ întrunirea bărbaților (tot de odinioară, tot din lemn).
XXIV. Casa predicatorului, ce a existat odinioară, construită din lemn.
XXV. Criptele noi construite în anii ’50.
XXVI. Criptele nou construite în anii ’60 până în 1886.
XXVII. Sala de doliu (capela) construită în 1865. (maistru constructor Kremer senior).
XXIX. Noua hală de intrare spre cimitir cu scară liberă.
XXX. Criptele vechi.
XXXI. Noua scară spre cimitirul extins.

La traducerea textelor germane în limba română s-a ținut cont de sintaxa originală a propozițiilor scrise de Johann Böbel.

Sus, două ilustrații cu cimitirul vechi din cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu” vol II. cu textul explicativ:
„Partie vom alten evangelischen Friedhof. Vorne rechts Grabstein eines Schneiders. Im Hintergrund die ältesten Arkadengrüfte mit den Ruhestätten der Familien Schirmer und Ritter von Rittern, Czekelius von Rosenfeld, Hann von Hannenheim, Arz von Straußenburg.” // „O parte din vechiul cimitir evanghelic. Piatra funerară din dreapta față aparține unui croitor. În fundal cele mai vechi cripte sub arcade cu locurile de veci ale familiilor Schirmer și Ritter von Rittern, Czekelius von Rosenfeld, Hann von Hannenheim, Arz von Straußenburg”.
Jos, două fotografii alb-negru din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

(*)„Planșa 10 (din renumitul Album BÖBEL) al părții de oraș și al suburbiei cu Poarta Leșurilor și a zidurilor interioare existente odinioară” (Plan. 10. Von dem Stadt-Theil, und der Vorstadt mit dem vormals bestandenen Leichenthor und der innern Stadtmaueren.) din Albumul lui Johann Böbel „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate.” (Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet). Albumul a fost menționat prima dată în anul 1887. Cronicarul, cartograful și pictorul Johann Böbel s-a născut 1824 la Sibiu, unde a trăit și a decedat la 27 aprilie 1887.
Textul complet cu informații detaliate traduse din Planșa 10 se poate citi la link-ul accesat LINK

Vechiul cimitir evanghelic marcat în Ridicarea topografică Iozefină // Josephinische Landesaufnahme (denumită și „Prima ridicare topografică”) realizată între 1769–1773.

Poziția aproximativă a turnului de la Poarta Cisnădiei. Colaj realizat cu ajutorul a două picturi din atelierul artistului sibian Johann Böbel. Poarta Cisnădiei – vechea denumire „Heltner Thor“ a fost construită la mijlocul sec al XIV-lea și demolată în 1836 (1839). Bastionul din fața porții a fost ridicat între 1572-1577. În anul 1792 au fost demolate Poarta exterioară și zidul sudic al bastionului. Pe locul respectiv s-a construit, între 1792-1807, o cazarmă de Infanterie, fosta Cazarma 90, demolată 1986.

În anul 1882/83 Johann Böbel desenează, notează şi descrie într-o harta din 1875 modificările care au avut loc în oraşul Sibiu în sec.19, între 1830 și 1882. Aici descrierea Porţii Cisnădiei // Heltauer Tor din harta lui Johann Böbel:

„Poarta Cisnădiei, împreună cu zidul de apărare până la locuința administratorului cazărmii, au fost demolate între 1835-36. În același an au fost demolate și Zwinger-ul împreună cu casa vămii și casa administratorului cazărmii (Beer). Casa vămii, reclădită în anii ’50 (scurt timp locuința unui tocilar), a fost demolată în anii ’70.
Magazia de lemne, de lângă Zwinger, a fost mutată lângă pârăul Trinkbach. În anii ’40, vechiul ceas de pe turnul Porții Cisnădiei (împreună cu turnulețul construit pentru acest ceas) au fost amplasate pe acoperișul cazărmii.
Paznicul turnului (Turmwächter) avea locuința sus in turn. Locuința îngrijitorului de turn (Turmbesorger) se afla împreună cu fântăna, lângă poartă. Locuința paznicului de poartă (Thorhüter) se afla lângă Clădirea Finanțelor, zonă unde se ținea târg de oi și miei. În fața cazărmii, pe locul unde se afla pe vremuri Pavilionul ofițerilor și un tei, s-a amenajat o fântănă.” Aleea între Poartă și cazarmă apare și în pictura lui Böbel.”

Turnul, apărat de breasla măcelarilor, a fost lovit în 27 iunie 1594 de trăsnet și reclădit în același an. Dintr-un document datat 1751 aflăm că Poarta Cisnădiei era dotată cu un grilaj rabatabil (hersă) și păzită de soldați. În anul 1780 au fost introduse taxe de intrare în cetate: pentru o persoană se plătea 0,5 Creițar (Kreuzer) iar pentru o caruța 1 Creițar (în zi de târg se plătea taxă dublă).
Între 1809 și 1873 zona din fața Porții Cisnădiei s-a numit Piața Cazărmii (Kasernenplatz), după 1873 Piața Hermann (Hermannsplatz) și astăzi Piaţa Unirii // Einigkeitsplatz.

Stânga: „Johann Böbel – Poarta Cisnădiei din Sibiu, vedere din exterior (demolată în 1836) // „Das Heltauertor aus Hermannstadt, Aussenansicht (abgetragen 1836)” – Carte Poștală, dintr-un set cu picturi executate de Johann Böbel, tipărite la Intreprinderea Poligrafică Sibiu.“ (detaliu)
Dreapta: „Johann Böbel – Poarta Cisnădiei din Sibiu, vedere dinspre oraș (demolată în 1836) // „Das Heltauertor aus Hermannstadt, Innenansicht (abgetragen 1836)“ – Carte Poștală, dintr-un set cu picturi executate de Johann Böbel, tipărite la Intreprinderea Poligrafică Sibiu.“ (detaliu)

La capătul sudic al străzii Morilor // Heidengasse (astăzi zona/ parcela șoseaua Alba Iulia 5) exista o moară de măcinat grâne denumită Heidenmühle, menționată deja 1543. Moara demolată în anii 1920 era alimentată cu apa râului Cibin prin intermediul unui canal construit în sec XVI. Este vorba de Canalul Morilor // Mühlkanal*, amenajat pentru alimentarea morilor din zona orașului de Jos. În harta orașului Sibiu din 1751 Canalul Morilor apare cu textul explicativ în limba germană: „Großer Canal, welcher zur Betreibung deren Mühle aus dem Cibin hergeleitet worden.” (Canalul mare care a fost deviat din Cibin pentru a pune în funcțiune morile).

Stăvilarul din Turnișor se afla pe răul Cibin în zona unde se intersectează străzile Trandafirilor, Cucului și Ghiocelului. La începutul anilor 1930 s-au realizat o serie de reparații și modificări la stăvilarul din beton, deteriorat în urma inundațiilor din 16 august 1933 și din 1935. Paralel s-au efectuat și lucrări de consolidare a patului/ albiei râului amonte și aval de stăvilar.
După marea inundație din 1935 s-a adăugat construcției o parte mobilă/ stavilă, care permitea reglarea mecanică a debitului de apă cu ajutorul unui cilindru mobil din tablă masivă prevăzut în stânga și dreapta cu câte o roată dințată, care urca sau coborea pe două șine montate între doi stâlpi. Stavila a fost realizată după macheta proiectată de Ing. Roland Krausser de la Departamentul de urbanism al orașului Sibiu (vezi macheta din colaj).
Următoarele fotografii din albumul “Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938”, realizate 1932, după inundația din 16 august 1933, 1934 și după inundația din 1935, documentează deteriorările provocate de inundații și lucrările realizate la stăvilarul din Turnișor în perioada 1932-1935.

stânga: 1932 & Vedere generală după perioada de construcție 1933 || Reconstrucția grinzilor barajului și a canalului de scurgere ~ 1932 & Gesamtansicht nach Bauperiode 1933 || Wiederherstellung der Dammbalken und Entwässerungsschleuse
dreapta: 1932 Reconstrucția grinzilor barajului și a canalului de scurgere ~ 1932 Wiederherstellung der Dammbalken und Entwässerungsschleuse

stânga: Inundație, în 16 august 1933 || Vedere dinspre malul Turnișorului || Vedere dinspre podul barajului spre aval || Vedere dinspre malul drept || Vedere dinspre podul barajului spre amonte (lacul de acumulare) ~ Hochwasser, am 16 August 1933 || Ansicht vom Neppendorfer Ufer || Ansicht von der Wehrbrücke gegen Unterwasser || Ansicht vom rechten Ufer || Ansicht von der Wehrbrücke gegen Oberwasser
dreapta: Pătrunderea/ revărsarea apei la Canalul Morilor 1933 || Pătrunderea/ infiltrarea apei sub vechiul baraj ~ Durchbruch an dem Mühlkanal 1933 || Durchbruch unter dem alten Wehrkörper

stânga: 1934, Lucrări de consolidare după inundație || Palplanșă provizorie ~ 1934, Sicherungsarbeiten nach dem Hochwasserdurchbruch || Provisorische Spundwand
dreapta: Pătrunderea/ infiltrarea apei sub vechiul baraj || Pompa || Vedere generală a șantierului de construcții || Excavare sub nivelul vechi ~ Durchbruch unter dem alten Wehrkörper || Pumpensumpf || Baustelle Gesamtansicht || Baugrube unter der alten Sole

stânga: Inundație în 1935 || Palplanșă provizorie inundată || Machete pentru noul baraj cu cilindrii. Proiect, machete și execuție dipl. Ing. Roland Krausser, Departamentul de urbanism al orașului ~ Hochwasser 1935 || Überschwemmte provisorische Spundwand || Model für das neue Walzenwehr. Proiekt, Model und Ausführung dipl. Ing. Roland Krausser, Stadtbauamt
dreapta: Perioada de construcție 1935 || Vedere dinspre amonte (lacul de acumulare) || După dinamitarea secțiunii din mijloc || Excavarea patul de revărsare || Sistem de pompare ~ Bauperiode 1935 || Ansicht vom Oberwasser || Nach der Sprengund des Mittelteiles || Erdaushub im Sturtzbett || Pumpenanlage

