Comerciantul Victor Onițiu provenea dintr-o familie de magistrați. Strămoșii lui din partea tatălui au fost aromâni stabiliți în Ardeal la mijlocul secolului al XVIII-lea, mama a fost româncă. Tatăl lui Victor a fost judecător, bunicul patern a fost avocat. Victor a avut doi frați: Valer și Virgil. Valer a fost director financiar la C.F.R. București și un cunoscut șahist, Virgil a fost directorul liceului românesc din Brașov și membru corespondent al Academiei Române. ( sursă: www.academia.edu )

Carte poștală ilustrată realizată în primul deceniu al secolului al XX-lea ( după 1904, probabil 1908 ) în care apare magazinul lui Victor Onițiu, aflat la parterul clădirii băncii „Albina”. Din păcate, textele vizibile în partea superioară a magazinului au fost scrise cu peniță pe negativul fotografiei, fapt care îngreunează datarea acesteia.

~~~o~~~

Informații și repere cronologice despre magazinul cu depozit produse de băcănie, delicatese și mărfuri de coloniale ( spițerie ), care a funcționat la parterul clădirii băncii „Albina”, strada Mitropoliei 16, preluate din cărțile de adrese ale orașului Sibiu din perioada anilor 1887-1911.

Informații și repere cronologice despre magazinul cu depozit produse de băcănie, delicatese și mărfuri de coloniale ( spițerie ), care a funcționat la parterul clădirii băncii „Albina”, strada Mitropoliei 16, preluate din cărțile de adrese ale orașului Sibiu din perioada anilor 1887-1911.
Clădirea de colț, strada Mitropoliei cu strada Poștei a fost ridicată în 1882 de banca Albina pe două parcele vechi: Fleischergasse No. 20 și Baiergasse No. 1 ( azi, strada Poștei ). Vechea clădire de pe parcela 20, în care a funcționat în secolele XVII-XIX hanul Curtea Sighișoarei // Schäßburger Herrnhof, a fost integrată în noul edificiu ( vezi acoperișul corpului de clădire spre strada Mitropoliei ).

În cartea de adrese, 1887, la capitolul „Spezereiwarenhändler” ( comerciant produse spițerie ) este listat comerciantul Franz Klein, la adresa strada Măcelarilor // Fleischergasse nr. 20 / Mitropoliei 16.
În cărțile de adrese, 1889 / 1892 / 1895, la capitolul Comerciant produse spițerie, este listat Rudolf Gardik von Karda, la adresa strada Măcelarilor // Fleischergasse nr. 20 / Mitropoliei 16.
În carțile de adrese, 1898 / 1901 / 1904, este menționat la parterul clădirii băncii Albina, strada Măcelarilor // Fleischergasse nr. 20 / Mitropoliei 16. magazinul de produse de băcănie, delicatese și mărfuri de coloniale ( spițerie ) Societatea comercială pe acțiuni Concordia.

În 1898, directorul societății Concordia a fost Domokos Rațiu. Din consiliul de conducere, cu drept de semnătură, făceau parte Partenie Cosma, Josef Lissai, Pantaleon Lucuța, Alexander Lebu, Iosif Siuluțiu și Dr. Nicolae Vecerdea.
În 1901, directorul societății Concordia a fost Fritz Schmidt. Din consiliul de conducere, cu drept de semnătură, făceau parte Partenie Cosma, Josef Lissai, Pantaleon Lucuța, Alexander Lebu, Iosif Siuluțiu și Dr. Nicolae Vecerdea.
În 1904, directorul societății Concordia a fost Victor Onițiu. Din consiliul de conducere, cu drept de semnătură, făceau parte Partenie Cosma, Josef Lissai, Pantaleon Lucuța, Alexander Lebu, Iosif Siuluțiu și Dr. Livius Bran de Lemény.

Cartea de adrese a orașului Sibiu din 1898: „Concordia Handels-Aktiengesellschaft”, Direktor : Domokos Ratiu ; Drektionsmitglieder : Parthen Cosma, Josef Lissai, Pantaleon Lucuța, Alexander Lebu, Josef Siulutiu und Dr. Nicolaus Vecerdea, sämtliche zur Firmenzeichnung berechtigt.
Cartea de adrese a orașului Sibiu din 1901: „Concordia Handels-Aktiengesellschaft”, Geschäftsleiter : Fritz Schmidt ; Drektionsmitglieder : Parten Cosma, Josef Lissai, Pantaleon Lucuța, Alexander Lebu, Josef Siulutiu und Dr. Nicolaus Vecerdea und Dr. Livius Bran de Lemény, sämtliche zur Firmenzeichnung berechtigt.
Cartea de adrese a orașului Sibiu din 1904: „Concordia Handels-Aktiengesellschaft”, Geschäftsleiter : Victor Onițiu ; Drektionsmitglieder : Parten Cosma, Josef Lissai, Pantaleon Lucuța, Alexander Lebu, Josef Siulutiu und Dr. Livius Bran de Lemény, sämtliche zur Firmenzeichnung berechtigt.

După desființarea societății Concordia la mijlocul primului deceniu al secolului al XX-lea, magazinul a funcționat sub denumirea de Victor Onițiu – produse de băcănie, delicatese și mărfuri de coloniale ( spițerie ), cum se poate remarca și în cărțile de adrese din 1908 și 1911.

În cartea de adrese, 1904, contabilul ( Buchhalter ) Victor Onițiu figurează cu adresa de domiciliul la strada Hundsrücken 31 // Spinarea Câinelui 31, ( azi, strada Centumvirilor 15 ).
În cartea de adrese, 1908, comerciantul ( Spezereiwarenhändler ) Victor Onițiu apare cu adresa de domiciliu la strada Franziskanerg(asse) 16, ( azi, strada Șelarilor 5 ).
În cartea de adrese, 1911, directorul comercial ( Geschäftsleiter ) Victor Onițiu este listat cu adresa de domiciliu la strada Fleischergasse 29 // Măcelarilor 29, ( azi, strada Mitropoliei 27 ), vis-à-vis de băcănie!
În cartea de adrese, 1911, băcănia lui Onițiu apare în proprietatea lui N. Onițiu ( Nicolae ? ) cum se poate remarca și în reclama comercială din anul respectiv.

Magazinul de produse de băcănie, delicatese și mărfuri de coloniale ( spițerie ) Onițiu din edificiul „Albina” a fost închis definitiv la mijlocul anilor 1920.

~~~o~~~

Stânga: Strada Fleischergasse // Măcelarilor / Mitropoliei fotografiată în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea (aproximatin 1895). Spațiul comercial se afla doar la parterul corpului de clădire ridicat pe vechea parcelă strada Baiergasse No. 1 ( azi, strada Poștei ). În fundal apare vechea biserică Johanniskirche, demolată în 1910.
Dreapta: Strada Fleischergasse // Măcelarilor / Mitropoliei fotografiată de fotograful sibian Emil Fischer în primul deceniu al secolului al XX-lea (aproximativ 1905).

Strada Fleischergasse // Măcelarilor / Mitropoliei fotografiată de fotograful sibian Emil Fischer în primul deceniu al secolului al XX-lea (aproximativ 1905). Detaliu sepia și alb-negru cu magazinul lui Victor Onițiu.

~~~o~~~

Stânga: Strada Fleischergasse // Măcelarilor / Mitropoliei fotografiată la începutul celui de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea. Din păcate, negativul acestei fotografii a fost prelucrat, retușat, ceea ce face dificilă datarea ei. În această reproducere, în care se vede doar o parte ( două treimi ) din fațada magazinului, apare o firmă inscripționată cu textul „BĂCĂNIA=ONIȚIU”. Această reclama, scrisă probabil cu peniță pe o suprafață pictată, liniată, a fost adăugată manual în fotografia folosită ca negativ pentru reproducerile fotografice.
Dreapta: Strada Fleischergasse // Mészáros-utca // Măcelarilor / Mitropoliei fotografiată în al doilea deceniu al secolului al XX-lea, în jurul anului 1915.

~~~o~~~

Stânga: Reclamă comercială din cartea de adrese din 1898, la magazinul societății comerciale pe acțiuni „Concordia” care funcționa la parterul clădirii băncii Albina, strada Fleischergasse / Măcelarilor nr. 20, ( azi Mitropoliei 16 ).
Dreapta: Reclamă comercială din cartea de adrese din 1901, la magazinul societății comerciale pe acțiuni „Concordia” care funcționa la parterul clădirii băncii Albina, strada Fleischergasse / Măcelarilor nr. 20, ( azi Mitropoliei 16 ).

Vă oferim aici textul reclamei comerciale din 1898, urmat de traducerea în limba română:

>> „CONCORDIA”
Societate comercială pe acții SIBIIU.
Handels-Aktien-Gesellschaft Hermannstadt. // Kereskedelmi részvény-társaság Nagy Szeben.
Capital: 200.000 Coróne. – Telegramm : Concordia.
Fleischergasse Nr. 20, Albinagebäude,
Spezerei-, Material- und Farbwaren-Handlung (en gros et en detail).

Delikatessen.
Vorzügliche naturreine Tafel- und Dessertweine in Gebinden und in Flaschen.
Depot in- und ausländischer Mineralwässer.
Banater und Inländer Mehle.

Grosses Lager aller Gattangen Leinen- und Baumwollweben, Winter- und Sommer – Piquet – Barchente, Mess-Tischzeug und in Garnituren, Servietten, Handtücher und echt Irländer Taschentücher.
Alle Gattungen Strick-, Häckel- und Merkgarne, waschechte Näh- und Stickseide von der rühmlichst bekannten Firma Dolfus Mieg & Comp. in Mühlhausen (Elsass).
Baumwoll-Herren-Hemden und Touristenwäsche,
Nähzwirne etc. <<

Traducerea în limba română:

>> „CONCORDIA”
Societate comercială pe acțiuni SIBIU.
Handels-Aktien-Gesellschaft Hermannstadt. // Kereskedelmi részvény-társaság Nagy-Szeben.
Capital: 200.000 Coroane. – Telegrama: Concordia.
Strada Fleischergasse ( ulița Măcelarilor ) nr. 20, clădirea Albina,
Magazin cu bunuri coloniale ( spițerie ), materiale și vopsele ( cu ridicata și cu amănuntul ).

Delicatese.
Excelente vinuri naturale de masă și de desert, în recipiente și sticle ( butelii ).
Depou de ape minerale autohtone și străine.
Făinuri de Banat și autohtone.

Depozit mare de diferite tipurile de tesături de in și bumbac, țesătură Piquet-Barchente de iarna și vara, fețe de masă la dimensiuni și în garnituri, șervețele, prosoape și batiste autentic irlandeze.
Toate genurile de fire lână de tricotat, croșetat, mătase lavabilă pentru cusut și brodat de la celebra companie Dolfus Mieg & Comp. din Mühlhausen ( Alsacia ).
Cămăși bărbătești din bumbac și lenjerie ( Touristenwäsche ), fire de cusut etc. <<

~~~o~~~

Stânga: Societătatea comercială pe acțiuni „Concordia” listată în cartea de adrese din 1898: „Concordia Handels-Aktiengesellschaft”, Direktor : Domokos Ratiu ; Drektionsmitglieder : Parthen Cosma, Josef Lissai, Pantaleon Lucuța, Alexander Lebu, Josef Siulutiu und Dr. Nicolaus Vecerdea, sämtliche zur Firmenzeichnung berechtigt.
Dreapta: Societătatea comercială pe acțiuni „Concordia” listată în cartea de adrese din 1901: „Concordia Handels-Aktiengesellschaft”, Geschäftsleiter : Fritz Schmidt ; Drektionsmitglieder : Parten Cosma, Josef Lissai, Pantaleon Lucuța, Alexander Lebu, Josef Siulutiu und Dr. Nicolaus Vecerdea und Dr. Livius Bran de Lemény, sämtliche zur Firmenzeichnung berechtigt.

~~~o~~~

Stânga: Societătatea comercială pe acțiuni „Concordia” listată în cartea de adrese din 1904: „Concordia Handels-Aktiengesellschaft”, Geschäftsleiter : Victor Onițiu ; Drektionsmitglieder : Parten Cosma, Josef Lissai, Pantaleon Lucuța, Alexander Lebu, Josef Siulutiu und Dr. Livius Bran de Lemény, sämtliche zur Firmenzeichnung berechtigt.
Dreapta: În cartea de adrese din 1908, magazinul lui Victor Onițiu este listat la adresa strada Fleischergasse Nr. 20 / Măcelarilor nr. 20, ( azi Mitropoliei 16 ), iar comerciantul Victor Onițiu apare cu adresa de domiciliu strada Franziskanerg(asse) 16, ( azi strada Șelarilor 5 ): Onițiu Victor, Spezereiwarenhändler, Fleischergasse 20. Wohnung: Franziskanerg(asse) 16.

~~~o~~~

Stânga: Reclamă comercială din cartea de adrese din 1908, la magazinul cu depozit produse de băcănie, delicatese și mărfuri de coloniale ( spițerie ) Victor Onițiu care a funcționat la parterul clădirii băncii Albina, strada Fleischergasse Nr. 20 / Măcelarilor nr. 20, ( azi Mitropoliei 16 ).
Dreapta: Detaliu alb-negru cu ușa de intrare în magazinul lui Victor Onițiu din fotografia realizată de Emil Fischer în primul deceniu al secolului al XX-lea (aproximativ 1905). Nu este exclus ca domnul cu pălărie să fi fost, însuși, Victor Onițiu.

Vă oferim aici textul reclamei comerciale din 1908, urmat de traducerea în limba română:

>> Halva Rachat !
Orientalische Süssigkeiten !
Naturweine Tisch- u. Dessert-Weine !
Alle Gattungen Mineralwasser frischer Füllung !

Victor Onițiu
Hermannstadt, Fleischergasse Nr. 20.
En gros & en detail.
Billigste u. beste Einkaufstelle für Spezerei-, Kolonial- u. Delikatessen-Waren !
Geschäftsprinzip: Gut u. Billig !
Prompte, reelle und zuvorkommende Bedienung !

20 Sorten KAFFEE ungebrannt,
ausgezeichnete gebrannte Kaffees in allen Preislagen.
I-a Brot- u. Würfel-Raffinade !
Südfrüchte ! Konserven ! Feinste Liköre !

Täglich frische Schinke und Selister Teebutter !
Grosse Auswahl in allen Käse-Sorten !
Fisch-Konserven, Kaviar und Hummer !
Alle Gattungen Gemüse- und Obstkonserven ! <<

Traducerea în limba română:

>> Halva Rahat !
Dulciuri orientale !
Vinuri naturale de masă și desert !
Toate soiurile de ape minerale umplutură proaspătă !

Victor Onițiu
Sibiu, ulița Măcelarilor Nr. 20.
En gros & en detail.
Cel mai ieftin și cel mai bun loc de cumpărături pentru mărfuri de băcănie, coloniale și delicatese !
Principiul afacerii: Bun și ieftin !
Serviciu prompt, real și prevenitor !

20 de feluri de CAFEA neprăjită,
excelente cafele prăjite în toate gamele de prețuri.
Pâine și cuburi de zahăr rafinat în bucăți cubice de calitate superioară !
Fructe tropicale ! Conserve ! Cele mai fine lichioruri !

Zilnic șuncă proaspătă și unt extrafin de Săliște !
Ofertă largă în toate tipurile de brânză !
Conserve de pește, caviar și homar !
Toate tipurile de conserve de legume și fructe ! <<

~~~o~~~

Stânga: Anunț comercial la magazinul lui Victor Onițiu din a doua jumătate a primului deceniu al sec. al XX-lea.
Dreapta: Reclamă comercială din cartea de adrese din 1911, la magazinul lui N. Onițiu, strada Fleischergasse Nr. 20 / Măcelarilor nr. 20, ( azi Mitropoliei 16 )!

