„Geschichte der Ziegelfabrik BINDER in Hermannstadt” // „Istoria Fabricii de cărămidă BINDER din Sibiu”

Fabrica de cărămidă de la Lacul lui Binder este menționată pentru prima oară într-o carte de adrese în anul 1895:
Eder Heinrich und Konsorten – Dampfziegelfabrik, Ziegelgasse 18. | Hermannstädter Dampfziegelei H. Eder & Comp. Zur Firmazeichnung berechtigt sind: H. Eder, F. Königer und Karl Better.
Eder Heinrich și Companioni – Fabrică de cărămidă cu aburi, str. Țiglarilor 18. | Cărămidărie cu aburi Sibiu H. Eder & Comp. Autorizați cu procură pentru semnatură sunt: H. Eder, F. Königer și Karl Better.

În fotografia realizată în jurul anului 1935 se vede Fabrica de cărămidă Binder BIAG și Lacul lui Binder acoperit de zăpadă. În spate cuptorul cu hornul, în stânga și în dreapta barăcile de uscare pentru cărămizi. În mijlocul imaginii se vede rampa de urcare pentru vagonete până la moara cu tăvălugi (Kollergang), în dreapta, la malul lacului, se distinge casa de pompe. Fotografie din colecția Kurt-Jörn Binder, München.

Cu toate că fabrica de cărămidă de pe strada Țiglarilor (număr vechi 17) este listată în cartea de adrese din 1908 la capitolul Cărămidării // Ziegeleien sub denumirea de Prima fabrică de cărămidă din Sibiu // Erste Hermannstädter Ziegelfabrik – proprietari Heinrich Eder, Julius Misselbacher și Gustav Binder – această fabrică nu a fost prima fabrică de cărămidă care a purtat acest nume în Sibiu!
Prima fabrică mare de cărămidă din Sibiu a fost înființată în anii 1860, se numea Prima fabrică mare de caramidă cu aburi // Erste große Dampfziegelfabrik și se afla pe terenul între str. Izvorului, str. Bâlea și str. Hegel, vezi detaliu din harta lui Böbel. În cărțile de adrese din 1873-1982-1885 este menționat ca proprietar al fabricii de cărămidă baroneasa Wilhelmine Mylius din Graz (Austria). Fabrica apare la adresa: str. Trei Stejari // Dreieichenstrasse nr. 26 (astăzi strada Bâlea)
Despre această fabrică Johann Böbel notează în anul 1883 următorul text în planul orașului Sibiu tipărit 1875 la tipografia lui F.A.R. Krabs din Sibiu:
„Prima fabrică mare de cărămizi (cu utilaje acționate cu motor cu aburi) a fost construită în anii ’60 (1860). În anii ’76 (1876) s-a năruit.” // „Erste große Dampf-Ziegel-Fabrik in den 60ziger Jahren errichtet. Ist in den 76ziger Jahren eingegangen.”
Fabrica de cărămidă de pe str. Trei Stejari (str. Bâlea) a fost închisă la sfărșitul anilor 1870.

Un izvor inestimabil de informații istorice prețioase sunt carțile de adrese din perioada antebelică (din ultimul sfert al sec al XIX-lea) și perioada interbelică. Din aceste cărți aflăm că în perioada respectivă au existat în Sibiu o mulțime de proprietari de cărămidării (Ziegeleibesitzer). Menționez aici doar câțiva: Gürtler Ludwig, Ziegelgasse 2. (1885) | Grohman H. Wilhelm, Kleine Erde 20. | Johann v. Preda, Kleine Erde 12. | Schramm Josef, Schlachthausgasse 28. | Gangolea Samuile, Lederergasse 18. | Ohnweiler Josef, Bahnhofgasse 4.

Fabrica de cărămidă de la Lacul lui Binder este menționată pentru prima oară într-o carte de adrese în anul 1895, și anume la adresa str. Țiglarilor nr. 18 (număr vechi). Totuși, se pare că pe locul respectiv a existat deja înainte de 1890 o unitate mică de producție de caramizi deoarece din altă sursă aflăm următoarele informații interesante:
„În 1890, trei parteneri, Eder, Königer și Misselbacher, au preluat afacerea și au adaptat producția pentru fabricație industrială. Până în anul 1893 a fost finalizată prima instalație. Între 1903-1905 au fost adăugate noi facilități. În jurul anului 1908 s-a alăturat ca nou partener Gustav Binder. În 1910, Königer și Misselbacher au părăsit compania, iar Gustav Binder a rămas alături de Eders, care i-a cedat în cele din urmă partea sa în 1817 și a plecat. După moartea lui Binder în 1933, fabrica a trecut în proprietatea fiilor săi Gustav jr. și Kurt Binder, care au transformat-o în anul 1934 într-o Asociație familială comercială pe acțiuni (Familienaktiengesellschaft). Fabrica a fost complet modernizată și putea produce, în plină funcționare, în jur de 5 milioane de cărămizi pe an. Materia primă a fost extrasă prin metoda de exploatare la suprafață din cariere adânci de 16 m. Lifturile electrice transportau materialul la primul etaj al fabricii. Depozitori automați au ușurat fabricarea cărămizilor. Toate utilajele au fost acționate electric. Puterea motoarelor pentru producție era de 179 CP.”