stânga: Consolidarea patului de revărsare || Sprijinirea vechii structuri a digului || Consolidarea patului de revărsare || Stâlpul barajului în lucru || Perete de protecție (zăgaz) amonte (lacul de acumulare) ~ Fundierung der Sturtzbettes || Untermauerung des alten Wehrkörpers || Fundierung des Sturzbettes || Wehrpfeiler in Arbeit || Ufermauer im Oberwasser
dreapta: Stavila mijlocie || Privire de ansamblu dinspre aval ~ Mittelschleuse || Gesamtansicht vom Unterwasser

~~~o~~~

Vedere de ansamblu după perioada de construcție 1932-33 ~ Gesamtansicht nach Bauperiode 1932-33

Vedere dinspre malul Turnișorului 1933 ~ Ansicht vom Neppendorfer Ufer 1933

Stavila mijlocie 1935 ~ Mittelschleuse 1935

Vedere de ansamblu dinspre aval din anul 1935 ~ Gesamtansicht vom Unterwasser 1935

*Canalul Mühlkanal // Canalul Morilor se afla în partea vestică, nordică și nord-estică a orașului medieval. Canalul alimentat din apele râului Cibin pornea din zona stăvilarului din Turnișor, curgea paralel cu râul Cibin, traversa zona cunoscută sub denumirea de Pajiștea Măcelarilori // Fleischhauerwiese (astăzi partea nordică a Cartierului Ștrand) pe lângă Stadionul Voință, str. Poet Vasile Cârlova spre str. Tudor Arghezi – Aleea Filozofilor și str. Dârstelor unde se ramifica în doua brațe. Un braț curgea extra muros prin fața Porții Turnului // Sag, pe lângă Aleea Studenților spre Poarta Ocnei // Burger și zona str. Nicolae Teclu. Cealaltă ramificație intra în oraș pe sub Turnul Dogarilor // Fassbinderturm de unde curgea spre moara de pe str. Turnului și mai departe pe str. Valea Mare / Plopilor / Vopsitorilor. Pe str. Vopsitorilor traversa curtea de la nr.16 și str. Zidului pentru a ieși din oraș prin zidul centurii a IV-a între Turnul Zidarilor și Poarta Ocnei // Burgertor (loc unde se unea din nou cu apele canalul Mühlkanal). Canalul Mühlkanal se revarsă în Cibin în zona Moara de Scoarță, astăzi cartierul Reșița 2.

Mori construite de-a lungul canalului Morilor (hartă din 1751 și wikimapia) ~ Mühlen errichtet entlang des Mühlkanals (Plan von 1751 und wikimapia)

Canalul Morilor și moara Heidenmühle (Ridicarea topografică Franciscană 1853/58-1869/70) ~ Mühlkanal und Heidenmühle (Franziskanische Landesaufnahme 1853/58-1869/70)

(Colaje realizat cu ajutorul ilustrațiilor și fotografiilor din arhiva personală)

Prin semnarea tratatului de la Blaj în data de 27 octombrie 1687 Imperiul Habsburgic obliga 12 orașe și cetăți transilvănene să primească la iernat trupele imperiale: Sibiu, Cluj, Bistrița, Albă lulia, Sas-Sebeș, Orăstie, Osorhei, Deva, Gherlă, Șimleu, Monastur, Teiuș.
În 30 octombrie trupele Regimentului de Infanterie Baden und Scherffenberg sub conducerea generalului Friedrich von Scherffenberg și Regimentul de Cavalerie Limburg-Styrum au intrat în orașul Sibiu. Soldații trupelor împărătești au fost încartiruiți pe la casele cetățenilor sibieni, ceea ce a dus la conflicte militare între armata habsburgică și locuitorii orașului Sibiu.
Din cartea lui Emil Sigerus Despre vechiul Sibiu // Vom alten Hermannstadt aflăm că proprietari unei case cu o singură cameră au fost obligați să asigure cazare și masă pentru 2-3 soldați, iar cei care aveau case cu mai multe camere până la 4-5 soldați!

Colaj realizat cu ajutorul informațiilor din bibliografia lui Emil Sigerus și Johann Böbel, hărțile din 1751 / 1875 (Böbel 1882) / S.K.V.1914 / 1926 / 1947 / OpenStreetMap și fotografiilor din arhiva grupului Alt-Hermannstadt.

În harta S.K.V. din 1914 sunt marcate cazărmi cezaro-crăiești existente în zona str. Turnu Roșu – Calea Dumbrăvii:

A = K.und K. Städtische Infanterie-Kaserne // Cazarma orășenească cezaro-crăiască de Infanterie (1807)
B = K. und K. Militär Schwimmschule // Școala militară cezaro-crăiască de Înot (1830)
C = K. und K. Städtische Jäger-Kaserne // Cazarma orășenească cezaro-crăiască de Vânători (1892)
D = K. und K. Artillerie-Kaserne und Infanterie-Kadettenschule // Cazarma cezaro-crăiscă de Artilerie și Școala de Cadeți de Infanterie (anii 1876)
E = K. und K. Militärisches Verpflegungs-Magazin und Dampfbäckerei // Depozitul cezaro-crăiesc de Aprovizionare Alimentară Militară și Brutărie cu aburi
F = K. und K. Betten- und Furage-Magazine // Depozite cezaro-crăiești de Materiale/ paturi și Furaje
G = K. und K. (Kavallerie) Kaserne // Cazarmă cezaro-crăiască (de Cavalerie) (anii 1860)
H = K. und K. Städtische Train-Kaserne // Cazarma orășenească cezaro-craiăscă de Aprovizionare și Transport/ Train (1891)
I = Städtische K. und K. Militär-Reitschule // Școala orășenească cezaro-crăiască de Călărie
J = Städtische K. und K. Kavallerie-Kaserne // Cazarma orășenească cezaro-crăiască de Cavalerie (1912)
K = K. und K. Exerzier-Platz // Câmp de instrucție cezaro-crăiesc
L = Kleiner Exerzier-Platz // Micul Câmp de instrucție

În 1718 magistratul orașului înaintează prin comandantul Graf Steinville o petiție la curtea vieneză prin care cere permisiunea de a construi o cazarmă pentru trupele împărătești.
În 1758 vecinatățile orașului Sibiu trimit din rândul lor deputații Johann Mooth, Johann Steiler și Michael Müller la curtea din Viena cu rugămintea de a se permite transformarea complexului de clădiri Therezianum, construit pentru emigranții austrieci în așa-numitul Retranchement din față Porții Ocnei // Burger Tor, în cazărmi militare.
În 1766 magistratul orașului Sibiu cumpără casa cunoscută sub denumirea la trandafiri // bei den Rosen situată pe str. Valea Mare // Große Bach Gasse și amenajează o cazarmă pentru militarii austrieci. În 1775 se menționează că acea cazarmă „mica, umedă și nesanatoasa“ devenise inadecvată pentru cazarea soldaților și ofițerilor străini.
În 1782 magistratul orașului însărcinează o comisie cu alegerea unui amplasament potrivit pentru construcția unei cazărmi noi în zona Soldisch. Datorită inițiativei viitorului primar sibian Martin Hochmeister, devenit 1786 președintele comisiei, se hotărește în același an construirea noii cazărmi pe fumdamentele fostului bastion din fața Porții Cisnădiei. Construcția cazărmii (începută 1792 și finalizată 1807) sub conducerea maiștrilor constructori Michael Tischler, Georg Scherer, Andreas și Thomas Krauß, a progresat destul de încet deoarece fondurile disponibile erau insuficiente. Finanțarea lucrărilor planificate a fost realizată de oraș doar cu ajutorul unui credit imobiliar, costul cazărmii ridicându-se la peste 100.000 Galbeni // Gulden. Această sumă enormă a fost acoperită de contribuțiile cetățenilor orașului Sibiu.

În această litografie, ilustrație publicată în ziarul „Illustrierte Zeitung” din 6 martie 1846, se vede cortegiul funerar al episcopului Vasile Moga (născut la Sebeș la 19 noiembrie 1774 – decedat la Sibiu la 17 octombrie 1845) trecând prin fața Cazărmii cezaro-crăiești de Infanterie în drum spre Biserica din Groapă unde a fost înmormântat în cimitirul comunitătii ortodoxe. Textul original: „Leichenbegängniß des Bischofs Basilius Moga zu Hermannstadt“. Litografie realizată după un desen de Theodor Glatz.

Cazarma cezaro-crăiască orășenească de Infanterie (K. und K. Städtische Infanterie Kaserne) din Sibiu, devenită în perioadă interbelică sediul Regimentului 90 Infanterie și numită de sibieni „Cazarma 90” a fost demolată 1986.

De la Poartă Cisnădiei porneau trei drumuri principale. Unul ducea spre satele din Mărginime Poplaca, Gura Râului, Orlat (astăzi Bl Victoriei), altul spre Cisnădie, Cisnădioara, Rășinari (astăzi Calea Dumbrăvii) iar al treilea ducea spre Șelimbăr, Făgăraș, Brașov, Turnu Roșu/ valea Oltului și Țara Românească (astăzi str. General Vasile Milea). De-a lungul acestor trei artere principale au fost ridicate în secolele XIX – XX o serie de clădiri cu destinație militară: cazărmi cezaro-crăiești, Casă de educație militară, Spital militar de Garnizoană, hală pentru echitație, depozite și magazii de materiale și alimente și alte anexe militare. În 1830 a fost amenajată între parcul Sub Arini și Calea Dumbrăvii Școală militară cezaro-crăiască de Înot. Lângă Școala de Înot se afla micul Câmp de înstrucție, iar între Calea Dumbrăvii și strada Turnu Roșu se afla marele Câmp de înstrucție/ hipodromul cezaro-crăiesc de la care se trage numele cartierului Hipodrom.

Cazarma orășenească cezaro-craiăscă de Aprovizionare și Transport/ Train(*) (K. und K. Städtische Train-Kaserne) ~ Regimentul cezaro-crăiesc de Aprovizionare și Transport în coloană de marș (Train-Regiment im Marsch)
(*)Cuvăntul „Train“ a fost folosit în limba militară germană și franceză între sec. XVIII și începutul sec. XX, pentru denumirea sistemului de transport militar. „Train” se referă la o coloană de vehicule sau animale de povară care transportă materiale pentru trupe sau unități militare, cum ar fi: provizii, muniție, materialele medicale sau echipamente de asediu

Hala pentru echitație de la Școala Militară orășenească cezaro-crăiască de Călărie / transformata 1910 în hală de festivități cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Reuniunii corale de bărbați // Männergesangverein (Städtische K.u.K. Militär-Reitschule) ~ Școala specială de cavalerie / anii 1920 (Kavalerie-Spezialschule)

Drumul spre pădurea Dumbrava și-a păstrat de-a lungul timpului denumirea de stradă/ calea Dumbrăvii (în germană Jungenwald Strasse), drumul spre Șelimbăr apare în hărțile din sec XVIII – XX sub diferite denumiri.
Cum se poate observa în harta întocmită 1751 drumul spre Șelimbăr și spre valea Oltului trecea pe lângă parcela de teren pe care s-a construit 1770 reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal (astăzi stradă Constantin Noica) și purta numele de Weg nach Rothen Thurm // drumul spre Turnu Roșu. După marea Unire 1919 numele drumului a fost schimbată în calea/ strada Mihai Viteazul, iar după 1947 în calea/ strada Armata Roșie. Din anii 1970 până la Revoluție strada se numea Gheorghe Gheorghiu Dej. Acest drum se numește astăzi str. General Vasile Milea.

În planul orașului Sibiu realizat de Johann Böbel 1882 după o hartă din 1875 sunt marcate cazărmile construite pe Calea Dumbrăvii, parcela fostei reședințe de vară a baronului Samuel von Brukenthal și complexul de clădiri mari, anexe gospodărești, din proprietetea baronului Brukenthal. Din textul olograf notat de Johann Böbel 1882 aflăm că anexele gospodărești ale baronului Brukenthal au fost cumpărate de guvern în anii 1860 și transformate în cazărmi de cavalerie:
„Diese vormals Baron Brukenthalschen, sehr grossen, umfangreichen Wirtschaftsgebäude, sind in den 60er Jahre von der Regierung angekauft und zu Cavallerie Kasernen hergestellt worden.”
„Acest complex amplu de clădiri mari, în trecut anexe gospodărești ale baronului Brukenthal, a fost cumpărat de guvern în anii 1860 și transformat în cazarmă de cavalerie.” (traducere)

Cazarma orășenească cezaro-crăiască de Vânători (K. und K. Städtische Jäger-Kaserne) ~ Cazarma cezaro-crăiscă de Artilerie și Școala de Cadeți de Infanterie (K. und K. Artillerie-Kaserne und Infanterie-Kadettenschule)

Câmp de înstrucție/ hipodromul cezaro-crăiesc de la care se trage numele cartierului Hipodrom (K. und K. Exerzier-Platz) ~ Școala militară cezaro-crăiască de Înot (K. und K. Militär Schwimmschule)

În următoarea fotografie aereană a orașului Sibiu, realizată dintr-un aeroplan în jurul anului 1917, sunt marcate cazărmi cezaro-crăiești și clădiri cu destinație militară existente în zona străzilor Turnu Roșu – Calea Dumbrăvii.
Vechiul drum spre Turnu Roșu este marcat cu roșu, Calea Dumbrăvii cu galben și Calea Cisnădiei cu portocaliu.

Pe arealul câmpului de instrucție cezaro-crăiesc (K. und K. Exercier-Platz), în zona intersecției Calea Cisnădiei – Calea Dumbrăvii, se vede un „ansamblu de clădiri” marcat cu semn de întrebare. Interesant este că aceste clădiri NU apar în hărțile din perioada antebelică (vezi harta din 1911 și 1914) și nici în cele din perioada interbelică (vezi harta din 1921, 1926 și 1934)! Dacă aceste construcții ar fi fost, de exemplu, grajduri și anexe gospodărești ale Cazărmii cezaro-crăiești de Cavalerie ar fi fost logic să apară în planurile respective!
Faptul că aceste clădiri nu apar în hărțile din perioada anilor 1910-1930 ar putea însemna că au fost construite în timpul Primului Război Mondial. Nu este exclus să fi fost construcții din lemn cu caracter provizoriu, barăci cu acoperișuri în două ape, aliniate într-un șir de câte trei barăci de fiecare parte a drumului principal cu destinație militară temporară

O construcție asemănătoare apare într-o carte poștală din perioada Primului Război Mondial, inscripționată cu textul: „Kantine im k. und k. Barackenlager | Hermannstadt – Nagyszeben”. Se pare că această baracă făcea parte din ansamblul de clădiei vizibile în fotografia cu poarta de intrare în „Barackenlager ” din partea dreaptă.

Nu deținem informații despre locația și anul fotografiei din partea stângă. Fotografia din partea dreaptă a fost realizată pe Calea Dumbrăvii aproximati 1917-1918. În fundal se vede Cazarma cezaro-crăiscă de Artilerie și Școala de Cadeți de Infanterie (K. und K. Artillerie-Kaserne und Infanterie-Kadettenschule.)

sanus per aquam

„Wellness & Spa“ în a doua jumătate a sec. al XIX-lea în Sibiu / Hermannstadt / Nagyszeben.
În anul 1840 s-a înființat la Sibiu prima fabrică de lumânări din ștearină din Transilvania. Fabrica se afla pe locul unde a fost ridicată baia populară. După câți-va ani fabrica a fost mutată pe strada Turnului. La sfârșitul anilor 40 sibianul Franz Frühbeck senior a deschis pe locul respectiv prima baie cu aburi din Sibiu.

De la Johann Böbel aflăm că la baia lui Franz Frühbeck senior a existat pe lângă băile de aburi și o baie cu apă rece, începând cu anii 1850 // Seit den 50ziger Jahren sind ausser der bestandenen Frühbeck’schen warm Bade Anstalt, auch eine kalt Bade Anstalt daselbst gebaut worden.
Deci, la Sibiu se cunosteau deja efectele terapeutice ale apei sub formă de băi, dușuri, aburi la diferite temperaturi / hidroterapie dezvoltată si aplicata de preotul romano-catolic bavarez Sebastian Anton Kneipp (1821-1897) în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, pentru tratarea bolnavilor (după ce el însuși a susținut că s-a vindecat de tuberculoză printr-o astfel de metodă).

În litografia Frühbecks Bade-Anstalt in Hermannstadt, realizată de F.A.R. Krabs (1816-1884) în anii 1860/70, apare în partea stângă baia lui Franz Frühbeck. Deasupra clădirii vechi, din partea dreaptă a litografiei, se distinge partea superioară a zidului exterior / dublura zidului incintei a IV-a. Pe sub podețul din partea stângă curgea un braț al canalului superior Seviș spre moara de la bastionul Soldiș.

Aceeași baie apare și în fotografia realizată în atelierul renumitului fotograf sibian Theodor Glatz (1818-1871) în jurul anului 1860. În curtea cu părculețul de pe str. Andrei Șaguna nr. 2, se află astăzi Baia Populară Sibiu // Hermannstädter Volksbad. Persoana din prim plan este însuși fotograful Theodor Glatz. În fundal, pe terenul celor trei clădiri vechi, s-a construit Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu (Spitalul Luther). Pe parcela din partea dreaptă (dincolo de gard) s-a construit 1876 Palatul Habermann. 1914 s-a adăugat clădirea spre str. A. Șaguna, în care a funcționat din 1915 hotelul Europa / Bulevard. Complexul de clădire poartă astăzi denumirea Hotel Continental Forum.
Colaj realizat cu ajutorul ilustrațiilor și fotografiilor din arhiva grupului Alt-Hermannstadt și informațiilor din albumul lui Johann Böbel descoperit 1887.

* Panorama orașului Sibiu *

Cea mai cunoscută pictură realizată de August Sporner prezintă o privire de ansanblu, foarte detaliată, asupra orașului Sibiu de la înălțime (bird’s eye view / Vogelperspektive).

În partea de jos a picturii (vezi detaliu) se disting străzile cu parcelele și clădirile din fața Porții Cisnădiei, așa cum existau în anul 1883: str. Andrei Șaguna // Mühlgasse – str. Mitropoliei // Fleischergasse – str. Seviș // Schwisgasse (Bd Victoriei) – str. Banatului // Seilergasse și Piața Hermann // Hermannsplatz (Piața Unirii).

Cu ușurință putem recunoaște:
Bastionul Soldiș – construit între 1622-1627 // Soldischbastei – erbaut zwischen 1622 und 1627
Str. Mitropoliei – prelungită spre str. A. Șaguna 1869 // Fleischergasse – Strassendurchbruch in die Mühlgasse 1869
Baia de aburi Frühbeck – deschisă în anii 1840 // Frühbeck Dampfbad – eröffnet in den 1840er Jahren
Palatul Habermann – construit lângă Promenada Bretter în anul 1876 // Habermann Palais – erbaut neben der Bretterpromenade im Jahre 1876
Baia Populară – construită de Casa de Economii din Sibiu // Volksbad – gebaut von der Hermannstädter Algemeinen Sparkassa
Str. Andrei Șaguna – menționată deja 1781 // Mühlgasse – bereits erwähnt 1781 (Archiv der sächsischen Nation)
Pomenada Bretter – amenajată în anii 1850/60 // Bretter-Promenade – in den 1850/60er Jahren angelegt
Pavilionul Măreției / Pavilionul de Dans – Grădina Hermannsgarten // Prachtsalon / Tanzpavillon – Hermannsgarten (Brukenthalgarten)
Piața Hermann (1872) / Piața Unirii (1919) – fosta Piața Cazărmii (1845) // Hermannsplatz (1872) / Einigkeitsplatz (1919) – ehemals Kasernenplatz (1845)
Str. Banatului / Funarilor (1872) – fosta „Strada Gunoiului” // Seilergasse (1872) – ehemals „Mistgasse”
Casa administratorului / maistrului de fântâni (Michael Binder) // Brunnenmeister Michael Binders Wohnung
Canalul superior Seviș – canalul pârâului Seviș / Trinkbach // Oberer Schewiskanal – Kanal vom Schewisbach / Trinkbach
Palatul de Finanțe al autorităților Austro-Ungare (1879) – fosta Fabrica orășenească de bere // Finanzdirektions-Gebäude – ehemaliges städtische Bräuhaus
Casa de taxare – din Piața Hermann / Poarta Cisnădiei // Mauthaus – auf dem Hermannsplatz / Heltauer Tor
Str. Seviș (1809) / Bd. Victoriei – în trecut zona denumită „in dem Schewes“ // Schewisgasse (1809) – das Gebiet hieß früher „in dem Schewes“
Parcela Casa Societății (1884-1938) și patinoarul vechi (1877-1938) // Parzelle Gesellschaftshaus (1884-1938) und Alter Eislaufplatz (1877-1938)
Magazia de lemne a orașului – lângă casa de taxare // Städtisches Holzmagazin – neben dem Mauthaus
Astăzi str. Emil Cioran – lângă magazia de lemne // Heute Emil Cioran Strasse – neben dem Städtischen Holzmagazin
Sursă informație: Arnold Pancratz „Numele străzilor din Sibiu” // „Die Gassennamen Hermannstadts” – carte tipărită 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff.

Poarta Cisnădiei – vechea denumire Heltner Thor – a fost construită la mijlocul sec al XIV-lea, rondela din fața porții a fost ridicată la mijlocul sec al XVI-lea iar bastionul între 1572-1577. În anul 1792 au fost demolate poarta exterioară și zidul sudic al bastionului de la Poarta Cisnădiei. Pe locul respectiv s-a construit, între 1792-1807, o cazarmă de Infanterie, fosta Cazarma 90 (demolată 1986). În anii 1835-1836 a fost demolată și Poarta Cisnădiei cu porțiunea din zidul cetății până la cazarmă. În anul 1886 existau încă fragmente din zidul bastionului (vezi litografia Cortegiul funerar al episcopului Vasile Moga din Sibiu 1847)!

Începând din sec. al XV-le au fost amenajate o serie de lacuri artificiale de-a lungul pârâului Seviș // Schewisbach / Trinkbach / Zigeunerbach în Valea Aurie și Valea Arinilor(*). Aceste lacuri făceau parte din sistemul de fortificații al orașului medieval Sibiu. Prima atestare documentată a lacurilor datează din anul 1465.
Paralel cu pârâul Seviș au fost amenajate și două canale artificiale(**). Marele canal Seviș // Großer Schewiskanal numit și Canalul superior Seviș // Obere Schewiskanal curgea prin Valea Aurie și prin Parcul Sub Arini (dar nu jos, în valea Arinilor, ci sus lângă B-dul Victoriei) spre Promenada Bretter.
La mijlocul sec al XIX-lea a fost regularizată piața Cazărmii din fața Porții Cisnădiei. Cu această ocazie a fost acoperit cu scânduri / fostăne de stejar (și pietriș) partea Canalului superior Seviș, aflat între str. A. Șaguna // Mühlegasse și str. N. Bălcescu // Heltauergasse. Astfel a luat naștere Promenada Bretter, nume care s-a păstrat pînă în zilele noastre.

Canalul superior Seviș traversa inițial zona actualei străzi A. Șaguna „în linie dreaptă” spre Poarta Cisnădiei. După ce apa canalul a început să fie folosită și ca sursă de apă potabilă, magistratul orașului a fost nevoit să amenajeze pe cursul canalului două iazuri de decantare pentru reținerea sedimentelor dizolvate în apa provenită din râul Șteaza / Seviș… mai ales după o ploaie torențială. În anul 1584 orașul a cumpărat un teren aflat în fața Porții Cisnădiei, pe care a amenajat două iazuri de decantare pentru apa potabilă, transportată prin conducte speciale, tuburi din lemn, spre fântânile cu țevi din oraș – Emil Sigerus. Cu această ocazie a fost deviat cursul canalului, care alimenta cu apă morile din zona Soldiș și rigolelele mediane din oraș – cum se poate observa în harta din 1751(***).

Înainte de a se amaneja promenada Bretter, Sibienii erau obligați să ocoleasca fragmentul de zid (vezi nr. XV – orelon) rămas de la bastionul demolat, pentru a ajunge în foburgul din fața Porții Cisnădiei, cartierul Josefin // Josefstadt înființat 1773 (vezi nr. XIII – Drum pentru pietoni, prevăzut cu balustradă – din planul lui Böbel).
În anul 1876 s-a construit Palatul Habermann (maistru constructor Guth). În anul 1914 a fost ridicată latura sud-estică a clădirii care poartă astăzi denumirea Hotel Continental Forum(****). În anul 1873 numele pieții a fost schimbat din Piața Cazărmii // Kasernenplatz în Piața Hermann // Hermannsplatz. Din 1919 piața poartă numele de Piața Unirii // Einigkeitsplatz.

De la Emil Sigerus se știe că acest canal a fost acoperit cu scânduri / fostăne / grinzi din lemn, dar dacă privim cu atenție fotografiile realizate la sfârșitul sec al XIX-lea și începutul sec al XX-lea vom observa că pavajul promenadei din fața clădirii Habermann / hotel Europa / hotel Bulevard este format din pietriș! Asta înseamnă că pavajul vechi, din lemn, a fost acoperit. Și totuși, în fotografia de la cartea poștală circulată 1925 se vede clar segmentul canalului acoperit cu fostăne, din fața hotelului! Oare este posibil ca în cursul construcție clădirii hotelului Europa 1914/15, canalul să fi fost descoperit, reamenajat și acoperit din nou cu scânduri / fostăne // Breter…?
Cum se poate observa în cartea poștală circulată 1914 grinzile de la podul peste canalul Seviș, de pe str. A. Șaguna, au fost înlocuite, sau acoperite?, cu lespezi de piatră, ceea ce era necesar având în vedere că peste acel pod trecea din 1905 tramvaiul spre parcul Sub Arin! (Pentru a mări ilustrația dați de două ori click pe poză!)

Un detaliu forte interesant, legat de Promenara Bretter, se poate observa în pictura lui August Sporner datată 1883. La capătul sud-vestic al promenadei Bretter se afla o balustradă din bârne de lemn, care împiedica intrarea caruțelor pe aleea pietonală. Pietonii care doreau sa traverseze str. A. Șaguna // Mühlgasse erau nevoiți să se strecoare pe lângă balustradă…

De la Johann Böbel citire (traducere): „În anul 1852 a fost demolat de către italieni zidul interior al orașului la Soldiș, împreună cu turnurile mici ale orașului. Mulți ani după aceea Soldiș-ul a rămas un jalnic loc de depozitare a gunoaielor, până când în anul 1879 Societatea de Înfrumusețare a Orașului // Stadtverschönerungs-Verein a amenajat un parc frumos [parcul Stadtpark astăzi Parcul Astra].
Dintre cele 5 turnuri de poartă și toate cele 36 de turnuri ale zidului orașului, turnul Porții Cisnădiei [Heltauerthor-Turm] era cel mai înalt și puternic. Acesta era dotat cu un ceas în stare de funcționare. Acest ceas a fost montat în anii ’40 în turnulețul din lemn pe acoperișul cazărmii [turnuleț construit pentru acest ceas]. Dacă turnul Porții Cisnădiei ar sta încă la locul lui, ca loc de trecere, nu ar urâți de loc orașul, ci ar fi o amintire a generațiilor viitoare despre puterea strămosilor. Din păcate prea repede s-a trecut și în alte orașe săsești la demolarea porților și turnurilor orașelor, când multe din aceste monumente ar fi trebuit păstrate [scrie Böbel 1886]!!!
În anii ’70 a fost regularizată str. Andrei Șaguna // Mühlgasse (inginer oraș. Müss). În anul 1885 a fost construită în curtea parcelei de la nr.8 o școală românească (clădire cu două etaje).”

Piața Cazărmii / Piața Hermann // Kasernenplatz / Hermannsplatz (descrisă de J. Böbel în albumul din 1886)
I. Poarta Cisnădiei.
II. Hala de trecere, de alături a fost construită deja în anii ’20, din cauza circulației intense.
III. Turnurile zidului Cetății.
IV. Zidurile Cetății.
V. Magazii din lemn/șoproane [Holzschopfen] ale armatei.
VI. Resturile zidului Cetății, 1886. [1886 anul în care Böbel a scris textul!]
VII. Magazii din lemn/șoproane de pe val, a erariului, demolate în anii ’70. [erar: aparținând statului]
VIII. Căsuța de lângă poartă (locuința îngrijitorului de turn), alături fântână.
IX. Locuința administratorului de cazarmă.
X. Casa Vămii de odinioară.
XI. Pavilionul ofițerilor și teii vechi în locul cărora se află astăzi o fântână.
XII. Baricadele ridicate în timpul Revoluției din 1848-1849.
XIII. Drum pentru pietoni, prevăzut cu balustradă.
XIV. Val de pământ, desființat, lângă casa Habermann.
XV. Bastion. Grădina administrației cazărmii. (Beer).
XVI. Magazia de lemne a orașului, odinioară.
XVII. Locuința paznicului de poartă și o măcelărie, demolată în anii ’30.
XVIII. Construită în anii ’30 ca Fabrică de bere (maistru constructor Setz), în anii ’40 clădire a finanțelor, cumpărată în anii ’70 de către erariu.
XIX. Loc pentru miei și oi în zilele de târg săptămânal.
XX. Locuința maistrului de fântână, construită în anii ’40.
XXI. cațiva ani era si o măcelărie acolo. 1884 a fost demolată o parte din clădire pentru lărgirea bulevardului Victoriei [Schewisgasse].
XXII. Alee ce a existat odinioară.
XXIII. Noua „conductă de apă“ [Rinnsal: fir de apă curgătoare] pe strada Cetății [Harteneckgasse].
XXIV. Casa Vămii construită după demolarea zidului cetății, un timp locuința unui tocilar.
XXV. Fântâna lui Hermann, nou construită în 1886.
XXVI. Zidul cetății ce încă se păstrează pe promenadă.

Strada A. Șaguna // Mühlgasse (descrisă de J. Böbel în albumul din 1886)
Înainte ca Franz Hummel să construiască în anii ’30 marele han denumit La Leul Alb, acesta a avut în arendă clădirea mare a baronului Carl von Brukenthal din strada Andrei Șaguna [Mühlgasse] nr.9.
În anul 1854 casa a fost aranjată ca și cazarmă a jandarmeriei.
În 28 oct. 1855 a izbucnit un mare incendiu [provocat de militari] în care au ars clădirea laterală din stânga porții, toată clădirea transversală din curte și din clădirea lui Johann Böbel senior, șoproanele, grajdurile, șura mare și cămara de făină.
În anul 1857 la 13 februarie a murit baronul Carl von Brukenthal.
În anul 1869 baronul Hermann von Brukenthal construiește în grădina casei amintite un frumos pavilion.
În anul 1872 în 9 mai a murit Hermann von Brukenthal, ultimul vlăstar al familiei Brukenthal, după a carui moarte, marea clădire, grădina și cele 4 mărinimoase fundații (donații) conform Weiland, Baron Carl von Brukenthal, revin comunității evanghelice.
Casa nr.10 în strada Andrei Șaguna [Mühlgasse] a fost reconstruită în 1880 din temelii ca și casa particulară, proprietar Szalai, maistru constructor. Acesta a vândut în anul 1883 această casă guvernului maghiar care a devenit Casa Comitatului. În anul 1884 s-a mai adăugat/construit încă o sală, fără cameră anexa.
Casa cu nr.11 a fost reconstruită din temelii în anul 1886.
Planșa. 6. – Poarta Cisnădiei – din albumul Böbel, cu textul original în limba germană și traducerea în limba română, se poate viziona la link-ul accesat: LINK

(*) A nu se confunda pârâul Seviș cu râul Seviș. Răul Seviș curge în valea Sevișului, între Sibiu și Cisnădioara/Cisnădie și se varsă în răul Cibin la Selimbăr (unde poartă și numele Sebes). Pârâul Seviș // Schewisbach, alimentat cu apa din iazul de la Răsinari și apa din izvoarelor din zona Parcul Natural Dumbrava Sibiului, curge prin Pădurea Dumbravă Sibiului, Valea Aurie // Goldtal (numit și Valea Seviș // Schewistal), Valea Arinilor // Erlental din Parcul Sub Arini // Erlenpark și pe lângă Biserica din Groapă spre str. Gimnasticii / str. Lucian Blaga / str. Izvorului / cartierul Lazaret unde se varsă în Cibin.
(**) Paralel cu pârâul Seviș curgeau două canale artificiale, amenajate cu scopul de a pune în funcțiune mori și joagăre (Moară Schreyer // Schreyer Mühle sau Moară Cerbului // Hirschmühle). Marele canal Seviș sau Canalul superior Seviș a fost folosit și ca sursă de apă potabilă (după limpezirea apei în iazul de decantare din fața Porții Cisnădiei) dar și pentru a curăța străzile orașului medieval. Cele două canale erau:
Canalul superior Seviș // Obere Schewiskanal sau Marele pârâiaș Seviș / Sebeș // Großer Schewisbachl / Großes Sebeș-Bachl ~ Acest canal pornea din lacul Dumbrava și curgea prin Valea Aurie și în Parcul Sub Arini paralel cu B-dul Victoriei spre Promenada Bretter – spre bastionul Soldiș și str. Morilor, dar și prin Parcul Astra spre str. Dârstelor unde se unea cu apa canalul Morilor // Mühlkanal.
Canalul inferior Seviș // Untere Schewiskanal sau Micul pârâiaș Seviș / Sebes // Kleiner Schewisbachl / Kleines Sebes-Bachl ~ Aceste canal pornea la bifurcația din zona Vadul Vacii // Kuhfurt și curgea la marginea Parcului Sub Arini pe langă Boltă Rece spre str. Școala de Înot / Calea Dumbrăvii / str. Lucian Blaga unde se unea cu pârâul Trinkbach.
(***)Alimentarea cu apa potabilă a fântânilor cu țevi (Röhrenbrunnen) s-a relizat prin intermediul unor conducte speciale din lemn, formate din tuburi confecționate din trunchiuri de copaci (molid) prin scobire/perforare longitudinală și îmbinarea lor cu elemente/țevi din metal.
Primele fântâni cu țevi au fost instalate pe str. Bălcescu // Heltauergasse colț cu str. Papiu Ilarian // Honterusgasse, în Piață Mare // Großer Ring (1584) și pe str. Avram Iancu // Reispergasse, lângă pasajul Gaura Pielarilor // Ledererloch (1589).

Colaj realizat cu ajutorul ilustrațiilor din arhiva grupului Alt-Hermannstadt și arhiva personală / și textelor olografe notate de Johann Böbel în planul orașului Sibiu din 1882/1883 și în renumitul album descoperit 1887.
Detaliu din Planșa. 6. din albumul lui Johann Böbel Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet // Porțile din Sibiu odinioară existențe după natură desenate descoperit în anul 1887.

În Sibiul medieval existau arsenale, ateliere de armament și turnătorii pentru ghiulele și gloanțe // Buxenhäuser / Zeughäuser / Rüstkammern / Armamentarium. O turnătorie de tunuri și ghiulele // Gießhaus se afla în sec. al XVII-lea (1626) pe rondela bastionului Soldiș // Soldisch. În documentele vremii zona apare și sub denumirea la bastionul turnătoriei // bei der Gießpostey (1631). Se presupune că numele bastionului Șoldiș, construit între 1622-1627, provine de la cuvântul „Söldner“, maghiar „zsoldos“ = mercenar, deoarece bastionul fusese apărat de soldați mercenari.

În sec al XVIII-lea funcționa scurt timp o moară și un joagăr (1781) pe canalul pârâului care traversa bastionul. În același secol, bastionului a fost folosit de o personalitate sibiană ca țarc pentru cerbi! În anul 1785 terenul din incinta bastionul a fost cumpărat de baronul Michael von Brukenthal (1746-1813), care l-a transformat într-o grădină englezească, terasată, cu ruine artificiale, cascadă și oranjerie.
După moartea baronului Brukenthal grădina a schimbat de cinci ori proprietarul, înainte de a fi cumpărată de fabricantul de fetru și pălării Josef G. Bayer, un pasionat cultivator de citrice. După câțiva ani Bayer a vândut grădina Institutului de pensii din Brașov, de la care a ajuns 1869 prin licitație în posesia lui Gustav Adolph Conrad.

Gustav Adolph Conrad (născut în 18 februarie 1841 la Nocrich/ Leschkirch și decedat în 1893 la Sibiu) a fost un om de știință, specialist în domeniul forestier și fondatorul Departamentului de Silvicultură Transilvăneană (Siebenbürgische Forstwissenschaft). În anul 1866 a fost numit la conducerea Districtului forestier cezaro-crăiesc din Sibiu. Gustav Adolph Conrad a fost căsătorit cu aristocrata Luise Juhász (1846-1893), născută la Orăștie.
În timpul unei călătorii efectuată de soții Conrad, în anii 1870, în regiunea Friuli-Veneția Giulia / Italia, cuplul a vizitat și renumitul edificiu Castello di Miramare situat lângă Triest. Castelul a fost construit între 1856 și 1860 pentru arhiducele Ferdinand Maximilian Joseph al Austriei și soția sa Charlotte a Belgiei.
Impresionat de arhitectura castelului, Conrad a hotărât la întoarcere, să transforme o parte din Villa Conradi într-un mic castel, prin supraetajarea corpului nord-estic, prevăzut cu o terasă/ belvedere și ridicarea unui turn cu creneluri, după modelul castelului Miramare. Cu această ocazie s-a amenajat lângă parcul englezesc și un Giardino italian.
Gustav Adolph Conrad, a fost membru al Asociației Carpatine Ardelene // Siebenbürgischer Karpatenverein (SKV), și a fost cel care „a ales locul, măsurat terenul, schițat și planificat” în zona izvorului numit Hohe Rinne o stațiune montană cunoscută astăzi sub denumirea de Stațiunea montană Păltiniș!
După moartea lui Gustav Adolph Conrad, survenită 1893, terenul și Villa Conradi au intrat în posesia fiului acestuia, Gustav Conrad.

Gustav Conrad (născut în 29 martie 1875 la Câmpeni/ Topersdorf și decedat în 21 noiembrie 1923 la Sibiu) a fost un pedagog/ educator sibian renumit. A fost directorul Orfelinatului săsesc // Sächsisches Waisenhaus din Sibiu. Gustav Conrad a fost căsătorit cu Helene Giesel (1880-1955), fiica comerciantului bucureștean Johann Georg Friedrich Giesel.
Gustav Conrad și tatăl lui au fost membri ai lojei Sf. Andrei la trei frunze de nufăr în Orient din Sibiu // St. Andreas zu den drei Seeblättern im Orient zu Hermannstadt – desființată în anul 1920. Gustav Conrad a continuat lucrările de amenajare, modernizare și intreținere a grădinilor și ansamblului clădirii Villa Conradi după modelul castelul Miramare. În unele surse se susține că fereastra micuță de formă hexagonală, aflată pe frontispiciul corpului sud-vestic, (Steaua lui David, simbol al apartenenței lojei sus-numite) ar fi fost montată de Georg Conrad în perioada 1903-1923, dar această informație nu poate fi adevărată, deoarece fereastra micuță de formă hexagonala, Steaua lui David, apare deja în pictura lui August Sporner, semnată și datată de autor 1889! În prima pictura, realizată înainte de construcția turnului, cele două ferestre de pe frontispiciul cele doua corpuri laterale aveau formă octogonală!

După moartea lui Gustav Conrad, survenită surprinzător în anul 1923, terenul și complexul de clădiri, de valoare cultural-istorică, a intrat în posesia Bisericii Evanghelice C.A. din Sibiu.
Cu această ocazie dorim să mulțumim în mod deosebit dlui Georg Coulin pentru informațiile, fotografiile și materialul documentar puse la dispoziție! De la dl G. Coulin am aflat că Helene Conrad, văduva pedagogului Gustav Conrad decedat 1923, a vândut proprietatea cu complexul de clădiri de pe Soldiș Bisericii Evanghelice din Sibiu, care a construit și deschis acolo un cămin pentru mame și copii ( Mütterheim ) în anii 1930.
Căsuța din incinta bastionului Soldiș, numită „Gartenhäuschen“ în pictura lui August Sporner, există și astăzi. Ea apare și în această ilustrație relizată după o acuarelă aflată în trecut în proprietatea familiei Alfred și Maria Coulin.

După naționalizarea din 1948, s-a înființat în clădirea căminului deschis în anii 1930 un Cămin de copii // Staatliches Kinderheim (devenit între timp Complexul de Servicii Comunitare „Prichindelul”). La acea vreme șanțul, în care se afla fântâna arteziană și mica cascadă, era deja astupat, terenul nivelat și Turnul Miramare demolat.