Sala de concerte (Musikvereinssaal) se afla în clădirea construită 1878 de Societatea Muzicală sibiană „Musikverein“ ca sediu pe parcela str. Filarmonicii nr. 2, unde se afla anterior clădirea cunoscută sub denumirea de Casa Bedeus. Până la începutul anilor 1920 strada Filarmonicii purta denumirea de Kleine Erde (Pământul Mic). Pământul Mic se numea inițial terenul aflat intramuros delimitat de străzile General Magheru, Manejului, Pompeiu Onofreiu și Filarmonicii. Fotografie realizată la începutul sec. al XX-lea. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Informații interesante despre istoria clădirii ridicată de Societatea Muzicală sibiană „Musikverein” în anul 1878 aflăm pe situl patrimoniu.sibiu.ro:
„Clădire ridicată de Musikverein (Societatea Muzicală) drept sediu, clădirea fiind inaugurată la 23 septembrie 1878.
Societatea Musikverein a fost înfiinţată în ianuarie 1839.
Din 1887 clădirea va găzdui şi celelalte două asociaţii muzicale săseşti din Sibiu: Männergesangverein (Reuniunea corală de bărbaţi) şi Corul bărbătesc „Hermania“ (Männerchor Hermania).
In 1934 Societatea Musikverein se va uni cu Corul „Hermania“ schimbandu-si denumirea in Musikverein „Hermania“.
Din 1949 clădirea va deveni sediul Filarmonicii de Stat Sibiu. După mutarea sediului Filarmonicii de Stat Sibiu în Sala Thalia (in 2004), clădirea a adăpostit până în 2008 secţia pentru copii a Bibliotecii Astra.
Iniţial, sala mare de audiţii muzicale era decorată cu zugrăveala realizată cu şablonul.“

Clădirea Societății Muzicale sibiene „Musikverein” a fost construită 1878 drept sediu pe str. Kleine Erde // Pamântul Mic nr. 2, pe parcela unde se afla anterior clădirea cunoscută sibienilor sub denumirea de Casa Bedeus. În perioada interbelică strada Pamântul Mic se numea General Traian Moșoiu. Între 1947-1970 strada purta denumirea de A.A. Jdanov, iar din anul 1970 se numește strada Filarmonicii.
Pictura în care apare clădirea Societății Muzicale sibiene „Musikverein” a fost realizată de artistul sibian Johann Böbel (1824-1887) la începutul anilor 1880. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

„Hermania
Ca o mare admiratoare a lui Böbel, recunosc, nu cunoșteam această pictură! Desigur, mi-aș fi dorit să o văd în culoare, să pot desluși detaliile, faldurile și cutele muselinei, buclele învârtite ceremonios, micile inflorescente pitite sub ele, ca într-un cuib cald…
Cât de impunătoare și sobră părea atunci, clădirea aceasta, accesibilă protipendadei (și snobilor, de bună seama!). Cât de singurateca pare, în respectul pe care-l impune. Și azi, veți putea mânca acolo un păstrăv fript în mălai, mujdei, pâine cu ceapă, icre… Doar ici și colo atârnate pe pereți, vechi alămuri și un șemineu trainic, mai amintesc de viață ei uitată…
Adriana Moscicki”
(Text preluat de pe pagina de Facebook Călătorie în timp Zeitreise Időutazás // Sibiu Hermannstadt Nagyszeben“)

Litografia intitulată, „Runkelrübenzucker-Fabrik in Hermannstadt”, ( „Fabrica de zahăr din sfeclă de zahăr din Sibiu” ), datată 1845(?), a fost realizată de litograful Friedrich August Robert Krabs, ( născut la Leipzig în 12 noiembrie 1816 și a decedat la Sibiu în 22 iulie 1884 ), și distribuită în librăria W.H. Thierry din Sibiu. Fabrica de zahăr a fost construită în 1839 în Cartierul Iosefin, lângă strada Seviș ( germană, Schewisgasse ) astăzi Bl. Victoriei. Cartierul Iosefin a fost inființat în anul 1773 pe terenul fostei „Citadele“ abandonată 1703. Construcția Citadelei, începută 1701, a fost întreruptă din cauza răscoalei Curuților, iar după 1703 lucrările nu au fost reluate / continuate.
Ilustrație din arhiva grupulu de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

În anul 1882/83 Johann Böbel desenează, notează şi descrie, într-o hartă din 1875, modificările care au avut loc în oraşul Sibiu în sec.19, între 1830-1883. Redau aici traducerea fragmentului de text referitor la Cartierul Iosefin (Josefstadt) / str. Seviș (Schewis):
„În anii ’50 a fost amenajată Promenada Arinilor de către Carl Schobesberger. În anii ’30 [1839] s-a construit Fabrica de zahăr / Runkelrüben Zuckerfabrik. Fabrica a fost închisă la începutul anilor ’60 și transformată 1882 în depozit militar / Militair Magazinnen.
În anul 1856-57 s-a construit „Casa de educație superioară militară cezaro-crăiască“ / „K.K. Militair Ober-Erziehungshaus“(*), transformată 1859 în Spitalul Militar de Garnizoană / K.u.k. Garnisons-Spital (maiștrii Setz sen. și Hahn). În anii ’60 a fost astupată/ nivelată groapa de pe str. Seviș (Schewis Gasse) nr. 30 [Bd Victoriei zona Casa Pionierilor].
În anii ’70 s-au construit două clădiri/depozite militare / Militair Magazinen, dincolo de Spitalul de Garnizoană.
În anul 1880 a fost regularizată str. Seviş, și demolată clădirea de la nr.24 [astăzi Bd Victoriei nr. 30]. În anul 1882 a fost amenajată o străduța/legătura spre Schulgasse [astăzi str. Transilvaniei spre str. George Cojbuc]”.

Fabrica de zahăr din sfeclă de zahăr (Runkelrüben Zuckerfabrik) marcată cu galben în planul orașului Sibiu din 1875, desenat de Johann Böbel 1882/83.

(*) Casa de educație superioara militară cezaro-crăiască inaugurată în 19 noiembrie 1857 a fost ridicată de maiștri constructori Setz sen. și Hahn lângă fabrica de Zahăr. În anul 1859 Casa de educație superioară a fost transformată în „Spitalul Militar cezaro-crăiesc de Garnizoană” / „K.u.k. Garnisons-Spital“.
În 1919 a devenit Spitalul Corpului VII al Armatei Române. Între anii 1930-1940 s-a numit Spitalul Militar „Regele Carol al II-lea”, între 1940-1947 Spitalul Militar „Regina Mamă Elena”, între 1948-2000 s-a numit Spitalul Militar Sibiu. Din anul 2001 poartă denumirea de Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” / Bl Victoriei 46

Litografia intitulată „Das K.und K. Militär Ober-Erziehungshaus und die Erlen-Promenade” // „Casa de educație superioară militară cezaro-crăiască și Promenada Arinilor” a fost realizată după un desen al artistului fotograf sibian Theodor Glatz din 1859 în atelierul litografic al lui F.A.R. Krabs din Piața Marer Sibiu la începutul anilor 1860.

Casa de educație superioara militara cezaro-crăiască inaugurată în 19 noiembrie 1857 a fost ridicată de maiștri constructori Setz sen. și Hahn. În anul 1859 a fost transformată în „Spitalul Militar cezaro-crăiesc de Garnizoană” / „K.u.k. Garnisons-Spital“.
În 1919 a devenit Spitalul Corpului VII al Armatei Române. Între anii 1930-1940 s-a numit Spitalul Militar „Regele Carol al II-lea”, între 1940-1947 Spitalul Militar „Regina Mamă Elena”, între 1948-2000 s-a numit Spitalul Militar Sibiu. Din anul 2001 poartă denumirea de Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” / Bl Victoriei 46.

În desenul realizat de artistul fotograf sibian Theodor Glatz 1859 se vede orașul Sibiu privit dinspre Valea Arinilor. Persoanele redate în acest desen se aflau pe aleea numită Promenada Arinilor (Erlenpromenade) amenajată paralel cu str. Seviș (Schewisgasse) – astăzi bl. Victoriei. Între promenadă și stradă se vede canalul cunoscut sub denumirea de: Marele canal Seviș (Großer Schewiskanal), Canalul superior Seviș (Oberer Schewiskanal) sau Canalul cu apa de băut (Trinkwasser Kanal). În spatele copacilor se distinge Casa de educație superioară militară cezaro-crăiască.

În fundal recunoaștem turnul Bisericii Evanghelice, Bisericii Catolice, Turnul Sfatului și turnul Bisericii din Groapă. În partea dreaptă se vede firul de apa din Valea Arinilor cunoscut sub denumirea de: Pârâul Sibian (Hermannstädter Bach), Pârâul Schebes (Schebes Bach), Iazul/ Canalul Seviș (Schewiskanal), Pârâul cu apa de băut (Trinkbach) sau Pârâul Țiganilor (Zigeunerbach).

Podul pe Digul Pinilor (Föhrendamm) peste pârâul Trinkbach a fost finalizat 1859… vezi cronica lui Emil Sigerus: 1859 – Se amenajează aleile de promenadă în Sub Arini (Unter den Erlen). 15.2. Finalizarea podului de pe Digul Pinilor Sub Arini (Unter den Erlen).
În partea dreapta a desenului se vede clădirea de pe str. Scoala de Înot (astăzi nr. 32).
În acest desen lipsește clădirea cunoscută astăzi sub denumirea de Bolta Rece. Aceasta clădire a fost ridicată între 1863-1865.
De la Emil Sigerus citire/ traducere: „Societatea piscicolă pe acțiuni, al cărei președinte era directorul băncii sibiene Sparkassa dl. M. Herbert, s-a adresat administrației orașului în primăvara anului 1863 cu dorința de a închiria pajiștile din Valea Arinilor (Erlental) aflate amonte de Digul Pinilor (Föhrendamm) cu scopul de a amenaja iazuri pentru creșterea artificială a peștilor – teren care se afla în proprietatea fondul Institutului Reißenfels (Reißenfelsischer Institutsfond). Societatea piscicolă a oferit un contract de închiriere care prevedea o chirie anuale de 150 de florini timp de 20 de ani, după care toate clădirile, facilitățile etc. vor deveni proprietatea orașului fără nicio despăgubire. După ce orașul a acceptat oferta societății piscicole, au fost amenajate lacurile și s-a început construcția clădirii/ restaurantului (Restaurationsgebäude) deasupra iazurilor în același an” – clădire cunoscută astăzi de fiecare sibian sub denumirea de Bolta Rece!

Exista o litografie realizată după desenul lui Glatz la începutul anilor 1860 în atelierul litografic F.A.R. Krabs din Piața Marer Sibiu intitulată „Das K.und K. Militär Ober-Erziehungshaus und die Erlen-Promenade” // „Casa de educație superioară militară cezaro-crăiască și Promenada Arinilor”.
Casa de educație superioara militara cezaro-crăiască inaugurată în 19 noiembrie 1857 a fost ridicată de maiștri constructori Setz sen. și Hahn. În anul 1859 a fost transformată în „Spitalul Militar cezaro-crăiesc de Garnizoană” / „K.u.k. Garnisons-Spital“.
În 1919 a devenit Spitalul Corpului VII al Armatei Române. Între anii 1930-1940 s-a numit Spitalul Militar „Regele Carol al II-lea”, între 1940-1947 Spitalul Militar „Regina Mamă Elena”, între 1948-2000 s-a numit Spitalul Militar Sibiu. Din anul 2001 poartă denumirea de Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” / Bl Victoriei 46.

Un pasaj de poveste, dispărut din memoria sibienilor. Clădirea cu trecerea boltită se afla la capătul străzii Dr. Ioan Lupaș colț cu str. Tribunei și N. Bălcescu, și a fost demolată 1935. Pictura a fost realizat de artistul Karl Eduard Closius (1893-1959) în la începutul anilor 1930. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Fotografia din partea dreaptă arata aceeași clădire văzută dinspre str. Nicolae Bălcescu.

O adevărată bijuterie de fântână, dispărută din memoria sibienilor, se afla pe str. Heltauergasse // Cisnădiei/ Nicolae Bălcescu colț cu str. Honterusgasse // Alexandru Papiu Ilarian. Fântâna cu grilaj avea o formă deosebită, elegantă și semăna cu un ou de Fabergé.
Într-o fotografie rară care a fost realizată pe str. Nicolae Bălcescu, probabil la sfârșitul anilor 1870, apare această fântână frumoasă. În fundal se vede turnul Bisericii Catolice din Piața Mare și în partea stângă a fotografiei o casă cu un coș mare de fum pe acoperiș. Este casa în care se afla vechiul hotel Împăratul Romanilor // Römischer Kaiser, demolată la 2 iulie 1891.

~~~o~~~

Există o fotografie format cabinet realizată după acest clișeu negativ, etichetată pe față cu textul „W. Neudörfer”, „Hermannstadt”. În perioada anilor 1878 și 1882, fotograful Wilhelm Neudörfer a deținut un atelier fotografic în Sibiu, pe care îl cumpărase în jurul anului 1878 de la fotograful Hermann Büchner ( 1821-1890 ).
În 1857, este menționat atelierul fotografic înființat de Büchner în clădirea farmacistului August Teutsch, la adresa ulița Promenadengasse Nr.264 ( redenumită Reissenfelsgasse Nr.7, azi, strada Gheorghe Lazăr nr.5 ). În jurul anului 1860, Büchner apare cu un atelier fotografic pe strada Reispergasse Nr.391 ( azi, strada Avram Iancu nr.9 ). În jurul anului 1865 îl găsim cu atelierul fotografic pe strada Heltauergasse Nr.134 ( azi, strada Nicolae Bălcescu nr.18 ). La început Büchner lucra împreună cu fotograful Alois Zigler, din 1870 cu Alexander Maierhofer și din 1875 cu Ludwig Cseidi. În jurul anului 1878, Wilhelm Neudörfer cumpără atelierul lui Büchner.

Cartea poștală originală

Stânga: variantă editată <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Totuși, este posibil ca placa de sticlă originală, folosit de fotograful Wilhelm Neudörfer, să fi fost realizată înainte de 1878, mai precis între 1862 și 1875, deoarece Neudörfer a cumpărat atelierul fotografic, înclusiv arhiva predecesorilor săi.

~~~o~~~

În Sibiu au existat de-a lungul timpului diferite tipuri de fântâni publice: cu cumpănă, cu roată, cu țevi și fântâni înzestrate cu pompă. Unele fântâni au fost modernizate/adaptate cerințelor timpului, altele au fost amenajate nou în spațiul urban.
Alimentarea cu apa potabilă a fântânilor cu țevi (Röhrenbrunnen) s-a relizat prin intermediul unor conducte speciale din lemn, formate din tuburi confecționate din trunchiuri de copaci (molid) prin scobire/perforare longitudinală și îmbinarea lor cu elemente/țevi din metal.
Fânânile cu țevi erau alimentate cu apa provenită din Canalul superior Seviș – vezi denumirea germană: Trinkwasser Kanal (Canal cu apă de băut). Canalul superior Seviș (a nu se confunda cu pârâul Trinkbach care curgea jos, în valea Arinilor) pornea din pârâul Seviș amonte de lacul Dumbrava și curgea prin Valea Aurie paralel cu aleea amenajată la marginea vestică a văii. După bifurcația din zona Vadul Vacii (Kuhfurt) canalul superior ajungea în zona parcului Sub Arini unde curgea paralel cu strada Schewis // Seviș, astăzi Bd. Victoriei, spre Poarta Cisnădiei. Apa canalului era limpezită în două lacuri decantoare amenajate în fața Porții Cisnădiei (zona vechiului parc Elizabetha) de unde era transportată prin tuburi speciale spre fântânile cu țevi din oraș.

Primele fântâni cu țevi au fost instalate pe str. Bălcescu // Heltauergasse colț cu str. Papiu Ilarian // Honterusgasse, în Piață Mare // Großer Ring (1584) și pe str. Avram Iancu // Reispergasse, lângă pasajul Gaura Pielarilor // Ledererloch (1589). În secolul al XVIII-lea au fost amenajate o serie de fântâni cu țevi în Sibiu: 1736 pe str. Avram Iancu // Reispergasse ~ 1743 pe str. Macelarilor/Mitropoliei // Fleischergasse și Spinarea Câinelui // Hundsrücken ~ 1747 pe str. Tribunei // Große Quergasse și str. Ocnei // Burgergasse ~ 1750 pe str. 9 Mai // Elisabethgasse și 1765 pe str. Bălcescu // Heltauergasse… și în alte locuri. Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Carte de adrese Sibiu c.1873

În anul 1872 comunitatea orașului Sibiu decide schimbarea denumirilor unor străzi și aprobă un nou sistem de numerotare a clădirilor, vezi cronica lui Emil Sigerus „Chronik der Stadt Hermannstadt 1100-1929” // „Cronica orașului Sibiu 1100-1929” p.47: „1872 – 14.2. Die Kommunität beschließt für mehrere Gassen neue Namen und eine neue Nummerierung der Häuser”.
Prima numerotare de clădiri a fost realizată la Sibiu în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. La mijlocul sec. al XIX-lea (1833) a fost efectuată o numerotare nouă. Înainte de 1872 străzile sibiene aveau numerotare continuă cu numere pare și impare pe aceeași latură. Această numerotare era destul de complicată deoarece începea cu numărul 1 la primăria veche Casa Altemberger-Pempflinger, continuă pe latura vestică a străzii Mitropliei (Fleischergasse), sărea pe latura estică a străzii Tribunei (Quergasse) spre de str. Bastionului, str. Ioan Lupaș (Hechtgasse) s.a.m.d. și se termină cu numărul 1117 la casa de pe str. Centumvirilor lângă primăria veche.
După introducerea numerotării noi în anul 1872 străzile orașului Sibiu au primit lature cu numere pare și lature cu numere impare. Primele plăcuțe cu nume de străzi au fost aplicate în Sibiu în anul 1833, înlocuite cu plăcuțe noi în anul 1869.