Din articolul arhitectului Otto Czekelius Rund um den Großen Ring (XIV) ~ Der Soldisch und die Soldischbastei postat mai jos aflăm că la întoarcerea lui din Spania 1943 (unde era mulți ani arhitect șef al orașului Madrid) Villa Conradi nu mai exista sub forma cunoscută de el din copilărie. Imobilul fusese modernizat, turnul demolat și grădina terasată nivelată…

Pictorul sibian August Sporner a realizat o serie de picturi cu motive urbane. Există trei picturi realizate de August Sporner între 1875 și 1889, în care apare ansamblul de clădiri, grădina terasata și o parte din rondela demolată, existente în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în incinta bastionului Soldiș // Soldisch: Grădina cu ruine artificiale ; Panorama orașului Sibiu ; Villa Conradi.
Grădina cu ruine artificiale
Una dintre cele mai frumoase picturi arată grădina englezească cu terase, cascadă, fântână arteziană și oranjerie amenajată de baronul Michael Brukenthal în 1785 pe bastionul Șoldiș. Pictura a fost realizată de A. Sporner în 1875, după ce parcela cu grădină ajunse în posesia lui Gustav Adolph Conrad în 1869.

Panorama orașului Sibiu
Cea mai cunoscută pictură realizată de A. Sporner datează din anul 1883 și prezintă o privire de ansanblu, foarte detaliată, asupra orașului Sibiu de la înălțime (bird’s eye view / Vogelperspektive).

Villa Conradi
Pictura relizată de A. Sporner în 1889 arată grădină și clădirea de pe Șoldiș după supraetajarea corpului nord-estic cu terasă/ belvedere și ridicarea turnului prevăzut cu creneluri, construit după modelul castelului Miramare, în perioadă 1883-1889. În această litografie, compusă din șase casete cu diferite vederi / detalii ale grădinii și clădirii Conradi, apare și blazonul familiei Conrad. (fotocredit Georg Coulin)
Sporner pictează o vedere din față // Vorderansicht (în care apare fereastra hexagonală, Steaua lui David, pe frontispiciul corpului sud-vestic, sub statuia femeii cu mâna dreaptă făcută streașină la ochi pe coama acoperișului, turnul cu creneluri și alte detalii interesante) | o vedere din spate // Rückansicht (foarte intereant detaliu) | un pasaj din grădină // Gartenparthie (cu fântâna arteziană și cascada mică din șanțul prin care curgea pârâul) | un foișor de molid // Fichtenlaube (situat lângă zidul grădinii) | o căsuță de grădină // Gartenhäuschen (care există și astăzi lângă intrarea în bastion) și un detaliu cu latura sud-vestică a bastionul Șoldiș (în care apare pasajul pietonal spre str. Dârstelor, cu podețul peste pârâul care alimenta cu apă moara orășenească lângă Șoldiș – zona Azilul de copii / adresa veche str. A. Șaguna 18 și moara orășenească cu sită sub Șoldiș / adresa veche str. A. Șaguna 20, demolată 2008).

Persoana din fotografia sepia este Gustav Adolph Conrad (1841-1893).
În fotografia alb-negru se vede turnul cu creneluri de la Villa Conradi privit dinspre str. Centumvirilor (vechea denumire Spinarea Câinelui // Hundsrücken).

Johann Böbel descrie bastionul Șoldiș și spațiul Zwinger în harta desenată 1882/83 și în renumitul album realizat 1887 – Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet // Portile din Sibiu odinioară existente după natură desenate astfel:
„În anul 1852 au fost demolate zidul cu turnurile centurii a III-a, aflate între Poarta Cisnădiei și bastionul Soldiș. Zidul cu poarta de intrare în Soldiș și magazia militară au rămas neatinse până prin anii ’60, când au fost demolate și ele. Doar Turnul Aurarilor // Goldschmiedeturm a rămas în picioare și a fost dat în arendă pompierilor sibieni care i-au schimbat înfățișarea, transformându-l (vorba lui Böbel) într-un „porumbar“ cu ferestre mari și obloane vopsite în roșu-maro. Turnul a fost dăramat 1881 împreună cu căsuța slujitorului orașului, aflată în apropierea turnului. În anii ’60 a fost realizată legătura între str. Mitropoliei și str. A. Saguna, iar în anii ’70 au fost demolate și șoproanele militare // Ärarische Schopfen de-a lungul dâmbului curtinei. Spațiul Zwinger a fost folosit ca pajiște pentru bovine (scurt timp și pentru cerbi), dar și ca depozit de gunoaie. Iazul care îl traversa alimenta două lacuri, și scurt timp o moară și un joagăr (1781). În anul 1785 incinta bastionul Soldiș a fost transformată de baronul Michael von Brukenthal într-o grădină terasată, cu oranjerie, cascadă și ruine artificiale.

Societatea sibiană Stadt Verschönerungs-Verein // Societatea pentru înfrumusețarea orașului a amenajat în anul 1878 pe așa-numitul teren Soldiș // Soldisch (în trecut un Zwinger aflat între Poarta Cisnădiei și bastionul Soldiș) parcul Stadtpark // Parcul orașului – astăzi Parcul Astra. Pe latura nordică a terenului Soldiș au fost ridicate în perioada 1881-1883 Biserica Sf. Johannis și Orfelinatul Evanghelic.” Biserica deteriorată a fost demolată și reclădită 1910.

Sursă informații: Emil Sigerus / Otto Czekelius / Johann Böbel. Colaj realizat cu ajutorul ilustrațiilor din arhiva grupului Alt-Hermannstadt și hărții din 1875 desenată și completată cu texte olografe de Johann Böbel în anul 1882/83 ~ Fotocredit Georg Coulin / Klaus & Ulrich Stenzel / Marian Bozdoc.

Otto Czekelius descrie bastionul Șoldiș în două articole apărut în ziarul Neuer Weg 1976 (Jg. 28-8467 vom 4. August 1976, S. 6ff. bis einschl. Jg. 28-4898 vom 10. September 1976).

Construcția Citadelei din fața Porții Cisnădiei a început în anul 1702 și a fost întreruptă/abandonată 1703. Lucrările executate în această perioadă au fost în majoritatea lor nivelări de teren, săpături de șanțuri și ridicări de dâmburi de pământ, pe care urmă să fie construită citadela. Materialele folosite pentru aceste lucrări de teren (pietre, pietriș, nisip) au fost aduse pe canalul Gura Râului-Sibiu.
Și astăzi putem recunoaște locul în care s-ar fi aflat citadela, după forma și orientarea vegetației, spațiilor verzi, străzilor și parcelelor de pe str. George Cojbuc, Dealului, Crișanei, Transilvaniei, Dr. Ion Rațiu, Emil Cioran. Cele 5 bastioane, prevăzute pe colțurile pentagonului fortificații de tip Vauban, s-ar fi aflat în zonele: 1. Universitatea Lucian Blaga, 2. Biserica din Groapă, 3. Complexul Studențesc Parc, 4. intersecția str.Transilvaniei / str. Dealului, 5. Facultatea de Științe Agricole, I.A.P.M. Centrul citadelei s-ar fi aflat la intersecția străzilor Justiției cu Bd. Victoriei. Amănunte despre citadela din fața Porții Cisnădiei se pot citi în articolul de la link-ul accesat: LINK.

După retrocedarea terenul fostei Citadele orașului Sibiu, au fost amenajate o mulțime de grădini noi în zona respectivă. Grădinile celor de Sonnenstein, Schulenburg, Kießlingstein, Sachsenfels și cea a generalului Baron Wernhardt erau renumite pentru frumusețea lor.

Reședința de vară a Mitropoliților din Sibiu // Sommerresidenz der Hermannstädter Metropoliten
O grădină renumită de pe str. Seviș (Schewis) Bd Victoriei, a fost cea a bancherului Popp. Grădina lui Popp, una dintre cele mai frumoase grădini sibiene, era amenajată și îngrijită de un grădinar originar din Boemia pe nume Prohaska. În anul 1832 grădina a intrat în posesia primarul sibian Josef von Wayda.
După ce și-a pierdut vederea, Wayda a petrecut majoritatea timpului în grădina sa, pe care a pus-o la dispoziția publicului sibian, lăsând deschisă poarta grădinii! Oferta de a petrece cîteva ore în grădină lui Wayda a fost primită cu mulțumiri de cetățenii orașului. După moartea lui Wayda, survenită în anul 1847, Mitropolia greco-ortodoxă a cumpărat grădina pentru suma de 600 de Galbeni. Pe această parcelă s-a construit în jurul anului 1900 clădirea fostei reședințe de vară mitropolitană.
Palatul Mitropoliților, una dintre cele mai frumoase clădiri din Sibiu, a ajuns astăzi într-o stare deplorabilă. Ceea ce se întâmplă cu imobilul în ultimile decenii, primele în „libertate“, denotă și lipsă de respect față de istoria locală și față de oamenii care l-au construit și trăit… în timp. O bijuterie arhitecturală lăsată în paragină în favoarea unui profit efemer, fără nicio valoare… în timp. Din păcate nu este singurul imobil cu o istorie bogată, distrus de lăcomia unora, fără afinitate sau aparteneță de istoria locală, dar cu iz de investor și capital investit cu scopul de a deveni, ceea ce nu vor fi niciodată… în timp! După ce reședința de vară a Mitropoliților din Sibiu a fost inclusă 2019 pe lista monumentelor istorice, sper că această clădire va fi reabilitată și va imbogăți pe viitor patrimoniul arhitectural sibian pentru generatiile care ne vor urma… (alt exemplu deplorabil este clădirea cunoscută astăzi sub denumirea de Bolta Rece).

Pajiștea Mitropoliei Ortodoxe // Pfarrwiese der Hermannstädter Orthodoxen Metropolie
Vis-a-vis de Reședința de vară a Mitropoliților Ortodoxi se afla o pajiște mare, situată între str. Seviș (Schewisgasse), str. Renneș (Schützengasse), str. Zaharia Boiu (Grabengasse) și Parcul Sub Arini (Erlenpark). Acest teren se afla din sec. al XIX-lea până la naționalizare în anul 1948, în proprietatea Mitropoliei Ortodoxe. Pe pajiște, colț cu str. Rennes, exista o clădire cu un singur nivel și anexe gospodărești. Grădinile de pe terenul respectiv aprovizionau Reședința Mitropolitului, posibil și studenții de la Facultatea de teologie de pe str. Mitropoliei (Fleischergasse), cu produse alimentare proaspete.
Hala de expoziție din anul 1881. Pe arealul pajiștei se afla în anul 1881 o hala de expoziție a Românilor (Rumänische Ausstellungs-Halle). Această hală apare într-o hartă din 1875, copiată și completată în anii 1882/83 cu informații și texte olografe de Johann Böbel.

Biserică Buna Vestire / Biserică din Groapă // Grabenkirche
Biserica din Groapă a fost construit în zona bastionului sudic al Citadelei abandonate. Pârâul Trinkbach curgea printr-un canal boltit sub valul de pământ ridicat pentru bastionul citadelei. Forma bastionului a influențat și formă parcelelor din zonă str. Zaharia Boiu și str. Justiției. Panta de pământ de-a lungul străzii Emil Cioran făcea parte din arhitectura Citadelei.
Biserica cu hramul Bunavestire a fost ridicată 1778-1789, distrusă de un cutremur în data de 26 octombrie 1802 și recladită în anii 1802-1803. Biserica din Groapă seamănă cu biserică „soră“ din str. Lungă, atât prin forma simplă a spațiului central, cât și prin lipsa cupolei în stil bizantin.
Cu toate că interiorul prezintă o combinație neobișnuită de arhitectură sacrală transilvăneană, nespecifică bisericilor ortodoxe tradiționale (o galerie cu bănci deasupra intrării, forma sălii, un număr mare de strane, amvor împodobit cu tablele legilor lui Moise) semne ale identității ortodoxe românești se găsesc la tot pasul: în alegerea sfinților reprezentativi pentru Transilvania, în icnostas, în picturile care îi reprezintă pe ctitori (al căror nume sunt scrise în limba română, dar cu litere chirilice).

Grădina Flora/ fosta grădină Ritter/ Gerlitzi // Floragarten/ Ritter- und Gerlitzigarten
Din cronica lui Emil Sigerus aflăm că Mitropolia greco-ortodoxă a cumpărat în data de 1 mai 1876 marea grădină a baronului Gerlitzi de pe str. Seviș (Schewis) pentru suma de 14.200 Gulden ~ (1876-1.5. Das griech.- orient. Metropolitankapitel kauft um 14.200 Gulden den großen Baron Gerlitzischen Garten în der Schewisgasse). Marea grădină Ritter / Gerlitzi / Flora se afla între patinoarul vechi (Eislaufplatz) și str. Justiției (Kirchengasse) ~ adică pe arealul între Facultatea de Litere și Arte-ULBS, Bd Victoriei, str. Justiției și str. Zaharia Boiu. Contesa Kun-Brukenthal moștenise de la mamă ei Grădina Ritter (Ritter’sche Garten) aflată langă str. Seviș (Bd Victoriei).
După moartea contesei grădina a ajuns în posesia fiicei contesei, Baroneasa Gerlitzi, de la care a moștenit-o fiul acesteia. După moartea fiului Grădina Gerlitzi a fost cumpărată de Fabrica de Bere Orlat // Orlater Bierbrauerei, care a deschis pe arealul respectiv 1868 Grădina restaurant Floră // Gasthausgarten Floră.
Hala de festivități din anul 1869. Pe arealul grădinii Gerlitzi s-a construit o hală de festivități în care s-au organizat, în perioadă 27 iulie-7 august 1869, Zilele Societății din Sibiu (Hermannstädter Vereinstage).

Poligonul de tragere / Școala de Înot 54-56 // Schießstätte / Schwimmschulgasse 54-56
În anul 1844 Asociația Cetătenească a Țintașilor // Bürgerliche Scharfschützenverein a cumpărat grădina lui Meinth de pe Școala de Înot nr. 54-56, cu scopul de a amenaja un poligon de tragere. În anul 1905 Asociația Cetătenească a Țintașilor a desființat poligonul de pe str. Școala de Înot și a deschis noul poligon de tragere „Gut Blei“ pe str. Muncel / Ștefan cel Mare (Leschkircher Strasse). Asociația Cetătenească a Țintașilor // Bürgerliche Scharfschützenverein a fost desființată în anul 1922.
Scurt istoric: „În anii 1780 tipograful sibian Martin Hochmeister înfiintează impreună cu J. B. Günther Societatea Țintașilor // Schützengesellschaft. În anul 1786 Societatea Țintașilor inchiriază spațiul între zidul incintei a III-a și zidul exterior, de la cazarmă (bastionul de la Poartă Cisnădiei) pană la teatru (Turnul Dulgherilor) str. Cetătii și amenajează un poligon de tragere în Zwinger. O treime din poligon (spațiul între teatru // Komödienhaus și Turnul Olarilor) intră 1787 în posesia teatrului. În anul 1798 Societatea Țintașilor construiește în incintă poligonul (aflat între Turnul Olarilor și cazarmă) Casă Țintașilor (Schießhaus).
În anul 1832 Orașul anulează contractul de închiriere cu Asociația Trăgătorilor și închide poligonul (1832~1837?). În anul 1844 40 de membrii arbaletisti infiintează Asociația Cetătenească a Țintașilor/Trăgătorilor de Elită // Bürgerliche Scharfschützenverein și cumpără grădina lui Meinth de pe Școala de Înot unde amenajează un poligon de tragere.” Informații despre istoria poligoanelor de tragere din Sibiu se pot citi la link-ul accesat: LINK
Moara și canalul vechi din grădina Schöpp. Lângă poligonul de tragere se afla o moară veche, construită pe un canal amenajat de-a lungul grădinii Schöpp. Canalul, o ramificație a Canalul superior Seviș (Obere Scheviskanal), se revarsă la vale în Pârâul Trinkbach. Canalul superior Seviș aproviziona cu apă bazinele de la Școala militară de Înot. Pârâul Trinkbach (Trinkbach) se numea și Pârâul Țiganilor (Zigeunerbach) deoarece curgea și pe lângă țigania din fața Porții Cisnădiei.

Vila Schneider / Casa Breitenstein // Villa Schneider / Breitenstein Haus
Josef Schneider construiește în anul 1915 lângă Pârâului Trinkbach, la marginea fostului poligon de tragere, o clădire în stil Bidermeier, proiectată de arhitectul sibian Maetz. Vila este cunoscută și sub denumiea de Vila / Casa Breitenstein. Clădirea cu intrarea pe latură nordică se află la capătul străzii Zaharia Boiu. Dacă cele două străzi proiectate la începutul sec. al XX-lea, desenate în harta SKV din anul 1911, ar fi fost realizate, latura cu intrarea în clădirea Breitenstein s-ar fi aflat astăzi pe aliniamentul stradal al prelungirii drumului Zaharia Boiu spre Parcul Sub Arini. Acel drum s-ar fi intersectat perpendicular cu strada planificată între Bd. Victoriei și str, Școala de Înot.
La est de Vila Breitenstein s-a amenajat în jurul anului 1969 un teren de sport, folosit ca patinoar artificial descoperit iarna. (Sursa fotografiilor: arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

Cel mai vechi târg de animale din Sibiu se afla în zona str. Târgu Peștelui / Târgu Vinului. Terenul pe care se țineau târguri de animale purta la mijlocul sec al XVI-lea denumirea of(auf) dem Anger // pe pajiște / pe obor. Cuvântul Anger desemnează un spațiu / teren viran, aflat la răscruce de drumuri, acoperit cu vegetație ierboasă unde se organizau târguri de animale vii, dar și activități de agrement. Anger poate fi tradus prin: pajiște, obor, piață, târg sau răscruce.
La sfârșitul sec al XVI-lea terenul a fost înconjurat de un gard de mărăcini (ruje) în germană Rosen, de la care se trage denumirea germană Rosenanger = Pajiștea Rujelor / Pajiștea Trandafirilor / Piața Trandafirilor. După ce piața vitelor a fost mutată în fața Porții Cisnădiei în sec al XVII-lea, magistratul sibian a transformat în anul 1716, cu ajutorul vecinătății, o parte din terenul fostului obor într-o grădină cu paturi de flori, înconjurată de un gard din scânduri. Grădina Trandafirilor // Rosengarten a fost în folosință până la mijlocul sec al XIX-lea. Această grădină, desființată 1851, este marcată de Johann Böbel în harta orașului Sibiu, desenată 1882/83, și în Planșa 26 din renumitul Album Böbel, realizat 1886/87.

În partea vestică a orașului de Jos se afla un lac vechi, secat și astupat la mijlocul sec al XIV-lea. Lacul se întindea pe arealul conturat de str. Turnului, Târgu Peștelui, Cojocarilor, Piața Armelor, Pânzarilor și str. Croitorilor. În textele vechi lacul apare sub denumirea germană Kempel, ceea ce înseamnă baltă. Strada Cojocarilor se numește în germană Kempelgasse (str. Bălții).
Pe lângă denumirile Anger / Rosenanger / Kleiner Anger, folosite pentru zona Târgu Peștelui / Târgu Vinului, scriitorul de cancelarie Dollert notează, la începutul secolului al XVII-lea, în cartea funciară (Teilungsbuch) și numele Rossen Anger! Întrucât cuvântul Ross înseamnă cal, s-ar putea ca această piață (Anger) să fi fost marcată de Dollert ca târg de cai(?)… mai ales că în apropiere se afla alt tărg de animale, târgul de viței de pe str. Kälbergasse // str. Vițeilor, astăzi str. Victor Tordășianu.
Foarte interesantă este și informația notată de Pancratz referitoare la numele străzii Saggasse // Turnului. În cartea funciară (Teilungsbuch) din anul 1702 se amintește de moara Sag (numită și Pfarrsmühle / moara popilor) și de baia publică, care se afla vis-a-vis de moară (pe locul unde s-a înființat mai târziu fabrica de lumânări). Lângă baie se afla Rosenanger // Târgul Trandafirilor urmat de Weinanger // Târgul Vinului – nume care contiuna pe partea cealaltă a străzii Sag!!! – deoarece partea străzii Turnului între str. Victor Tordășianu și moara Sag se numea de asemenea Weinanger // Târgul Vinului!!! ~ vezi: „…auf dem Weinanger bei der Pfarrsmühle.“ // „…pe Târgul Vinului lângă moara popilor”.

La intersecția străzilor Turnului cu Târgu Peștelui, Târgu Peștelui cu Târgu Vinului și Târgu Vinului cu str. Turnului se aflau piețe. La intersecția străzilor Turnului cu Târgu Vinului exista o piață comercială unde se organizau săptămânal târguri. Negustori ambulanți expuneau pe tarabe, mese improvizate sau pe caldarâm diferite produse casnice, vase de olarit, cosuri, site sau produse alimentare și chiar lemne de foc, cum se poate observa în fotografiile realizate la sfărșitul sec al XIX-lea și începutul sec al XX-lea.
Intersecția str. Târgu Vinului cu str. Turnului și str. Faurului este cunoscută sub denumirea de Coroana // Krone, după numele hotelului restaurant Coroana // Krone, care se afla în prima jumătate a sec al XX-lea în clădirea str. Târgu Vinului nr. 16. În anii 1950 piața a fost transformată într-un parc cu rondele de flori, fântână arteziană și bănci. După câțiva ani parcul a fost desființat. Astăzi piața, transformată din nou în parc, se numește Piața Coroana. Această piață apare, de-a lungul timpului, sub diferite denumiri, în funcție de specificul locului și al mărfurilor oferite: Târgul Trandafirilor // Rosenanger ~ Târgu Vinului // Weinanger ~ Târgu Peștelui // Fischanger (totuși nu este exclus, ca unele denumiri să fi fost preluate și folosite în mod eronat).
La intersecția străzilor Turnului // Saggasse cu Târgu Peștelui // Rosenanger se afla o piațetă unde își expuneau negustorii ambulanți marfa pe tarabe și mese improvizate, în zilele de târg săptămânal. În piața la intersecția străzilor Târgu Vinului cu Târgu Peștelui se afla între 1716 și 1851 Grădina Trandafirilor // Rosengarten.

„În perioada interbelică piața aflată la intersecția străzilor Târgu Peștelui cu Târgu Vinului era numită în popor Piața Brânzei, pentru că era locul unde veneau cei din Mărginime. La mică distanță de intersecție, pe Târgu Peștelui, era o crâșmă unde trăgeau toți din Poiana, iar pe Târgu Vinului, tot aproape, era o fabrică de brânză.” (sursă informație Marian Bozdoc)

Denumirile străzilor Târgu Peștelui și Târgu Vinului de-a lungul timpului:
Of(auf) dem Anger / 1600 Rosen Anger / 1702 Rosenanger / 1872 Rosenanger / 1921 și 1934 Târgul Peștelui
Of(auf) dem Anger / Kleiner Anger / 1702 Weinanger / 1872 Weinanger / 1921 și 1934 Târgul Vinului

Bibliografie:

Johann Böbel
Grădina Trandafirilor este marcata de Johann Böbel în harta orațului Sibiu, desenată și completată cu text olograf de autor în anul 1882/83.
„Târgul Trandafirilor, acum Târgul Vinului
l. În anii 1850, cu ocazia lucrărilor de regularizare și pavare a străzii, a fost desființată grădina de trandafiri, deținută de vecinatate, creindu-se pe locul respectiv o piața de comerț. În anii 1870 a fost amenajat trotoarul… În anii 1860 au fost pavate și strada Cojocarilor, Târgu Vinului, Konrad Haas, Dogarilor, Moș Ion Roatș și Alexandru Odobescu, iar în anul 1882 a fost pavată str. Măsarilor și amenajat trotoarul.” (traducere) [deci, Târgu Vinului // Weinanger se numea inițial Târgu Trandafirilor // Rosenanger!]
„Rosenanger, jetzt Weinanger
l. In den 50ziger Jahren, als diese Gasse reguliert und gepflastert wurde, ist der Rosengarten welcher der Nachbarschaft eigen war eingegangen, und ist da ein Verkaufsplatz entstanden. In den 70ziger Jahren ist das Trotoir gelegt worden… In den 60ziger Jahren sind auch die Kempel Gasse, Weinanger, Poschengasse, Binder und Enten Gassen und Pempflinger Gasse gepflaster worden und im Jahre 1882 ist die Rosmarin Gasse gepflastert und Trotoir gelegt worden.” (textul original)

Informații despre Gradina Trandafirilor din Planșa 26 din renumitul album realizat de Johann Böbel 1886/87 „Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet // Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate”.
„XIV. Fosta Grădina Trandafirilor, (proprietatea vecinătății Rosenanger), a dispărut în anii ’50, când a fost asfaltată strada și s-a creat o piață comercială pentru zile de târg săptămânal, în anii ’60 s-a amenajat și trotuarul.” (traducere)
„XIV. Der vormals bestandene Rosengarten (Eigentum der Nachbarschaft Rosenanger) ist in den 50.ziger Jahren als die Gasse gepflastert wurde eingegangen und ist dort ein Verkaufsplatz enstanden für die Wochenmarkttage und in den 60.ziger Jahren wurde auch Trotoir gelegt.” (textul original)

Emil Sigeru
Text preluat din cartea lui Sigerus „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” vol.III, tipărită 1922.
„Orașul avea o grădină publică veche pe Rosenanger [Târgu Trandafirilor], care și-a primit numele de la această grădină [?]. În sec al XVII-lea această grădină veche pare să fi fost neglijată și abandonată. În anul 1716 pânzarul Georg Georgi a cumpărat o casă pe Rosenanger și a constatat că în loc de grădină, pe parcela lui erau doar gropi de var și de gunoi. Georgi a invitat magistratul să examineze situația, ceea ce s-a întâmplat pe 5 mai, astfel că magistratul a decis „să reînnoiască vechiul nume al locului prin amenajarea unei grădini și îngradirea acesteia cu un gard”, spre bucuria vecinatății. Grădina nou înviată a fost împărțită între membrii vecinătății, fiecare primind astfel un „locșor”. Grădina a existat în continuare, deoarece în 1784 era încă în posesia vecinătății. Această grădină apare pe harta orașului din 1845. (traducere)
…
„Einen sehr alten öffentlichen Garten besaß die Stadt auf dem Rosenanger, der von diesem Garten de Namen erhielt. Im XVII. Jahrhundert scheint aber dieser alte Garten ganz vernachlässigt und schließlich aufgelassen worden sein. Als 1716 der Tuchmacher Georg Georgi auf dem Rosenanger ein Haus kaufte, waren an der Stelle des Gartens nur Kalk- und Mistgruben vorhanden. Georgi lud den Magistrat ein, diesen unsauberen Zustand in Augenschein zu nehmen und, nachdem das am 5. Mai geschehen war, beschloss der Magistrat „den alten Namen des Orths zu erneuern und den Platz mit einem Frieden zuzumachen“, was die Nachbarschaft „mit Freuden” erfüllte. Als nun der Platz umfriedet war, ward der wieder erstandene Garten so unter die Mitglieder der Nachbarschaft verteilt, dass jeder ein „Plätzgen” darin erhielt. Der Garten scheint dann weiter bestanden zu haben, denn 1784 wurde er von der Nachbarschaft noch erhalten. Selbst auf einem Stadtplan aus dem Jahre 1845 ist der Garten noch eingezeichnet.” (textul original)

Din aceeași carte, la capitolul: Iarmaroc, aflăm că magistratul capitalei Sibiu a emis 1857 un decret privind reglementarea iarmarocului, prin care se prevedea ca pe timpul târgului anual ținut la Sibiu, pe Târgul Vinului sa fie vândut doar lard / untură, osanză și slănină! (traducere) [clădirile din piața, aflată între str. Tărgu Vinului și str. Turnului, aparțineau breslei măcelarilor.]
Aus demselben Buch, im Kapitel Der Jahrmarkt, erfahren wir, dass, laut Jahrmarktsverordnung des Magistrats der Landeshauptstadt Hermannstadt von 1857, während des Jahrmarktes auf dem Weinanger nur Schmalz, Schmeer und Speck verkauft werden dürfen! (textul original)

Arnold Pancratz
Informații preluate din cartea lui Arnold Pancratz „Numele străzilor din Sibiu“ // „Die Gassennamen Hermannstadts”, carte tipărită în anul 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff.
„Anger inseamnă un teren cu vegetație ierboasă (pajiște), care era folosit pentru activități de agrement și unde se țineau târguri de animale vii. El cuprindea spațiul între Weinanger // Târgu Vinului și Rosenanger // Târgu Peștelui, și purta până la mijlocul sec al XVI-lea denumirea „auf dem Anger” // „pe Pajiste”. Era cel mai vechi târg de animale din vechiul Sibiu. Mai târziu, a fost înconjurat de un gard de mărăcini, și de aici se trage numele Rosenanger // Pajiștea Trandafirilor, la fel ca și în Brașov, și nu de trandafirii care ar fi fost plantați aici. Abia în sec al XVIII-lea, locuitorii binevoitori ai acestui cartier au amenajat o grădină cu paturi de flori înconjurată de un gard din scânduri, după ce piață vitelor a fost mutată în față Porții Cisnadiei. Terenul împrejmuit a fost păstrat pană la mijlocul secolului trecut [XIX]; a fost numit și Kleiner Anger // Pajiștea Mică, pană când s-a impus numele Weinanger // Târgul Vinului, nume provenit de la comerțul cu vin care s-a desfășurat acolo. Scriitorul de cancelarie, Dollert, notează în cartea funciară de la începutul secolului al XVI-lea pentru zonă respectivă numele Rosenanger și Anger sau micul Anger(*). Un complex de clădiri ridicat mai târziu va desparte și mai mult cele două târguri.”
(*) „Pe lângă Rusenanger, scrie și Rossen Anger. O fi marcat acest loc ca târg de cai, în timp ce târgul de viței se afla pe str. Kälbergasse?” (traducere) [Întrucât cuvântul Ross înseamnă cal, s-ar putea ca această piață (Anger) să fi fost marcată de Dollert și ca târg de cai… mai ales că în apropiere se e ținea târg de viței, pe str. Kälbergasse // str. Vițeilor, astăzi str. Victor Tordăsianu.]
…
„Anger bedeutet einen Grasplatz, der dem vergnügen diente oder zur Abhaltung von Märkten benutzt wurde. Er umfasste den heutigen Wein- und Rosenanger, denn bis um die Mitte des 16. Jahrhunderts heißt es bloß „auf dem Anger“. Er ist der älteste Viehmarktplatz Alt-Hermannstadts gewesen. Später wurde er mit einer Dornenhecke umgeben, und davon kommt der Namen Rosenanger wie auch in Kronstadt und nicht von der Rosen, die hier etwa gepflanzt worden wären. Erst im 18. Jahrhundert haben die freundlichen Bewohner dieser Nachbarschaft ein mit „Blanken“ umgebenes Gärtchen mit Blumenbeeten angelegt, als der Viehmarkt bereits vor das Heltauertor verlegt worden war. Der umzäumte Platz hat sich bis in die Mitte des vorigen Jahrhunderts erhalten; er hieß auch Kleiner Anger, bis sich die Bezeichnung Weinanger durchsetzte von dem Weinhandel, der hier getrieben wurde. Der Teilungsschreiber Dollert aus der Wende des 16. Jahrhunderts kennt nur den Namen Rosenanger und Anger oder kleiner Anger(*). Später trennte ein Häuserblock die beiden Anger noch mehr.”
(*) „Er schreibt neben Rusenanger auch Rossen Anger. Sollte er damit diesen Platz zugleich als Roßmarkt gekennzeichnet haben, wärend der Kälbermarkt in der Kälbergasse lag?“ (textul original)

(Ilustrații din arhiva grupului Alt-Hermannstadt / Cartea de adrese din 1875 / Acuarelă de Juliane Fabritius-Dancu)

Casa Societății // Gesellschaftshaus a fost inaugurată în 18 august 1884. Dispunea de o sală mare de concerte, ce putea fi folosită și ca sală de teatru, sală de bal sau pentru diferite întruniri și diverse expoziții. După Primul Război Mondial a fost transformată în Casa Societății ~ Urania unde a funcționat o perioadă de timp cinematograful Thalia. La sfârșitul anilor 1930 clădirea a fost distrusă de un incendiu. Pe locul respectiv s-a construit Casa Armatei Sibiu, inaugurată 1971.

În sala mare a clădirii Societății a avut loc în luna ianuarie 1892 Conferința Națională Românească // Rumänische Natinalkonferenz. În zilele de 8-9 și 20-21 ianuarie 1892 fruntașii Partidului Național Român (PNR) s-au întrunit într-o conferintă extraordinară la Sibiu, alegând ca președinte al partidului pe doctor Ioan Rațiu.

În anul 1903 s-a organizat la Sibiu Expoziția de Comerț // Gewerbeausstellung. Exponatele au fost prezentate în Casa Societății și în spațiile cele două pavilioane de pe terenul patinoarului. În pavilionul aflat lângă str. Schevis își prezenta produsele „Prima turnătorie de fier din Sibiu – Fabrica de mașini agricole” // „Erste Hermannstädter Eisengiesserei – Landwirtschaftliche Maschinenfabrik“, iar vis-a-vis se afla pavilionul Kunsthalle. Cu această ocazie au fost aduse și instalate, pe terenul patinoarului, cele două vase de piatră realizate de sculptorul ardelean Simon Hoffmeyer pentru Reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal din str. Turnu Roșu // Rotenturm-Strasse, astăzi str. Constantin Noica!

Patinoar // Eislaufplatz Lângă Casa Societății se afla un patinoar. Patinoarul, inaugurat în data de 23 decembrie 1877 și desființat în anul 1938, a fost amenajat de Societatea de Patinaj Sibiu // Hermannstädter Eislaufverein (societate înființată 1875) pe terenul aflat între Administrația fântânelor // Brunnenmeisterei și Grădina Flora // Floragarten. Astăzi se află pe locul patinoarului Facultatea de Litere și Arte – ULBS. Pe terenul unde se afla pavilionul s-a construit Universitatea „Lucian Blaga“ / Facultatea de Inginerie!

Grădina Flora // Floragarten După ce terenul fostei Citadele (începută 1702 și abandonată 1703) a fost retrocedat orașului Sibiu, au fost amenajate o mulțime de grădini noi în zona respectivă. Grădinile celor de Sonnenstein, Schulenburg, Kießlingstein, Sachsenfels și cea a generalului Baron Wernhardt erau renumite pentru frumusețea lor.
Contesa Kun-Brukenthal moștenise de la mama ei Grădina Ritter // Ritter’sche Garten aflată lângă str. Schewis // Seviș (Bd Victoriei). După moartea contesei grădina a ajuns în posesia fiicei contesei, Baroneasa Gerlitzi, de la care a moștenit-o fiul acesteia. După moartea fiului Grădina Gerlitzi a fost cumpărată de Fabrica de Bere Orlat // Orlater Bierbrauerei, care a deschis pe arealul respectiv 1868 un restaurant cu grădină de vară numit „Grădina Flora” // Gasthausgarten „Floragarten”.
Din cronica lui Emil Sigerus aflăm că Mitropolia greco-ortodoxă a cumpărat în data de 1 mai 1876 marea grădină a baronului Gerlitzi de pe str. Schewis // Seviș pentru care a plătit suma de 14.200 Gulden ~ (1876 – 1.5. Das griech.- orient. Metropolitankapitel kauft um 14.200 Gulden den großen Baron Gerlitzischen Garten in der Schewisgasse).
În cartea lui Sigerus Despre vechiul Sibiu // Vom alten Hermannstadt (1922) scrie că marea grădină Ritter / Gerlitzi / Flora se afla între Eislaufplatz (patinoar) și Kirchengasse (str. Justiției) ~ adică pe arealul între Facultatea de Litere și Arte – ULBS, Bd Victoriei, str. Justiției și str. Zaharia Boiu.
Altă grădină renumită de pe str. Schewis // Seviș (Bd Victoriei) a fost cea a bancherului Popp. În anul 1832 grădina este cumpărată de primarul sibian Josef von Wayda. După moartea lui Wayda 1847 Mitropolia greco-ortodoxă cumpăra grădina cu suma de 600 de Galbeni. Pe această parcelă s-a construit Palatul Mitropoliei Ardealului.
Colaj realizat cu ajutorul fotografiilor din colecția personală – arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt – harta Böbel 1875/1882 – harta SKV 1911 și harta OpenStreetMap.

Casa Societății – repere cronologice preluate din Cronica lui Emil Sigerus:
1869-7-29 – 8-7 Zilele Societății (Vereinstage) organizate în hala de festivități din Grădina Gerlitzi.
1877-12-23 Deschiderea patinoarului lângă Administrația fântânelor (Brunnenmeisterei).
1884-8-18 Inaugurarea Casei Societății (Gesellschaftshaus) / au loc Zilele festive ale Societății (Vereinstage).
1885-3-1 Prima Expoziție de Comerț (Gewerbeausstellung).
1886-9-9 Expoziție de Comerț (periodică).
1887-8-27 Prima Expoziție de Artă (Kunstausstellung).
1892-1-20 Conferința Națională Românească (Rumänische Natinalkonferenz).
In zilele de 8-9 ianuarie/20-21 ianuarie 1892, fruntașii Partidului Național Român (PNR) s-au întrunit într-o conferintă extraordinară la Sibiu, alegând ca președinte al partidului pe doctor Ioan Rațiu.
1892-9-23 Casa Societății este legată de rețeaua de curent. Lucrările au fost finanțate de Fabrica Textilă Scherer (Schererische Tuchfabrik).
1892-6-29 Expoziție cu articole electrice (Elektrische Austellung).
1892-7-23 Conferința Națională Românească (Rumänische Natinalkonferenz).
1896-10-22 Zilele festive Săsești (Sachsentage).
1903-8-15 Expoziție de Comerț în clădirea Casa Societății și în zona patinoarului.
1911 În Casa Societății este expus avionul „Vlaicu II“.
1920 Casa Societății își schimbă denumirea în Sala Urania după deschiderea cinematografului orășenesc.
1925-11-11 Prima radiodifuzare publică.
1928-1-3 Casa Societății intră în proprietatea orașului Sibiu.
1930 Se schimbă denumirea în Sala Thalia. Cinematograful se inchide după incendiul din 1938.
1938 Clădirea este distrusă de un incendiu în 22 ianuarie.
După deteriorarea clădirii incendiată 1938 ruinele acesteia au fost demolate un an mai târziu și pe locul respectiv s-a început în anul 1939 construcția unui Casinou Militar. Lucrările întrerupte din cauza Războiului Mondial au fost reluate abia la sfârșitul anilor 1960. Zidurile casinoului au fost integrate în noua construcție, Casa Armatei, planificată de arhitectul Paul Veseli.
Casa Armatei a fost inaugurată la data de 6 septembrie 1971.

Gesellschaftshaus – Emil Sigerus „Chronik der Stadt Hermannstad 1100-1929”
1869 – 29.7. bis 7.8.  Vereinstage Festhalle im Gerlizigarten.
1877 – 23.12.  Der Eislaufplatz neben dem Brunnenmeisterhof in der Schewisgasse wird eröffnet.
1884 – 18.8.  Vereinstage; Eröffnung des Gesellschaftshauses.
1885 – 1.3.  Gewerbeausstellung im Gesellschaftshaus.
1886 – 9.9.  Periodische Gewerbeausstellung im Gesellschaftshaus.
1887 – 27.8.  Eröffnung der ersten Kunstausstellung im Gesellschaftshaus.
1892 – 20.1.  Rumänische Nationalkonferenz im Gesellschaftshaus.
1892 – 23.9.  Das Gesellschaftshaus wird von der Schererischen Tuchfabrik mit elektrischer Beleuchtung versehen.
1892 – 29.6.  Elektrische Ausstellung im Gesellschaftshaus.
1892 – 23.7.  Rumänische Nationalkonferenz im Gesellschaftshaus.
1896 – 22.10.  Sachsentag im Gesellschaftshaus.
1903 – 15.8.  Gewerbeausstellung im Gesellschaftshaus und dem Eislaufplatz.
1918 – 1.3.  Das Gesellschaftshaus geht in den Besitz der Stadt über.
1925 – 11.11.  Öffentliche Vorführung von Rundfunken im Gesellschaftshaus.