Această Carte de adrese a fost tipărită în jurul anului 1873 la tipografia lui Samuel Filtsch din Piața Mică 25 „S. Filtsch’s Buchdruckerei (W. Krafft), preluată de ginerele său Wilhelm Krafft în anul 1868, și conține listele cu numele străzilor, numerele clădirilor (numerotarea veche și „nouă“*) și numele proprietarilor clădirilor (Besitzer) din Sibiu. Acest exemplar se află în colecția Wolff Helmut anterior colecția Langstein. (*numerotare „nouă” – este vorba de cea din 1872 care diferă de cea de astăzi!)

Pentru a facilita identificare străzilor listate în limba germană am folosit denumirile românești actuale, care nu sunt identice cu cele folosite în prima hartă bilingvă Noul Plan al orașului Sbiu din 1921. De exemplu: Bauholzplatz (1873/ 1921) = Târgul Lemnelor (1921) = Piața Cibin.

Oraș/ pagina 1 // Stadt/ Seite 1: Anna Gasse/ str. Costache Hurmuzeanu ; Armbrustergasse/ str. Arhivelor ; Bachgasse/ str. Valea Mare ; Bäckergasse/ str. Brutarilor
~~~o~~~
Oraș/ pagina 2 // Stadt/ Seite 2: Ballgasse/ str. Alexandru Dimitrie Xenopol/ partea spre str. Nicolae Bălcescu ; Bahnggasse/ str. General Magheru ; Baiergasse/ str. Poștei ; Bindergasse/ str. Dogarilor
Oraș/ pagina 3 // Stadt/ Seite 3: Brukenthalgasse/ str. Alexandru Dimitrie Xenopol/ partea spre str. Tribunei ; Burgergasse/ str. Ocnei
~~~o~~~
Oraș/ pagina 4 // Stadt/ Seite 4: Burgergasse/ str. Ocnei ; Dragonerwache/ Piața Dragoner ; Elisabethgasse/ str. 9 Mai
Oraș/ pagina 5 // Stadt/ Seite 5: Elisabethgasse/ str. 9 Mai

Oraș/ pagina 6 // Stadt/ Seite 6: Elisabethgasse/ str. 9 Mai ; Entengasse/ str. Moș Ion Roată
Oraș/ pagina 7 // Stadt/ Seite 7: Färbergasse/ str. Vopsitorilor ; Fleischergasse/ str. Mitropoliei
~~~o~~~
Oraș/ pagina 8 // Stadt/ Seite 8: Fleischergasse/ str. Mitropoliei ; Fingerliggasse/ str. Argintarilor
Oraș/ pagina 9 // Stadt/ Seite 9: Fingerlingplatz/ Piața Aurarilor ; Franziskanergasse/ str. Șelarilor ; Harteneckgasse/ str. Cetății
~~~o~~~
Oraș/ pagina 10 // Stadt/ Seite 10: Harteneckgasse/ str. Cetății ; Hallergasse/ str. Pompeiu Onofreiu
Oraș/ pagina 11 // Stadt/ Seite 11: Heltauergasse/ str. Nicolae Bălcescu

Oraș/ pagina 12 // Stadt/ Seite 12: Hechtgasse/ str. Ioan Lupaș ; Hermannsplatz/ Piața Unirii ; Honterusgasse/ str. Alexandru Papiu Ilarian
Oraș/ pagina 13 // Stadt/ Seite 13: Huetplatz/ Piața Huet ; Hundsrücken/ str. Centumvirilor
~~~o~~~
Oraș/ pagina 14 // Stadt/ Seite 14: Kälbergasse/ str. Victor Tordășianu ; Kempelgasse/ str. Cojocarilor ; Kleine Erde/ str. Filarmonicii
Oraș/ pagina 15 // Stadt/ Seite 15: Knopfgasse/ str. Constituției – fosta str. Bumbului sau Bobocilor astăzi dispărută (zona str. 9 Mai – str. Regele Ferdinand) ; Kürschnergasse/ str. Blănarilor ; Laternengasse/ str. Felinarului
~~~o~~~
Oraș/ pagina 16 // Stadt/ Seite 16: Lederergasse/ str. Pielarilor ; Margarethgasse/ str. Liviu Rebreanu
Oraș/ pagina 17 // Stadt/ Seite 17: Mariagasse/ str. Rimski Korsakov ; Marktgasse/ str. Târgului ; Mönch Hof/ str. Sofocle ; Neugasse/ str. Nouă

Oraș/ pagina 18 // Stadt/ Seite 18: Neugasse/ str. Nouă ; Neustift/ str. Movilei
Oraș/ pagina 19 // Stadt/ Seite 19: Neustift/ str. Movilei ; Pempflingergasse/ str. Alexandru Odobescu + Pasajul Scărilor
~~~o~~~
Oraș/ pagina 20 // Stadt/ Seite 20: Poschengasse/ str. Kondar Haas ; Quergasse/ str. Tribunei
Oraș/ pagina 21 // Stadt/ Seite 21: Quergasse/ str. Tribunei ; Reißenfelsgasse/ str. Gheorghe Lazăr ; Reispergasse/ str. Avram Iancu
~~~o~~~
Oraș/ pagina 22 // Stadt/ Seite 22: Reispergasse/ str. Avram Iancu ; Reitschulgasse/ str. Manejului
Oraș/ pagina 23 // Stadt/ Seite 23: Großer Ring/ Piața Mare ; Kleiner Ring/ Piața Mică

Oraș/ pagina 24 // Stadt/ Seite 24: Rosenanger/ str. Târgu Peștelui ; Rosmaringasse/ str. Măsarilor
Oraș/ pagina 25 // Stadt/ Seite 25: Saggasse/ str. Turnului
~~~o~~~
Oraș/ pagina 26 // Stadt/ Seite 26: Salzgasse/ str. Constituției ; Schiffbäumel/ str. Plopilor
Oraș/ pagina 27 // Stadt/ Seite 27: Schmiedgasse/ str. Faurului ; Schneidergasse/ str. Croitorilor ; Schullergasse/ str. Pasajul Școlii ; Soldisch/ str. Bastionului ; Spitalgasse/ str. Azilului
~~~o~~~
Oraș/ pagina 28 // Stadt/ Seite 28: Sporergasse/ str. General Magheru ; Töpfergasse/ str. Olarilor
Oraș/ pagina 29 // Stadt/ Seite 29: Wagnergasse/ str. Rotarilor + str. Pietrarilor ; Webergasse/ str. Pânzarilor ; Weinanger/ str. Târgu Vinului

Oraș/ pagina 30 // Stadt/ Seite 30: Wiesengasse/ str. Tipografilor
Oraș/ pagina 31 // Stadt/ Seite 31: Wintergasse/ str. Timotei Popovici ; Zeughof-Platz/ Piața Armelor.
~~~o~~~
Suburbia Ocnei/ pagina 32 // Burger-Vorstadt/ Seite 32: Flussgasse/ str. Râului ; Frankengasse/ str. General Grigore Bălan ; Freundschaftsgasse/ str. Înfrățirii ; Irrenhausgasse/ str. Doctor Dumitru Baltazar
Suburbia Ocnei/ pagina 33 // Burger-Vorstadt/ Seite 33: Langgasse/ str. Lungă ; Meiergasse/ str. Eschile
~~~o~~~
Suburbia Ocnei/ pagina 34 // Burger-Vorstadt/ Seite 34: Pfarrgasse/ str. Popa Șapcă ; Reißbachgasse/ str. Rusciorului ; Rollgasse/ str. Postăvarilor ; Schanzgasse/ str. Ecaterina Teodoroiu
Suburbia Ocnei/ pagina 35 // Burger-Vorstadt/ Seite 35: Schweizergasse/ str. Lăptăriei ; Theresiengasse/ str. Constantin I. Nottara ; Zibingasse/ str. Cibinului ; Ziegelgasse/ str. Țiglarilor ; Bastei-Platz/ Piața Cetății în harta din 1921 (zona str. Ocnei nr. 33)

Suburbia Ocnei/ pagina 36 // Burger-Vorstadt/ Seite 36: Heu-Platz/ Târgul Fânului ; Roß-Platz/ Tărgul Cailor (zona str. Gladilelor nr. 1-5) ; Viehmarkt-Platz/ Târgul Vitelor (zona str. Lungă/ Parcul Terezian)
Suburbia Gușteriței/ pagina 37 // Elisabeth-Vorstadt/ Seite 37: Basteigasse/ Bulevardul Corneliu Coposu (zona bastionul Haller) ; Beingasse/ str. Cugir ; Dreieichenstraße/ str. Uzinei + str. Hermann Oberth + str. Bâlea nr.1 ; Fabrikgasse/ str. Fabricii ; Fischergasse/ str. Pescarilor ; Hammesdörfer Straße/ Calea Gușteriței
~~~o~~~
Suburbia Gușteriței/ pagina 38 // Elisabeth-Vorstadt/ Seite 38: Kaltbrunnengasse/ str. Izvorului ; Krautgasse/ str. Dorobanților ; Lektorgasse/ str. Lector , Lazarethgasse/ str. Lazaret ; Rideligasse/ str. Muncii + str. Ana Ipătescu
Suburbia Gușteriței/ pagina 39 // Elisabeth-Vorstadt/ Seite 39: Rosenfeldgasse/ str. Nicolae Teclu ; Schlangengasse/ str. Șerpuită ; Schlachthausgasse/ str. Abatorului ; Teichgasse/ str. Lacului ; Wolfgasse/ str. Lupeni ; Bahnhof-Platz/ Piața 1 Decembrie 1989
~~~o~~~
Suburbia Cisnădiei/ pagina 40 // Heltauer-Vorstadt/ Seite 40: Bräuhausgasse/ str. Dobrun ; Grabengasse/ str. Zaharia Boiu , Gerlitzigasse/ str. Doctor Ștefan Stâncă ; Jungenwaldstraße/ str. Calea Dumbrăvii
Suburbia Cisnădiei/ pagina 41 // Heltauer-Vorstadt/ Seite 41: Kirchengasse/ str. Justiției ; Rothenthurmstraße/ str. Constantin Noica ; Schneidmühlgasse/ str. Lucian Blaga ; Schützengasse/ str. Renneș ; Straußenburggasse/ stradă dispărută (lângă Morga)

Suburbia Cisnădiei/ pagina 42 // Heltauer-Vorstadt/ Seite 42: Schwimmschulgasse/ str. Școala de Înot , Turnschulgasse/ str. Gimnasticii
Cartierul Iosefin/ pagina 43 // Josef-Vorstadt/ Seite 43: Badgasse/ str. Băii , Berggasse/ str. Dealului ; Josefgasse/ str. Doctor Ion Rațiu ; Kreuzgasse/ str. Crișanei
~~~o~~~
Cartierul Iosefin/ pagina 44 // Josef-Vorstadt/ Seite 44: Mühlgasse/ str. Andrei Șaguna ; Schewisgasse/ str. Bulevardul Victoriei ; Schulgasse/ str. George Cojbuc
Suburbia Turnului/ pagina 45 // Sag-Vorstadt/ Seite 45: Brückengasse/ str. Reconstrucției ; Feldgasse/ str. Câmpului ; Flußgasse/ str. Râului ; Gärtnergasse/ str. Grădinarilor ; Heidengasse/ str. Morilor
~~~o~~~
Suburbia Turnului/ pagina 46 // Sag-Vorstadt/ Seite 46: Holzgasse/ str. Lemnelor ; Hopfengasse/ str. Hameiului ; Kleinscheuerner Straße/ Calea Șurii Mici ; Neppendörfer Straße/ Calea Turnișorului
Suburbia Turnului/ pagina 47 // Sag-Vorstadt/ Seite 47: Neppendörfer Straße/ Calea Turnișorului ; Waydagasse/ str. Charles Darwin ; Waisengasse/ str. Pedagogilor ; Walkmühlgasse/ str. Dârstelor ; Wollgasse/ str. Lânii ; Bauholzplatz/ Piața Cibin

Suburbia Cisnădiei/ pagina 48 // Heltauer-Vorstadt/ Seite 48: Ziganie/ Țigănie
Suburbia Turnului/ pagina 49 // Sag-Vorstadt/ Seite 49: Ziganie/ Țigănie
~~~o~~~
Suburbia Turnului/ pagina 50 // Sag-Vorstadt/ Seite 50: Ziganie/ Țigănie
Suburbia Ocnei/ pagina 51 // Burger-Vorstadt/ Seite 51: Ziganie/ Țigănie