Scara și vechiului pasaj pietonal între Turnul de Poartă și Piața Huet au fost demolate / înlăturate cu ocazia lucrărilor de sistematizare a străzii Pempflingergasse în anii 1930. Din 1947 strada Pempflingergasse poartă numele Alexandru Odobescu. În fotocolajul alb/negru se văd săcrile și zidul vechiului pasaj pietonal fotografiate dinspre clădirea în care se află astăzi Liceul de Artă. Până la începutul anilor 1930 pasajul spre Piața Huet era deschis, cum se poate observa în primele două fotografii din anexa.

Colaj realizat cu ajutorul fotografiilor din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

 

 

Statuia Străjerul de Fier a fost proiectată de renumitul arhitect sibian Josef Baron Bedeus von Scharberg (1889-1960) în primăvara anului 1915. Din cronica lui Emil Sigerus aflăm că dezvelirea statuii a avut loc într-un cadru festiv în data de 1 august 1915. [Emil Sigerus: Chronik der Stadt Hermannstadt: 1915-1.8. Feierliche Aufstellung des „Wehrmann în Eisen“ auf dem Großen Ring] 

Wehrmann in Eisen // Străjerul de Fier // Vasvitéz ~ Două ilustrații postate pe grupul de Facebook Alt-Hermannstadt și o fotografie color de pe pagina Călătorie în timp – Zeitreise – Időutazás administrată de Adriana Moscicki.

Străjerul de Fier a fost poziționat în Piața Mare din Sibiu de Associația Invalizilor de Război (Krigsinvalidenfürsorge), cu scopul de a aduna bani pentru îngrijirea invalizilor și familiile victimelor Primului Păzboi Mondial. Statuia din lemn de stejar a fost instalată într-o căsuță (gheretă) lângă monumentul Sf. Nepomuk. Cei care doreau să doneze bani plăteau o taxă și primeau în schimb un cui special, pe care il puteau bate în lemnul statuii. Existau diferite feluri de cuie. Cele obijnuite aveau cap plat de 1 cm² și costau o Coroană / Krone. Pentru un cui prevăzut cu o gravură – emblemă, inițială sau text scurt – se plătea extra. Cei care au donat bani au fost notați intr-un registru și au primit un certificat de mulțumire scris în limba germană, maghiară și română. Căsuța cu Străjerul de Fier a fost înlăturată 1918, statuia se află astăzi în curtea Muzeului de Istorie. În anul 1915 se planificase mutarea statuii din Piața Mare pe str. Arhivelor și instalarea pe un soclu nou în fața clădirii în care se afla Arhiva Națională // Nationalarchiv.
Există o carte poștală din perioada respectivă, realizată după un clișeu manipulat / prelucrat în care a fost stearsă căsuța cu Străjerul de Fier. Interesant este și faptul că negativul fotografiei a fost prelucrat exact în zona în care s-a construi în anul 1916 fântână nouă în Piața Mare (așa-numita Fântână Falkenhayn), loc marcat în această fotografie printr-o liniuța vizibilă pe carosabil(?).

Großer Ring // Piață Mare // Nagy tér ~ fotografiată 1915 dinspre latura vestică, din fereastra clădirii nr. 5, cunoscută sub denumirea de Casa Albastră. Fotografia a fost realizată în anul 1915, posibil de Emil Fischer cu ocazia amplasării statuii Străjerul de Fier (sau Străjerul în fier) în Piața Mare în ziua de 1 august.
În fotografia din partea dreaptă apare autorul statuii Străjerul de Fier, arhitectul sibian Josef Baron Bedeus von Scharberg, lângă un model din ghips. Fotografia face parte din colecția particulară Konrad Klein și a fost publicată pe website-ul siebenbürger.de / vezi link-ul accesat: LINK

Xilogravura executată după un desen realizat de Theodor Glatz arată un grup de personalități și oficiali ai orașului în fața clădirii primăriei vechi (Casă Altemberger) cu ocazia instalării noului Comes Franz Salmen în ziua de 26 august 1846 la Sibiu. Ilustrația a fost publicată în renumitul ziar „Illustrirte Zeitung” din Leipzig în 15 ianuarie 1848. Persoanele îmbrăcate în vestimentație de epocă sunt prezentate în fața clădirii primăriei vechi decorată cu brazi. În partea stângă se vede turnul Bisericii Reformate și str. Mitropoliei (Fleischergasse) împodobită cu brazi amplasați de-a lungul drumului spre Piața Mare. În fruntea alaiului festiv se afla un Stadthopner // Inspector domenial cu lancie în vestimentație orășenească.

„Festzug anlässlich der Installation des Sächsischen Nationsgrafen Franz von Salmen am 26. August“

În anul 1882/83 Johann Böbel desenează și notează într-o hartă din 1875 modificările care au avut loc în orașul Sibiu în sec.19, între 1830-1882/83. La capitolul dedicat tradiției de a poziționa în fața anumitor clădiri din Sibiu obiecte decorative cu semnificații simbolice, așa-numite însemne de onoare // Ehrenzeichen, Böbel descrie și festivitatea instalării Comesului Franz von Salmen 1846. (Text tradus din planul lui Johann Böbel)

„Franz Salmen a fost ales Comes în ziua de 27 februarie 1846(*)
În ziua de 26 august 1846 a avut loc festivitatea de instalare a noului Comes Franz Salmen, cu mare pomp și pe vreme minunată…, oare această festivitate a fost ultima mare sărbătoare națională a Sașilor, întotdeauna loiali statului?
Autorul acestor rânduri [frază scrisă de Böbel la persoana a treia] este de părere că nu este de prisos să descrie aici festivitatea de instalarea a noului comes Salmen, o importantă sărbătore națională. Alaiul impresionant, cu numeroși deputați și corporații cu steagurile lor, veniți din toate scaunele, districtele și orașele din Țara Sașilor, adunați în față primăriei / Casă Altemberger, s-a îndreptat (însoțit de bătăile clopotelor bisericilor orașului), pe str. Măcelarilor/Mitropoliri [Fleischer Gasse], str. Xenopol [Quer Gasse ] și str. Cisnadiei/N.Bălcescu [Heltauer Gasse] spre Piața Mare [Großer Ring]. Comesul Franz Salmen și Guvernatorul, aflați într-o trăsură măreață trasă de șase căi înhămați cu harnașamente bogate, au fost primiți cu sunete de trompetă și ovațiuni de miile de spectatori adunați în față clădirii Națiunii Săsești din Piața Mare. Comesul Salmen s-a arătat la fereastră unde a ținut un discurs mulțumind sibienilor pentru primirea călduroasă. Mulțimea a aclamat cu urări nesfârșite de vivat… În ziua de 24 martie 1875 a murit Comes Franz von Salmen.“
(*)Baronul Franz von Salmen a fost Comes / Königsrichter // Jude regal (judes regius) între 1846 și 1852. În Cartea de aderese din anul 1875 apare la adresa: str. Avram Iancu [Reispergasse] nr. 25.

(Textul original în limba germană copiat din planul lui Johann Böbel)
1846 am 27 Feb: ist Franz Salmen zum Comes gewählt worden.
Im Jahre 1846 am 26 August ist Franz von Salmen noch mit sehr grossem Pomp und bei herrlichem Wetter instaliert worden, und sollte dies die letzte grosse National Feier der dem Staate immer treuen Sachsen gewesen sein?
Schreiber dieser Zeilen hält es nicht überflüssig von der grossen National Feier (Instalation) einiges zu erwähnen. Wärend dem Läuten auf allen Kirch Thürmen der Stadt, nahm der imposante Zug mit den vielen Deputationen, und Corporationen mit ihren Fahnen, aus allen Stühlen, Distrikten und Städten des Sachsen Landes dabei vertreten den Weg vom Rathaus durch die Fleischer Gasse… und Heltauer Gasse um den grossen Platz. Vor dem National Haus wurde Aufstellung genommen und der von 6 reichgeschirrten Pferden gezogene Pracht Wagen in welchem der Comes, ihm zur Seite der Guverneur saß in das National Haus, bei nicht enden wollenden Hochrufen vivat, und Trompeten Geschmetter hineinfuhr. Sodann trat Comes Salmen vor das offene Fenster dankte, und eine Rede hielt an das zu vielen Tausenden anwesende Volk. von welchem darauf nicht enden wollende Hochrufe, vivat, angebracht wurden, u.s.w. Im Jahre 1875, am 24 März, ist Comes Salmen gestorben.“

În Sibiul medieval exista tradiția de a poziționa în fața anumitor clădiri obiecte decorative cu semnificații simbolice, așa-numite însemne de onoare // Ehrenzeichen! Aceste obiecte, un dulap/castăn/scrin (în germană Schrank) din lemn și 3 sau 4 brazi, semnalau importanța social/politică a clădirii respective, în care se afla o instituție importantă sau domiciliul celor mai înalți oficiali ai orașului: primarul, judecătorul de scaun și directorul poliției (la Böbel numit și Stadthann). Dulapul era confecționat din lemn masiv de stejar împodobit cu anul și stema orașului, decorațiune de intarsie din aramă. Brazii erau plantați în fața clădirilor în care locuia Comesul (indicat prin patru brazi) sau primarul orașului (arătat prin trei brazi).

În anul 1882/83 Johann Böbel desenează, notează și descrie într-o hartă din 1875 modificările care au avut loc în orașul Sibiu în sec.19, între 1830-1882/83. Clădirile în fața cărora se aflau decorații simbolice – însemne de onoare // Ehrenzeichen în perioada respectivă au fost menționate în textul olograf și marcate în hartă cu o liniuță roșie. În anul 1883 nu mai existau asemenea decorații în Sibiu, cu excepția celor 4 brazi mici din fața clădirii din Piața Mare nr. 8, în care se afla sediul Națiunii Săsești și locuința Comesului sibian.

Următoarele clădiri au fost marcate cu o liniuță roșie de Johann Böbel în planul din 1882/83:
(Text tradus din planul lui Johann Böbel)
I. Casa nr. 8 de pe str. Movilei // Obere Neustift ~ Gottlieb Waller, primar în anii 1930, a fost anterior judecator de scaun.
II. Casa nr. 4 din str. Avram Iancu // Reispergasse ~ Daniel Ziegler, primar în anii 1840. În 1848, pe 11 martie, la 10 dimineața, orasul Sibiu este cucerit de trupele generalul Bem. Generalul locuieste timp de 6 zile in casa primarul Ziegler. Apoi este gazduit în casa nr. 12 din Piata Mare (casa aparține acum [1883] Spar Cassa).
III. Casa nr. 11 din str. Avram Iancu // Reispergasse ~ Bachner, directorul poliției în anii 1840.
IV. Casa nr. 6. din str. Cisnadiei/N. Balcescu // Heltauer Gasse ~ Joseph von Wayda, primar în anii 1940, în anii 1830 a fost directorul poliției. Această casă este acum [1883] proprietatea orașului.
V. Casa nr. 26 din str. Tipografilor // Wiesen Gasse ~ Simon Schreiber, primar în anii 1830.
VI. Casa nr. 29 din str. Macelarilor/Mitropoliei // Fleischer Gasse ~ Simon Schreiber, judecător de scaun în anii 1840, ulterior primar.
VII. Casa nr. 6. din str. General Magheru // Sporer Gasse…

„Franz Salmen a fost ales Comes în ziua de 27 februarie 1846(*)
În ziua de 26 august 1846 a avut loc festivitatea de instalare a noului Comes Franz Salmen, cu mare pomp și pe vreme minunată…, oare această festivitate a fost ultima mare sărbătoare națională a Sașilor, întotdeauna loiali statului?
Autorul acestor rânduri [frază scrisă de Böbel la persoana a treia] este de părere că nu este de prisos să descrie aici festivitatea de instalarea a noului comes Salmen, o importantă sărbătore națională. Alaiul impresionant, cu numeroși deputați și corporații cu steagurile lor, veniți din toate scaunele, districtele și orașele din Țara Sașilor, adunați în față primăriei / Casă Altemberger, s-a îndreptat (însoțit de bătăile clopotelor bisericilor orașului), pe str. Măcelarilor/Mitropoliri [Fleischer Gasse], str. Xenopol [Quer Gasse ] și str. Cisnadiei/N.Bălcescu [Heltauer Gasse] spre Piața Mare [Großer Ring]. Comesul Franz Salmen și Guvernatorul, aflați într-o trăsură măreață trasă de șase căi înhămați cu harnașamente bogate, au fost primiți cu sunete de trompetă și ovațiuni de miile de spectatori adunați în față clădirii Națiunii Săsești din Piața Mare. Comesul Salmen s-a arătat la fereastră unde a ținut un discurs mulțumind sibienilor pentru primirea călduroasă. Mulțimea a aclamat cu urări nesfârșite de vivat… În ziua de 24 martie 1875 a murit Comes Franz von Salmen.“
(*)Baronul Franz von Salmen a fost Comes / Königsrichter // Jude regal (judes regius) între 1846 și 1852. În Cartea de aderese din anul 1875 apare la adresa: str. Avram Iancu [Reispergasse] nr. 25.

(Textul original în limba germană copiat din planul lui Johann Böbel)
„Von den aus alter Zeit herstammenden Ehrenzeichen, des Comes und der höchstgestellten Beamten der Stadt, dem Bürgermeister, Stuhl Richter und Polizei Direktor (früher auch Stadt Hann genannt), bestehd das einzige, noch im Jahre 1883 vor dem National Haus (Comes Wohnung) als Simbol der aus massivem Eichenholz verfertigte Schrank (auch Esel genannt), geziert mit dem Stadt Wappen und der Jahreszahl aus Messing im Holz eingelassen und vor dem Schrank die 4 Tannen Bäume aufgepflanzt. Diese Schrank (auch Esel genannt) waren alle in gleicher Form und aus Eichenholz verfertigt, nur die Auszeichnung mit den Tannenbäumen war verschieden, in so weit, das, beim Comes 4. beim Bürgermeiter nur 3.Tannen Bäume aufgepflanzt wurden, beim Stuhl Richter und Polizei Direktor keine. Die Stellen sind im Plan angegeben vor welchen Häusern in den 30siger Jahren noch diese Ehren Zeichen gestanden sind.
I. Das Haus Nro. 8 auf der Obere Neustift, dem Bürgermeisters Gottlieb Waller, in den 30siger Jahren, war früher auch Stuhl Richter.
II. Das Haus Nro. 4 in der Reispergasse, dem Bürgermeister Daniel Ziegler in den 40ziger Jahren. Im Jahre 1848 am 11 März Abens 10 Uhr, als General Bem in Hermannstadt einzog, war sein Quartier 6 Tage beim Bürgermeister Ziegler. Dann wurde General Bern in das Haus N 12 auf den grossen Ring einquartiert, (das Haus jezt Eigenthum der Spar Cassa).
III. Das Haus Nro. 11 in der Reispergasse, dem Polizei Direktor Bachner in den 40ziger Jahren.
IV. Das Haus Nro. 6. in der Heltauer Gasse, dem Bürgermeister Joseph von Wayda, in den 40ziger Jahren, war in den 30siger Jahren Polizei Direktor. Dies Haus ist jezt Eigenthum der Stadt.
V. Das Haus Nro. 26 in der Wiesen Gasse, dem Bürgermeister Simon Schreiber, in den 30siger Jahren.
VI. Das Haus Nro. 29 in der Fleischer Gasse, in den 40ziger Jahren Simon Schreiber, Stuhl Richter, später Bürgermeister.
VII. Das Haus Nro. 6 in der Sporer Gasse…

1846 am 27 Feb: ist Franz Salmen zum Comes gewählt worden.
Im Jahre 1846 am 26 August ist Franz von Salmen noch mit sehr grossem Pomp und bei herrlichem Wetter instaliert worden, und sollte dies die letzte grosse National Feier der dem Staate immer treuen Sachsen gewesen sein?
Schreiber dieser Zeilen hält es nicht überflüssig von der grossen National Feier (Instalation) einiges zu erwähnen. Wärend dem Läuten auf allen Kirch Thürmen der Stadt, nahm der imposante Zug mit den vielen Deputationen, und Corporationen mit ihren Fahnen, aus allen Stühlen, Distrikten und Städten des Sachsen Landes dabei vertreten den Weg vom Rathaus durch die Fleischer Gasse… und Heltauer Gasse um den grossen Platz. Vor dem National Haus wurde Aufstellung genommen und der von 6 reichgeschirrten Pferden gezogene Pracht Wagen in welchem der Comes, ihm zur Seite der Guverneur saß in das National Haus, bei nicht enden wollenden Hochrufen vivat, und Trompeten Geschmetter hineinfuhr. Sodann trat Comes Salmen vor das offene Fenster dankte, und eine Rede hielt an das zu vielen Tausenden anwesende Volk. von welchem darauf nicht enden wollende Hochrufe, vivat, angebracht wurden, u.s.w. Im Jahre 1875, am 24 März, ist Comes Salmen gestorben.“ (Colaj realizat cu ajutorul ilustrațiilor din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

„Festzug anlässlich der Installation des Sächsischen Nationsgrafen Franz von Salmen am 26. August“
Xilogravura executată după un desen realizat de Theodor Glatz arată un grup de personalități și oficiali ai orașului în fața clădirii primăriei vechi (Casă Altemberger) cu ocazia instalării noului Comes Franz Salmen în ziua de 26 august 1846 la Sibiu. Ilustrația a fost publicată în renumitul ziar „Illustrirte Zeitung” din Leipzig în 15 ianuarie 1848. Persoanele îmbrăcate în vestimentație de epocă sunt prezentate în fața clădirii primăriei vechi decorată cu brazi. În partea stângă se vede turnul Bisericii Reformate și str. Mitropoliei (Fleischergasse) împodobită cu brazi amplasați de-a lungul drumului spre Piața Mare. În fruntea alaiului festiv se afla un Stadthopner // Inspector domenial cu lancie în vestimentație orășenească.

Piața Mare fotografiată dinspre latura vestică, din fereastra clădirii nr. 5, cunoscută sub denumirea de Casa Albastră. Fotografia a fost realizată în anul 1915, posibil de Emil Fischer, cu ocazia amplasării statuii Străjerul de Fier (sau Străjerul în fier) // Wehrman în Eisen în ziua de 1 august în Piața Mare. [Emil Sigerus: Chronik der Stadt Hermannstadt: 1915-1.8. Feierliche Aufstellung des „Wehrmann în Eisen“ auf dem Großen Ring]

Großer Ring // Piață Mare // Nagy tér ~ 1915

Străjerul de Fier a fost poziționat în Piața Mare din Sibiu de Associația Invalizilor de Război (Krigsinvalidenfürsorge), cu scopul de a aduna bani pentru îngrijirea invalizilor și familiile victimelor Primului Păzboi Mondial. Statuia din lemn de stejar a fost instalată într-o căsuță (gheretă) lângă monumentul Sf. Nepomuk. Cei care doreau să doneze bani plăteau o taxă și primeau în schimb un cui special, pe care il puteau bate în lemnul statuii. Existau diferite feluri de cuie. Cele obijnuite aveau cap plat de 1 cm² și costau o Coroană / Krone. Pentru un cui prevăzut cu o gravură – emblemă, inițială sau text scurt – se plătea extra. Cei care au donat bani au fost notați intr-un registru și au primit un certificat de mulțumire scris în limba germană, maghiară și română. Căsuța cu Străjerul de Fier a fost înlăturată 1918, statuia se află astăzi în curtea Muzeului de Istorie. În anul 1915 se planificase mutarea statuii din Piața Mare pe str. Arhivelor și instalarea pe un soclu nou în fața clădirii în care se afla Arhiva Națională // Nationalarchiv.
Există o carte poștală din perioada respectivă, realizată după un clișeu manipulat / prelucrat în care a fost stearsă căsuța cu Străjerul de Fier. Interesant este și faptul că negativul fotografiei a fost prelucrat exact în zona în care s-a construi în anul 1916 fântână nouă în Piața Mare (așa-numita Fântână Falkenhayn), loc marcat în această fotografie printr-o liniuța vizibilă pe carosabil(?).

Piața Mare fotografiată dinspre latura sudică, din fereastra clădirii de la nr. 7 numită Casa Generalului. Se pare că această fotografie a fost realizată în anul 1911 în timpul lucrarilor de amenajare a Pieței Mari. În prim plan se vede unul din copacii sub care erau instalate cele două tunuri, înlăturate în anul 1869, din fața clădirii în care se afla sediul Comandantul general al trupelor austriece din Transilvania.

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1906-1912

În partea stângă a Bisericii Catolice se distinge o parte din impozanta clădire ridicată de Banca de Credit Funciar // Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Institutul Sibian de Credit Funciar) în anii 1905-1906. Această clădire adăpostește în prezent sediul Primăriei Sibiu. În partea dreapta a fotografiei se vede Turnul Sfatului dotat cu noul ceas (iluminat noaptea) construit de firma lui Johann Ignaz Fuchs „J. I. Fuchs & Söhne” din Bernburg și montat în anul 1906.

Piața Mare fotografiată dinspre latura sudică, din fața clădirii nr. 8 cunoscută sub denumirea de Casa Hecht. Fotografia a fost realizată de Emil Fischer ante 1905, an în care a fost demolat complexul de clădiri din fața Bisericii Evanghelice. Dacă „pata” de pe fațada clădirii aflată lângă turnul Bisericii Catolice (vizibilă în partea stângă a statuii Sf. Nepomuk) este „vulturul” reclamei de la farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler, atuncea fotografia trebuie datată ante 1898, deoarece farmacia a fost mutată la parterul Palatului Brukenthal în anul 1898!

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1890-1900 (ante 1905)

Clădirile aflate între Biserica Catolică, str. Samuel von Brukenthal, Piața Albert Huet și Piața Mică (în fotografie complexul de clădiri din fața Bisericii Evanghelice) au fost demolate între 1898-1904.
Casa spre Piața Huet (vechea adresa Piata Mare nr. 6 din planul Böbel), a fost demolată în anul 1898. Banca Sparkasse // Sparkassa-Pensionsfond a ridicat pe parcela respectivă în anii 1899-1900 clădirea de la nr. 6 str. Samuel von Brukenthal.
Ansamblul de clădiri de la vechea adresă Piața Mare nr. 3+4+5 a fost demolat 1905. Banca de Credit Funciar // Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Institutul Sibian de Credit Funciar) a construit în anii 1905-1906 pe locul respectiv impozanta clădire de la nr. 4 care găzduiește în prezent sediul Primăriei Sibiu.

Piața Mare fotografiată într-o zi de târg dinspre latura estică, din fereastra clădirii de la nr. 13.
Autorul fotografiei realizată ante 1898 este (probabil) Emil Fischer, care cumpărase în 1897 atelierul fotografei Camilla Ashbóth din Piața Mare nr. 16. În mijlocul mulțimii se distinge fântâna medievală din fața turnului Bisericii Catolice și statuia Sf. Nepomuk din fața clădirii Casa Albastră.
Făcând abstracție de motivele religioase care au dus la instalarea monumentului în Piața Mare, Sf. Nepomuk și-a găsit, totuși, locul în amintirea oamenilor și a rezistat în spațiul și timpul obijnuinței 250 de ani… cu toate că, după părerea mea, statuia realizată în stil baroc s-a potrivit în Piața Mare „ca nuca în peretele orașului medieval Sibiu“.
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1890 (ante 1898)

Despre statuia Sf. Johann Nepomuk din Piata Mare se poate citi aici un extras din articolul profesorului universitar doctor Paul Brusanowski: „Etapele Contrareformei în Transilvania până la Mijlocul sec. al XVIII-lea“.

“Ca semn al puterii confesiunii catolice în Sibiu, generalul comandant Wallis a instalat, în anul 1734, în Piața Mare, statuia Sf. Johann Nepomuk, obligând Magistratul să asigure materialul pentru înălțarea soclului. Autoritățile catolice au considerat o blasfemie faptul că execuțiile se desfășurau în continuare în Piața Mare, chiar în imediată apropiere a statuii sfântului. De aceea au cerut conducerii orașului să mute în Piața Mică atât stâlpul infamiei, cât și căsuța nebunilor…
Așezarea acestei statui în Piața centrală a unui oraș majoritar luteran a deranjat opinia publică, cronicarii vremii consemnând faptul că populația nu îi acordă deloc cinstirea cuvenită. Poate tocmai de aceea au fost organizate de garnizoana militară numeroase procesiuni catolice, pe care credincioșii evanghelici erau obligați să le respecte prin păstrarea tăcerii. Mai mult, generalul comandant Wallis a ordonat ca atunci când era dusă Sfântă Împărtășanie celor bolnavi, sașii luterani să-și aplece capul sau să se retragă în casele lor. În același timp, preoții catolici rosteau predici în piețele publice prin care îi îndemnau pe sibieni să treacă la catolicism. În Piața Mică a fost înălțat un amvon, din care paterul Sandschuster adresă injurii la adresă protestanților, numind „bisericile acestora capele ale diavolului și case ale prostituatelor, pe păstori drept predicatori prosti” și considerându-i pe protestanți ca „pierduti și blestemați pentru veșnicie, urmându-i pe predicatorii lor în iad”. Este explicabil faptul că în acești ani de ofensivă a catolicismului, exista în oraș o stare de încordare, autoritățile militare nefiind deloc preocupate să liniștească spiritele. Mai mult, foloseau orice incident pentru a spori această dușmănie. Astfel, în anul 1727, în timpul unei procesiuni catolice cu ocazia Înălțării la Cer a Domnului, o servitoare a predicatorului orășenesc Schun (viitor superintendent al Bisericii Evanghelice) a aruncat din neatenție apa murdară de vase pe stradă, murdărind rochia scumpă (valora 70 florini) a unei soții de locotenent austriac. Autoritățile militare, considerând faptă drept un atentat la libertatea religioasă și o ofensă adusă religiei catolice, au poruncit arestarea predicatorului (care însă lipsea de acasă) și a servitoarei. Aceasta din urmă a fost biciuită de soldați în Piață Mare. Este explicabil faptul că abia a putut fi oprită o revoltă a populației cu ocazia cedării vechii mânăstiri dominicane.“
Articolul intreg se poate citi la link-ul accesat: LINK

Turnul Bisericii catolice și clădirile aflate pe latura sudică a Pieței Mari, fotografiate din turnul Bisericii Evanghelice. Se pare că fotografia a fost realizată între 1869 și 1876, adică după înlăturarea celor două tunuri din fața clădirii de la nr. 7 (Casa Generalului) în anul 1869… și (sigur) înainte de demolarea Vechiului Han în anul 1876. În spatele clădirilor din Piața Mare se distinge Turnul Lăcătușilor– și Turnătorilor de cositor (Schlosserturm– und Zinngießerturm) numit și Turnul lui Herbert (Herberth’sche Thurm) demolat 1877, Vechiul Han (Gast und Billardhaus) demolat 1876, Teatrul de pe Turnul Gros (Dicker Turm) și Turnul Dulgherilor (Zimmermannsturm) de pe str. Cetății (Harteneckgasse).

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1869?-1876

În clădirea din Piața Mare nr. 7 se afla între anii 1784-1887 sediul Comandantul general al trupelor austriece din Transilvania. De acolo se trage și numele trecerii boltite din Piața Mare spre actuala Piață Friedrich Schiller: Gaura Generalului // Generalloch. [Despre istoria acestei clădirii se pot citi informații interesante pe situl patrimoniu.sibiu.ro]
Clădirea din Piața Mare nr. 8, cunoscuta sub denumirea de Casa Hecht a fost cumpărată de Georg Hecht (Csukás) în anul 1472 și a rămas în posesia familiei Hecht peste un secol. Georg Hecht a fost primar, judecător și funcționar public (Kammergraf) la Sibiu [Kammergraf = funcționar public, în special în industria minieră / rei metallica supremus curator, præfectus fodinarum]
Georg Hecht a fost de trei ori primar al orașului Sibiu, din 1491-1493, din 1494-1498…
În ziua sfântului Gheorghe (Georgstag) a anului 1493 Georg Hecht a fost decorat pentru meritele sale militare de regele Ladislau al II-lea cu titlul onorific de Miles auratus (Cavaler al Pintenului de Aur), o decorație excepțională. Blazonul familiei Hecht arată o stiucă deasupra trei trandafiri! (Hecht înseamnă știucă)
Johann Hecht (fiul lui Georg Hecht) a înființat în anul 1525 prima școală evanghelică la Sibiu.
Altă personalitate din familia Hecht (un nepot al lui Georg Hecht) a trăit între 1514-1580 la Sibiu unde a fost ales în funcția de Villic // Stadthann (1556), Judecător de scaun / solgăbirău // Stuhlrichter (1571-1576) și Primar (1576-1578).
Se presupune că Georg Hecht a murit în Moldova la curtea domnitorului Ștefan cel Mare în anul 1496, unde se afla între 20 februarie și 11 aprilie, deoarece Hecht apare la sfârșitul acestei perioade într-un document ca decedat „condam Georgium Hecht”.
Sursă informației: articolul istoricului sibian dr Konrad Gündisch publicat pe situl kulturportal-west-ost.eu. Articol se poate cîți la link-ul accesat: LINK
Casa din Piața Mare nr. 8 a fost cumpatrata de Universitatea Săsească în anul 1821, devenind sediul administrativ al teritoriului autonom săsesc. [Pe la anul 1595 casa trece în posesia primarului Johann Waida şi rămâne pe mâinile familiei Waida până în anul 1821. În acest an “Universitatea Săsească” o dobăndeşte cu preţul de 20000 ft. Adaptarea casei pentru noile scopuri ca sediul administrativ al teritoriului autonom săsesc, denumită “Universitatea Săsească“, a fost proiectată de inginerul Districtival Andreas Adam. Parterul şi etajul 2 au fost rezervate pentru birourile administraţiei, iar în etajul 1 s-a instalat locuinţa de serviciu a comitetului săsesc. – patrimomiu.sibiu.ro]

În fotografia acestei poștări se disting patru brazi mici în fața clădirii de la nr. 8. Brazii plantați erau decorații simbolice – însemne de onoare // Ehrenzeichen și semnalau importanța acestei clădiri, în care se afla sediul Națiunii Săsești și locuința Comesului sibian.
În Sibiul medieval exista tradiția de a poziționa în fața unei clădiri, în care se afla o instituție importantă sau domiciliul celor mai înalți oficiali ai orașului: primarul, judecătorul de scaun și directorul poliției (la Böbel numit și Stadthann), așa-numite însemne de onoare – decorații simbolice // Ehrenzeichen! Aceste obiecte decorative, un dulap/castăn/scrin (în germană Schrank) din lemn și 3 sau 4 brazi, semnalau importanța social/politică a clădirii respective. Dulapul era confecționat din lemn masiv de stejar împodobit cu anul și stema orașului, decorațiune de intarsie din aramă. Brazii erau plantați doar în fața clădirilor în care locuia Comesul (indicat prin patru brazi) sau primarul orașului (arătat prin trei brazi). De la Johann Böbel aflăm că în anul 1883 nu mai existau asemenea decorații în Sibiu, cu excepția brazilor din fața clădirii din Piața Mare nr.8. [„Von den aus alter Zeit herstammenden Ehrenzeichen, des Comes und der höchstgestellten Beamten der Stadt, dem Bürgermeister, Stuhl Richter und Polizei Direktor (früher auch Stadt Hann genannt), bestehd das einzige, noch îm Jahre 1883 vor dem Național Haus (Comes Wohnung)“ – Johann Böbel 1883]
La adresa Piața Mare nr. 9 se afla atelierul fotografului Theodor Glatz [primul atelier fotografic din Sibiu și din Transilvania, mutat aici în 1870. – patrimoniu.sibiu.ro]
Clădirea din Piața Mare nr. 10, numită Casa Haller, este una din cele mai importante case de locuit din Sibiul medieval. (fotografie din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

Această interesantă fotografie a fost realizată de renumitul fotograf sibian Theodor Glatz (1818-1871) la mijlocul secolului al XIX-lea, probabil în perioada dintre anii 1857-1862, sigur ante 1869. În prim plan se văd cele două tunuri poziționate în fața clădirii Piața Mare nr. 7 unde se afla Garda Principală // Hauptwache și sediul Comandantului general al trupelor austriece din Transilvania, între 1784 și 1886. În 1869, au fost înlaturate cele două tunuri din fața clădirii și în 17 octombrie 1886 a fost desființată Garda Principală din Piața Mare, soldații fiind transferați la Cazarma de infanterie cezaro-crăiască din Piață Unirii.

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1860 (ante 1869)

În 1904, Sediul Comandantului a fost mutat în palatul Korpskommandopalais situat pe str. Schewisgasse nr. 4 / astăzi Bulevardul Victoriei 10. Clădirea nou construită de Julius Bielz 1904 a devenit reșdința comandantului Corpului 12 de Armată, Generalul Emil Probst von Edler. Astăzi se află în această clădire Rectoratul Universității „Lucian Blaga“ Sibiu. Aceste evenimente au fost menționate și în cronica lui Emil Sigerus:
„1869 – Die bei der Hauptwache auf dem Großen Ring stehenden zwei Kanonen werden entfernt.”
„1886 – 17.10. Die Hauptwache auf dem Großen Ring wird aufgelassen und in die Infanteriekaserne verlegt.”
„1904 – 15.4. Das neue Korpskommandopalais in der Schewisgasse wird bezogen.”
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)

Piața Mare fotografiată dinspre latura sudică, din fața clădirii în care se afla între anii 1784-1887 sediul Comandantul general al trupelor austriece din Transilvania. Fotografia a fost realizată de Theodor Glatz înainte de 1862, an în care au fost montate grilajul de fier și cele 5 lămpi în jurul statuii sfântului Nepomuk [Emil Sigerus / Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929: 1862.8.8. Die fünf Lampen und das eiserne Gitter um die Nepomukstatue werden aufgestellt.] În partea dreaptă jos a fotografiei se vede o roată de tun. Cele două tunuri din fața clădirii Casa Generalului au fost înlăturate în anul 1869. [Emil Sigerus / Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929: 1869 – Die bei der Hauptwache auf dem Großen Ring stehenden zwei Kanonen werden entfernt.]

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1850-1860 (ante 1862)

După demolarea zidurilor tronsonului sudic al incintei a doua la sfârșitul sec al XIV-lea a fost parcelat terenul (inițial Zwinger) aflat între Piața Mică și Piața Mare. Pe spațiul aflat între Colegiul Național Samuel von Brukenthal și Turnul Bisericii Catolice s-au format de-a lungul timpului patru parcele / clădiri cu acces dinspre strada Samuel von Brukenthal și dinspre Piața Mică. Din acest complex de clăriri cea mai marcantă și cunoscută era Casa Rosenfeld de la nr. 3+4. În corpul lângă turnul Bisericii Catolice se afla farmacia La Vulturul Negru // Zum Schwarzen Adler – a cărei reclamă, reprezentarea plastică a unui vultur, se vede deasupra intrării boltite. Ansamblul de clădiri din Piață Mare nr. 3+4+5 (vezi planul Böbel) a fost demolat în anul 1904. Pe locul respectiv s-a construit în anii 1905-1906 Banca de Credit Funciar // Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Institutul Sibian de Credit Funciar). Această clădire găzduiește în prezent sediul Primăriei Sibiu.
Casa spre Piața Huet (în planul Böbel nr. 6) a fost demolată în anul 1898. Pe locul rspectiv se află astazi clădirea construită în anii 1899-1900 de Banca Sparkasse // Sparkassa-Pensionsfond.

Piața Mare nr. 3+4+5+6: (persoanele menționate în cărțile de adrese din perioada 1875-1933)
Carte de adrese 1875 / Piața Mare nr. 3+4 (vechiul număr: 398+399): Rosenfeld Ludwig Br. (Baron)
Carte de adrese 1875 / Piața Mare nr. 5 (400): Gottstein Johannes
Carte de adrese 1875 / Piața Mare nr. 6 (401): Wächter Josef

Carte de adrese 1878 / Piața Mare nr. 4: Müller Karl, seit 1837, Apotheker
Carte de adrese 1878 / Piața Mare nr. 4: Werder Andreas, seit 1847, Drechsler und Pfeifenschneider (strungar lemn)
Carte de adrese 1878 / Piața Mare nr. 5: Gottstein Johannes, seit 1845, Lederhandlung (Magazin de piele)

Carte de adrese 1885 / Piața Mare nr. 3+4 (398+399): Rosenfeld Ludwig Br. (Baron)
Carte de adrese 1885 / Piața Mare nr. 3: Müller Carl, Dr. Apotheker
Carte de adrese 1885 / Piața Mare nr. 5 (400): Gottstein Johannes
Carte de adrese 1885 / Piața Mare nr. 6 (401): Hermannstädter allgemeine Sparkasse

Carte de adrese 1895 / Piața Mare nr. 3+4 (1597): Rosenfeld Ludwig Br. (Baron)
Carte de adrese 1895 / Piața Mare nr. 3+4: Müller Karl jun., Dr. Apotheker (nr. 4)
Carte de adrese 1895 / Piața Mare nr. 5 (570): Gottstein Johannes
Carte de adrese 1895 / Piața Mare nr. 6 (1817): Allgemeine Sparkassa

Carte de adrese 1904 / Piața Mare nr. 3+4: Rosenfeld Ludwig Br. (Baron)
Carte de adrese 1904 / Piața Mare nr. 5: Gottstein Johannes
Carte de adrese 1904 / Piața Mare nr. 6: Sparkassa-Pensionsfond
Carte de adrese 1904 / Piața Mare nr. 10: Müller Karl, Dr. „Apotheke zum Schwarzen Adler”

Carte de adrese 1908 / Piața Mare nr. 3+4+5 (1695): Hermannstädter Bodenkredit-Anstalt (Banca de Credit Funciar)
Carte de adrese 1908 / Piața Mare nr. 6 (2343): Sparkassa-Pensionsfond

Carte de adrese 1933 / Piața Regele Ferdinand nr. 3-5 (4587): Bodenkreditanstalt (Banca de Credit Funciar)
Carte de adrese 1933 / Piața Regele Ferdinand nr. 6 (2413): Gerber Ludwig

În anul 2018 a fost publicat la cotidianul Tribuna Sibiului articolul dl. arheolog Dr. Petre Beșliu Munteanu: „Recuperări ale istoriei Sibiului: Casa Rosenfeld, cea care era cândva pe locul actualei Primării din Piaţa Mare“. Articolul dl Dr. Petre Beșliu Munteanu se poate citi la link-ul accesat: LINK
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)

Piața Mare din Sibiu, fotografiată dinspre latura vestică, dintr-una dintre fereastrele Palatului Brukenthal. Fotografia a fost realizatăt de renumitul fotograf Theodor Glatz ( 1818-1871 ) în anul 1856, cu ocazia celebrării unui eveniment sau festivități importante care a avut loc în Piața Mare, în prezența gărzii de onoare (*). Lângă statuia Sf. Nepomuk se afla o lampă / laternă montată pe un stâlp. În spatele statuii se văd reclamele spațiilor comerciale aflate la parterul clăririlor din partea sudică a Pieței Mari. La marginea stângă a fotografiei se vede reclama librăriei „F.A.R. KRABS” pe fațada clădirii Piața Mare nr.13.
Un detaliu interesant poate fi observat în această fotografie; lucarnele de pe acoperișurile clădirilor din Piața Mare sunt dreptunghiulare, ceea ce înseamnă că lucarnele în formă de ochi au apărut abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Această reproducere fotografică deosebit de frumoasă, în formatul 222×157 mm, se află în colecția privată Wolff.

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér
Ilustrația originală

~~~o~~~

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér
Două variante editate alb-negru

Friedrich August Robert Krabs s-a născut la Leipzig în 12.11.1816 și a decedat la Sibiu în 22.7.1884. Robert Krabs, un tînăr librar (Buchhändlergeselle ) din Leipzig, s-a stabilit la Sibiu în anul 1836. În 1838 a cumpărat librăria lui Thierry din Piața Mare nr.20 ( astăzi, nr.13 ). În 1842 a înființat în aceeași locație un institut litografic ( vezi cartea de adrese din 1878 ).

Wilhelm Heinrich Thierry s-a născut în anul 1787 la Mühlhausen în Elveția. Întrucât există nouăsprezece de Mühlhausen în Europa – unul în Saxonia, patru în Prusia, trei în Baden, cinci în Württemberg, patru în Bavaria, unul în Hesse, unul în Franța ( Mulhouse ), dar nici unul în Elveția – nu se știe cu siguranță unde s-a nascut Thierry… probabil la Mulhouse în Franța. După eliberare din armata franceză în anul 1816 Thierry s-a stabilit la Sibiu unde a lucrat pentru tipograful Martin von Hochmeister. Mai târziu a înființat librării proprii la Sibiu, Brașov și București, de unde a aprovizionat cu diferite publicații librăriile din orașele mai mari din Ardreal, cum ar fi Aiud, Cluj sau Târgu Mureș. Considerând că este mai potrivit să-și concentreze activitatea de librar la Sibiu, a vândut filiala din Brașov lui Wilhelm Németh în anul 1827, și cea din București lui Friedrich Wallbaum în anul 1834.
În ziua de 29 decembrie 1834 Wilhelm Heinrich Thierry decedează la vârstă de 47 de ani la Sibiu. Văduva lui Thierry continuă afacerile soțului până în anul 1838 când vinde librăria lui Robert Krabs.
Informații preluate din biblioteca Wikisource. Textul original în limba germană se poate citi la link-ul accesat: LINK

Fotograful Theodor Glatz apare în unele din propriile sale instantanee fotografice. În această fotografie Glatz se află în partea dreaptă în fața clădirii de la nr.8