~~~o~~~

Suburbiile orașului Sibiu s-au format în spațiul perimetral extra muros în fața celor patru porți principale de acces în cetate: Suburbia Turnului // Sag-Vorstadt zona Bastionul Soldisch ~ Turnul Pielarilor (Ledererturm) | Suburbia Ocnei // Burger-Vorstadt zonae Turnul Pielarilor ~ Rondela Rotarilor (Wagnerbastei) | Suburbia Gușteriței // Elisabetht-Vorstadt zona Rondela Rotarilor ~ Bastionul Haller | Suburbia Cisnădiei // Heltauer-Vorstadt zona Bastionul Haller ~ Bastionul Soldisch. Cartierul Iosefin // Josefstadt / Josefvorstadt s-a construit în zona Citadelei nerealizate (vezi delimitările suburbiilor marcate/trasate în harta S.K.V. din anul 1911).

~~~o~~~

Stânga: Harta orașului Sibiu realizată de Johann Böbel 1882/83 după o litografie de Robert Krabs și un desen de Franz J. Dimitrowits din 1875. Dreapta: Noul Plan al orașului Sibiu din anul 1921

În anul 1950 a fost publicată cartea Noua nomenclatură a străzilor din SIBIU tipărită la Tipografia „Reîntregirea” Sibiu. Redenumirea străzilor la Sibiu a fost efectuată în septembrie 1948 (și definitivată în 1949).
Cartea este împărțită în trei capitole. Primul capitol, intitulat TABLOUL STRĂZILOR, prezintă în ordine alfabetică denumirile noi ale străzilor din Sibiu cu explicații practice de orientare. Capitolul al doilea, intitulat TABLOUL STRĂZILOR DIN SIBIU al căror nume s-a schimbat, prezintă denumirile vechi și denumirile noi în ordine alfabetică. Al treilea capitol prezintă reclame și anunțuri comerciale.

Următoarele informații se găsesc la începutul cărții:
Cuprinde:
– Tabloul alfabetic al străzilor după noua și vechea denumire, cu explicații practice de orientare.
– Tabloul străzilor după vechea denumire cu indicarea nouii denumiri.
– Numărul Circumscripției Financiare de care aparține fiecare stradă.
Lămurire:
Străzile sunt aranjate în ordine alfabetică. Acele cu nume de persoane se vor căuta la numele de familie. De exemplu: Strada Karl Marx se va căuta la litera M., Șoseaua 11 Iunie la litera I. și așa mai departe. Cifra din dreptul fiecărei străzi, reprezintă numărul Circumscripției Financiare de care aparține.

Acest exemplar se află în colecția personală. Ilustrațiile nu sunt prevăzute cu watermark și pot fi descărcate…

Fabrica de cărămidă de la Lacul lui Binder este menționată pentru prima oară într-o carte de adrese în anul 1895:
Eder Heinrich und Konsorten – Dampfziegelfabrik, Ziegelgasse 18. | Hermannstädter Dampfziegelei H. Eder & Comp. Zur Firmazeichnung berechtigt sind: H. Eder, F. Königer und Karl Better.
Eder Heinrich și Companioni – Fabrică de cărămidă cu aburi, str. Țiglarilor 18. | Cărămidărie cu aburi Sibiu H. Eder & Comp. Autorizați cu procură pentru semnatură sunt: H. Eder, F. Königer și Karl Better.

În fotografia realizată în jurul anului 1935 se vede Fabrica de cărămidă Binder BIAG și Lacul lui Binder acoperit de zăpadă. În spate cuptorul cu hornul, în stânga și în dreapta barăcile de uscare pentru cărămizi. În mijlocul imaginii se vede rampa de urcare pentru vagonete până la moara cu tăvălugi (Kollergang), în dreapta, la malul lacului, se distinge casa de pompe. Fotografie din colecția Kurt-Jörn Binder, München.

Cu toate că fabrica de cărămidă de pe strada Țiglarilor (număr vechi 17) este listată în cartea de adrese din 1908 la capitolul Cărămidării // Ziegeleien sub denumirea de Prima fabrică de cărămidă din Sibiu // Erste Hermannstädter Ziegelfabrik – proprietari Heinrich Eder, Julius Misselbacher și Gustav Binder – această fabrică nu a fost prima fabrică de cărămidă care a purtat acest nume în Sibiu!
Prima fabrică mare de cărămidă din Sibiu a fost înființată în anii 1860, se numea Prima fabrică mare de caramidă cu aburi // Erste große Dampfziegelfabrik și se afla pe terenul între str. Izvorului, str. Bâlea și str. Hegel, vezi detaliu din harta lui Böbel. În cărțile de adrese din 1873-1982-1885 este menționat ca proprietar al fabricii de cărămidă baroneasa Wilhelmine Mylius din Graz (Austria). Fabrica apare la adresa: str. Trei Stejari // Dreieichenstrasse nr. 26 (astăzi strada Bâlea)
Despre această fabrică Johann Böbel notează în anul 1883 următorul text în planul orașului Sibiu tipărit 1875 la tipografia lui F.A.R. Krabs din Sibiu:
„Prima fabrică mare de cărămizi (cu utilaje acționate cu motor cu aburi) a fost construită în anii ’60 (1860). În anii ’76 (1876) s-a năruit.” // „Erste große Dampf-Ziegel-Fabrik in den 60ziger Jahren errichtet. Ist in den 76ziger Jahren eingegangen.”
Fabrica de cărămidă de pe str. Trei Stejari (str. Bâlea) a fost închisă la sfărșitul anilor 1870.

Un izvor inestimabil de informații istorice prețioase sunt carțile de adrese din perioada antebelică (din ultimul sfert al sec al XIX-lea) și perioada interbelică. Din aceste cărți aflăm că în perioada respectivă au existat în Sibiu o mulțime de proprietari de cărămidării (Ziegeleibesitzer). Menționez aici doar câțiva: Gürtler Ludwig, Ziegelgasse 2. (1885) | Grohman H. Wilhelm, Kleine Erde 20. | Johann v. Preda, Kleine Erde 12. | Schramm Josef, Schlachthausgasse 28. | Gangolea Samuile, Lederergasse 18. | Ohnweiler Josef, Bahnhofgasse 4.

Fabrica de cărămidă de la Lacul lui Binder este menționată pentru prima oară într-o carte de adrese în anul 1895, și anume la adresa str. Țiglarilor nr. 18 (număr vechi). Totuși, se pare că pe locul respectiv a existat deja înainte de 1890 o unitate mică de producție de caramizi deoarece din altă sursă aflăm următoarele informații interesante:
„În 1890, trei parteneri, Eder, Königer și Misselbacher, au preluat afacerea și au adaptat producția pentru fabricație industrială. Până în anul 1893 a fost finalizată prima instalație. Între 1903-1905 au fost adăugate noi facilități. În jurul anului 1908 s-a alăturat ca nou partener Gustav Binder. În 1910, Königer și Misselbacher au părăsit compania, iar Gustav Binder a rămas alături de Eders, care i-a cedat în cele din urmă partea sa în 1817 și a plecat. După moartea lui Binder în 1933, fabrica a trecut în proprietatea fiilor săi Gustav jr. și Kurt Binder, care au transformat-o în anul 1934 într-o Asociație familială comercială pe acțiuni (Familienaktiengesellschaft). Fabrica a fost complet modernizată și putea produce, în plină funcționare, în jur de 5 milioane de cărămizi pe an. Materia primă a fost extrasă prin metoda de exploatare la suprafață din cariere adânci de 16 m. Lifturile electrice transportau materialul la primul etaj al fabricii. Depozitori automați au ușurat fabricarea cărămizilor. Toate utilajele au fost acționate electric. Puterea motoarelor pentru producție era de 179 CP.”

În textul citibil în ilustrația originală Keramische Industrie s-a strecurat o greșeală. Gustav Binder nu a intrat 1910 ca nou partener, deoarece apare deja în cartea de adrese din 1908 ca proprietar al „Primei fabrici sibiene de cărămidă”, alături de Heinrich Eder și Julius Misselbacher: „Ziegeleibesitzer. Erste Hermannstädter Ziegelfabrik. Eigentümer: Heinrich Eder, Julius Misselbacher, Gustav Binder.”

Consilierul comercial Gustav Binder (1865-1933) era căsatorit cu Emma Lutsch (1870-1943), cu care avea doi băieți. În fotografia alăturată apare Gustav Binder (stânga) cu soția sa Emma și cei doi fii ai săi Gustav jun. (față) și Kurt (dreapta). Lângă Gustav Binder șede nepotul acestuia, Dr. în farmacie Hans Binder (1888-1963), care mai târziu a fost primul care a vândut produse homeopate în farmacia „Engel-Apotheke” de pe str. Avram Iancu // Reispergasse. În spate (în picioare) fratelui lui Gustav Binder, Eduard Binder care trăia ca ceasornicar și bijutier în Brașov // Kronstadt. Fotografia din colecția Kurt-Jörn Binder, München a fost realizată în atelierul lui Wilhelm Herter în Brașov, în jurul anului 1912/14.
Textul original: „Kommerzienrat Gustav Binder (links) mit seiner Gemahlin Emma und seinen beiden Söhnen Gustav jun. (vorne) und Kurt (rechts). Neben Binder dessen Neffe Dr. pharm. Hans Binder (1888-1963), der später in seiner „Engel-Apotheke“ in der Reispergasse als erster auch homöopathische Mittel vertrieb. Hinter Gustav Binders Bruder Eduard Binder, der als Uhrmacher und Juwelier in Kronstadt lebte. Foto Wilhelm Herter, Kronstadt, um 1912/14. Samml. Kurt-Jörn Binder, München.”

stânga: Fabrica de cărămidă cu aburi Eder Heinrich si Cons., str. Țiglarilor (Ziegelgasse) 18. / carte de adrese 1895 | dreapta: Prima fabrică de cărămidă din Sibiu // Erste Hermannstädter Ziegelfabrik – proprietari Heinrich Eder, Julius Misselbacher și Gustav Binder, str. Țiglarilor (Ziegelgasse) 17. / carte de adrese 1908.

stânga: Prima fabrica de cărămidă Sibiu – proprietari Heinrich Eder și Gustav Binder, str. Țiglarilor (Ziegelgasse) 17 / carte de adrese 1911 | dreapta: anunț publicitar din 1938.

stânga: anunț publicitar „Ziegelfabrik Binder A.G. Hermannstadt” din 1938 | dreapta: anunț publicitar „Fostă fabrica Binder / Ing. T. Eftatopol” din 1947.

Lacul lui Binder, numit astfel după proprietarul fabricii de cărămidă și țigle Gustav Binder, este un lac artificial format prin adunarea apelor rezultate din pânza freatică și cea din precipitații în groapa săpată prin excavarea argilei folosită la producția cărămizilor și țiglelor în fabrica aflată la malul nordic. Atâta timp cât fabrica era în funcțiune apa adunată în partea nordică, cea mai adâncă a gropii, a fost scoasă cu ajutorul pompelor înstalate în căsuța cu pompă.
După ce fabrica a fost naționalizată în 1947 nivelul apei a început să crească încet în anii 1950/60 cu toate că lacul era legat printr-o rețea de canalizare cu râul Cibin. În perioada respectivă s-a început „depozitarea” deșeurilor și gunoiului de casă, mai mult sau mai puțin biologic, în partea sudică a gropii, acolo unde se putea coborî mai ușor cu atelajele spre malul apei. Căruțele coboreau pe panta lină și goleau gunoiul la marginea apei. Se povestește că într-o zi a dispărut o căruță cu cai cu tot în apele lacului!
Atelajele, cu care se transporta gunoiul adunat din străzile orașului (de Jos?), aveau roți de mașină și erau dotate cu o ladă lungă, înaltă, închisă, vopsită în gri, montată pe sașiul căruței. Partea de sus avea doua laturi înclinate pe care se aflau câte două deschizături cu capace de lemn prin care se introducea gunoiul. Golirea gunoiului se făcea prin deschiderea pereților laterali ale coșului de lemn în partea inferioara. Grămezile de gunoi căzute din căruțe au fost împrăștiate cu furci de către căruțași.
În urma unor ploi torențiale nivelul lacului a crescut și apa lacului a inundat pivnițele clădirilor situate pe strada Zidarilor. Prin anii 1970 s-a construit o rețea de canalizare cu tuburi de beton cu un diametru de peste 1 m. de la Lacul lui Binder până la râul Cibin (dacă țin bine minte prin str. Țiglarilor, str. 11 Iunie și str. Gladiolelor).

Două anunțuri publicitare din perioada interbelică.
Fotografia color arată Lacul lui Binder în anul2019 (credit foto T.W.)
Ilustrații și fotografii din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Următoarele cinci fotografii extrem de valoroase ne-au fost puse la dispoziție de nepotul lui Gustav Binder, Christian Kolassovits. În aceste fotografii se văd șinele, vagonetele și rampa de urcare până la moara cu tăvălugi (Kollergang). În procesul de producție erau angajați atât bărbați cât și femei.

Povești de la Lacul lui Binder // Geschichten vom Bindersee

La sfârșitul anilor 1950 am făcut prima dată baie în Lacul lui Binder, undeva lângă căsuța de pompe și rampa cu șine pentru vagonete, folosite la transportarea argilei din groapă spre hala cu tăvălugi. Pentru a ajunge la nivelul apei trebuia să coborâm pe o pantă abruptă. Țin minte că apa lacului a fost foarte rece, cu toate că era vară. Din păcate s-au înecat mulți, chiar și înotători buni, în Lacul lui Binder. Mai ales în partea de nord lângă fabrică, unde, se povestea, exista un izvor subteran cu apă extrem de rece. La unul dintre aceste evenimente tragice am fost martor ocular. Două persoane s-au deplasat cu o barcă în locul in care a dispărut, s-a înecat un tână, au lăsat o frânghie lungă cu un cârlig mare, dublu, în apă și l-au scos de la fundul lacului.

În jurul anului 1960 au fost construite pe latura stângă a străzii Țiglarilor trei clădiri, la capătul drumului spre Lacul lui Binder. Fiind primele pe vremea aceea stăteau izolate între parcelele învecinate. În cea din mijloc a locuit familia croitorului Achim. Cu Nicușor, fiul cel tânăr eram prieteni din copilărie. La începutul anilor 1980 am fost ultima dată în vizită la familia Achim.
La capătul străzii Țiglarilor, visavi de fosta fabrică de cărămidă, între stradă și calea ferată spre Ocna Sibiului se întindea o câmpie cât vedeai cu ochii, pe unde treceau zilnic vitele din cartier în drum spre locul de pășunat. În mijlocul câmpului se aflau (pe vremea aceea) trei clădiri izolate. În casa din mijloc a locuit prietenul meu Walter, coleg de școală generală. Pe strada Țiglarilor, aproape de intersecția cu str. Margaretelor, trăia pe vremea aceea o bătrânică simpatică care ne aducea acasă, seara, lapte de vacă proaspăt muls (încă cald) transportat într-un recipient cu toartă din care măsura cantitatea dorită cu o caniță mică.
La celălalt capăt al străzii Țiglarilor, între str. Lungă (11 Iunie) și transformatorul din intersecția cu str. Eschile, se afla tronsonul străzii cu parcul amenajat între cele doua drumuri asfaltate, tronson numit de noi doar „asfaltul”, unde jucam iarna hochei pe gheață.

În anii 1960 mergeam și noi, copiii din zona străzii Țiglarilor, câteodată la pescuit la Lacul lui Binder, până în ziua în care au apărut doi bruneței mai învârstă, ne-au confiscat peștișorii prinși și ne-au aruncat undițele în lac. De fapt erau nuiele, cu ață, cârlig și o plută confecționată dintr-un dop de pluta cu o pană de gâșcă.
Câmpul, terenul necultivat, între lac și calea ferată era locul nostru unde jucam fotbal cu băieții din cartier în anii 1960. Tot acolo am înălțat zmei din hârtie și am încercat să învăț tehnica de aruncăre a unui bumerang de lemn confecționat dintro bucată de lemn curbată (experiment eșuat). La pârâul Reussbach (Rosbach) am „lăsat la apă” vaporașe construite (la scară) din lemn/ placaj și pânză după niște planuri dintr-o carte veche. La podul de cale ferată peste pârâul Reussbach ne jucam jocuri de-a Tarzan, sărind cu ajutorul unei frânghii legată de pod, de la un mal la celălalt peste firul de apă. Bineînțeles că frânghia s-a rupt exact în momentul în care eu atârnam de „liană”…, am făcut o tumbă prin aer aterizând cu un pleosc în apa adâncă până la glezne ::)
Pe vremea aceea viața nu ne-a răsfățat cu eventuri organizate la capătul drumului spre câmpul copilăriei…

Există rețele sociale de site-uri și platforme publice care distribuie informații eronate despre restaurantul Butoiul de Aur din Sibiu. Dacă le-m da crezare atuncea Butoiul de Aur din Sibiu ar fi astăzi „cel mai vechi restaurant din Romania” și ar fi existat la „parterul” clădirii Piața Huet 3 deja în sec. al XVI-lea. Aceste afirmații sunt promovate ca adevăruri istorice atestate, confirmate „din auzite“ sau de legende fară sâmbure de adevăr. Asemenea informații false, neadevăruri fără bază istorică, trebuie tolerate doar ca reclame comerciale sau „propagandă economică”!

Restaurantul/ Vinăria Butoiul de Aur a fost deschis în perioada comunistă în spațiul de la parterul (de fapt pivnița/ beciul) clădirii Piața Huet 3 situată la nivelul intermediar între platforma Orașului de Jos și de Sus, în spațiul Zwinger aflat între zidul centurii a I-a și a III-a! Imobilul compus din două volume denivelate a fost construit în etape succesive. Latura clădirii spre Pasajul Scărilor a fost ridicat parțial „pe” zidul centurii a III-a, fațada înglobând resturi ale zidului centurii respective. Dinspre Pasajul Scărilor exista o ușă de intrare în încăperile primului nivel al clădirii (pivniță) – vezi prima ilustrație, realizată după o pictură executată de un artist necunoscut la mijlocul sec. al XIX-lea, mai exact înainte de 13 aprilie 1860, dată la care a fost înlăturată rampa de urcare a drumului spre Piața Huet. Drumul spre piață urca pe rampa amenajată paralel cu fațada vestică a clădirii Piața Huet 3 lângă Scările Turnului, traversa casa și curtea clădirii str. Turnului 4 spre Colțul Ispășirii (Bußwinkel) unde se bifurca în două. Un braț, cel pentru căruțe, continua pe lângă zidul primei centuri de fortificație spre Podul Minciunilor și Piața Huet, iar cel pietonal urca spre Turnul Scărilor Sag sub care ieșea în aceeași piață. În cartea Topografia monumentelor din Transilvania | Municipiul Sibiu | 5.1.1. (p.101) autorul Ioan Bucur ne informează, pe drept, că astăzi „Numele clădirii provine de la firma restaurantului de la parter”, ceea ce însă NU înseamnă că restaurantul a existat (pentru unii) deja înainte – de a fi deschis în perioada comunistă!

Anul 1542 incizat pe Turnul Scărilor Sag(*) în tencuiala fațadei dinspre Piață Huet, NU dovedește existența restaurantului Butoiul de Aur! Această inscripție, încă vizibilă într-o acuarelă realizată 1963 de artista sibiană Juliane Fabritius-Dancu, a fost eliminată împreună cu friza de tencuială de sub cornișă și cea deasupra trecerii boltite de pe fațada turnului de „specialiști-diletanți” cu ocazia unei renovări mai mult sau mai putin reușite!
(*) Turnul Scărilor Sag este singurul turn păstrat din prima centură de fortificate.

NU exista niciun singur document, sau informație în bibliografia cronicarilor/ istoricilor sibieni care menționează o crâșmă / cârciumă / bodegă / berărie / cramă / pivniță de vin denumită Butoiul de Aur în încăperile acestui restaurant sau în altă locație în Sibiu înainte de a doua jumătate a secolului al XX-lea.
NU exista nicio singură carte de adrese din ultimul sfert al sec al XIX-lea / din perioada antebelică și interbelică în care este menționată o crâșmă / cârciumă / bodegă / berărie / cramă / pivniță de vin denumită Butoiul de Aur în spațiul în care se află astăzi acest restaurant sau în altă locație.
NU există nicio singură carte scrisă și publicată de Emil Sigerus (1854-1947), etnograf, colecționar, istoric și scriitor sibian, în care apare denumirea Goldenes Fass (Butoi de Aur) sau Das Goldene Fass (Butoiul de Aur).

În decembrie 1939 Friedrich Scheiner deschide vinăria „JIGA” în pivnița clădirii, cu vânzare pentru acasă (1940).
În 15 decembrie 1958 Trustul local de alimentație publică deschide un Centru de desfacere a vinurilor de Târnave, care vindea pentru acasă vinuri superioare din podgoriile Țigmandru și Laslea. Intrarea era din Pasajul Scărilor în fostele pivnițe ale clădirii. Din 1960 devine Vinăria „Butoiul de Aur”.

După cum dovedește o secvență dintr-un film publicitar din 1967, vinăria „Butoiul de Aur” (fosta vinărie „JIGA” cu vânzare pentru acasă, fostul Centru de desfacere a vinurilor cu vânzare pentru acasă, din 1960 devenit vinăria „Butoiul de Aur”) a fost redeschisă la 21 iulie 1967 în Sibiu, la parterul clădirii situată între Pasajul Scărilor / Pempflingerstiege și Scările Turnului / Sagstiege și, prin urmare, este o realizare (ispravă) din perioada comunistă!

„La Sibiu se deschide o vinărie 1967” – secvență dintr-un film publicitar despre Butoiul de Aur din Sibiu

Oare cum ar fi funcționat o vinărie, pivniță de vin, cramă sau „restaurant” în sec. al XVI-lea în spațiul de la parterul clădirii Piața Huet 3, într-o pivniță întunecată, cu un singur gemuleț prin care nu intra nici lumină și nici aer suficient pentru a permite iluminarea încăperilor cu lumânări sau facle și consumarea în tihnă a băuturilor și de-ale gurii bunătăți (gătite la foc deschis sau cuptor) servite mușteriilor… indiferent de anotimp și la orice oră din zi?