(*) Fotografia este datată 1856. Umbrele scurte ne destăinuie că fotografia a fost făcută ( cu mare probabilitate ) în timpul amiezii într-o zi de vară – vezi vestimentația de sezon a femeilor: rochii elegante, pălării de vară și umbrele de soare sau îmbrăcămintea de culoare albă a copiilor: rochițele fetițelor. În perioada respectivă s-au organizat anual, în ziua de 18 august, festivități în Piața Mare ( cu slujbe la biserica romano-catolica ) cu ocazia aniversării zilei de naștere a împăratului Franz Josef I. Informația primită de la dl Konrad Klein confirmă această ipoteză.

~~~o~~~

Și aceastî ilustrație, ca și alte sute de ilustrații și fotografii din colecție privată Wolff, a fost copiată de pe acest site web și „prelucrată” în mod diletant, ignorându-se valoarea documentară și istorică inestimabilă a unei fotografii vechi din mijlocul secolului al XIX-lea. Și din această ilustrație a fost eliminată semnătura. Și această ilustrație, ca și alte sute de fotografii alb-negru, a fost colorată în mod anacronic în nuanțe intense de sepia și distribuită pe diferite platforme sociale!

Piața Mare fotografiată dinspre latura sud-vestică, din fața clădirii de la nr.6. Fotografia (GD 18244) a fost realizatăt de renumitul fotograf Theodor Glatz la sfârșitul anilor 1850 / probabil 1859, sigur ante 1862. În anul 1862 au fost montate cele cinci lămpi și grilajul de fier în jurul statuii lui Nepomuk.
Lângă statuia Sf. Nepomuk se afla o lampă / laternă montată pe un stâlp. În spatele statuii se vede o parte din fântâna medievală prevăzută 1798 cu un grilaj din fier încoronat de o pasăre (egretă?)

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1850

În partea dreaptă a fotografiei se vede reclama librăriei „F.A.R. KRABS“ pe fațada clădirii Piața Mare nr. 13.
Friedrich August Robert Krabs s-a născut la Leipzig în 12.11.1816 și a decedat la Sibiu în 22.7.1884. Robert Krabs, un tînăr librar (Buchhändlergeselle) din Leipzig, s-a stabilit la Sibiu în anul 1836. În 1838 a cumpărat librăria lui Thierry din Piața Mare nr. 20 (azi nr. 13). În 1842 a înființat în aceeași locație un institut litografic – vezi cartea de adrese din 1878: Lithographische Anstalt – Krabs Fr.A.R., Großer Ring 20. Seit 1842.
În anul 1850 a înființat al doilea Institut litografic, iar în anul 1854 a preluat și renumitul Institut litografic înființat de Michael Bielz, Carl Albrich și Franz Neuhauser în anul 1821. Acest Institut litografic a intrat în posesia tipografului sibian Josef Drotleff în anul 1899.
Institutul litografic înființat de Bielz în anul 1821 a obținut autorizația de funcționare în data de 21 iulie 1822 și a funcționat sub denumirea „Kk, privilegiertes Lithographisches Institut des Michael Bielz zu Hermannstadt“ (Institutul litografic privilegiat cezaro-crăiesc al lui Michael Bielz din Sibiu). A fost PRIMUL INSTITUT LITOGRAFIC înființat în Transilvania și pe teritoriul României de astăzi. ~ Sursă informație: Julius Bielz Die Graphik in Siebenbürgen – carte editată 1947 la Sibiu, tipărită la tipografia Corvina din Brașov.

Fotograful Theodor Glatz apare în unele din propriile sale instantanee fotografice. Îl putem recunoaște în fotografia făcută în anul 1865 în Grădina Martirului // Martergarten din curtea Casei Altemberger (această fotografie se regăsește și în cronica lui E. Sigerus – Glatz este persoana din partea stângă), în cea cu Biserica Evanghelică fotografiată din Piața Huet în anul 1866/67 (Glatz este bărbatul din partea dreaptă) și în fotografia făcută în Piața Mare în anul 1856 (Glatz este persoana din partea dreaptă). Nu este exclus ca una din persoanele din fața statuii Sf. Nepomuk în fotografia acestei postări să fie fotograful Theodor Glatz. (sursă foto: Muzeul Național Brukenthal – Casa Altemberger: Muzeul de Istorie)

În orașele medievale, cu drumuri și piețe nepietruite, trama stradală s-a dezvoltat în mod natural urmând traseele create, din necesitate și obijnuință, de roțile căruțelor. Folosirea acestor drumuri pentru traficul rutier devenise un drept imuabil, ceea ce explică și poziționarea elementelor de mobilier urban în Piața Mare din Sibiu. Statuia Sfântului Nepomuk// Nepomukstatue, Stâlpul Infamiei cu statuia lui Roland // Pranger mit Rolandstatue și Straja Principală // Hauptwache au fost amplasate în puncte moarte (tote Punkte – Sigerus), lăsând libere cele două „drumuri“ care traversau piața, făcând legătura între str. Cisnădiei // Heltauergasse și str. Avram Iancu // Reispergasse, și între str. Măcelarilor // Fleischergasse și str. General Magheru // Sporergasse. Fântânile din Piața Mare au fost amenajate după același criteriu de-a lungul drumului care traversa Inelul Mare // Großer Ring // Circulus Maior spre Poarta Cisnădiei.
Lângă Stâlpul Infamiei se afla o spânzurătoare. În cartea lui Emil Sigerus „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” Cușca Nebunilor // Narrnhäusel împreună cu Căsuța / cancelaria administratorului pieței // Marktrichterhäuschen sunt poziționate lângă Stâlpul Infamiei. Mai plauzibilă pare poziționarea Căsuței / cancelaria administratorului pieței lângă fântâna cu bazinul rotund (vezi pictura din 1703).

Decapitarea comitelui Johann Sachs von Harteneck în Piața Mare în anul 1703
(ilustrație din albumul lui Emil Sigerus Aus Alter Zeit // Din vremuri vechi)

În Sibiu au existat de-a lungul timpului diferite tipuri de fântâni publice: cu cumpănă, cu roată, cu țevi și fântâni înzestrate cu pompă. Unele fântâni au fost modernizate/adaptate cerințelor timpului, altele au fost amenajate nou în spațiul urban.
Fântâna veche cu grilaj din fier din Piața Mare, desființată înainte de Primul Război Mondial(*) apare în diferite desene și litografii din sec. al XIX-lea. De neprețuit sun fotografiile realizate în Piața Mare începând din anii 1850. Aceste fotografii ne arată locul în care se aflau cele daua fântâni de formă pătrată, cu grilaje din fier forjat încoronate de o pasăre. (*de fapt, fântâna medievală nu mai apare în fotografiile realizate post 1898).

Începând din sec. al XV-le au fost amenajate o serie de lacuri artificiale de-a lungul pârâului Seviș // Schewisbach / Trinkbach / Zigeunerbach în Valea Aurie și Valea Arinilor. Aceste lacuri făceau parte din sistemul de fortificații al orașului medieval Sibiu. Prima atestare documentată a lacurilor datează din anul 1465.
Paralel cu pârâul Seviș au fost amenajate și două canale artificiale: Marele canal Seviș și Micul canal Seviș. Marele canal Seviș // Großer Schewiskanal numit și Canalul superior Seviș // Obere Schewiskanal curgea prin Valea Aurie și Parcul Sub Arini (dar nu jos, în valea Arinilor, ci sus lângă Bd Victoriei) spre Poarta Cisnădiei unde intra in oraș.

După ce apa Canalului superior Seviș a început să fie folosită și ca sursă de apă potabilă, magistratul orașului a fost nevoit să amenajeze în anul 1584 pe cursul acestuia două iazuri de decantare, pentru reținerea sedimentelor dizolvate în apa provenită din râul Șteaza / Seviș… mai ales după o ploaie torențială.
Din cartea lui Emil Sigerus Despre vechiul Sibiu // Vom alten Hermannstadt (vol I, editat 1922) aflăm că în anul 1584 orașul a cumpărat un teren aflat în fața Porții Cisnădiei, pe care a amenajat două iazuri de decantare pentru apa potabilă, transportată prin conducte speciale, tuburi din lemn, spre fântânile cu țevi din oraș.
Alimentarea cu apa potabilă a fântânilor cu țevi (Röhrenbrunnen) s-a relizat prin intermediul unor conducte speciale din lemn, formate din tuburi confecționate din trunchiuri de copaci (molid) prin scobire/perforare longitudinală și îmbinarea lor cu elemente/țevi din metal.

Primele fântâni cu țevi au fost instalate în Sibiu în prima jumătare a sec al XVI-lea pe str. Bălcescu // Heltauergasse colț cu str. Papiu Ilarian // Honterusgasse, în Piață Mare // Großer Ring (menționată 1538 și 1584) și pe str. Avram Iancu // Reispergasse, lângă pasajul Gaura Pielarilor // Ledererloch (menționată 1589).
Se știe că fântâna din Piața Mare exista deja în anul 1538, deoarece în acel an comitele sibian Mathias Armbruster (jude regal // Königsrichter) a comandat turnarea unei de țevi din bronz pentru fântâna respectivă, cum se poate citi și în Cronica lui Emil Sigerus: 1538 Komes Mathias Armbruster stiftet ein schönes Bronzerohr für den Brunnen auf dem Großen Ring.
Prima fântână din Piața Mare (menționată 1538) este greu de localizată. Există o pictură realizată în anul 1703, în care se arată decapitarea comitelui Johann Sachs von Harteneck, nume la naștere Johann Zabanius, în Piața Mare. În aceast tablou apare și o fântână cu bazin circular și coloană centrală cu patru țevi de scurgere. Din păcate acuarela cu scena decapitării nu ne dezvăluie cu certitudine locul acelei fântâni, deoarece a fost pictată dintr-o perspectivă imaginară/aereană (Vogelperspektive). Ceva mai precisă este harta orașului Sibiu din anul 1751, în care locul fântânii este marcat cu un punct.

În secolul al XVIII-lea au fost amenajate o serie de fântâni noi cu țevi în Sibiu: 1736 pe str. Avram Iancu // Reispergasse ~ 1743 pe str. Macelarilor/Mitropoliei // Fleischergasse și Spinarea Câinelui // Hundsrücken ~ 1747 pe str. Tribunei // Große Quergasse și str. Ocnei // Burgergasse ~ 1750 pe str. 9 Mai // Elisabethgasse și 1765 pe str. Bălcescu // Heltauergasse… și în alte locuri.
Cu ocazia renovării fântânii din Piață Mare în anul 1798 s-a montat un grilaj din fier forjat pentru a împiedica astfel adăparea animalelor din bazinul de piatră. Grilajul a fost donat orașului de maistrul tăbăcar boemian Anton Filek. În anul 1819 s-a adăugat fântânii un bazin din piatră pentru adunat apa, finanțat de primarul Martin von Hochmeister și Anton Fileck. În anul 1842 fântână a fost renovată din nou…

Despre fântâna de pe str. Avram Iancu Emil Sigerus notează următoarele: „Fântâna cu țevi din Reispergasse își vărsa apa într-o scoică mare de piatră, pe care era montat un grilaj din fier forjat. Pentru această fântână vecinătatea a comandat în anul 1736 turnarea unei țevi de scurgere din bronz.“
Emil Sigerus numește fântâna din str. Avram Iancu Kleiner Zipperbrunnen // fântâna mică Zipper (fântâna mare Zipper // Großer Zipperbrunnen se afla în Piața Mare). Denumirea Zipperbrunnen este o „creație” nouă (din sec al XX-lea) preluată de Sigerus de la numele unei fântâni construită 1913 în orașul Chemnitz din Germania, fântână dedicată consilierului local Robert Zipper. O fântână tip Zipperbrunnen nu este altceva decât o fântână cu un bazin de colectare circular, în mijlocul căruia se află o coloană cu un dispozitiv/talger/bazin (de obicei decorat cu patru capete/figuri) prevăzut cu patru dispozitine/țevi de scurgere – asemănătoare cu fântâna din pictura decapitării comitelui Johann Sachs von Harteneck în Piața Mare din anul 1703! (informații preluate din surse bibliografice publicate de Emil Sigerus).

Colaje realizate cu ajutorul fotografiilor din arhiva personală și din cea a grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Informații interesante despre fântânile din Sibiu aflăm și de la Johann Böbel din albumul său renumit Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet // Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate / datat 1887:

„Fântânile din oraș.
Fântâna din Piața Mare este singura de felul acesta, care mai există [1887] din vremuri străvechi. În felul acela erau construite toate fântânile din oraș, cu bazine din fier, sau din lemn de stejar. Deasupra, multe erau prevăzute cu grilaje din fier artistic lucrate.
În anii ’60 au fost modificate în întregime toate fântânile din oraș; oare au fost făcute mai bune, mai frumoase? Fântâna din stradă Avram Iancu era împodobită cu o colosală scoică din piatră și tot aceasta mai avea și o inscripție latină din anul 1637. La transformare, această scoică a fost dusă în spatele Promenadei, mai jos de pavilion și a rămas uitată acolo mulți ani.
În anul 1878 această scoică din piatră a fost dusă cu mare efort în partea de sus a Promenadei, vis-a-vis de fosta Glorietă și amenajată o arteziană, care însă nu a existat decât scurt timp. În anul 1881 Societatea de înfrumusețare a orașului [Stadtverschönerungs-Verein] a dus această scoică din piatră pe Promenada Arinilor [Erlenpromenade din Parcul Sub Arini] pentru amenajarea fântânii arteziene ce împodobea frumoasa grotă.
În anii ’30 s-au făcut în Piață Schiller multe forări pentru o fântână arteziană, iar această fântână a stat nefolosită mulți ani, ca fântână cu pompă, iar apoi în anii ’50 a fost dezafectată. La fel s-a întâmplat în acea perioadă și cu încercarea de a realiză o arteziană în curtea Terezianului.
Fântâni cu cumpănă au existat în Orașul de Jos până în anii ’50 pe stradă Sării [Salzgasse], Movilei [Neustift], Faurului [Schmiedgasse], sub strada Centumvirilor [Hundsrücken] și Konrad Haas [Poschengasse]. Acestea au fost transformate în fântâni cu pompă. În străzile Sării [Salzgasse] și Blănarilor [Kürschnergasse] (după zid) [hinter der Mauer] existau încă până în anii ’50 străvechile fântâni cu roată, cea din stradă Sării [Salzgasse], din față casei nr.[?] a fost acoperită.”

În cadrul unui concurs organizat la Sibiu în anii 1910 (1917) pentru proiectarea unei noi fântâni în Piața Mare, a fost prezentat un proiect de fântână monumentală cu un design neobijnuit, dedicată generalului Erich von Falkenhayn(*). Fântâna proiectată nu a fost realizată, dar există o fotografie în care apare această fântână monumentală cu bazin rotund. Fântâna proiectată avea un bazin circular enorm în mijlocul căruia se afla un soclu pătrat, pe care era montată o stelă de formă piramidală, incoronată de o pasăre(?) stilizată. Cele patru laturi ale piramidei erau inscripționate cu diferite texte. Soclul patrat avea pe fiecare latură trei țevi de scurgere.

Projekt Falkenhayn-Brunnen // Proiectul Fântâna Falkenhayn

Nu cred că a existat o machete la scara 1:1 amplasată temporar în Piața Mare. Fântâna monumentală cu bazin rotund a fost adăugată ulterior în clișeul negativ prin fotomontaj (umbra fântânii nu corespunde cu celelalte umbre). Interesant este faptul că fântâna din fotocolaj a fost amplasată exact pe locul unde se afla din 1916 fântâna pătrată, cunoscută și sub denumirea de fântâna Falkenhayn! (fotografie din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)
Într-un articol scris de dl Konrad Klein (profesor de germană cu activitate publicistică referitoare la cultura germană din Transilvania, istoric foto și fotograf) publicat la 17 noiembrie 2016 pe website-ul www.siebenbuerger.de, se pot citi informații foarte interesante despre istoria Pieții Mari din Sibiu. În acest articol se găsesc și informații despre proiectul fântânii monumentale Falkenhayn din anul 1917, amănunte preluate de la istoricul de artă Timo Hagen.
Articolul dlui Konrad Klein „Roland, Reiher, Elstermann“ se poate citi la linkul accesat: LINK (merită citit!)

(*)Erich von Falkenhayn (n. 11 septembrie 1861, Burg Belchau, Prusia – d. 8 aprilie 1922, Potsdam, Republica de la Weimar) a fost unul dintre generalii armata Germaniei din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de șef al Statului Major General german între de la începerea războiului până în august 1916, când a fost înlocuit de generalul Paul von Hindenburg. În anul 1916 a comandat cu succes contraofensiva Armatei 9 germană în Bătălia de la Sibiu și în Bătălia pentru București, după care a intrat victorios în București, în data de 6 decembrie 1916. (Wikipedia)
PS Piața Unirii // Hermannsplatz purta scurt timp (1917-1918) denumirea Piața Falkenhayn // Falkenhaynplatz.

porta sub lugenbruck pontem – considerații legate de poarta de la Podul Minciunilor.

În prima ilustrație, realizată după un desen din secolul al XVI-lea, se vede Turnul de poartă al incintei a treia alipit de Casa Altemberger/ Pempflinger, unul dintre puținele turnuri de fortificații din Sibiu care a supraviețuit furiei demolatoare din secolul al XIX-lea. Probabil, turnul de poartă din zona Podului Minciunilor, a fost o construcție similară și se afla, de asemenea, poziționat retras față de aliniamentul zidului adiacent al centurii a doua ridicată între 1224 și 1241. În planul celei de-a doua ilustrații, turnul de poartă de lângă Casa Altemberger/ Pempflinger, este marcat cu numărul 39 iar turnul cu poarta de intrare în Piața Mică dinspre nord-vest este situat lângă Podul Minciunilor, marcat cu numărul 30.

Stânga: Sibiu, desen din secolul al XVI-lea cu Turnul de poartă alipit de Casa Altemberger/ Pempflinger.
Dreapta: Sibiu, prima centură de fortificații și Biserica Evanghelică din incinta vechiului cimitir, azi, Piața Huet.

În cartea muzeografului dr. Toma-Cosmin Roman, „Sibiul între siguranță și incertitudine în zorii epocii moderne”, Ed. Altip 2007, găsim în texte latine din 1545 următoarele denumiri folosite pentru podul/ poarta din Piața Mică:
Fila 34.1. / 1545 17 iulie
> Ittem pro vno paruo fornace laterum a lost lateratore accepti ad pontem Lugenbruck refficient, ff. 3, d. 0. <
> Dominica proxima ante festum Anne, Simoni Muratore circa ponte Lurgen (?) et schos gader laborant dietas 7 ½ per d. 25 facit, ff. 1, d. 88, 24 iulie Summa, ff. 8, d. 60. <
Fila 34.2. / 1545 post 24 iulie
> Ittem egipcys rep duos dies calcem a portico scyncken sub lygenpruck portam, bibat, ff. 0, d. 20. <
( Lugen/ lygen = minciuni ; pontem/ ponte/ bruck/ pruck = pod ; portam = poartă )

În cartea cronicarului sibian Emil Sigerus (1854-1947), Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929 // Cronica orașului Sibiu 1100-1929, la capitolul, Die Gasse und Plätze Hermannstadts // Străzile și piețele orașului Sibiu, găsim la pagina 89, la litera „L“ denumirea Lügenbrücke.
Sigerus noteaza următoarele trei surse în care apare numele podului:
1. Teilungsprotokoll 1591: Auf der Lügenpruk / Protocol de împărțire (extras din cartea funciară) din 1591.
2. Reisekalender 1790: Lugenbruken / Calendar de călătorie din 1790.
3. Ungarisches Magazin 1787: Legerbrücke / Magazinul unguresc din 1787 (transcriere greșită).
Ciudat pare faptul că în aceeași cronică autorul Emil Sigerus folosește cuvântul Liegenbrücke ( Podul culcat ) când vorbește despre podul vechi și podul nou cunoscut astăzi sub denumirea de Lügenbrücke ( Podul Minciunilor ).
Cronica lui Sigerus a fost editată în 1930. În toate cărțile anterioare Emil Sigerus folosește denumirea Lügenbrücke // Podul Minciunilor!

Despre sensul ambiguu al cuvântului „lug” din Lugen Pruk sau Lugenbruke(n).
Pe lângă sensul de minciună / minți, ( vezi expresia germană „Lug und Trug”, în română „Minciună și înșelătorie” ), cuvântul lug / lugen înseamnă și „a privi atent”! Originea cuvantului lug, lūgen, luogen, luogēn este neclară, probabil este inrudit cu cuvântul englezesc to look = a vedea, a privi, având aceași rădăcină etimologică.
În limba germană din secolele trecute întâlnim destul de des cuvântul Lug. El apare și la cronicarul Emil Sigerus în cartea „Aus Alter Zeit” // „Din vremuri vechi”, în fragmentul de text în care descrie turnul donjon din incinta Casei Altemberger, numindul un turn „Luginsland”.
Cuvântul Luginsland sau Lug ins Land se folosește pentru un turn înalt de veghe/ observație sau o construcție mare de unde se poate privi în depărtare dar și pentru o ridicătură, un punct mai înalt, loc ridicat de observație din care se putea vedea departe în teren.
Oare nu este posibil ca această denumire să fi fost folosită și pentru acel „pod” aflat sus pe zidul centurii, deasupra porții de intrare în cetate, de unde se putea vedea până departe dincolo de Cibin?… vezi „Lugen Pruck”!

~~~o~~~

În partea stângă a colajului se vede o ilustrație după un desen realizat de K. Spreer în 1852, publicată în cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt // Despre vechiul Sibiu (1922). Podul din ilustrație era o construcție temporară, un provizoriu din lemn ridicat 1852 pe locul unde se afla în trecut o trecere boltită (joasă) numită „Podețul Laptelui“ sau „Podeț al laptelui“ // „Milchbrückel“, un pasaj de trecere de la o piață la alta în Piața Mică. Podul de lemn NU se afla pe locul în care există azi Podul Minciunilor!
În partea dreaptă se vede o ilustrație emisă de editura Franz Michaelis din Sibiu, tipărită la Institutul litografic Römmler und Jonas din Dresda în anii 1870. Podul din această ilustrație este numit eiserne Brücke // pod de fier.

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din planșa V A, „Versuch einer Rekonstruktion der Stadtansicht von Norden zu Beginn des 13. Jh Tafel V A”, din cartea arhitectului sibian Hermann Fabini, „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel Historischer Stadtbilder”, publicată de revista TRANSILVANIA Sibiu, 1983.
Dreapta: Detaliu din planșa V B, „Versuch einer Rekonstruktion der Stadtansicht von Norden zu Beginn des 14. Jh Tafel V B”, din cartea arhitectului sibian Hermann Fabini, „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel Historischer Stadtbilder”, publicată de revista TRANSILVANIA Sibiu, 1983.

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din planșa VI A, „Versuch einer Rekonstruktion der Stadtansicht von Norden zu Beginn des 15.. Jh Tafel V A”, din cartea arhitectului sibian Hermann Fabini, „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel Historischer Stadtbilder”, publicată de revista TRANSILVANIA Sibiu, 1983.
Dreapta: Detaliu din planșa VI B, „Versuch einer Rekonstruktion der Stadtansicht von Norden zu Beginn des 16. Jh Tafel V B”, din cartea arhitectului sibian Hermann Fabini, „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel Historischer Stadtbilder”, publicată de revista TRANSILVANIA Sibiu, 1983.

~~~o~~~

Stânga: Ilustrație inscripționată cu textul „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring” (Demolarea tunelului din Piața Mică ) publicată în cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt // Despre vechiul Sibiu (1922).
Dreapta: Cartea poștală ilustrată lansată la editura Franz Michaelis din Sibiu a fost tipărită la Institutul litografic Römmler und Jonas din Dresda în anii 1870. Ilustrația este inscripționată cu textul: „Verlag von Franz Michaelis in Hermannstadt” / „Lichtdruck von Römmler und Jonas, Dresden” / „Die eiserne Brücke in Hermannstadt” / „Raththurm”.

Ilustrația din partea stângă a fost realizată după un desen de K. Spreer din anul 1852. Textul explicativ la ilustrația din cartea lui Sigerus: „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring 1852. Über die bereits eingeschlagenen Gewölbe des Tunnels wurde eine hölzerne Notbrücke gelegt“. Traducerea textului în limba română: „Demolarea tunelului din Piața Mică în 1852. Peste bolțile deja demolate ale tunelului s-a construit un pod provizoriu din lemn”.
Podul din această ilustrație era o construcție temporară, un provizoriu din lemn ridicat 1852 pe locul unde se afla în trecut o trecere boltită (joasă) numită „Podețul Laptelui“ sau „Podeț al laptelui“ // „Milchbrückel“, un pasaj de trecere de la o piață la alta în Piața Mică.
În planul din 1845 podețul este localizat și marcat cu textul Milchbrückel. În planul lui Böbel din 1882 trecere boltită (joasă) numită Milchbrückel este poziționată între casa balanței publice și casa baronului von Rosenfed: „6. Das sogenannte Milchbrückel, ein nieder gewölbter Durchgang von einem Platz zum anderer.” Podul de lemn din ilustrația realizată după desenul lui K. Spreer NU se afla pe locul în care există azi Podul Minciunilor!

Trebuie neapărat menționat un detaliu împortant din cartea lui Arnold Pancratz „Die Gassennamen Hermannstadts // Numele străzilor din Sibiu”, care, din păcate, nu corespunde cu realitate istorică! Pe pagina 30, în fragmentul de text dedicat toponimului hinter den Fleischbänken // în spatele măcelăriilor, fundătura aflată în spatele Halei Măcelarilor, fosta Casa Artelor din Piața Mică, Pancratz susține că din acea uliță închisă la un capăt ducea podețul acoperit, Milchbrückel ( Podețul Laptelui ), peste Podul Minciunilor spre Piața Huet?!:
„Aus diesem Sackgäßchen führte das gedeckte Milchbrückel über die Lügenbrücke zum Huetplatz.”
„Din această uliță înfundată ducea Podețul Laptelui peste Podul Minciunilor în Piața Huet”
Această afirmație nefericită a dus la localizarea greșită a podețului numit Podețul Laptelui. Din păcate, neadevărul fixat pe hârtie de Pancratz în 1935 a fost preluat și persistă în unele articole până în zilele noastre…

~~~o~~~

Stânga: Ilustrația, „Vedută cu stema orașului Sibiu” // „Stadtansicht mit Hermannstädter Wappen”, realizată după o gravură de Johann Jakob Schollenberger, a fost publicată în cartea lui Johannes Tröster, „Das Alt und Neu-Teutsche Dacia”, tipărită la Nürnberg în 1666.
Dreapta: Ilustrația, „Hermannstadt, von Norden gesehen” // „Sibiu, văzut dinspre nord”, a fost realizată după o gravură din anul 1670.

~~~o~~~

Denumirile Liegenbrücke // Podul Culcat // Podul Suspendat // Fekvőhíd au fost folosite sporadic de populația germană, română și maghiară din Sibiu în perioada antebelică, mai ales în cea a dualismului austro-ungar (1867-1918), dar și în perioada interbelică. Tendința de a șterge din denumirea podului cuvântul minciună și înlocuirea acestuia prin cuvântul culcat s-a manifestat mai ales în rândul intelectuații orașului.
„Perioada respectiva a fost dominată de oameni cu idei noi care încercau să vadă istoria locală din altă perspectivă, cu tot felul de teorii noi care contraziceau ceea ce se știa dinainte, dar fără probe sau dovezi istorice (s-ar putea spune – ca să facă valuri și să-și dea importanță).”
Deci nu este de mirare că numele Liegenbrücke apare și pe tipărituri cu iz subtil-educativ realizate și oferite publicului larg din perioada respectivă sub forma de ilustrații și cărți poștale inscripționate cu Liegenbrücke ; Podul Culcat ; Podul Suspendat și Fekvőhíd.
Totuși, din când în când s-a încercat prin intermediul publicațiilor cotidiene locale, cum ar fi Siebenbürger Bote (în 1851) sau Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt (în 1881), informarea cititorilor despre proveniența denumirii corecte a podului metalic din Piața Mică: Lügenbrücke // Podul Minciunilor // Hazugság hídja.

În ziarul sibian Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt a fost publicat în anul 1881 un scurt articol în care se explică proveniența denumirii corecte a podului construit în anii 1850 pe strada Ocnei // Burgergasse în Piața Mică.
În articolul intitulat„Wie lautet der richtige Name: Liegen- oder Lügenbrücke” ( „Cum e corect: Liegenbrücke sau Lügenbrücke” ) se amintește odată pentru totdeauna că numele podului este Lügenbrücke = Podul Minciunilor! Proveniența numelui este explicată astfel: Pe vremuri, cei care spuneau minciuni, mințeau în instanță, erau pedepsiți să stea pe acest pod vreme de câteva ore și la fiecare persoană care trecea prin fața lor erau obligați să ducă mâna la gură și să rostească cu voce tare: „Dieser Mund hat geredet, dieser Mund hat gelogen!” / tradus: „Această gură a vorbit, această gură a mințit.” ( Mulțumim dlui Marian Bozdoc pentru această informație valoroasă. )

~~~o~~~

Ansamblul de clădiri numit Lügenbrücke // Podul Minciunilor menționat de Johann Böbel în Planșa 26 din Albumul, „Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate” :
„XII. Die grossen Gebäude auf der vormals bestandenen sogenannten Lügenbrücke, welche gleich Anfang der 50.ziger Jahre von Italienern abgetragen wurde…” // „XII. Clădirile mari ce erau odinioară pe Podul Minciunilor demolate chiar la începutul anilor ’50 de către italieni…” ( încercare de reconstruire )

~~~o~~~

Stânga: Ilustrația documentară „Piața Huet 1380” din planșa, „Evoluția Pieței Huet – Încercare de reconstituire / Peste 800 de ani de istorie în vatra orașului Sibiu” (1380-1800) // „Entwicklungsstadien des Huetplatzes – Ein Rekonstruktionsversuch / Über 800 Jahre im Herzen Hermannstadts” (1380-1800), realizată de Radu Oltean în 2009.
Dreapta: Ilustrația documentară „Piața Huet 1423” din planșa, „Evoluția Pieței Huet – Încercare de reconstituire / Peste 800 de ani de istorie în vatra orașului Sibiu” (1380-1800) // „Entwicklungsstadien des Huetplatzes – Ein Rekonstruktionsversuch / Über 800 Jahre im Herzen Hermannstadts” (1380-1800), realizată de Radu Oltean în 2009.

~~~o~~~

Stânga: Ilustrația documentară „Piața Huet 1520” din planșa, „Evoluția Pieței Huet – Încercare de reconstituire / Peste 800 de ani de istorie în vatra orașului Sibiu” (1380-1800) // „Entwicklungsstadien des Huetplatzes – Ein Rekonstruktionsversuch / Über 800 Jahre im Herzen Hermannstadts” (1380-1800), realizată de Radu Oltean în 2009.
Dreapta: Ilustrația documentară „Piața Huet 1800” din planșa, „Evoluția Pieței Huet – Încercare de reconstituire / Peste 800 de ani de istorie în vatra orașului Sibiu” (1380-1800) // „Entwicklungsstadien des Huetplatzes – Ein Rekonstruktionsversuch / Über 800 Jahre im Herzen Hermannstadts” (1380-1800), realizată de Radu Oltean în 2009.

~~~o~~~

Stânga: Planșă cu cinci ilustrații documentare, „Evoluția Pieței Huet – Încercare de reconstituire / Peste 800 de ani de istorie în vatra orașului Sibiu” (1380-1800) // „Entwicklungsstadien des Huetplatzes – Ein Rekonstruktionsversuch / Über 800 Jahre im Herzen Hermannstadts” (1380-1800), realizată de Radu Oltean în 2009.
Dreapta: Detaliu din desenul, „Der Kern der Altstadt in der ersten Hälfte des 16 Jh (Rekonstruktion)”, din cartea arhitectului sibian Hermann Fabini, „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel Historischer Stadtbilder”, publicată de revista TRANSILVANIA Sibiu, 1983.

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din ilustrația, „Veduta orașului Sibiu în al doilea sfert al sec. al XVIII-lea”, publicată în cartea lui Emil Sigerus, Despre Sibiul vechi // Vom alten Hermannstadt (1923 vol II). Ilustrația a fost realizată după o gravură de cupru ( Kupferstich ) creată de tipograful sibian Samuel Sárdi (1705 – 1779). După Julius Bielz, Samuel Sárdi (Schardi) a fost activ ca gravor si tipograf din 1740 până 1788, ceea ce ar însemna că Sárdi a decedat abia 1788. Din capitolul anexă, dedicat ilustrațiilor din cartea lui Sigerus, aflăm că această gravură a fost executată pentru o carte tipărită la tipografia orașului Sibiu, condusă de Sárdi din 1751. Textul descriptiv, original în limbă germană: „Ansicht der Stadt aus der Mitte des XVIII. Jahrhunderts, Kupferstich von Samuel Sárdi. Der Stich war Beilage eines bei Sárdi gedruckten Buches”.
În partea superioară a gravurii originale se află două texte biblice și Tetragrama formată din cele patru litere: יהוה (YHWH), numele divin traduse prin „Iehova”. Deasupra Tetragramei se poate citi textul în limba germană: „Amen ~ Lob und Ehre und Weißheit u. Dank u. Kraft u. Stärcke sey unserem Gott von Ewigkeit zu Ewigkeit ~ Amen”. // „Amin! Binecuvântarea și slavă și înțelepciunea și mulțumirea și cinstea și puterea și tăria fie Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin!” – preluat din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul; 7, 12 (Offenbarung des Johannes; 7,12):
Sub Tetragramă se află versul 15 din Psalmul 144 (Psalm 144, Vers 15) și numele orașului reprezentat în această vedută: „Ps. 144 ~ Wohl dem Volck des der Herr sein Gott ist ~ V.15 / Herrmannstadt”. // „Ps. 144 ~ Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! ~ V.15 / Sibiu”.
Dreapta: Detaliu din gravura, „VUE DE HERMANNSTADT VILLE CAPITALE DE TRANSILVANIE”, ( Sibiu – vedere panoramică dinspre nord ) realizată de Adam Ludwig Wirsing (1733-1797), ante 1780 // Hermannstadt – Ansicht von Norden, Stich von Adam Ludwig Wirsing (1733-1797), vor 1780.

~~~o~~~

În partea stângă a colajului se vede turnul cu poartă de acces dinspre nord-vest în Piața Mică, plasat retras față de aliniamentul zidului adiacent al centurii a doua, așa cum este poziționat în planul  „Sibiu, prima centură de fortificații și Biserica Evanghelică din incinta vechiului cimitir, azi, Piața Huet”. ( încercare de reconstruire )

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din planul orașului Sibiu Pentagono proposto di mezzo Reale per Hermanstadt – disegno della Giovanni Morando Visconti, 1702
Dreapta: Planul orașului Sibiu Pentagono proposto di mezzo Reale per Hermanstadt – disegno della Giovanni Morando Visconti, 1702.

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din planul orașului Sibiu din Mappa della Transilvani realizat de Morando Visconti în anul 1699!
Dreapta: Planul orașului Sibiu din Mappa della Transilvani realizat de Morando Visconti în anul 1699!

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1845 inscripționat cu textul Lügen-Brücke, tradus Podul Minciunilor!
Dreapta: Sibiu, planul orașului „GRUNDRISS DER INNERN STADT HERMANNSTADT” realizat în 1845.

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1875 completat cu texte informative de Johann Böbel în 1882/83.
Dreapta: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1875 completat cu texte informative de Johann Böbel în 1882/83.

În albumul pictorului amator Johann Böbel (1824-1887), „Die vormals bestanndenen Stadttore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate”, documentaristul sibian numește podul din Piața Mică Lügenbrücke // Podul Minciunilor. Același nume îl găsim notat de mâna lui Böbel și pe harta realizată în 1882 după planul orașului Sibiu din 1875. Sibianul Johann Böbel s-a născut la data de 8 ianuarie 1824 și a decedat la 27 aprilie 1887. În anul demolării podului din Piața Mică (1851) Böbel avea 27 de ani. Ca martor ocular este logic să folosească denumirea de Lügenbrücke // Podul Minciunilor, când vorbește de podul de trecere ( Überfahrtsbrücke ), pe care se afla căsuța barbierului Kisch, demolată împreună cu podul vechi în 1851 și denumirea de Eisenbrücke (Podul din fier) pentru noul pod inaugurat la data de 17 decembrie 1860. Cuvântul „Liegenbrücke” nu apare în textele lui Böbel!