~~~o~~~

Următorul text, marcat cu roșu, a fost preluat din valoroasa carte, „Istoria clădirilor comerciale ale Sibiului 1790-1990 / Orașul de Jos”, p.21-23, scrisă de dl. Marian Bozdoc și publicată la Editura Honterus Sibiu, HONTERUS – VERLAG HERMANNSTADT, în 2024:

Piața Huet Nr. 3

ADRESE VECHI
1790 Sagstiege 444
1833 Sagstiege 446
1873 Huetplatz 3 (Sagstiege 1)
1947 Piata Grivita nr. 3

ISTORIC
Clădire masivă care face legătura între Piața Huet și strada Turnului.
A fost construită în etape succesive în swingerul constituit între zidurile centurii a I-a și a III-a de fortificații. Primele construcții pe acest loc posibil să fi fost ridicate încă din sec. XV. Cel mai probabil la început au existat case separate construite pe niveluri diferite, unificate mai tărziu într-un singur imobil. Există un steag de vânt în care apar anii 1690 și 1745 și inițialele GB. Inițialele sunt ale proprietarului de atunci, Georgius Beer, iar anii pot reprezenta modificarea clădirii sub forma în care se prezintă astăzi prin unificarea vechilor case de către noul proprietar.
Cert este că în a doua jumătate a sec. XVII aici figura o singură adresă, cu un singur proprietar, clădirea având, după numărul și mărimea âncăperilor, dimensiunile din prezent.(*)

Clădirea se prezintă pe 4 niveluri dispuse în trepte. Curtea interioară se află la un nivel intermediar și este situată între zidurile de fortificații.
Corpul de clădire spre Piața Huet prin care se urcă în turn, a fost realizat în anul 1863, an când s-a transformat și acoperișul turnului, etajul acestui corp devenind astfel al cincilea nivel față de cel al restaurantului din Pasajul Scărilor.
Sunt 5 uși de acces în clădire: una din Pasajul Scărilor (la restaurantul „Butoiul de Aur”), două de sus din Piața Huet și două de pe palierele Scării Turnului la etajele I si II. În 1833 croitorul Christoph Zerner, care era proprietar, donează casa pentru a se deschide o Școală de meserii / Gewerbeschule. Școala se va deschide aici în 1842, ulterior se mută în Piața Huet nr. 4.

A fost sediul Asociației grefierilor / Kommissverein care vine din strada Tipografilor (Wiesengasse 21) (1895) (1898) și al Asociației tipografilor / Buchdruckergesangverein. „Typographia” care avea președinte / Vorstand pe Michael Fleischer (1898) (1901).

Clădirea a suferit un incendiu în 1977, iar în 1995 s-a prabușit peretele spre curte.

– Proprietari cunoscuți:

Georgius Beer (1745) (1760), urmașii lui Beer (1773), văduva Stumpin (1790), Christoph Zerner (1818) (1833), Hermannstädter Gewerbe Verein (1851) (1872), Luise u. Friedrich Thoiss (1882) (1908), Klara Thoiss (1911), Viktor Thoiss (1933).

SPAȚII COMERCIALE
– Pensiunea Reuniunii Cetățenilor / Gastwirts Bürgerverein din 1853 (1881) se mută în Piața Mică.
– Crâsma / Wirtshaus Albert Wurmbauer, vine din strada 9 Mai nr. 26 (1885), se mută la nr. 4 la sfârșitul anului 1887.
– Patiserie / Weißbäcker Friedrich Thoiss vine din strada Tribunei 23 (1895) (1911) avea filială și în strada Tipografilor (Wiesengasse 31). La 3 august 1889 deschide și o vinărie / Weinschank.
– Agenția comercială Viktor Thoiss deschisă în 1920. Era reprezentantul mai multor firme cu articole necesare industriei de pielărie (1936).
– Atelier de nasturi / Knopfstricker Susanna Krampf (1853).
– Magazin de haine vechi / Trödler Hermann Grünblatt vine de la nr. 2 (1892) (1898) urmat de Martin Grünblatt (1901) și Johanna Grünblatt (1904) (1911).
– Magazin de haine vechi / Trödler Josef Löbl vine din Piața Mică nr. 28 (1892), se mută în strada Pielarilor.
– Magazinul de haine Josef Goldstein filială a magazinului din strada Timotei Popovici (Wintergasse 26/28) (1898), este urmat de Franz Jeremias (1901) (1904) care se mută în strada Faurului nr. 12 și de Cilli Goldmann (1904), singurul an în care apare în Sibiu.

– Spre Pasajul Scărilor:

În decembrie 1939 Friedrich Scheiner deschide vinăria „JIGA” în pivnița clădirii, cu vânzare pentru acasă (1940).
În 15 decembrie 1958 Trustul local de alimentație publică deschide un Centru de desfacere a vinurilor de Târnave, care vindea pentru acasă vinuri superioare din podgoriile Țigmandru și Laslea. Intrarea era din Pasajul Scărilor în fostele pivnițe ale clădirii.

Din 1960 devine Vinăria „Butoiul de Aur”.

În 21 iulie 1967 localul se redeschide după renovări. Se serveau vinuri din podgoriile Cotnari, Târnave si Drăgășani. Vinul se aducea și se servea la masă în căni de ceramică. Mesele aveau ca suport niște butoaie mai mari, iar scaunele erau sub forma unor butoaie mai mici.

În 1967 aici s-au filmat scene din filmul „La patru pași de infinit” în regia lui Francisc Munteanu. În septembrie 1968 localul intră din nou în renovare, se redeschide în același an în luna octombrie. A fost dotat cu un bar nou cu pereți căptușiți în scoarță de stejar, iar mesele au fost prevăzute cu veioze din fier forjat.
Restaurantul functionează și în prezent.

(*) Arhivele Nationale Sibiu, Urbarii si conscriptii, Conscriptii din Sibiu,111, 117.

~~~o~~~

În primele trei ilustrații apare rampa de urcare din fața clădirii Piața Huet nr. 3 înlăturată în ziua de 13 aprilie 1860 (vezi cronica lui Sigerus: 1860 13.4. – Die Sagstiege wird reguliert und die Auffahrtsrampe abgetragen). Se pare că în cursul acestor lucrări a fost renovată și fațada nordică a clădirii respective, deoarcece în pictura realizată de Johann Böbel 1864 peretele de susținere de la primul nivel între cele două contraforturi apare întărit cu zidărie.

Pentru a mări ilustrațiile dați de două ori click pe poză și activați funcția zoom!

Mijlocul sec. al XIX-lea – pictor necunoscut || Anii 1846-1851 – pictură de Heinrich Trenk (1818-1892)

Anii 1850 – litografie de Joseph Hoegg (1818-1885) || 1864 – pictură de Johann Böbel (1824-1887)

1906 – str. Turnului / Scările Turnului Sag || 1917 – str. Turnului / Scările Turnului Sag

Anii 1920-30 – str. Turnului / Scările Turnului Sag || Anii 1920-30 – str. Turnului (fotografie Emil Fischer)

1956 – str. Turnului / Scările Turnului Sag || Anii 1960 – Pasajul Scărilor „Vinăria Butoiul de Aur”

Anii 1960-70 – str. Turnului „Butoiul de Aur” || 2013 – str. Turnului „Butoiul de Aur“ (fotografie din arhiva familială)

Până în sec. al XVIII-lea Sibiu era un oraș închis. Abia după anul 1781, prin Rescriptul de concivilitate şi Edictul de toleranţă religioasă emise de împăratul Iosif al II-lea, Sibiul devine un oraș deschis pentru cetățenii altor naționalități. Chiar dacă pare de necrezut, primele crășme/ cărciume au fost deschise în interiorul orașului Sibiu (intra muros) abia la începutul sec. al XVIII-lea. Pe vremuri fiecare gospodar avea propriul vin în pivniță iar bere încă nu era băutură populară. Prima fabrică de bere (Bierbrauhaus) a orașului Sibiu a fost înființată 1717 pe str. Turnului. Primele cafenele (Kaffeehäuser) au fost deschise în Sibiu în primul sfert al secolului al XVIII-lea.

De la cronicarului Emil Sigerus aflăm că în trecut oaspeții de rang înalt erau cazați, ospătați în casele particulare ale autorităților orașului Sibiu. Pentru acești oaspeți se organizau „mese festive opulente” în Piața Mare, de exemplu în anul 1494 cu ocazia vizitei regelui Wladislau, anul 1562 cu ocazia vizitei regelui Johann Sigismund Zapolny sau anul 1599 cu ocazia vizitei principelui Transilvaniei Sigismund Bathori.
Primul han (Gasthaus) deschis în Sibiu este menționat în 1555. Este vorba de hanul La Sultanul Turcilor (Zum türkischen Sultan), mai târziu numit La Staua Albastră (Zum blauen Stern) și din 1773 Împăratul Romanilor (Römischer Kaiser). Vechiul hotel Împăratul Romanilor se aflat pe locul unde s-a construit 1892 clădirea pentru Comandamentul corpului de Armată cezaro-crăiesc, astăzi N. Bălcescu 8.
În Calendarul de călătorie (Reisekalender) din 1790 sunt listate două adrese pentru buget redus în orașul de Jos pe str. Ocnei (Burgergasse): „La Mielul alb” (Zum weißen Lamm) nr. 882 și „La Calul alb (Zum Weißen Rössel) nr. 868. Pe lângă acestea existau și localuri unde se servea prânz și cină: exemplu pe str. Cisnădiei (Heltauergasse) la parterul hotelului „Împaratul Romanilor” (Römischer Kaiser); în așa-numita Mănăstire (Kloster) din Piața Mare (Großer Ring) nr. 397; în noua clădire ridicată lângă teatru; pe str. Tribunei (große Quergasse) nr. 79; „La cei 3 Marocani” (Zu den drei Marokanern) pe str. Ocnei (Burgergasse) nr. 466; în Piața Mică (Kleiner Ring) nr. 419 sau pe str. Cisnădiei (Heltauergasse) nr. 178…
Numărul vinăriilor/ tavernelor crescuse considerabil la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cele mai frecventate erau pe str. Pământul Mic / Filarmonicii (Kleine Erde) nr. 314; „La Boul de aur” (Zum goldenen Ochsen) în Piața Mică (Kleiner Ring) nr. 443 lângă măcelării sau în Piața Huet (Kirchplatz) nr. 405”. [numerotare veche].
Calfele străine care veneau la Sibiu erau cazați în hanurile (Herbergen) breslelor respective.
Pentru cazarea deputaților participanți la întrunirile anuale organizate în capitala Sibiu (scaunul principal) erau achiziționate de scaunele (secundare) și districtele săsești case de oaspeți. În orașul Sibiu existau 10 asemenea case de oaspeți/ hoteluri numite Herrenhöfe // Curți domnești.

~~~o~~~

Următoarele texte au fost traduse din capitolul „Despre mâncare și băutură” (Vom Essen und Trinken) din cartea „Despre vechiul Sibiu” (Vom alten Hermannstadt) vol. I  scrisă și publicată de cronicarul sibian Emil Sigerus 1922:

„O prescripție a magistratului sibian din 1726, permitea introducerea băuturilor spirtoase (rachiu) în oraș doar în zilele de jarmaroc; „cu excepția târgului anual, nimănui este permis să introducă rachiu.” („außer dem Jahrmarkt aber soll niemenden erlaubt sein Brandwein hereinzuführen.”)
…
„La sfârșitul secolului al XVIII-lea au existat deja o mulțime de crâșme/ cârciume în Sibiu, în timp ce cu câteva decenii mai devreme, existau pe lângă „Împăratul Romanilor” (Römischen Kaiser) doar crâșma orășenească „La Cerbul de Aur“ (Zum Goldenen Hirschen) în fața Porții Cisnădiei (Heltauertor) pe str. Turnu Roșu (Rotenturmstrasse) și crâșma orășenească din „Transchement”*. Cele doua crâșme ale orașului au fost date în arendă contra sumei de 800 de Galbeni / Gulden în anul 1745.” (*Crâșma din „Tranchement” se afla în cartierul Terezian pe strada Gladiolelor, în spatele clădirii actuale în care a funcționat cinematograful 7 Noiembrie.)
…
„Au fost puțini cetățeni care nu aveau (măcar) un butoi de vin în pivniță… deoarece vinul era privit ca o investiție de capital care aducea dobânzi bune. Pentru a gestiona acest comerț particular cu vin, s-au format în cadrul „Vecinătăților” (Nachbarschaften) uniuni/ comunități independente numite „Schrott”, a căror sarcină era aceea de a reglementa și promova producția vinicolă a cetățenilor. Odată cu apartenența la un „Schrott”, cetățeanul a dobândit dreptul de a produce și stoca vin, de a se folosi de ajutorul celorlalți membri la stocarea butoaielor și de a servi/ vinde vinul propriu la el acasă. Membrii trebuiau să se ajute reciproc la stocarea butoaielor de vin, altfel trebuiau să plătească o amendă. Dispozitivele, cum ar fi frânghii și scări, erau deținute de fiecare uniune/ comunitate în parte. Fiecare comunitate a fost împărțită în grupuri mici individuale numite „Zeiger” (semn, indicator), care cuprindeau între 4 sau 6 gospodării. În fiecare dintre aceste grupuri, doar un singur proprietar de casă avea dreptul să servească/ vândă vin timp de 8 zile, ceea ce a fost făcut cunoscut cetățenilor în general prin agățarea unui „indicator” (Zeiger) pe fațadă/ casă. După opt zile a venit rândul unui alt proprietar să-și vândă vinul. Numai în timpul târgului, fiecare proprietar era liber să afișeze un „indicator” și să-și vândă vinul. Vecinii care nu erau proprietari de casă nu aveau dreptul să servească/ vândă vin.”
…
„Pe vremuri ferestrele erau mici și modeste. Vezici de porc sau piei subțiri, apoi hârtia impregnată cu ulei înlocuia sticla de fereastră. Când sticla a fost folosit în cele din urmă, acesta era de dimensiuni mici, dintre care 8 bucăți umpleau adesea o cercevea de fereastră și erau fixate în plumb. Cronicarul Kraus menționează că în anul 1611 slugile de război ale lui Bathori au distrus ferestrele de sticlă din Sibiu pentru a folosi plumbul la fabricarea gloanțelor – (Der Chronist Kraus erwähnt, daß Bathoris Kreiegsknechte 1611 in Hermannstadt die Glasfenster „des wenigen Blei wegens zerdrimmert“, um dieses Blei in Kugeln umzugießen)”.

Turnul Scărilor Sag – acuarelă realizată de pictorița, etnografa și scriitoare sibiană de limbă germană Juliana (Juliane) Fabritius-Dancu în anul 1963.
(Ilustrații din arhiva grupul de Facebook Alt-Hermannstadt)

~~~o~~~

Reuniunea Meşteşugarilor Sibieni // Hermannstädter Gewerbe-Verein (înființată 1840) a fost proprietarul clădirii Piața Huet nr. 3 la mijlocul sec al XIX-lea. Sediul acestei reuniuni se afla în clădirea din Piața Mică 11, astăzi Casa Asociaţiei Micilor Meseriaşi. Reuniunea Meşteşugarilor Sibieni deschise în încăperile de la etajul clădirii Piața Huet nr. 3 o școală de meserii, urmată de o crâșmă. În anii 1880 casa intră în proprietatea patiserului Thois Friedrich (Weißbäcker) care deschide la adresa respectivă o patiserie.

Cartea de adrese 1875 – Piața Huet/ Huetplatz (lista cu proprietari: Besitzer) || Cartea de adrese 1882 – Hanuri și crâșme 1 || Cartea de adrese 1882 – Hanuri și crâșme 2

Cartea de adrese 1882 – Piața Huet/ Huetplatz (lista cu proprieteri) || Cartea de adrese 1933 – Lista cu restaurantele (Restaurationen) în Sibiu || Noua Nomenclatură a străzilor din Sibiu 1948 – Lista cu localuri în Sibiu

Această fotografie cu valoare documentară a fost realizată de fotograful Wilhelm Neudörfer pe strada Nicolae Bălcescu, probabil la sfârșitul anilor 1870. În fundal se vede turnul Bisericii Catolice din Piața Mare și în partea stângă a fotografiei o casă cu un coș mare de fum pe acoperiș. Este casa în care se afla vechiul hotel Împăratul Romanilor // Römischer Kaiser, demolată la 2 iulie 1891.
În partea dreaptă a fotografiei se vede o fântână deosebit de frumoasă, dispărută din memoria sibienilor. Fântâna cu grilaj avea o formă elegantă, asemănătoare cu un ou de Fabergé și se afla pe str. Heltauergasse // Cisnădiei/ Nicolae Bălcescu colț cu str. Honterusgasse // Alexandru Papiu Ilarian.

Cartea poștală originală

Fotografia în format cabinet este etichetată pe față cu textul „W. Neudörfer”, „Hermannstadt” și pe verso cu reclama atelierului fotografic și textul „W. N. Photograph. Anstalt von Wilh. Neudorfer in Hermannstadt”. În perioada anilor 1878-1882, Neudörfer a deținut un atelier fotografic în Sibiu, pe care îl cumpărase în jurul anului 1878 de la fotograful Hermann Büchner ( 1821-1890 ).
În 1857, este menționat atelierul fotografic înființat de Büchner în clădirea farmacistului August Teutsch, la adresa ulița Promenadengasse Nr.264 ( redenumită Reissenfelsgasse Nr.7, azi, strada Gheorghe Lazăr nr.5 ). În jurul anului 1860, Büchner apare cu un atelier fotografic pe strada Reispergasse Nr.391 ( azi, strada Avram Iancu nr.9 ). În jurul anului 1865 îl găsim cu atelierul fotografic pe strada Heltauergasse Nr.134 ( azi, strada Nicolae Bălcescu nr.18 ). La început Büchner lucra împreună cu fotograful Alois Zigler, din 1870 cu Alexander Maierhofer și din 1875 cu Ludwig Cseidi. În jurul anului 1878, Wilhelm Neudörfer cumpără atelierul lui Büchner.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Este posibil ca placa de sticlă originală, folosit de fotograful W. Neudörfer, să fi fost realizată înainte de 1878, mai precis între 1862 și 1875, deoarece Neudörfer a cumpărat atelierul fotografic, înclusiv arhiva predecesorului său Hermann Büchner.

~~~o~~~

Detaliu cu fântâna cu grilaj situată pe strada Nicolae Bălcescu colț cu strada Alexandru Papiu Ilarian.

În această pictură, care a fost probabil realizată de litograful sibian F.A.Robert Krabs la mijlocul secolului al XIX-lea, se vede tronsonul zidului exterior între Poarta Leșurilor, numită și Poarta Nouă, și bastionul Haller.
La o privire mai atentă recunoaștem ancadramentul de piatră al unei treceri amenajată în zidul exterior de fortificații. Această veche trecere, din care doar partea de jos, obturată, mai este vizibilă astăzi, se numea Portița Leșurilor, mai exact Portița exterioară a Leșurilor și se afla lângă căsuța cu locuința paznicului, ( germană: Wächterwohnung ), demolată la începutul anilor 1850. Această informație interesantă se poate citi în Planșa 10 din Albumul lui Johann Böbel, „Porțile din Sibiu odinioară existente după natură desenate” ( „Die vormals bestanndenen Stadt-Thore von Hermannstadt nach der Natur gezeichnet” ).
„XVI. vormals eine Wächters Wohnung ist Anfang der fünfziger Jahre [ 1850 ] abgetragen worden.” // „XVI. Fosta locuință de paznic, a fost demolată la începutul anilor ’50 [ 1850 ].”
Cronicarul, cartograful și pictorul Johann Böbel s-a născut 1824 la Sibiu, unde a trăit și a decedat la 27 aprilie 1887.
În spatele gardului din lemn se afla una din pepinierele orașului amenajată în 1850.

Această deosebit de frumoasă gravură colorată ( pe placă de oțel ) a fost realizată în 1864 de pictorul și gravorul Ludwig Rohbock ( *30 martie 1824 la Sulzbach/ Nürnberg – †12 ianuarie 1893 la München ).
În fața clădirii Mânăstirii Ursulinelor, situată lângă Biserica Ursulinelor, se vede Turnul Bărbierilor care făcea parte din a treia centură de fortificații. În veduta văzută dinspre strada Sării ( astăzi, strada Constituției ) apare în partea dreaptă închisoare militară, pe atunci arestul garnizoanei din Sibiu.
Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

În anul 1546 (22 iunie) apare cartea „Tetraevangheliar” a lui Filip Moldoveanu, un evangheliar în limba slavonă bisericească cu litere chirilice. Au supravieţuit două exemplare. Ilustraţiile din această carte, tipărită de asemenea la Lucas Trappoldner, sunt semnate cu literele F. M.
Stema oraşului Sibiu, tipărită aici, apare într-o variantă rară: frunza de nufăr din mijloc/ jos se află sus, sub coroana!

Mari tipografi ai Orașului: Filip Moldoveanu

Filip Moldoveanu/ Philipp Moler/ Philippus Pictor – născut în Moldova? în jurul anului 1500 şi decedat în Sibiu? după 1554 – a fost un renumit logofăt, tipograf şi gravor în lemn, care a desfășurat o activitate intensă ca „pictor et scriba litterarum valachiacalium” între anii 1521-1554 la Sibiu.
În afară de limba română vorbea germană, latină şi limba slavonă (bisericească). Numele lui apare în mai mult de 52 evidenţe contabile sibiene. În această perioada a fost funcţionar, secretar, scriitor cancelar – logofăt (Logothet) în Sibiu, şi în calitate de consilier/ sfetnic, a fost de mai multe ori în misiuni diplomatice în Ţara Românească, în numele Magistratului Sibian şi a Universităţii Săseşti.

Scurt istoric despre începuturile tiparului în Sibiu:
Se presupune că tiparul a fost introdus în Sibiu de către Theobaldus Gryphius (din Reutlingen) în anul 1528.
Prima carte cunoscută ca tipărită la Sibiu, a fost „Libellus grammaticus”, în limba latină, a rectorului sibian Thomas Gemmarius, în anul 1529. Un an mai tîrziu apare o carte în limba germană numită „Pestbüchlein”, scrisă de Stadtphysikus Sebastian Pauschner, un fel de „cod de conduită” cu indicaţi pentru perioadele de ciumă. După unele surse, cartea a fost tipărită de sibianul Lucas Trappoldner.

Între anii 1544-1553 apar în Sibiu primele cărţi tipărite în limba română şi slavonă bisericească.
În anul 1544 magistratul sibian însărcinează pe Filip Moldoveanu cu tipărirea unui „catechism” în limba română, pentru credincioşii din împrejurimile Sibiului – „Catechismul lutheran românesc” – prima carte tipărită în limba română.
În anul 1546 (22 iunie) apare cartea „Tetraevangheliar” a lui Filip Moldoveanu, un evangheliar în limba slavonă bisericească cu litere chirilice. Au supravieţuit două exemplare. Ilustraţiile din această carte, tipărită de asemenea la Lucas Trappoldner, sunt semnate cu literele F. M.
Stema oraşului Sibiu, tipărită aici, apare într-o variantă rară: frunza de nufăr din mijloc/ jos se află sus, sub coroana! Se pare că această carte a fost tipărită pentru o „clientelă” din Moldova.

Cea mai valoroasă carte tipărită de Filip Moldoveanu este „Evangheliul” din anul 1552, cartea bilingvă, în româneşte şi slavonă bisericească. Se spune că, în traducerea românească din această carte, limbajul este moldovenesc şi mai aproape de sufletul limbi române, decît Evangheliarul lui Coresi, tipărit în 1555/60 la Braşov.
La tipărirea cărţii s-au folosit aceleaşi litere/ tipare ca şi la „Tetraevangheliarul” din 1546!
Dintr-un document păstrat în arhiva oraşulu reiese că, magistratul Sibian a împrumutat în anul 1550 lui „Meister Philipp Moler” 100 de florini din casa sfatului, sumă pe care Filip Moldoveanu a restituit-o în anul 1552 şi care, se presupune, a fost folosită pentru a tipări „Evangheliarul” bilingv.

Adriana Moscicki
Pagină cu stema Sibiului din Tetraevangheliarul lui Filip Moldoveanu

Text preluat de pe pagina de Facebook, „Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás // Sibiu / Hermannstadt / Nagyszeben“ !

În această fotografie realizată în anii 1920 se vede str. Croitorilor înainte de sistematizare. În clădirea mare din partea stângă a fotografiei a funcționat în perioada antebelică tăbăcăria lui Josef Möferdt, care apare în cartea de adrese din 1882 la categoria Tăbăcari // Rothgerber la adresa str. Saggasse nr.vechi 29 – astăzi str. Turnului 21.

În cartea de adrese din 1873 parcela de pe str. Turnului nr. 21 (nr.vechi 29) se afla în proprietatea lui Möfer(d)t Johann iar cea de pe str. Croitorilor nr.vechi 6 în proprietatea lui Möfer(d)t Josef.
Parcela de pe str. Turnului nr.vechi 29 și cea de pe str. Croitorilor nr.vechi 6 sunt marcate cu galben, clădirea cu tăbăcăria lui Josef Möferdt este marcată cu portocaliu în detaliul hărții postată la comentarii. Harta datată 1875 a fost copiată de Johann Böbel 1882/83.

Clădirea mare cu tăbăcăria lui Josef Möferdt se afla lângă Canalul Morilor // Mühlkanal, un canal deviat din râul Cibin, care alimenta cu apă și energie cinetică ateliere meșteșugărești și mori aflate în Orașul de Jos intra și extra muros. Pe str. Turnului // Sag Gasse alimenta moara Sag Mühle – Pfarrersmühle // Moara Preoților (Popilor) din proprietatea Parohiei Evanghelice – cunoscută și sub denumirea de Moara românului deoarece a fost dată în arenda unui morar român pe nume Bobeș.
Același canal alimenta cu apă atelierele de pe str. Vopsitorilor, cele două mori de la Poarta Ocnei // Burgertor – Moara superioară // Obere Burgermühle și Moara inferioara // Untere Burgermühle – și o moară de scoarță (Lohmühle), de la care se trage denumirea străzii cu același nume: str. Moara de scoarță // Lohmühl Gasse.

Traducerea denumirilor din harta Böbel:

Bauholzplatz = Piața Lemnelor (Piața Cibin)
Sag Gasse = Str. Turnului
Schneider Gasse = Str. Croitorilor
Bach Gasse = Str. Valea Mare
Rosenanger = Târgu Peștelui
Weinanger = Târgu Vinului

Stânga: Detaliu din harta orașului Sibiu din 1875 copiată de Johann Böbel în 1882/83. Pe terenul unde a fost amenajată Piața Cibin se afla bastionul din fața Porții Turnului // Sag Tor Bastei. Linia roșie marchează bastionul din fața porții și zidul de fortificație al incintei a IV-a.
Dreapta: Detaliu dintr-o fotografie aereană realizată în jurul anului 1920, în care apare strada Schneidergasse // Croitorilor marcată cu galben. Moara Preoților (Popilor) din intersecția străzii Sag Gasse // Turnului cu str. Bach Gasse // Valea Mare este marcată cu roșu.

În acestă fotografie realizată în perioada interbelică (anii 1920) se vede Biserica Ursulinelor, Piața Mare cu Turnul Sfatului și Biserica Catolică, Piața Mică și Piața Huet cu Biserica Evanghelică și o parte din Orașul de Jos cu str. Turnului // Saggasse, str. Ocnei // Burgergasse, str. 9 Mai // Elisabethgasse și Piața/ Straja Dragonilor // Dragonerwache.
În partea de jos a fotografiei apare clădirea de pe str. Turnului // Saggasse 23, ridicată în stil neo-românesc de Ioan Petra Oasia 1919. Lângă clădire se vede o parte din Piața Lemnelor // Bauholzplatz – astăzi Piața Cibin.

Theatral
Wochenblatt,
Für das Jahr 1778.
VI. U. g.
___________________________
Hermannstadt,
============================================
Gedruckt bey Samuel Schardi, und Martin Hochmeister
k. k. privil. Buchdrucker und Buchhändler.

La 1 iunie 1778 apare la Sibiu prima foaie periodică ardeleană. Este vorba de publicația, „Theatral Wochenblatt, für das Jahr 1778”, tipărită de Samuel Schardi ( 1705-1779 ) și Martin Hochmeister sen. ( 1740-1789 ), doi tipografi și librari sibieni cu privilegii cezaro-crăiești.
Două sute de ani mai târziu, în 1978, a fost publicat în almanahul Neuer Weg Kalender 1987 articolul, Im Geiste der Aufklärung „Theatral Wochenblatt” – die erste Periodische Publikation Siebenbürgens // În spiritul Iluminismului „Theatral Wochenblatt” – prima publicație periodică din Transilvania, dedicat acestui eveniment!
Almanahul lansat la editura Neuer Weg, București, Piața Scânteii 1, a fost tipărit la Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, București, Piața Scânteii 1.

Vă oferim textul original scris de jurnalistul Manfred Wittstock, urmat de textul tradus de mine în limba română.

~~~o~~~

Im Geiste der Aufklärung
„Theatral Wochenblatt” – die erste Periodische Publikation Siebenbürgens

Bezeichnenderweise stellt das erste periodische Presseorgan Siebenbürgens, das vor genau 200 Jahren erschienen ist, eine Fachzeitschrift aus dem Bereich des kulturellen Lebens dar. Nicht nur Information, sondern auch Geschmacksbildung und Abbau vorgefasster Meinungen wurden damals in den Vordergrund gesetzt : Es handelt sich um das Theatral Wochenblatt für das Jahr 1778, das zwölf Erscheinungen in Hermannstadt bei den Buchdruckern und Buchhändlern Samuel Schardi und Martin Hochmeister erlebt hat.

Die Publikation ist an eine Schauspielgesellschaft, der Josef Hilferding vorstand, gebunden. Am 6. April 1778 wurde ihr vom Hermannstädter Magistrat, gegen Erlegung der vorschriftsmässigen Gebühr, die Eröffnung einer Schaubühne zuerkannt. Ab 30. April trat sie dann regelmässig auf der Bühne des dem Gubernialrat Baron von Meringer gehörenden Gebäudes am Grossen Ring, dem späteren blauen Stadthaus, auf. Ränke gegen den von der Zeitschrift vertretenen neuen Geist der europäischen Aufklärung und das Geschrei von Stümpern brachten die recht kritisch gehaltene Zeitschrift alsbald zum Schweigen. Dabei dürfte allerdings auch die materielle Seite eine entscheidende Rolle gespielt haben, da am Ende des siebenten Wochenblattes eine Mitteilung erschien, durch die bekannt gegeben wurde, dass die durch Pränumeration vertriebene Zeitschrift die Herausgabekosten schon zweimal durch unvorhergesehene Auslagen nicht gedeckt hat.
Ob dem angeforderten Nachtrag von 30 Kreutzern pro Publikation für das kommende Erscheinungstrimester Folge geleistet wurde, ist nicht bekannt. Auch spaltete sich das Theaterpublikum, wodurch Hilferding gezwungen wurde, seine Bühne alsbald zu schliessen.

Die Bedeutung der Hilferdingschen Schauspielergesellschaft, die nur aus sechs männlichen und vier weiblichen Artisten, einem Souffleur, der auch Kinderrollen übernahm, und drei Statisten bestand, kann heute nicht hoch genug eingeschätzt werden. Von einer hohen Kunstauffassung durchdrungen und einem bedeutenden Geist des Fortschritts erfüllt, traten sie zur Zeit des Erscheinens ihres Wochenblattes 48mal mit Werken von Lessing, Goldoni, Ed. Moore, Voltaire, Beaumarchais, ja selbst mit einer dramatischen Bearbeitung von Goethes „Leiden des jungen Werthers” vor das Publikum. Doch nicht die Aufzählung der Vorstellungen und der daran angefügten Kommentare lassen uns heute das Theatral Wochenblatt so wertvoll erscheinen.

Die Autoren selbst, von denen uns drei durch ihre Signatur bekannt sind, nämlich Hilferding, der Schauspieler Scheidhauer und der Souffleur Lieder, wünschten laut „Vorerinnerung” (Vorwort) „…die noch hin und wieder vorgefassten Meinungen wider das Schauspiel auszulöschen und… es soll eine öffentliche Kritik wahrer Kenner zur Ausbildung des Schauspielers veranstaltet werden”.

In diesem Sinne trugen ihre Beiträge u.a. so bezeichnende Titel wie: „Ursachen warum die Schauspielkunst in manchen Gegenden gezwungen ist sich herabzusetzen und nach brod zu gehen”, Warum gibt es wenig gute Schauspieler”, „Von Kritiken”, „Vom Geschmack”.

Was da seine Veröffentlichung fand, besitzt zum grossen Teil auch heute noch seine Gültigkeit. Im einzelnen zeichnet sich aus dem Theatral Wochenblatt folgendes Programm ab: Die Autoren treten ganz entschieden für die gesellschaftliche Integration des Theaters ein, denn „noch immer denkt man sich unter Schauspielern eine Vergesellschaftung der herumirrenden Unthätigkeit dem Staate und guten Sitten so schädlich als unnütz”. In diesem Sinne äussern sie sich gegen die überlieferten Gepflogenheiten „wo schmutzige Possen und witziger Unsinn von Hanswursten die Bühne verunstalten”. Scharf verurteilt das Theatral Wochenblatt die Launenhaftigkeit des Modegeschmacks, ferner die Gefühllosigkeit, den Hochmut und Eigendünkel der blasierten Zuschauer.

Die Verfasser verlangen „Aneignung und Erlernung der nöthigen theoretischen Kenntnisse gleich in der Jugend”. Überraschend ist in diesem Zusammenhang das Auftauchen des Gedankens der
Theaterschulen. Der von Lessing angeregte Gedanke war damals noch sehr neu.

Den Schauspielern hingegen empfiehlt das Wochenblatt besonders warm eine freundschaftliche gegenseitige Kritik, Aufmerksamkeit auch bei kleinen Rollen und schärft ihnen ein sorgfältiges Zusammenspiel ein. Als Lehrmeister werden das Studium der Natur, die niemals übertreibt, und der grossen Meister anempfohlen. Die Nachahmung des „Principals oder ersten Akteurs” seien in jeder Hinsicht verfehlt.

Nachdem die Zeitschrift nicht mehr erscheinen konnte, haben ihre Autoren Anfang 1779 noch ein 14 Seiten umfassendes Aufführungsverzeichnis unter dem Titel „Theatral Nachrichten der Hüllverdingschen Gesellschaft in Hermannstadt”, als letztes Zeichen ihrer Aktivität in Siebenbürgen, herausgegeben.

M. W.

„Theatral Wochenblatt” – Neuer Weg Kalender 1978, Seite 94-95.