Text olograf introductiv, tradus din harta lui Böbel realizat în 1882:
„Schimbările care au avut loc între 1830 și 1883, în incinta și în afara orașului. Demolarea porților, turnurilor și bastioanelor care făceau parte din sistemul de fortificație, cât și zidurile de centură dărâmate. Demolarea Podului Minciunii și altor construcții, clădiri, precum și alei, drumuri și străzi desființate, dar și cele noi amenajate etc. adunate și desenate în hartă de Johann Böbel 1882.“
Clădirile mari existente pe Podul Minciunilor
1. Biserica evanghelică „Laubenkirche” / la parter încăperi boltite cu localuri comerciale
2. Prăvălii, localuri comerciale, încăperi boltite [Gewölbslokale]
3. Prăvălii, localuri comerciale, încăperi sub arcade [Arkadenbau]
4. Prăvălia franzelarilor [Weißbäcker] și trecere dintr-o parte spre cealaltă a pieții
5. Oficiiul balanței publice și alte prăvălii / la etaj prăvăliile cizmarilor, croitorilor și pantofarilor sași.
6. Așa-numitul Podeț al Laptelui / Podețul Laptelui [Milchbrückel], pasaj boltit de trecere de la o piață la alta
7. Casa Baronul von Rosenfeld cu localuri boltite / la etajul 1 și 2 se afla Academia de Drept (înființată de sași). Când Podul Minciunilor [Lügenbrücke!!!] a fost demolat în 1851, Academia de Drept [Rechtsakademie] s-a mutat pe str. Măcelarilor [Fleischergasse] în casa nr. 32. Din str. Măcelarilor s-a mutat în fosta, așa-numita Casă orășenească albastră [blaue Stadt Haus] din Piața Mare, de acolo pe str. Avram Iancu [Reispergasse] în clădirile de la nr. 9 și 11. Din str. Avram Iancu pe str. General Magheru [Sporergasse] în cladirea de la nr. 22… astazi [1883] Academia Maghiară de Stat.
8. Casa lui Jikeli, clădire cu două etaje / la parter se afla o farmacie
9. Pod de trecere de la o piață la alta. Pe pod se afla căsuța barbierului Kisch. Sub aceste clădiri, așa cum este indicat în plan, se afla un tunel cu boltă înaltă, care permitea accesul dinspre Orașul de jos spre Orașul de sus
10. Scară acoperită (cu trepte din lemn) [Burgerstiege]

„Această gură a vorbit, această gură a mințit!”
„Dieser Mund hat geredet, dieser Mund hat gelogen!”

~~~o~~~<>~~~o~~~

În loc de prolog

Articolul „Adevăruri și neadevăruri despre Podul Minciunilor din Sibiu” oferă tuturor celor interesați de istoria orașului Sibiu // Hermannstadt // Nagyszeben informații despre proveniența denumirii Lügenbrücke // Podul Minciunilor // Hazugság hídja și etimologia cuvantului „lug“/„lugen“, originea ințelesului primar și evoluția acestuia în timp, cât și informații despre motivele modificării și adaptării denumirii inițiale intereselor timpului.
Indiferent de portița de acces la acest site web recomandăm vizualizarea prin intermediul unui monitor sau tabletă cu rezoluție mare. Pentru a mări ilustrațiile dați de două ori click pe acestea și activați funcția zoom!

Pe diferite rețele sociale, dar și în unele articole mai mult sau mai puțin serioase se poate citi că podul metalic construit la sfârșitul anilor 1850 în Piața Mică // Kleiner Ring // Kispiac se numește Podul culcat sau Podul Suspendat, în limba germană Liegenbrücke, pe motiv că este o construcție fără piloni de susținere și, deci, stă culcat / suspendat între cele două ziduri de sprijin.
Îmi pare rău dacă voi dezamăgii pe unii cititori care sunt de părere și susțin din convingere sau neștiință această teorie. Dacă această afirmație ar fi adevărată atuncea cum se explică faptul că denumirea Liegenbrücke a fost folosită sporadic și pentru vechiul pod de trecere demolat în 1851? Vechiul pod, cunoscut sub denumirea de Lügenbrücke, în limba română Podul Minciunilor, era o construcție din cărămidă prevăzută cu două bolți solide, foarte înalte, înguste, prin care se intra în gangul curbat pe care se afla un rând de clădiri. Acest tunel boltit era un tronson al străzii Ocnei, care lega Orașul de Jos de Orașul de Sus.

Colaj realizat cu ajutorul informațiilor preluate din diferite cărți, planuri și hărți.

Johan Böbel (1824-1887), pictor amator și documentarist sibian, a fost martor ocular la demolarea vechiului pod în 1851. Böbel folosea pentru vechiul pod denumirea Lügenbrücke, Eiserne Brücke sau Überfahrts Brücke și îl descria astfel în renumitul album, „Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate”, descoperit în 1887:
„No. 9: Die auf zwei mächtigen sehr hohen Bogen gebaute Überfahrts Brücke. Auf derselben befand sich das Häuschen mit der Barbier Stube Kisch.”
„nr. 9: Podul de trecere construit pe două bolți puternice, foarte înalte. Pe pod se afla căsuța bărbierului Kisch.”

Prin urmare, vechiul pod de trecere, pe care se afla o căsuță, era o construcție pe două arcade solide, foarte înalte dar relativ înguste(*) prin care se intra în gangul cu tavan arcuit construit sub conglomeratul de clădiri, prima casă fiind menționate deja la sfârșitul secolului al XV-lea. Vechiul pod și clădirile deasupra gangului boltit apare în planul orașului Sibiu din 1845 sub denumirea de Lügenbrücke ( Podul Minciunilor ). Toțuși, trebuie menționat că vechiul pod apare în unele surse și sun denumirea de Liegenbrücke ( Podul culcat ).
Cu alte cuvinte, pentru vechiul și noul pod de trecere Lügenbrücke // Podul Minciunilor // Hazugság hídja s-au folosit de-a lungul timpului și denumirea de Liegenbrücke // Podul Culcat sau Podul Suspendat // Fekvőhíd.
(*)Există două posibilități: <> vechiul pod era o construcție pe două arcade solide, foarte înalte, poziționate una după cealaltă sub pod, prin care se intra în gangul boltit, <> sau o construcție pe două arcade solide, foarte înalte, înguste, poziționate una lângă celălaltă, prin care se intra în două ganguri paralele aflate sub pod și sub primele două case din conglomeratul de clădiri, cum se poate observa în ultima ilustrație „Sibiu, prima centură de fortificații și Biserica Evanghelică din incinta vechiului cimitir, azi, Piața Huet”. În acest plan tronsonul format din cele două ganguri paralele pare mai lat decăt cel cu un sigur tunel aflat între Oficiiul balanței publice și Biserica Arcadelor. Aceasta „îngustare” a drumului se poate observa și în ilustrația inscripționată cu textul „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring” realizată după un desen de K. Spreer din anul 1852. În detaliul din planul Mappa della Transilvani realizat de Morando Visconti în 1699 se văd două intrări/ porți/ arce? poziționate una lângă cealaltă sub pod!

În acest colaj sunt ilustrate două variante de construcții din piatră și cărămidă cu arcade poziționate sub un pod imaginar. Cele două ilustrații, realizate pe baza textelor descriptive notate de Johann Böbel în planul din 1882 și albumul din 1887, nu redau aspectul real al vechiului pod, Podul Minciunilor, de la care se pare că nu există nicio fotografie sau desen. Dacă zidurile, arcadele și galeria cu acoperișul din țiglă amintesc de mâna artistului Johann Böbel nu este de mirare, deoarece ilustrațiile din acest colaj au fost făcute cu ajutorul unor detalii preluate din diferite picturi realizate de Böbel.

Cu toate că podul de trecere din Piața Huet spre Piața Mică apare în unele surse și pe cărți poștale antebelice și interbelice sub denumirea de Podul Supendat, Podul Culcat sau Podul Mincinoșilor, după părera mea denumirea corecta a podului metalic, construit în anii 1859-60, este Lügenbrücke // Podul Minciunilor // Hazugság hídja.

~~~o~~~

Despre minciuni și alte adevăruri

Să începem cu începutul…
Limba predominantă vorbită de populația orașului medieval Sibiu a fost o variantă a dialectului săsesc răspândit în sudul Transilvaniei ( săsește: Siweberjesch-Såksesch, germană: Siebenbürgisch-Sächsische Mundart ) – un idiom care își are originea de bază în graiurile francone și care nu mai apare sub această formă nicăieri în lume. Pentru a ințelege etimologia cuvintelor / expresilor / denumirilor locale, folosite de populația săsească/ germană din Sibiu de-a lungul timpului, este de mare ajutor cunoașterea dialectului săsesc pe lângă limba germană! Limbajul de cancelarie sibian era un amestec de latină, germană veche și săsească.

Cuvantul săsesc al denumirii germane Lügenbrücke ( Podul Minciunilor ) este „Lijenbreack“ [„je“ se pronunță „iă“] fonetic „Liiăbreac”. Cuvântul Lijenbreack este compus din cuvântul săsesc „Lijen” (germană „Lügen” ; română „minciună“) și „breack” (germană „Brücke” ; română „pod“), prin urmare: „Lijenbreack” = „Lügenbrücke” = „Podul Minciunilor”.
Cuvântul săsesc „lejen”, în germană „lügen” înseamnă „a minți“ ( verb )
Cuvântul săsesc „Lijen”, în germană „Lüge” înseamnă „minciună“, plural „Lügen” = „minciuni“ ( substantiv )
Exemplu: Lügen ( minciuni ) + Brücke ( pod ) = Lügenbrücke = Podul Minciunilor.

Cuvântul săsesc „liejen”, în germană „legen” înseamnă „a culca“, „a pune“ ( verb )
Cuvântul săsesc „loan”, în germană „liegen” înseamnă „a sta culcat“, „a sta întins“ ( adjectiv )
Exemplu: liegen ( a sta culcat ) + Brücke ( pod ) = Liegende Brücke = Pod culcat.

Cuvântul săsesc „afhoingen”, în germană „aufhängen” înseamnă „a atârna“, „a agăța“, „a spânzura” ( verb )
Cuvântul săsesc „hoingen”, în germană „hängen” înseamnă „atârnat“, „agățat“ ( adjectiv )
Exemplu: hängen ( atârnat ) + Brücke ( pod ) = Hängebrücke = mot à mot: pod atârnat = Pod suspendat.

Denumirile greșite au rezultat mai ales prin citirea sau traducerea eronată a cuvântului lug, lugen, lygen, lügen.
Cuvântul lügen folosit ca verb înseamnă a minți ( lügen ) iar ca substantiv înseamnă minciună ( Lüge ), plural: minciuni ( Lügen ). Cine nu cunoaște limba germană ar putea interpreta / confunda cu ușurință litera „ü“ (vocala „u“ cu tremă) cu doi de „ii“ și astfel ar citi în loc de Lügenbrücke „Liigenbrucke”, „Liigenbriicke” sau „Liigenbrücke”!
În limba germană nu există cuvântale Liigenbrücke nici liigen și nici ligen, doar cuvântul liegen (cu „e”) care înseamnă culcat. Cuvântul Liigenbrücke sună la fel precum cuvântul Liegenbrücke format din cuvintele Liegen + Brücke, tradus în română = culcat + pod. Cele două cuvinte Liegen (culcat) + Brücke (pod) nu se folosesc în combinația respectivă în limba germană. Dacă cineva ar dori să traducă denumirea Podul Culcat în limba germană, ar folosi cuvântul compus Die Liegende Brücke. Denumirea germană > Liegenbrücke < sună la fel de urât, adică „zgârie” la ureche, precum traducerea acesteia mot à mot în limba română, > Culcat Pod <…

Despre sensul ambiguu al cuvântului „lug” din Lugen Pruk sau Lugenbruke(n).
Pe lângă sensul de minciună / minți, ( vezi expresia germană „Lug und Trug”, în română „Minciună și înșelătorie” ), cuvântul lug / lugen înseamnă și „a privi atent”! Originea cuvantului lug, lūgen, luogen, luogēn este neclară, probabil este inrudit cu cuvântul englezesc to look = a vedea, a privi, având aceași rădăcină etimologică.
În limba germană din secolele trecute întâlnim destul de des cuvântul Lug. El apare și la cronicarul Emil Sigerus în cartea „Aus Alter Zeit” // „Din vremuri vechi”, în fragmentul de text în care descrie turnul donjon din incinta Casei Altemberger, numindul un turn „Luginsland”.
Cuvântul Luginsland sau Lug ins Land se folosește pentru un turn înalt de veghe/ observație sau o construcție mare de unde se poate privi în depărtare dar și pentru o ridicătură, un punct mai înalt, loc ridicat de observație din care se putea vedea departe în teren.
Oare nu este posibil ca această denumire să fi fost folosită și pentru acel „pod” aflat sus pe zidul centurii, deasupra porții de intrare în cetate, de unde se putea vedea până departe dincolo de Cibin?… vezi „Lugen Pruck”!

Ilustrație realizată după o litografie executată la Institutul litografic și editura cu librărie „Lithographische Anstalt und Verlagsbuchhandlung Winckelmann & Söhne” din Berlin în anii 1860. În planul apropiat se vede noul tronson al străzii Ocnei și Podul Minciunilor // Lügenbrücke // Hazugság hídja inaugurat la data de 17 decembrie 1860.

~~~o~~~

În cartea muzeografului dr. Toma-Cosmin Roman, „Sibiul între siguranță și incertitudine în zorii epocii moderne”, Ed. Altip 2007, găsim în texte latine din 1545 următoarele denumiri folosite pentru podul/ poarta din Piața Mică:
Fila 34.1. / 1545 17 iulie
> Ittem pro vno paruo fornace laterum a lost lateratore accepti ad pontem Lugenbruck refficient, ff. 3, d. 0. <
> Dominica proxima ante festum Anne, Simoni Muratore circa ponte Lurgen (?) et schos gader laborant dietas 7 ½ per d. 25 facit, ff. 1, d. 88, 24 iulie Summa, ff. 8, d. 60. <
Fila 34.2. / 1545 post 24 iulie
> Ittem egipcys rep duos dies calcem a portico scyncken sub lygenpruck portam, bibat, ff. 0, d. 20. <
( Lugen/ lygen = minciuni ; pontem/ ponte/ bruck/ pruck = pod ; portam = poartă )

~~~o~~~

În cartea cronicarului sibian Emil Sigerus (1854-1947), Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929 // Cronica orașului Sibiu 1100-1929, la capitolul, Die Gasse und Plätze Hermannstadts // Străzile și piețele orașului Sibiu, găsim la pagina 89, la litera „L“ denumirea Lügenbrücke. Sigerus noteaza 3 surse în care apare numele podului:
1. Teilungsprotokoll 1591: Auf der Lügenpruk / Protocol de împărțire (extras din cartea funciară) din 1591.
2. Reisekalender 1790: Lugenbruken / Calendar de călătorie din 1790.
3. Ungarisches Magazin 1787: Legerbrücke / Magazinul unguresc din 1787 (transcriere greșită).
Cuvântul „Legerbrücke“ nu există în limba gemană. Ar putea fi o transcriere greșită a cuvântului „liegende bruken“, o expresie, reinterpretare populară ( Volkstümliche Umdeutung ) care apare într-un document din 1702 (vezi cartea lui Arnold Pancratz, pagina 63).

Ciudat pare faptul că în aceeași cronică autorul Emil Sigerus folosește cuvântul Liegenbrücke ( Podul culcat ) când vorbește despre podul vechi și podul nou cunoscut astăzi sub denumirea de Lügenbrücke ( Podul Minciunilor ):
1494 – Die Schusterzunft erbaut auf der Liegenbrücke eine neue Zunftlaube // Breasla cizmarilor construieşte un nou sediu pe Podul culcat.
1727 – 5.7. Die Kommunität beschließt, die Liegenbrücke zu verbreitern. // Comunitatea decide să lărgească Podul culcat.
1759 – 9.6. Der Tunnel unter der Liegenbrücke wird gepflastert. // Tunelul sub Podul culcat va fi pavat.
1771 – 24.9. Die Durchfahrt unter der Liegenbrücke wird nachts mit drei Laternen beleuchtet und zwei Militärwachen dort aufgestellt. // Pasajul de sub Podul culcat este iluminat noaptea cu trei felinare și acolo sunt postați doi paznici militară.
1859 – Die neue Auffahrt unter der Liegenbrücke wird dem Verkehr übergeben. // Noul drum pe sub Podul culcat este deschis pentru trafic.
1860 – 17.12. Die eiserne Liegenbrücke wird dem Verkehr übergeben. // Podul culcat de fier este deschis pentru trafic.
Cronica lui Sigerus a fost editată în 1930. În toate cărțile anterioare Emil Sigerus folosește denumirea Lügenbrücke // Podul Minciunilor!

Detaliu din Cronica orașului Sibiu 1100-1929 , pagina 89, în care apar denumirile menționate de Emil Sigerus.

Cronica lui Sigerus a fost editată în 1930. În toate cărțile anterioare Emil Sigerus folosește denumirea Lügenbrücke // Podul Minciunilor!

În cartea Vom alten Hermannstadt // Despre vechiul Sibiu autorul Sigerus numește podul din Piața Mică Lügenbrücke // Podul Minciunilor. Din aceeași carte aflăm următoarele informații interesante despre noua stradă amenajată între Orașul de Jos și Orașul de Sus: „Îndepărtarea clădirilor, construirea și finalizarea noii străzi au durat aproape un deceniu. În 1858, Mesagerul Transilvan // Siebenbürger Bote înștiințeaza cititorii de progresul lucrărilor: Lucrările de nivelare din Piața Mică au înaintat viguros, scările uriașe de coborîre, din Orașul de Sus spre Orașul de Jos, au fost îndepărtate și înlocuite cu scări noi. Aceste scări noi se deosebesc de scările, „cataractele”, vechi precum barbarismul medieval de viața culturală modernă. A fost o lucrare importantă, demnă de o realizare din epoca modernă, încheiată în 1859 cu noua stradă de acces!”
Textul original: „Das Abtragen der Häuser und die Herstellung der neuen Auffahrt nahm fast ein Decennium in Anspruch. 1858 berichtete der „Siebenbürger Bote“ über den Fortgang der Arbeit: Die Planierungsarbeiten vom Kleinen Ring schreiten rüstig vorwärts, die Riesenstufen-Abgänge aus der Ober- in die Unterstadt werden beseitigt und an ihre Stelle treten Stiegen, welche sich von den alten Katarakten unterscheiden, wie mittelalterliche Barbarei vom modernen Kulturleben. Es war eine bedeutende Arbeit, eine Arbeit der Neuzeit würdig, die da mit der neuen Auffahrt 1859 vollendet wurde!”

~~~o~~~

În cartea lingvistului sibian Arnold Pancratz (1902-1967), „Die Gassennamen Hermannstadts // Numele străzilor din Sibiu” (tipărită la tipografia sibiană Krafft & Drotleff din Sibiu în 1935), se găsesc pe pagina 63 informații interesante despre proveniența denumirii Lügenbrücke. Autorul ne informează că nume Lügenbrücke este menționat deja în 1590 intr-o cartea funciară: Tb, Teilungsbuch 1590.
Arnold Pancratz, la mijlocul secoului al XX-lea directorul liceului Brukenthal din Sibiu, preia din cartea preotului și scriitorului Albert Amlacher (1847-1939), „Damasus Dürr. Ein evangelischer Pfarrer und Dechant des Unterwälder Kapitels aus dem Jahrhundert der Reformation” (editată la Sibiu în 1883), dedicată vieții preotului evanghelic Damasus Dürr (um1535-1585), și informațiile archicunoscute, notate și răspândite de Damasus Dürr, despre așa-zisele „lügenbänkelcher” // „bancuțele minciunilor”, situate în apropierea măcelăriilor ( Fleischbänke ) și pieței de pești ( Fischmarkt ) pe care ședeau mincinoșii sub bolți și își petreceau timpul debitând baliverne și minciuni ( Lügen ). Vă oferim aici fragmentul de text original, preluat de Pancratz din cartea lui Albert Almacher, cu descrierea lui Damassus Dürr în limba germană (comună), urmat de traducerea în limba română păstrând pe cât posibil sintaxa textului original:
„In Stedten gibts … ir vil, … die gehen des morgenst aus von den heusern langst den marck kriechen, sehen wo etwas guts zum marck kompt, lauffen dahi und sein die ersten, die einen guten bissen und zwei gelt zahlen, unangesehen, ob sie gleich keinen heller mehr daheim haben. Kompt den nichts zum marck, so sind die lügenbänkelcher dargemacht, da sie den gantzen tag sitzen lauren, biß sie einen gutten bissen erwischen.”
„În orașe sunt mulți care își părăsesc casele dimineața în drum spre piață și se uită dacă ceva bun [ de-ale gurii ] vine [ se aduce ] spre piață, aleargă acolo și sunt primii care plătesc o îmbucătură bună de doi bani, fără reținere, chiar dacă nu mai au nici un Heller [ Fillér / ban ] acasă. Dacă nu vine nimeni pe piață, se află acolo [ în Piața Mică ] băncuțele minciunilor, pe care stau [ șed băncarii care își povestesc minciuni ] toată ziua la pândă până când prind o îmbucatură bună.”

Trebuie neapărat menționat un detaliu împortant din cartea lui Arnold Pancratz care, din păcate, nu corespunde cu realitate istorică! Pe pagina 30, în fragmentul de text dedicat toponimului hinter den Fleischbänken // în spatele măcelăriilor, fundătura aflată în spatele Halei Măcelarilor, fosta Casa Artelor din Piața Mică, Pancratz susține că din acea uliță închisă la un capăt ducea podețul acoperit, Milchbrückel ( Podețul Laptelui ), peste Podul Minciunilor spre Piața Huet?!:
„Aus diesem Sackgäßchen führte das gedeckte Milchbrückel über die Lügenbrücke zum Huetplatz.”
„Din această uliță înfundată ducea Podețul Laptelui peste Podul Minciunilor în Piața Huet”
Această afirmație nefericită a dus la localizarea greșită a podețului numit Podețul Laptelui. Din păcate, neadevărul fixat pe hârtie de Pancratz în 1935 a fost preluat și persistă în unele articole până în zilele noastre…
În planul din 1845 podețul este localizat și marcat cu textul Milchbrückel. În planul lui Böbel din 1882 trecere boltită (joasă) numită Milchbrückel este poziționată între casa balanței publice și casa baronului von Rosenfed: „6. Das sogenannte Milchbrückel, ein nieder gewölbter Durchgang von einem Platz zum anderer.”

~~~o~~~

În albumul pictorului amator sibian Johann Böbel (1824-1887), „Die vormals bestanndenen Stadttore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate”, artistul numește podul din Piața Mică Lügenbrücke // Podul Minciunilor. Același nume îl găsim notat de mâna lui Böbel și pe harta realizată în 1882 după planul orașului Sibiu din 1875. Sibianul Johann Böbel s-a născut la data de 8 ianuarie 1824 și a decedat la 27 aprilie 1887. În anul demolării podului din Piața Mică (1851) Böbel avea 27 de ani. Ca martor ocular este logic să folosească denumirea de Lügenbrücke // Podul Minciunilor, când vorbește de podul de trecere ( Überfahrtsbrücke ), pe care se afla căsuța barbierului Kisch, demolată împreună cu podul vechi în 1851 și denumirea de Eisenbrücke (Podul din fier) pentru noul pod inaugurat la data de 17 decembrie 1860. Cuvântul „Liegenbrücke” nu apare în textele lui Böbel!

Detaliu din Planșa 26 din Albumul lui Johann Böbel, „Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate”. Vă oferim aici fragmentul de text original în limba germană urmat de traducerea în limba română:
„XII. Die grossen Gebäude auf der vormals bestandenen sogenannten Lügenbrücke, welche gleich Anfang der 50.ziger Jahre von Italienern abgetragen wurde…”
„XII. Clădirile mari ce erau odinioară pe Podul Minciunilor demolate chiar la începutul anilor ’50 de către italieni…”

~~~o~~~

Pe website-ul patrimoniu.sibiu.ro se poate citi următoarele informații despre strada Ocnei // Burgergasse:
În 1598, strada de la Podul Minciunilor până la Piața Dragoner se numea „Unterhalb der Lugen Pruk“ = „sub / mai jos de Lugen Pruk“ și în 1751, „Unter de Lugenbrucke“ = „sub Lugenbrucke“ [Lugen / Lügen = minciuna, Pruk / Brücke = pod]

Stânga: Ilustrație inscripționată cu textul „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring” (Demolarea tunelului din Piața Mică ) publicată în cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt // Despre vechiul Sibiu (1922).
Dreapta: Cartea poștală ilustrată emisă de editura Franz Michaelis din Sibiu a fost tipărită la Institutul litografic Römmler und Jonas din Dresda în anii 1870. Ilustrația este inscripționată cu textul: „Verlag von Franz Michaelis in Hermannstadt” / „Lichtdruck von Römmler und Jonas, Dresden” / „Die eiserne Brücke in Hermannstadt” / „Raththurm”.

Ilustrația din partea stângă, inscripționată cu textul „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring” (Demolarea tunelului din Piața Mică ) din cartea cronicarului sibian Emil Sigerus, a fost realizată după un desen de K. Spreer din anul 1852. Textul explicativ la ilustrația din cartea lui Sigerus: „Abbruch des Auffahrtstunnel auf dem Kleinen Ring 1852. Über die bereits eingeschlagenen Gewölbe des Tunnels wurde eine hölzerne Notbrücke gelegt“. Traducerea textului în limba română: „Demolarea tunelului din Piața Mică în 1852. Peste bolțile deja demolate ale tunelului s-a construit un pod provizoriu din lemn”.
Podul din această ilustrație era o construcție temporară, un provizoriu din lemn ridicat 1852 pe locul unde se afla în trecut o trecere boltită (joasă) numită „Podețul Laptelui“ sau „Podeț al laptelui“ // „Milchbrückel“, un pasaj de trecere de la o piață la alta în Piața Mică. Trecerea se afla între clădirea care adăpostea Oficiul balanței publice și Casa Baronului von Rosenfeld în care se funcționa Academia de Drept.
Dacă podul din lemn s-ar fi aflat pe locul unde s-a construit actualul pod metalic, atunci Turnul Sfatului nu ar fi fost vizibil sub unghiul redat în desenul lui Spreer, din cauz drumului șerpuit! În colajul accesat este marcată poziția aproximativa a artistului (cu o săgeată galbenă) și poziția podețului Laptelui înlocuit 1852 cu un provizoriu din lemn.
A greși e omenesc, dar a persevera în greșeli este diabolic: Podul de lemn din ilustrația după desenul lui K. Spreer NU se afla pe locul în care există azi Podul Minciunilor. Podul de lemn era un pod provizoriu construit în 1852 pe locul unde se afla anterior Podețul Laptelui. Ergo, Podețul Laptelui nu a fost precursorul podului actual!

~~~o~~~

Stânga: Cartea poștală ilustrată tip Levelezö-Lap a circulat în 8-9 iunie 1900 între Sibiu și Brașov. Ilustrația a fost adresată domnișoarei Hani Meltzer domiciliată la adresa strada Schwarzgasse 22, Kronstadt. Cartea poștală lansată la editura sibiană Carl F. Jickeli este inscripționată cu textul „Verlag von Carl F. Jickeli, Hermannstadt, Brüder Pick, Wien, IX.”. Fotografia ilustrației a fost realizată de fotograful sibian Emil Fischer.
Dreapta: Cartea poștală ilustrată din perioada interbelică a fost tipărită la tipografia Krafft & Drotleff S.A. din Sibiu. Ilustrația este inscriptionată cu textul „Podul suspendat – Liegenbrücke – Fekvőhíd”.

~~~o~~~

Stânga: . Cartea Poștală din perioada interbelică inscripționată cu textul „Sibiu – Hermannstadt – Nagyszeben” / „Podul suspendat – Liegenbrücke – Fekvöhid” a fost tipărite la tipografia Jos. Drotleff din Sibiu.
Dreapta: Carte poștală din perioada antebelică inscripționată cu textul „Liegenbrücke” / „Hermannstadt – Sibiu – Nagyszeben”. Fotografia ilustrației a fost realizată la atelierul fotografic Fischer din Sibiu.

~~~o~~~

Carte poștală ilustrată din arhiva personală inscripționată cu textul „Scara Burger și Podul suspendat – Burgerstiege und Liegenbrücke – Burgerlépcsö es fekvöhid” editată în anii 1920. Fotografia ilustrației a fost realizată la începutul primului deceniu al secolului al XX-lea.

Denumirile Liegenbrücke // Podul Culcat // Podul Suspendat // Fekvőhíd au fost folosite sporadic de populația germană, română și maghiară din Sibiu în perioada antebelică, mai ales în cea a dualismului austro-ungar (1867-1918), dar și în perioada interbelică. Tendința de a șterge din denumirea podului cuvântul minciună și înlocuirea acestuia prin cuvântul culcat s-a manifestat mai ales în rândul intelectualilor.
„Perioada respectiva a fost dominată de oameni cu idei noi care încercau să vadă istoria locală din altă perspectivă, cu tot felul de teorii noi care contraziceau ceea ce se știa dinainte, dar fără probe sau dovezi istorice (s-ar putea spune – ca să facă valuri și să-și dea importanță).”
Deci nu este de mirare că numele Liegenbrücke apare și pe tipărituri cu iz subtil-educativ realizate și oferite publicului larg din perioada respectivă sub forma de ilustrații și cărți poștale inscripționate cu Liegenbrücke ; Podul Culcat ; Podul Suspendat și Fekvőhíd.
Totuși, din când în când s-a încercat prin intermediul publicațiilor cotidiene locale, cum ar fi Siebenbürger Bote (în 1851) sau Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt (în 1881), informarea cititorilor despre proveniența denumirii corecte a podului metalic din Piața Mică: Lügenbrücke // Podul Minciunilor // Hazugság hídja.
În ziarul sibian Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt a fost publicat în anul 1881 un scurt articol în care se explică proveniența denumirii corecte a podului construit în anii 1850 pe strada Ocnei // Burgergasse în Piața Mică.