~~~o~~~

În spiritul Iluminismului
„Theatral Wochenblatt” – prima publicație periodică din Transilvania

În mod semnificativ, primul organ de presă periodic din Transilvania, apărut acum exact 200 de ani, a fost o revistă specializată în domeniul vieții culturale. Nu doar informarea, ci și formarea gustului și eliminarea ideilor preconcepute erau puse în evidență la acea vreme: este vorba de Theatral Wochenblatt pentru anul 1778, care a apărut de douăsprezece ori în Sibiu la tipografii și librarii Samuel Schardi și Martin Hochmeister.

Publicația este legată de o companie teatrală condusă de Josef Hilferding. La 6 aprilie 1778, magistratul din Sibiu i-a acordat dreptul de a deschide un teatru în schimbul plății taxei prevăzute. Începând cu 30 aprilie, ea a jucat în mod regulat pe scena clădirii din Piața Mare, cunoscută ulterior sub numele de Casa Albastră, care aparținea baronului von Meringer, consilier gubernial. Comploturile împotriva noului spirit al Iluminismului european reprezentat de revistă și clamarea cârpacilor au redus curând la tăcere revista mai degrabă critică. Cu toate acestea, este posibil ca și latura materială să fi jucat un rol decisiv, deoarece la sfârșitul celui de-al șaptelea săptămânal a apărut un anunț care anunța că revista, care era distribuită prin prenumerare, nu reușise deja de două ori să își acopere costurile de editare din cauza unor cheltuieli neprevăzute.
Nu se știe dacă a fost onorat suplimentul solicitat de 30 de creițari ( Kreutzern ) pe publicație pentru următorul trimestru de publicare. De asemenea, publicul teatrului s-a divizat, forțându-l pe Hilferding să își închidă imediat teatrul.

Importanța trupei de actori a lui Hilferding, care era formată din doar șase artiști bărbați și patru femei, un sufleor care se ocupa și de rolurile copiilor și trei figuranți, nu poate fi supraestimată astăzi. Impregnați de o concepție înaltă asupra artei și plini de un important spirit de progres, ei s-au prezentat în fața publicului de 48 de ori în momentul apariției săptămânalului lor cu piese de Lessing, Goldoni, Ed. Moore, Voltaire, Beaumarchais, chiar și cu o adaptare dramatică a „Suferințelor tânărului Werther” de Goethe. Dar nu lista de spectacole și comentariile atașate acestora sunt cele care fac ca Theatral Wochenblatt să ne pară atât de valoros astăzi.

Autorii înșiși, dintre care trei ne sunt cunoscuți prin semnăturile lor, și anume Hilferding, actorul Scheidhauer și sufleorul Lieder, doreau, conform „Vorerinnerung” ( prefață ), „…să eradicheze opiniile împotriva actoriei care sunt încă uneori preconcepute și… pentru formarea actorilor ar trebui organizată o critică publică de către adevărați cunoscători”.

În acest sens, contribuțiile lor au purtat titluri atât de semnificative precum: „Cauze pentru care arta actorului în unele zone este forțată să se degradeze și să meargă la brod”, „De ce sunt puțini actori buni”, „Despre critică”, „Despre gust”.

Mare parte din ceea ce a fost publicat acolo este valabil și astăzi. În detaliu, din Theatral Wochenblatt reiese următorul program: Autorii se pronunță hotărât în favoarea integrării sociale a teatrului, deoarece „printre actori, încă se mai crede că socializarea inactivității rătăcitoare este pe cât de dăunătoare, pe atât de inutilă pentru statul și pentru bunele moravuri”. În acest sens, ei s-au pronunțat împotriva obiceiurilor tradiționale „în care bufonii desfigurează scena”. Theatral Wochenblatt condamnă aspru capriciile gustului la modă, precum și nesimțirea, aroganța și îngâmfarea publicului blazat.

Autorii fac apel la „dobândirea și învățarea cunoștințelor teoretice necesare de la o vârstă fragedă”. Apariția ideii de școli de teatru este surprinzătoare în acest context. Ideea sugerată de Lessing era încă foarte nouă la acea vreme.

Wochenblatt, pe de altă parte, recomandă cu căldură critica reciprocă prietenoasă și atenția actorilor, chiar și în roluri mici, și le inculcă importanța interacțiunii atente. Studiul naturii, care nu exagerează niciodată, și marii maeștri sunt recomandați ca profesori. Imitarea „actorului Principal sau primului actor” a fost în toate privințele o greșeală.

După ce revista nu a mai putut apare, autorii ei au publicat la începutul anului 1779 o listă de 14 pagini cu spectacole sub titlul „Theatral Nachrichten der Hüllverdingschen Gesellschaft in Hermannstadt”, ca ultim semn al activității lor în Transilvania.

M. W.

„Theatral Wochenblatt” – almanahul Neuer Weg 1978, pagina 94-95.

Biserica fortificată de la Cisnădioara fotografiată în perioada lucrărilor de renovare efectuate 1966. Persoana care stă lângă bancă este maistrul electrician Johann (Hans) Fetter. Domnul Fetter s-a ocupat și de intreținerea/ reparația instalației electrice a Bisericii Evanghelice din Sibiu. Fotografie din arhiva familială.

O fotografie deosebită din arhiva personală, realizată în perioada interbelică la poalele cetății (bisericii fortificate) din Cisnădioara // Michelsberg // Kisdisznód.

„Şi, dacă am coborî în timp, de cînd dau cireşii în floare şi pînă în toamna aurită, drumul spre Cisnădioara, pe patru roţi sau pe jos, sprijiniţi în toiag cioplit, e cale în frumuseţe şi răcoare.
Pe vremuri, aici se furișau orăşenii de dogoarea oraşului: în liniştea livezilor şi sub poala pădurii. Dimineţile se deschid în zarva cintătoarelor înaripate, miezul zilei curge liniştit în somnolenţă şi foşnetul gîzelor prin iarbă, seara triluri noi închid pleopele cerului. Şi mereu decupată pe boltă, o cetate în zare.
Călători de aproape şi din depărtări au poposit pe aici şi au iubit locurile.
Pe la 1890, Emily Gerard, scoţiană şi scriitoare – călătoare, temporar poposită prin Transilvania, ne povesteşte despre oameni, sate şi obiceiuri.
Ea însăşi petrece în Cisnădioara două săptămîni de bucurie curată, în casă de ţărani. Mirată oarecum, ne relatează despre prezenţa Baronului K. din Hanovra, care alesese, de cîţiva ani, aerul curat şi însingurarea Cisnadioarei. (The land beyond the forest – Emily Gerard).
Distinsă adunare la răscruce de drumuri. Încotro paşii lor? Poate la Piatra Broaştei la vreun picnic pe iarbă sub „Halber Stein”, sau poate pe poteci în pădure… cine ştie? Şi de ieri şi de azi amintiri: iată un sat îndrăgit!”

Un text minunat, scris de Adriana Moscicki și postat pe pagina dânsei – Călătorie în timp // Zeitreise // Időutazás.

Carte poștală din perioada interbelică, realizată la editura lui Georg Meyer și distribuită la libraria din Piața Mare nr. 10. Pe față este inscriptionață cu textul: „Michelsberg – Gemeindewirtshaus – Aufgang zur Burg“ // Cisnădiaora – Cârciuma satului – Urcarea spre cetate (biserica fortificată). Pe verso se află textul: Verlag von Georg Meyer, Buchhandlung, Hermannstadt. (carte poștală din arhiva personală)

Fabrica de bere Habermann Brauerei se afla între Piața Teatrului și fosta reședintă de vară a Baronului Samuel von Brukenthal, pe terenul delimitat de străzile Dobrun, Berăriei și Radu Stanca. Fotografie realizată în anul 1907 cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea fabricii de bere Johann Habermann 1857.

Fabrica de Bere Johann Habermann // Bierbrauerei des Johann Habermann a fost înființată de comerciantul sibian Johann Habermann în anul 1857. Fabrica lui Habermann a fost prima fabrică de bere din Ardeal care a folosit în producție mașini cu aburi: „Erste Siebenbürgische Dampfbierbrauerei der Johann Habermann’s Erben”. A funcționat ca fabrică de bere până în 1914. După primul război mondial fabrica lui Habermann a fost preluată de fabricile de bere Trei Stejari // Drei Eichen Bräu din Sibiu și Thomas Binder și Fii // Thomas Binder und Söhne din Sadu // Zood și folosită la producerea malțului.

Palatul Habermann din Piața Unirii // Hermannsplatz/ Einigkeitsplatz (este vorba de aripa dreaptă a actualului imobil Continental Forum) a fost ridicat în anul 1876 de fabricantul de bere Johann Habermann. La parterul clădirii se afla renumita cafenea Café Habermann, cu intrarea dinspre Promenada Bretter // Bretterpromenade. În latura spre Parcul Astra // Stadtpark se afla în perioada 1884~1929 Marea Hală de Bere Habermann // Habermanns Grand Bierhalle.
În jurul anului 1910 Palatul Habermann și tenenul între parc și str. Șaguna este cumpărat de Consistorul Greco-Ortodox Român. Între 1912 – 1914 se construieşte pe latura clădirii spre str. Şaguna hotelul „Europa“. După 1923 hotelul se numeşte „Hotel Bulevard“. Din 2007 poartă numele „Continental Forum” și aparține de lanțul hotelier Continental. Restaurantul lui Michael Luister Restauration Habermann’s Bierquelle nu se afla înclădirea palatului Habermann de pe promenada Bretter.
(sursa ilustrațiilor: arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

În harta orașului din 1914 S.K.V. apar trei fabrici de bere în partea sudică a orașului Sibiu: Fabrica de Bere Habermann // Habermann Brauerei, Fabrica de Bere Hager // Hager´s Brauarei și Fabrica de Bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei. Fabricile de bere erau alimentate cu apa curgătoare din Pârâul Trinkbach (Hager și Trei Stejari) și canalul inferior Schewis (Habermann). Denumirea Trinkbach provine de la faptul că pârâul a fost folosit ca sursă de apă potabilă: Trinkbach înseamnă pârâu cu apa de băut (potabilă).

Fabrica de bere Thomas Binder Brauerei se afla în localitatea Sadu // Zood. Thomas Binder din Cisnădie cumpărase împreună cu Peter Simonis în anul 1892 de la niște sași din Agnita o proprietate aflată la marginea vestică a satului Sadu, pe care se afla o fabrică de postav și o fabrică de spirt. După moartea cumnatului său Simonis, survenită în anul 1909, Thomas Binder a înființat în aceeași curte în jurul anului 1913 Fabrica de Bere Thomas Binder și Fii // Brauerei Thomas Binder und Söhne.
În al doilea deceniu al sec al XX-lea Thomas Binder cumpără împreună cu proprietarii fabricii de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei fabrica de bere Habermann din Sibiu și o folosește la producerea malțului.
Fabrica de bere Thomas Binder a funcționat până în preajmă celui de-al doilea război mondial.
(sursa ilustrațiilor: arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

La link-ul accesat se pot citi următoarele informații interesante despre fabrica de bere Thomas Binder – LINK:
„Înainte ca pe locul în care a fiinţat până nu de mult fabrica de bere, în partea de jos a curţii a existat o fabrică de spirt, întemeiată de câţiva saşi din Cisnădie, în jurul anului 1740. În 1782 aceasta este cumpărată, împreună cu tot spaţiul din jur, de doctorul Ioan Piuariu-Molnar care a construit, ceva mai sus de locul pe care era plasată fabrica de spirt dar în aceeaşi curte, o clădire nouă, în care a instalat o torcătorie şi războaie de ţesut pentru postavuri din lână, cu toată împotrivirea breslelor săseşti din Cisnădie şi Sibiu. În acest context, se explică de ce de-abia în anul 1811 a reuşit să primească aprobarea definitivă pentru înfiinţarea manufacturii, de la împăratul Francisc I.
În 1815 însă, Piuariu-Molnar moare, iar unicul fiu, pe nume Iosif, ofiţer în armata austriacă, vinde proprietatea unor saşi. Potrivit unor însemnări de familie, aceasta ar fi fost cumpărată de Thomas Binder din Cisnădie, împreună cu un cumnat de-al său, Peter Simonis (1892), de la nişte saşi din Agnita; aceştia au menţinut atât funcţionarea fabricii de postav, cât şi a celei de spirt, până când, între anii 1912-1913, a fost construită în aceiaşi curte o fabrică de bere, cunoscută sub titulatura completă de Fabrica de Bere Thomas Binder şi Fii (Binder rămăsese unic proprietar al fabricilor de spirt şi postav, după mortea lui Simonis în anul 1909), fructificându-se astfel calitatea izvoarelor de apă aflate în proxima vecinătate…
După distrugerile suferite în timpul Primului Război Mondial (1916) a fost refăcută, iar proprietarul, Thomas Binder, a cumpărat în anul 1917 – în asociere cu proprietarii fabricii de bere sibiene Trei Stejari – fabrica de bere Habermann, care însă nu a fost folosită decât la producerea malţului (Fabrica de Bere Johann Habermann, prima care folosise în producţie maşini cu aburi, a funcţionat între anii 1862-1895; apoi, după o serie de reorganizări a intrat în proprietatea celor menţionaţi mai sus până în anul 1928, când Trei Stejari devine unic proprietar).
După prima conflagraţie mondială fabrica de postav este închisă, deşi în timpul războiului obţinuse importante beneficii datorită comenzilor de război; continuă să-şi desfăşoare activitatea fabricile de spirt şi de bere, până în preajma celui de-al doilea război mondial, când este închisă şi cea de spirt.”

În harta orașului din 1914 S.K.V. apar trei fabrici de bere în partea sudică a orașului Sibiu: fabrica de bere Habermann // Habermann Brauerei, fabrica de bere Hager // Hager´s Brauarei și fabrica de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei. Fabricile de bere erau alimentate cu apa curgătoare din Pârâul Trinkbach (Hager și Trei Stejari) și canalul inferior Schewis (Habermann). Denumirea Trinkbach provine de la faptul că pârâul a fost folosit ca sursă de apă potabilă: Trinkbach înseamnă pârâu cu apa de băut (potabilă).

Fabrica de bere Drei Eichen Brauerei // Trei Stejari a fost înființată de Friedrich Jikeli și Johann Hager în anul 1887. Fabrica a fost construită în zona numită „bei den drei Eichen“ // „la trei stejari“, pe parcela Dreieichenstrasse // Șoseaua Trei Stejari nr. 11, astăzi strada Bâlea colț cu str. Șerbota, aflată pe vremea aceea în proprietatea lui Friedrich Jikeli (vezi cărțile de adrese din perioada anilor 1875-1911).
Există o ilustrație după o pictură realizată de August Sporner 1899 în care se văd clădirile fabricii de bere Trei Stejari, grădina de vară a restaurantului și pe partea dreaptă trei stejari. De la acei 3 stejari, aflați pe dâmbul de pământ lângă actuala str. Șerbota, se trage denumirea străzii Drei Eichen Strasse // Șoseaua Trei Stejari și numele fabricii de bere Drei Eichen Brauerei // Fabrica de bere Trei Stejari! Penultimul stejar a fost tăiat 1969 cu ocazia modernizării străzii Bâlea.

Pe locul unde s-a construit fabrica de bere Trei Stejari 1887 funcționa deja o cârciumă, cum ne dezvăluie cărțile de adrese din 1885 și 1887. La capitolul „Wirtsgeschäfte”, cârciume/ cârciumari sunt listați:
Schemmel Michael – Dreieichenstrasse 11 (Șoseaua Trei Stejari 11 / carte de adrese din 1885).
Balthes Friedrich – Dreieichenstrasse 11 (Șoseaua Trei Stejari 11 / carte de adrese 1887).

După înființarea fabricii de bere Trei Stejari cârciuma/ restaurant cu grădina de vară a fost închiriată de următorii cârciumari în perioada antebelică și interbelică:
Singer Julius – Dreieichenstrasse 11 „Dreieichenbräu” (Șoseaua Trei Stejari 11 / carte de adrese 1895).
Schramm Gustav – Dreieichenstrasse 11 (Șoseaua Trei Stejari 11/ carte de adrese 1898 + 1904).
Kovács Karl – Dreieichenstrasse 11 / „Restaurationen” (Șoseaua Trei Stejari 11 / carte de adrese 1908).
Niedlich Michael – Dreieichenstrasse 11 / „Restaurationen” (Șoseaua Trei Stejari 11 / carte de adrese 1911).
Wilhelm Bonfert – Dreieichenstrasse 11 / „Drei Eichen-Restauration” (Șoseaua Trei Stejari 11 / carte de adrese 1933).
Kovács Karl a închiriat restaurantul Trei Stejari în jurul anului 1906 și l-a numit Restaurantul „Trei Stejari” Kovács, cum se poate citi pe cărțile poștale circulate 1908: Gruss aus der „Drei Eichen”-Restauration Kovács. (Salutări de la restaurantul „Trei Stejari”-Kovács). Cârciumarului Niedlich Michael apare, de asemenea, cu numele său pe diferite cărți poștale cu reclama restaurantul Trei Stejari.

Pergola cu acoperiș, aflată lângă clădirea restaurantului, a fost demontată la începutul sec al XX-lea și amplasată paralel cu str. Șerbota pe latura sudică a grădinii de vară. În locul pergolei s-a construit o verandă deschisă, lungă și spațioasă, închisă după câțiva ani cu pereți și ferestre. Pe latura nordică a grădinii s-a adăugat un corp de clădire cu o popicărie, poziționat perpendicular cu veranda.

Proprietarii Fabricii de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei sunt listați în cartea de adrese din 1892, la capitolul „ Brauereibesitzer” (proprietar de fabrică de bere): Friedrich Jikeli & Johann Hager – Dreieichenstrasse 11 (Brauereibesitzer).
În cartea de adrese din 1911 apar în consiliul de administrație al fabricii de bere Trei Stejari, pe lângă Johann Hager și Jikeli Friedrich (Fritz) și frații Jikeli Hans și Jikeli Josef. După ce Friedrich Jikeli și-a băgat în consiliul de conducere cei doi frați, Johann Hager s-a retras din fabrică și a (re)înființat împreună cu fratele său Michael Hager Fabrica de bere Frații Hager // Bierbrauerei Gebr. Hager. Fabrica de bere Hager a fost (re)deschisă pe str. Trei Stejari // Drei Eichen Strasse la nr. 5, pe arealul fabrici de spirt Hager // Hagerische Spiritusfabrik, înființată de același Johann Hager în anul 1885. Frații Hager produceau bere deja înainte de 1911/12 deoarece în cartea de adrese din 1889 apar ca producători de bere: Bierbrauer – Hager Gebrüder. Dreieichenstr. 5.
De-a lungul timpului fabrica de bere Trei Stejari a funcționat sub diferite denumiri: Drei Eichen-Brauerei (între 1887-1912) / Drei Eichen Brauerei Dr. Friedrich Jikeli’s Nachf. (între 1913-1918 ) / Fabrica de Bere trei Stejari S.i.n.c. Gebrüder Jikeli (până la naționalizare).
(sursa ilustrațiilor: arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

În harta orașului din 1914 S.K.V. apar trei fabrici de bere în partea sudică a orașului Sibiu: fabrica de bere Habermann // Habermann Brauerei, fabrica de bere Hager // Hager´s Brauarei și fabrica de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei. Fabricile de bere erau alimentate cu apa curgătoare din Pârâul Trinkbach (Hager și Trei Stejari) și canalul inferior Schewis (Habermann). Denumirea Trinkbach provine de la faptul că pârâul a fost folosit ca sursă de apă potabilă: Trinkbach înseamnă pârâu cu apa de băut (potabilă).

Fabrica de bere Hager Brauerei se afla pe strada Trei Stejari nr. 5, astăzi zona str. Corneliu Coposu 10 / str. Hermann Oberth / str. Simion Mehedinți. O parte din clădirile fabricii de bere Hager există și astăzi în zona străzii Simion Mehedinți 5-7 și găzduiesc în prezent Facultatea de Geografie UCDC.

Johann Hager s-a născut la Agnita în anul 1842. La vârsta de 27 de ani a înființat la Agnita împreună cu frații săi și finanțare guvernamentală maghiară o fabrică de spirt și o moară cu aburi. În jurul anului 1885 s-a stabilit la Sibiu unde a deschis a doua fabrică de spirt // zweite Hagerische Spiritusfabrik. În 1887, la vârstă de 45 de ani, Johann Hager înființează împreună cu Friedrich Jikeli Fabrica de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei. În cartea de adrese din 1911 apar în consiliul de administrație al fabricii de bere Trei Stejari, pe lângă Johann Hager și Jikeli Friedrich (Fritz) și frații Jikeli Hans și Jikeli Josef. După ce Friedrich Jikeli și-a băgat în consiliul de conducere cei doi frați, Johann Hager s-a retras din fabrică și a înființat împreună cu fratele său Michael Hager Fabrica de bere Frații Hager // Bierbrauerei Gebr. Hager. Fabrica de bere Hager a fost deschisă pe str. Trei Stejari // Drei Eichen Strasse la nr. 5, pe arealul fabrici de spirt Hager // Hagerische Spiritusfabrik, înființată de același Johann Hager în anul 1885. Frații Hager produceau bere deja înainte de 1911/12 deoarece în cartea de adrese din 1889 apar ca producători de bere: Bierbrauer – Hager Gebrüder. Dreieichenstr. 5.
După moartea lui Johann Hager, survenită în anul 1915, Fabrică de bere Hager a continuat să funcționeze până în anul 1927 când a fost închisă, (și) din lipsă de interes din partea moștenitorilor, care au casat de la celelalte fabrici de bere din Transilvania o indemnizație pentru dizolvarea și lichidarea fabricii de bere Hager.

Un detaliu cronologic interesant apare în harta realizată de Johann Böbel în anul 1882/83. Pe parcela străzii Trei Stejari nr. 5 (teren pe care Johann Hager a înființat în anul 1885 a doua fabrică de spirt // zweite Hagerische Spiritusfabrik) exista deja din 1865 o fabrică de Sodiu/ Sodă // Soda Fabrik!
(sursa ilustrațiilor: arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

În harta orașului din 1914 S.K.V. apar trei fabrici de bere în partea sudică a orașului Sibiu: fabrica de bere Habermann // Habermann Brauerei, fabrica de bere Hager // Hager´s Brauarei și fabrica de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei. Fabricile de bere erau alimentate cu apa curgătoare din Pârâul Trinkbach (Hager și Trei Stejari) și canalul inferior Schewis (Habermann). Denumirea Trinkbach provine de la faptul că pârâul a fost folosit ca sursă de apă potabilă: Trinkbach înseamnă pârâu cu apa de băut (potabilă).

Cele trei clădiri situate pe strada General Magheru ( numere vechi 10, 8, 6 )

Aceste două fotografii istorice au fost realizate în 1897, cu ocazia demolării a patru clădiri, dintr-e care trei erau situate pe strada General Magheru // Sporergasse ( numere vechi 6, 8, 10 ) și una pe str. George Lazăr // Reissenfelsgasse ( nr.1 ). Pe cele patru parcele libere s-a construit între 1897 și 1899 noul Gimnaziu maghiar de stat conform planurilor arhitectului maghiar Ignác Alpár. De la introducerea limbii române de predare în anul școlar 1919/20 gimnaziul poartă denumirea „Liceul Gheorghe Lazăr”.

Casa Stühler situată pe strada General Magheru // Sporergasse
colț cu strada George Lazăr // Reissenfelsgasse înainte de a fi demolată în 1897.

~~~o~~~

Următorul fragment de text a fost tradus din articolul publicat în 2004 în revista „Hermannstädter Heimatbote” nr.85/4, scris de filologul Konrad Klein, fotograf și specialist în istoria fotografiei din Transilvania, născut în Sibiu.

„Casa Sühler situată pe strada Reissenfelsgasse colț cu strada Sporergasse înainte de demolare.”

„Unii locuitori ai Sibiului își pot freca ochii de iritare: Oare nu am mai văzut undeva casa asta cu grilaje cu coșuri albe și drăguțe la ferestre? Probabilitatea este destul de scăzută, cu excepția cazului în care faceți parte din generația de peste o sută de ani. Clădirea din imagine a căzut victimă târnăcopului în 1897. În locul ei a fost construit în 1897-99 noul liceu maghiar de stat – mai bine cunoscut sub numele de „Liceul Gheorghe Lazăr”, de la introducerea limbii române de predare în anul școlar 1919/20. „Casa Sühler” [ germană: „Das Stühlerische Haus” ], așa cum a fost numită cândva casa barocă impunătoare, după numele proprietarului său Carl Stühler (1839-1869), era situată la colțul dintre Reissenfelsgasse [ str. George Lazăr ] și Sporergasse [ str. General Magheru ]. Fotografiile noastre datează din perioada în care lucrările de demolare abia începuseră, după cum se poate vedea din șarpanta acoperișului parțial descoperită. Fotografiile au fost realizate probabil de la funcționarul de asigurări August Sporner, care s-a remarcat de mai multe ori ca fotograf și desenator amator în jurul anilor 1880-1900, căruia îi datorăm și câteva fotografii binecunoscute ale demolării Turnului Preoților și a Capelei Sfântul Iacob – care adăpostea inițial biblioteca Liceului Brukenthal – și o faimoasă vedere de ochi de pasăre a Sibiului ( aceasta din urmă, realizată în 1883, este acum expusă în biroul parohial protestant; Ea este reprodusă, de exemplu, în cartea lui Hermann Fabini „Baugeschichtliche Entwicklung von Alt-Hermannstadt im Spiegel historischer Stadtbilder” sub nr.24 ). Din păcate, Sporner, care a fost angajat al Societății de asigurări „Transsylvania” din Sibiu și care a predat și caligrafie la școala de meserii, nu poate fi urmărit biografic ( am fi recunoscători pentru orice informație relevantă! ).”

Credit fotografii: Konrad Klein

În pictura realizată de Karl Eduard Closius ( 1893-1959 ) în anul 1933 se vede fațada sudică a clădirii de pe strada Reconstrucției nr.35, ( germană, Brückengasse ), și o parte din grădina în care se aflau două statui deosebit de frumoase. Cele două statui reprezintă pe Ares / Marte și Pallas Athena / Minerva, ( cf. Nicolae Sabău, Metamorfoze ale barocului transilvan. Sculptura. vol. I. Ed. Dacia Cluj-Napoca 2002 ). Statuile se aflau inițial în curtea unui clădiri situată pe strada Mitropoliei, ( germană, Fleischergasse ). Cu ocazia demolării clădirii în 1913, statuile au fost demontate și amplasate în grădină dl. dr. Minerva Balint, str. Reconstrucției nr.35.

Clădirea ridicată la mijlocul sec al XVIII-lea pe actuala parcelă strada Reconstrucției nr.35 a fost în propietatea baronului Samuel von Brukenthal ( 1721-1803 ). Casa Brukenthal apare prima dată în Ridicarea topografică iozefină ( germană, Josephinische Landesaufnahme ), realizată în perioada 1764-1785.
Cele două statui datează de la începutul sec. XVIII ( 1727 ) și se află în prezent în gangul de la intrarea în Palatul Brukenthal din Sibiu. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Pe website-ul wikimapia.org se poate citi următoarea informație: „Clădirea a fost transformată în stil Neogotic în a două jumătate a secolului al 19-lea, având probabil ca model Casa Asociației Micilor Meseriași ( cunoscută și sub denumirea de Casa Hermes, astăzi Muzeul Franz Binder ) din Piața Mică nr.11, inaugurată în 1867.”

Detaliu din Ridicarea topografică iozefină și din Planul orașului Sibiu din 1875, desenat de Johann Böbel 1882/83.

În pictura realizată de Karl Eduard Closius (1893-1959) în 1937 se vede Poarta Ocnei // Burgertor și zidul centuri a IV-a de fortificații privite dinspre oraș – mai exact de pe str. Pietrarilor. În colțul din dreapta jos artistul a notat „frei copiert”, tradus „liber copiat”, ceea ce înseamnă că tabloul este o copie realizată după un alt tablou, sau chiar după o fotografie?
Nu este exclus ca pictorul Closius să fi realizat tabloul după o fotografie ( necunoscută ) – deoarece la mijlocul anilor 1850 Theodor Glatz (1818-1871) și Theodor Sockl (1815-1861) erau deja activi ca fotografi în Sibiu.
Theodor Glatz înființase în anul 1853, împreună cu Anton Fiala (1812-1863?), un atelier fotografic în Sibiu. După plecarea lui Fiala în 1854, Glatz a lucrat împreună cu Johann von Ágotha (1808-1880) și Carl Koller (1838-1889), și, probabil, angajase ca asistenți fotografi pe Albert Schievert (1826-1881), Alexander Maierhof (1828-1871), Johann Nicklas (1832-1878) și Friedrich Kröpfel (1833-1924).
Theodor Sockl înființase la 20 mai 1854 un atelier fotografic în Sibiu. Atelierul se afla în casa soacrei, văduva Justina Soterius von Sachsenheim, clădire cunoscută Sibienilor sub denumirea de Casa cu cariatide sau Casa fecioarelor de piatră ( Haus mit den Karyatiden | Haus zu de Steinernen Jungfrauen ). În 1857, Theodor Sockl se stabilește împeună cu soția sa, Clara Adelheid Soterius von Sachsenheim (1822-1861) la Viena unde deschide un atelier fotografic în 1859. La scurt timp după aceea, el și soția sa mor de tubercluoză.
În 1857, este menționat atelierul fotografic înființat de fotograful Hermann Büchner în clădirea farmacistului August Teutsch, ulița Promenadei Nr. 264 ( ulița Reissenfelsgasse Nr. 7, azi strada Gheorghe Lazăr nr. 5 ).

Poarta Ocnei a fost ridicată la mijlocul sec al XV-lea și demolată în anul 1856/57. Poarta mică/ exterioară a fost demolată 1830. Turnul-poartă, numit și Turnul Cizmarilor // Schusterturm, avea formă dreptunghiulară și era sprijinit de șase contraforturi. În partea superioară turnul era înconjurat de o galerie deschisă. În fața porții se afla podul peste canalul Morilor // Mühlkanal. Spre oraș (alipit turnului de poartă) se afla hala de trecere. Cămăruța paznicului de turn se afla sus în turn. Bastionul din fața porții a fost construit în a două jumătate a sec al XVI-lea și demolat 1857. Poarta și bastionul Ocnei au fost apărate de breasla Cizmarilor.

În unele surse Poarta Ocnei ( denumirea germana „Burgertor“ ) apare scris „Bürgertor”, cu tremă deasupra literei „u“. Cuvântul „Bürgertor” înseamnă „Poarta Cetățenilor”. Cuvântul „cetățean“ se traduce în limba germană prin <Bürger>, în dialectul săsesc prin ~<Berjer>.
Totuși, strada Ocnei din Sibiu se numește în limba germană: <Burger Gasse> / săsește: ~ < Borjer Gass>. Sufixul „jer“ din <Borjer> se pronunță la fel precum „ier“ în cuvântul românesc – ieri.
<Borger / Borjer> era denumirea veche pentru <consilier>. Consilierii din „rândul celor 12“ formau „consiliul municipal” – administrația orașului și a scaunului medieval ( A.Pankratz ).
Deci, traducerea corectă pentru „Porta <Burger/Borger/Borjer>“ ar fi „Poarta Consilierilor“!

Instantaneu cu tramvai pe strada Turnului // Saggasse // Kistoronyi utca realizat în anii 1920.
Linia de tramvai între Piața Gării și Piaţa Lemnelor a fost dată în folosință în 1912. În 1927 linia a fost prelungită până la Gara Turnişor. Patru decenii mai târziu/ 1966 a fost desființată linia de tramvai între Gara Turnișor și Piața Lemnelor (Piața Cibin) iar un an mai târziu între Piața Cibin și Piața Gării.