În articolul intitulat „Wie lautet der richtige Name: Liegen- oder Lügenbrücke” ( „Cum e corect: Liegenbrücke sau Lügenbrücke” ) se amintește odată pentru totdeauna că numele podului este Lügenbrücke = Podul Minciunilor! Proveniența numelui este explicată astfel: Pe vremuri, cei care spuneau minciuni, mințeau în instanță, erau pedepsiți să stea pe acest pod vreme de câteva ore și la fiecare persoană care trecea prin fața lor erau obligați să ducă mâna la gură și să rostească cu voce tare: „Dieser Mund hat geredet, dieser Mund hat gelogen!” / tradus: „Această gură a vorbit, această gură a mințit.”  ( Mulțumim dlui Marian Bozdoc pentru această informație valoroasă. )

În acest articol nu vom vorbi despre minciunile croșetate în șoaptă la urechile turiștilor pe podul legendelor.

~~~o~~~

Stânga: Detaliu din planul orașului Sibiu din Mappa della Transilvani realizat de Morando Visconti în anul 1699.
Dreapta: Planul orașului Sibiu din Mappa della Transilvani realizat de Morando Visconti în anul 1699.

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1845 inscripționat cu textul Lügen-Brücke, tradus Podul Minciunilor!
Dreapta: Sibiu, planul orașului „GRUNDRISS DER INNERN STADT HERMANNSTADT” realizat în 1845.

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1875 completat cu texte informative de Johann Böbel în 1882/83.
Dreapta: Sibiu, detaliu din planul orașului din 1875 completat cu texte informative de Johann Böbel în 1882/83.

Johann Böbel numește podul care face legătura între Piața Huet și Piața Mică Lügenbrücke // Podul Minciunilor. Sibianul Johann Böbel s-a născut la data de 8 ianuarie 1824 și a decedat la 27 aprilie 1887. În anul demolării podului din Piața Mică (1851) Böbel avea 27 de ani. Ca martor ocular este logic să folosească denumirea Lügenbrücke // Podul Minciunilor, când vorbește de podul de trecere ( Überfahrtsbrücke ), pe care se afla căsuța barbierului Kisch, demolată împreună cu podul vechi în 1851.

Text olograf introductiv, tradus din harta lui Böbel realizat în 1882:
„Schimbările care au avut loc între 1830 și 1883, în incinta și în afara orașului. Demolarea porților, turnurilor și bastioanelor care făceau parte din sistemul de fortificație, cât și zidurile de centură dărâmate. Demolarea Podului Minciunii și altor construcții, clădiri, precum și alei, drumuri și străzi desființate, dar și cele noi amenajate etc. adunate și desenate în hartă de Johann Böbel 1882.“
Clădirile mari existente pe Podul Minciunilor
1. Biserica evanghelică „Laubenkirche” / la parter încăperi boltite cu localuri comerciale
2. Prăvălii, localuri comerciale, încăperi boltite [Gewölbslokale]
3. Prăvălii, localuri comerciale, încăperi sub arcade [Arkadenbau]
4. Prăvălia franzelarilor [Weißbäcker] și trecere dintr-o parte spre cealaltă a pieții
5. Oficiiul balanței publice și alte prăvălii / la etaj prăvăliile cizmarilor, croitorilor și pantofarilor sași.
6. Așa-numitul Podeț al Laptelui / Podețul Laptelui [Milchbrückel], pasaj boltit de trecere de la o piață la alta
7. Casa Baronul von Rosenfeld cu localuri boltite / la etajul 1 și 2 se afla Academia de Drept (înființată de sași). Când Podul Minciunilor [Lügenbrücke!!!] a fost demolat în 1851, Academia de Drept [Rechtsakademie] s-a mutat pe str. Măcelarilor [Fleischergasse] în casa nr. 32. Din str. Măcelarilor s-a mutat în fosta, așa-numita Casă orășenească albastră [blaue Stadt Haus] din Piața Mare, de acolo pe str. Avram Iancu [Reispergasse] în clădirile de la nr. 9 și 11. Din str. Avram Iancu pe str. General Magheru [Sporergasse] în cladirea de la nr. 22… astazi [1883] Academia Maghiară de Stat.
8. Casa lui Jikeli, clădire cu două etaje / la parter se afla o farmacie
9. Pod de trecere de la o piață la alta. Pe pod se afla căsuța barbierului Kisch. Sub aceste clădiri, așa cum este indicat în plan, se afla un tunel cu boltă înaltă, care permitea accesul dinspre Orașul de jos spre Orașul de sus
10. Scară acoperită (cu trepte din lemn) [Burgerstiege]

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, detaliu din planșa nr. 26 din renumitul album realizat de Johann Böbel la mijlocul anilor 1880.
Dreapta: Detaliu din ilustrația „Începutul sec. al XIX-lea” din planșa „Evoluția Pieței Huet”. Autor: Radu Oltean.

~~~o~~~

Stânga: Sibiu, prima și a doua centură de fortificații (vizualizare aeriană). Autor: Architect Hermann Fabini.
Dreapta: Sibiu, prima centură de fortificații și Biserica Evanghelică din incinta vechiului cimitir, azi, Piața Huet.

~~~o~~~

În loc de epilog

Intenția acestui articol nu este cel de a schimba (în contextul acesta cuvântul „converti” ar fi o trecere de la o convingere la altă credință) opinia cititorului în ceea ce privește denumirea podului de fier (metal/ fontă) construit la sfârșitul anilor 1850 în Piața Mică din Sibiu. Fiecare are dreptul la o părere proprie, pe care o voi onora cu respectul cuveni și fără zâmbet pe buze!
La sfârșit, dar nu în ultimul rând… Tu, cel care iubești și flori și ochi și buze și mormimte, nu uita; călătorind peste podul timpului, nu este relevant ce nume dai trandafirului culcat in amintiri de verde de mentă sau suspendat în visare de flututi cât timp poți șopti în gând, cu mâna la gură, sau urla cu brațele ridicate, „am iubit, am trăit”.

~~~o~~~<>~~~o~~~

Lügenbrücke versus Liegenbrücke
( cîteva exemple de denumiri folosite de-a lungul secolelor, adunate la repezeală din diferite surse )

1545 pontem Lugenbruck
1545 ponte Lurgen
1545 lygenpruck portam
1590 Lügenbruck
1591 Lugenbruken
1598 Lugen Pruk
1702 liegende brucken
1702 Legerbrücle
1727 Lügenbrücke
1751 Lieger-Bruck
1751 Lugenbrucke
1787 Legerbrücke
1790 Lügenbrücke
1791 Lügenpruk
1844 Liegen-Bruck
1845 Lügen-Brücke
1851 Lügenbrücke
1851 liegende Brücke
1859 eiserne Brücke
1870 Die eiserne Brücke
1881 Lügenbrücke
1882 Lügenbrücke
1882 Überfahrtsbrücke
1887 Lügenbrücke
1887 Die eiserne Brücke
…
1905 Liegenbrücke

Strada 9 Mai și clădirea în care se afla vechiul templu evreiesc ~ Colaj realizat cu ajutorul informațiilor preluate din bibliografia lui Johann Böbel, Acad. Paul H. Niedermaier, Dr. Hermann Fabini și Dr. Petre Beșliu Munteanu.

Johann Böbel (1824-1887) ne-a lăsat moștenire informații valoroase (inedite) despre istoria orașului Sibiu, mai ales din sec. al XIX-lea, adunate și prezentate într-un album realizat în anii 1886/87, album care poartă titlul: „Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet“ // „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate“.
La fel de valoroasă este și renumita hartă a orașului Sibiu, desenată de Böbel în anii 1882/83 (hartă realizată pe baza unei hărți tipărită 1875 la institutul tipografic F.A.R. Krabs din Sibiu) și completată de Böbel cu texte olografe importante. În această hartă Böbel notează… „Schimbările care au avut loc între 1830 și 1883, în incinta și în afara orașului. Demolarea porților, turnurilor și bastioanelor care făceau parte din sistemul de fortificație, cât și zidurile de centură dărămate. Demolarea Podului Minciunii și altor construcții, clădiri, precum și alei, drumuri și străzi desființate, dar și cele noi amenajate etc. adunate și desenate în hartă de Johann Böbel 1882.“

Johann Böbel a trăit din 1824 până 1887. Deci a fost contemporan cu majoritatea evenimentelor prezentate și descrise în textele olografe din harta desenată 1882/83 și albumul realizat între 1886/87 (posibil la unele chiar martor ocular). Böbel a fost un om onest, integru, respectat de concetățeni (a fost mulţi ani staroste de breaslă și consilier în sfatul oraşului), dar mai ales apreciat pentru contribuţiile documentare la istoriei oraşului natal.
Începând din anii 1840 a realizat o serie de desene și picturi (după natură sau mai târziu fotografii) cu diferite motive, clădiri, porți, turnuri din sistemul de fortificații al orașului Sibiu… astăzi adevărate documente istorice pline cu detalii și informații valoroase. Exemple: Poarta Cisnădiei, (văzută dinspre oraș) pictură datată: 1846 / Poarta Elisabeta, (văzută din interior) datată: 1852 / Poarta Sag, (văzută dinspre oraș) datată: 1854, / Poarta Ocnei, (văzută din interior) datată: 1857, dar și biserici, cum ar fi Biserica Evanghelică, (văzută dinspre strada Turnului // Saggasse, dar și dinspre Piața Huet // Huetplatz), Biserica Crucii, (din fața Porții Gușteriței / Elisabeta // Elisabethtor) sau Biserica Sf. Elisabeta, de pe strada 9 Mai // Elisabethgasse, colț cu str. Constituției // Salzgasse.
Johann Böbel știa ce se întâmplă în orașul „său“! 1886/87 a notat în albumul „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate“ existența unei case de rugăciuni -„începând cu anii 1850”- în curtea parcelei str. Elisabetha nr.32 / astăzi str. 9 Mai nr.28 în Sibiu! Sunt de părere că Böbel a știut de existența acelui templu evreiesc! Parcela nr.32 de pe strada Elisabetha // 9 Mai, din Planul lui Böbel (desenat 1882/83) corespune cu actuala parcelă de la numărul 28! Descoperirea unui document, prin care să fie atestată existența unei sinagogi (la mijlocul sec al XIX-lea) în curtea parcelei str. 9 Mai nr.28, ar fi necesar și dezirabil…

La începutul anului 2020 a apărut la cotidianul Tribuna Sibiului articolul: „Incă o enigmă în istoria Sibiului: vechea sinagogă de pe str. 9 Mai”, autor dl. arheolog Dr. Petre Beșliu Munteanu. Articolul completează informațiile referitoare la istoria străzii 9 Mai din articolul anterior „Strada 9 Mai (Elisabetgasse)-istorie și arheologie“ apărut la sfârșitul anului trecut în Tribuna. Cele două articole, foarte bine documentate, conțin detalii istorice valoroase!
http://www.tribuna.ro/stiri/cultura/inca-o-enigma-in-istoria-sibiului-vechea-sinagoga-de-pe-str-9-mai-149447.html

Planul orașului Sibiu din a două jumătate a sec. al XIX-lea (în care este marcată cu Staua lui David, vezi d8, clădirea în care se afla einstige Synagoge // fosta sinagogă / sinagoga de altădată de pe stradă 9 Mai nr.28) apare la articolul scris de dl. acad. Dr. Paul Nidermaier despre dezvoltarea tramelor stradale în orașele medievale Brașov, Bistrița și Sibiu: Die Städtebauliche und Architektonische Entwiklung einiger Städte Siebenbürgens vom 12. bis zum 16. Jahrhundert // Dezvoltarea urbană și arhitecturală a unor orașe din Transilvania în secolele XII-XVI – publicat în cartea editată în limbă germană la București, 1976: Studien zur Geschichte der deutschen Nationalität und ihrer Verbrüderung mit der rumänischen Nation // Studii de istorie a nationalitătilor conlocuitoare din România și a infrătirii lor cu națiunea română – volumul 1, Editura politică, București, 1976.

Dl. arhitect Dr. Hermann Fabini localizează vechea sinagogă la aceeași adresă, str. 9 Mai nr.28 – mai precis în spatele parcelei nr.26, lot desprins de parcela nr. 28. (sursa: H.u.A. Fabini „Hermannstadt – Porträt einer Stadt în Siebenbürgen“).

De la Emil Sigerus aflăm că J. Aron din Bidiu (Bödön/ Bedendorf) a fost primul evreu căruia i s-a acordat cetățenia orașului Sibiu (în anul 1847). Începând din anii 1850 s-au stabilit evrei și la Sibiu, dar abia după compromisul austro-ungar din 1867, s-a format o comunitate evreiască mai mare în oraș.
Este plausibil / logic să fi existat o casă de rugăciuni (Sinagogă) – Böbel o numește jüdischer Tempel – într-o clădire particulară între 1850-1870 la Sibiu… cum ar fi cea din stradă 9 Mai 28!

„In 1860 a fost instituit un Minian permanent pentru a conduce servicii religioase și în 1876 a fost organizată comunitatea. În 1868, ea s-a declarat de curentul iudaic ortodox și în 1878 a fost construită o primă sinagogă care a devenit în scurt timp prea mică. (…) Sinagogă Mare din Sibiu a fost edificată între anii 1898-1899.“ (sursă Wikipedia). Deci, prima clădire construită pentru a adăposti o școală și casă de rugăciuni (Sinagogă) a fost ridicată 1878 pe str. Blănarilor. Sinagoga Mare de la Sibiu de pe strada Constituției (Sării) a fost inaugurată 1899.

În articolul dnei Nadia Badrus „Date privind începuturile și evoluția comunitătii evreiești din Sibiu” este descrisă ceremonia inaugurării festive a monumentalei sinagogi sibiene. Din acest articol aflăm că: „după prima parte a programului festiv, desfăsurat în vechea casă de rugăciuni… s-a alcătuit un alai festiv… care s-a deplasat cântând prin str. 9 Mai // Elisabetgasse și str. Constituției // Salzgasse spre noul templu!“

Detaliu din Cartea de adrese cu străzile și denumirile noi din Sibiu începând din 1872. La adresă str. Elisabethgasse nr.32, numărul vechi 515 (astăzi str. 9 Mai nr.28) apare proprietar: Kaiser Gottlieb.

Existența unui cimitir evreiesc lângă Turnul Pulberăriei este atestată 1846 (Binder 1911 / 15 / sursă: H.u.A. Fabini „Hermannstadt Porträt einer Stadt in Siebenbürgen“).
Despre acest cimitir evreiesc Böbel notează 1882/83: „Bis in den 50.ziger Jahren der Begräbnis Platz der Juden, hinter dem ehemaligen Pulver Thurm“ // „Până în anii ’50 locul de înmormântare pentru evrei, în spatele fostului Turn al Pulberăriei“. Cimitirul apare și în renumitul Album Böbel din 1887 (vezi planșa Plan.18.) unde putem citi: „Bis zu Anfang der fünfziger Jahre war der Begräbnisplatz der Juden fest hinter dem alten Pulverturm gegen den Schillerschanz, zu der Zeit war in Hermannstadt noch keine jüdische Gemeinde, und wurden auch vom Militär die Juden an den benannten Ort beerdigt.” // „Până la începutul anilor ’50 locul de înmormântare al evreilor era imediat după vechiul turn al Pulberăriei spre [aleea] Schillerschanz, la acea vreme nu exista o comunitate evreiască la Sibiu, și chiar și armata îngropa evreii în acel loc.“ Cimitirul evreiesc a fost desființat la mijlocul sec al XIX-lea în urma amenajării unui cimitir evreiesc nou în cartierul Lazaret (1855).
Turnul Pulberăriei / Turnul Rotund, construit la începutul sec al XVI-lea făcea parte din cea de-a IV-a centură de fortificații a orașului Sibiu. Turnul Pulberăriei era legat de Turnul Zidarilor // Maurerturm, turn al incintei a IV-a, prin intermediul unui tronson de zid / curtină. De-a lungul timpului a fost folosit ca depozit pentru praful de puscă / pulbere neagră. Turnul se află în curtea Colegiului Tehnic Independența. (Fotografie din arhiva Alt-Hermannstadt – fotograf Fischer)

Statuia Eminescu, fântâna arteziană și vasele de piatră
Informațiile referitoare la apariția celor două fântâni arteziene (și amenajarea zonelor din preajma lor) din Parcul Sub Arini sunt destul de vagi. Cert este că într-o fotografie realizată de Emil Fischer în anul 1900 se vede o fântână arteziană în formă de patrulob (pătrat cu patru semicercuri) și un rozariu pe locul cunoscut astăzi sub denumirea de „Platoul Eminescu“. În fundalul fotografiei se vede Spitalul Militar de Garnizoană. Axa pe care au fost amplasate fântâna și rozariul se află pe aliniamentul laturei sudice a cladirii spitalului. Într-o poză datată 1912 apar și cele două vase/ urne de piatră, amplasate 1909 lângă fântână. Urnele proveneau inițial din grădina baronului Brukenthal de pe str. C. Noica.

Scurt istoric:
~ În anul 1895 a fost finalizată fântâna arteziană sub Arini. [Der Springbrunnen unter den Erlen wurde im Jahre 1895 fertiggestellt – Emil Sigerus]. Este vorba de fântâna arteziană în formă de patrulob.
~ În data de 7 iulie 1898 a fost inaugurat Pavilionul de muzică construit după planul arhitectului Eder sub Arini. [Der Musikpavillon unter den Erlen wurde im Jahre 1898 nach den Plänen des Arnhitekten Eder ausgeführt. – Emil Sigerus].
~ În anul 1904 Uzina Electrică din Sibiu (HEW) a introdus în parcul Sub Arini pe propria cheltuială iluminatul electric, instalând pe promenada din dreapta până la Stea // Stern 36 lămpi electrice cu incandescență și în parcul de jos 6 lămpi cu arc electric. [Das Hermannstädter Elektrizitätswerk ließ auf seine Kosten die rechtsseitige Promenade bis zum Stern mit 36 Glühlichter und den unteren Park mit 6 Bogenlampen beleuchten. – Emil Sigerus].
~ În data de 20 august 1905 a fost inaugurată în Parcul Sub Arini o fântână arteziană iluminată în diferite culori, construită de către Uzina Electrică din Sibiu (HEW) [1905 – Der Erlenpark gewinnt einen neuen Anziehungspunkt durch die Errichtung eines beleuchteten Farbenspringbrunnens von seiten des Elektrizitätswerkes. – Emil Sigerus].
~ În data de 24 iunie 1909 au fost amplasate două vase/ urne de piatră între fântâna arteziană și rozariul (astăzi zona Platoul Eminescu).
~ În anul 1929 „Asociaţiei de Înfrumusețare a Orașului Sibiu“ // „Hermannstädter Verschönerungsverein“ a amplasat în zona rozariului un vas de piatră cu ocazia aniversării semicentenarului înfiinţării asociației.
~ În data de 2 octombrie 1938 a fost dezvelită statuia cu bustul poetului Mihai Eminescu (realizat de sculptorul Radu Moga). Cu această ocazie monumentul „Asociației de Înfrumusețare a orașului Sibiu” a fost mutat în faţa Pavilionului de muzică.
~ În data de 1 iunie 1939 a fost reamenajată noua fântână arteziană luminată (din apropierea Pavilionului de muzică).
~ În data de 5 iulie 1961 au fost instalate două fântâni arteziene, una lângă rozariu(?) şi alta lîngă bustul lui Eminescu.
~ În anul 1979 a fost demolat vechiul Pavilion de muzică și înlocuit cu o construcție nouă. În cursul acestor lucrări a fost reamenajată și fântâna arteziană de lângă noul pavilion.

În primul colaj se văd 3 fotografii alb-negru în care putem distinge statuia poetului Mihai Eminescu, fântâna arteziană patrulob și cele două vase de piatră din grădina Brukenthal. Loculile pe care se aflau statuia, fântâna, rozariul și vasele de piatră au fost marcate, cu ajutorul drumurilor/ cărărilor copiate din harta orașului (1921), prin suprapunerea peste harta OpenStreetMap. În al doilea colaj se pot observa, prin compararea hărților prezentate, schimbările care au avut loc în parcul Sub Arini de-a lungul anilor.
Chiar dacă aceste hărți nu redau realitatea topografică cu aceeași exactitate ca cele din ziua de astăzi se poate recunoaște cu ușurință că fântâna din spatele statuii poetului Mihai Eminescu se afla foarte aproape de locul unde s-a ridicat dâmbul de pamânt și construit în anii (?) terenul de sport/ fotbal. Ar fi interesant de aflat dacă această fântână a fost demolată/ distrusă/ aruncată sau a fost acoperită cu pământ – a dispărut sub dâmbul de pământ!
Fântâna construită 1894 avea o formă frumoasa, elegantă și sunt sigur că și în ziua de astăzi ar fi fost „un punct de atracție“, oriunde ar fi fost amplasată în parcul Sub Arini!!!

Povestea fântânii din grotă
În anul 1882/83 Johann Böbel desenează, notează şi descrie într-o hartă din 1875 modificările care au avut loc în oraşul Sibiu în sec.19, între 1830-1883. La capitolul dedicat fântânilor orașului se poate citi urmatoarea informație foarte interesantă legată de Parcul Sub Arini!

Dau aici traducerea liberă a textului german:
„Completare la fântâni. În anii șaizeci [1860], pe când toate fântânile au fost modificate, „scoica colosală de piatră” inscripționată cu un text latin și anul 1637, cu care era împodobită fântâna de pe Reispergasse [str. Avram Iancu], a fost transportată în spatele promenadei și depozitată sub pavilion. În anul 1878 această „scoică”, care zăcea acolo îngropată câțiva ani, a fost transportată pe Promenada superioară (de sus), vis-a-vis de Glorietă unde a funcționat o perioadă scurtă de timp ca fântână arteziană. În 1881 Asociația de Înfrumusețare a Orașului a transportat „scoica” pe Promenada Arinilor unde a fost intergată ca fântână într-o grotă artificială, frumos amenajată.”
Textul original:
„Nachtrag zu den Brünnen. Als die Brünnen in den 60ziger Jahren alle umgeändert wurden, ist die kolosale Steinmuschel mit einer Lateinischen Inschrift und der Jahres Zahl 1637 versehn, von dem Brunnen aus der Reispergasse, mit welcher derselbe geziert war weggeschaft worden, hinter die Promenade unterhalb dem Pavillon. 1878 wurde diese Muschel, welche viele Jahre dort verschüttet lag, auf die obere Promenade geschafft vis a. vis vom Gloriet, dort hergerichtet zu einem Springbrunnen, welcher nur kurze Zeit bestand. 1881 hat der Stadt Verschönerungs Verein diese Muschel auf der Erlen Promenade, in der schön angelegten Grotte für den Brunnen dort herrichten lassen.“

Cuvântul german „Muschel“ înseamna „scoică“, dar el se poate folosi și pentru bazin sau chiuvetă. În textul lui Böbel este vorba de un bazin din piatră pentru colectarea apei, de forma unei scoici (pentru un talger piesa era prea mare), bazin care aparținea unei fântâni de pe str. Avram Iancu. Pe această stradă exista o fântână veche cu roată, vis-a-vis de clădirea nr.11. Fântână a fost în folosință până în anul 1787.

Prima fântână cu țevi de pe str. Avram Iancu, menționată 1589, se afla lângă Pasajul Pielarilor. Sigerus o numește Kleiner Zipperbrunnen // mica fântână zipperbrunnen. Era o fântână cu țevi (Röhrenbrunnen) asemănătoare cu cea instalată 1584 în Piața Mare și cea amenajată 1765 pe str. Bălcescu colț cu Papiu Ilarian // Heltauergasse / Honterusgasse. Din Cronica lui Sigerus aflăm că în anul 1735 s-a amenajat (încă?) o fântână cu țevi pe Avram Iancu.
Despre fântâna cu țevi de pe A. Iancu Emil Sigerus notează următoarele: „Fântâna cu țevi din Reispergasse își vărsa apa într-o „scoică mare de piatră“, pe care era montat un grilaj din fier forjat. În anul 1736 vecinătatea a comandat turnarea unei țevi de scurgere, din bronz.“ Din păcate nu știu cum arăta această fântână, dar presupun că semăna cu cea din Piața Mare și cea de pe Bălcescu.

Există un desen datat 1745 în care se vede o fântână localizată pe str. Mitropoliei // Fleischergasse. Se stie că în anul 1743 a fost amenajată o fântână cu țevi lângă o fântână mai veche cu roată. Se pare că în această ilustrație apar desenate cele două fântâni. În față, spre stradă, cea nouă cu un bazin mare de piatră și un element vertical cu trei țevi de scurgere, iar în spatele acesteia cea veche cu roată.
Fântâni cu un bazin de colectare în formă de semicerc / „scoică”, cu țeava de scurgere montată pe un suport în spatele acesteia erau, și sunt încă, foarte răspândite. O astfel de fântână „verticală“ îmi pot imagina mult mai ușor amplasată… într-o grotă artificială!

Deci, întrebarea este: unde se afla grota cu fântâna adusă de pe Promenada Superioară / Avram Iancu și cum arăta această fântână cu un bazin mare de piatră în formă de scoică?

Colaje realizate cu ajutorul hărților și fotografiilor din arhiva grupului Sibiul vechi… // Alt-Hermannstadt… (sursa celor 3 fotografii cu fundația fântânii de pe str. Avram Iancu lângă Pasajul Pielarilor Dumitru Chiseliță)

Carte topographique des environs, (et qui démontré le canal qui doit ê[s]tre fait pour la conduit[i]e des matériaux nécessaires à fabrique[r] de la Citadelle), D. Herman[n]stadt.
Harta topografică a împrejurimilor (și care arată canalul care trebuie realizat pentru transportul materialelor necesare construirii Citadelei), D. Hermannstadt.
Topografische Karte der Umgebung (und die den Kanal zeigt der für den Transport der erforderlichen Materialien zur Herstellung der Zitadelle angelegt werden muss), D. Hermannstadt.

În harta realizată în jurul anului 1700 apare moara „Ciocanul de cupru“ / „Kupferhammer“ / „marteau de cuivre“ din pădurea Dumbrava Sibiului (vezi ilustrația detaliu din partea stângă jos în care este marcat cu galben pârâul pe care se afla moara). Harta întreagă arată cursul canalului (planificat) Gura Râului – Sibiu, amenajat 1702 pentru transportul materialelor necesare construirii Citadelei. După abandonarea lucrărilor la Citadelă în 1703 canalul Gura Râului – Sibiu a rămas încă câteva zeci de ani în folosință. Ciocanul de cupru menționat deja 1549 se afla în Pădurea Dumbrava Sibiului pe firul de apă numit Pârâul Seviș // Schewis Bach amenajat în sec 15.

În Pădurea Dumbrava au existat în trecut pe cursul pârăului Seviș, între Fabrica Dumbrava si lacul Dumbrava, astăzi zona Parcul Natural Dumbrava Sibiului, 8 mori și pive de apă, care aparțineau orașului Sibiu sau breslelor sibiene.
Amonte de digul de pământ – ulterior viaduct, rambleu tramvai – pârăul se numea Schewis Bach sau Schewesbach (Pârâul Seviș) dar și Hermannstädter Bach (Pârâul Sibian) și Trinkbach. Aval de digul de pământ pârăul Seviș este cunoscut sub denumirea de Trinkbach (Pârâul cu apă de băut) și Zigeunerbach (Pârâul Țiganilor).
Paralel cu pârâul Seviș/ Trinkbach au fost amenajate de-a lungul timpului două canale de apă: Canalul superior Seviș (Obere Schewiskanal) și Canalul inferior Seviș (Untere Schewiskanal).

A nu se confunda Râul Seviș cu Pârâul Seviș. Răul Seviș curge în valea Sevișului de la Rășinari spre Șelimbăr unde se varsă în râul Cibin. În zona Șelimbăr râul Seviș este cunoscut și sub denumirea de râul Sebeș. Părâul Seviș curge prin Pădurea Dumbravă Sibiului (Junger Wald), Valea Aurie (Goldtal), Valea Arinilor (Erlental) din parcul Sub Arini (Erlenpark) spre str. Z. Boiu, Biserica din Groapă, str. C. Brâncuși, str Gimnasticii, str. Izvorului și cartierul Lazaret unde se varsă în râul Cibin.

Părâul Seviș // Schewis Bach / Hermannstädter Bach / Trinkbach sau Zigeunerbach era aliment cu apa din iazul de la Rășinari provenită din râul Șteaza. Apa pârâului Seviș a fost folosită pentru amenajarea lacurilor extra muros din partea sud-vestică a orașului medieval, lacuri care făceau parte din sistemul de fortificații a cetății (de exemplu lacul Croitorilor) dar și ca sursă de energie cinetică pentru morile orașului.

Cantitatea de apă provenită din izvoarele din zona Parcul Natural Dumbrava Sibiului, cum ar fi izvorul Fântână Hoților din zona Fabricii de Covoare Dumbrava, nu ar fi ajuns pentru a garanta un debit constant de apă necesar pentru a pune în funcțiune instalaţiile hidrotehnice din Pădurea Dumbrava, Valea Aurie, parcul Sub Arini și zona cetății!

În colajul: „Parcul Sub Arini din Valea Arinilor | Valea Aurie | Lunca de Aur (Lacul Dumbrava) // Erlenpark im Erlental | Goldtal | Gold Wiese“ este marcat locul în care se afla (atelierul / moara) ciocanul de cupru: 6 – Ciocan de cupru forjă de cupru (1549) – Moara oras. de cupru (~1700 – ~1850) // „Kupferhammer“ – Städt. Kupferhammermühle.