În textul citibil în ilustrația originală Keramische Industrie s-a strecurat o greșeală. Gustav Binder nu a intrat 1910 ca nou partener, deoarece apare deja în cartea de adrese din 1908 ca proprietar al „Primei fabrici sibiene de cărămidă”, alături de Heinrich Eder și Julius Misselbacher: „Ziegeleibesitzer. Erste Hermannstädter Ziegelfabrik. Eigentümer: Heinrich Eder, Julius Misselbacher, Gustav Binder.”

Consilierul comercial Gustav Binder (1865-1933) era căsatorit cu Emma Lutsch (1870-1943), cu care avea doi băieți. În fotografia alăturată apare Gustav Binder (stânga) cu soția sa Emma și cei doi fii ai săi Gustav jun. (față) și Kurt (dreapta). Lângă Gustav Binder șede nepotul acestuia, Dr. în farmacie Hans Binder (1888-1963), care mai târziu a fost primul care a vândut produse homeopate în farmacia „Engel-Apotheke” de pe str. Avram Iancu // Reispergasse. În spate (în picioare) fratelui lui Gustav Binder, Eduard Binder care trăia ca ceasornicar și bijutier în Brașov // Kronstadt. Fotografia din colecția Kurt-Jörn Binder, München a fost realizată în atelierul lui Wilhelm Herter în Brașov, în jurul anului 1912/14.
Textul original: „Kommerzienrat Gustav Binder (links) mit seiner Gemahlin Emma und seinen beiden Söhnen Gustav jun. (vorne) und Kurt (rechts). Neben Binder dessen Neffe Dr. pharm. Hans Binder (1888-1963), der später in seiner „Engel-Apotheke“ in der Reispergasse als erster auch homöopathische Mittel vertrieb. Hinter Gustav Binders Bruder Eduard Binder, der als Uhrmacher und Juwelier in Kronstadt lebte. Foto Wilhelm Herter, Kronstadt, um 1912/14. Samml. Kurt-Jörn Binder, München.”

stânga: Fabrica de cărămidă cu aburi Eder Heinrich si Cons., str. Țiglarilor (Ziegelgasse) 18. / carte de adrese 1895 | dreapta: Prima fabrică de cărămidă din Sibiu // Erste Hermannstädter Ziegelfabrik – proprietari Heinrich Eder, Julius Misselbacher și Gustav Binder, str. Țiglarilor (Ziegelgasse) 17. / carte de adrese 1908.

stânga: Prima fabrica de cărămidă Sibiu – proprietari Heinrich Eder și Gustav Binder, str. Țiglarilor (Ziegelgasse) 17 / carte de adrese 1911 | dreapta: anunț publicitar din 1938.

stânga: anunț publicitar „Ziegelfabrik Binder A.G. Hermannstadt” din 1938 | dreapta: anunț publicitar „Fostă fabrica Binder / Ing. T. Eftatopol” din 1947.

Lacul lui Binder, numit astfel după proprietarul fabricii de cărămidă și țigle Gustav Binder, este un lac artificial format prin adunarea apelor rezultate din pânza freatică și cea din precipitații în groapa săpată prin excavarea argilei folosită la producția cărămizilor și țiglelor în fabrica aflată la malul nordic. Atâta timp cât fabrica era în funcțiune apa adunată în partea nordică, cea mai adâncă a gropii, a fost scoasă cu ajutorul pompelor înstalate în căsuța cu pompă.
După ce fabrica a fost naționalizată în 1947 nivelul apei a început să crească încet în anii 1950/60 cu toate că lacul era legat printr-o rețea de canalizare cu râul Cibin. În perioada respectivă s-a început „depozitarea” deșeurilor și gunoiului de casă, mai mult sau mai puțin biologic, în partea sudică a gropii, acolo unde se putea coborî mai ușor cu atelajele spre malul apei. Căruțele coboreau pe panta lină și goleau gunoiul la marginea apei. Se povestește că într-o zi a dispărut o căruță cu cai cu tot în apele lacului!
Atelajele, cu care se transporta gunoiul adunat din străzile orașului (de Jos?), aveau roți de mașină și erau dotate cu o ladă lungă, înaltă, închisă, vopsită în gri, montată pe sașiul căruței. Partea de sus avea doua laturi înclinate pe care se aflau câte două deschizături cu capace de lemn prin care se introducea gunoiul. Golirea gunoiului se făcea prin deschiderea pereților laterali ale coșului de lemn în partea inferioara. Grămezile de gunoi căzute din căruțe au fost împrăștiate cu furci de către căruțași.
În urma unor ploi torențiale nivelul lacului a crescut și apa lacului a inundat pivnițele clădirilor situate pe strada Zidarilor. Prin anii 1970 s-a construit o rețea de canalizare cu tuburi de beton cu un diametru de peste 1 m. de la Lacul lui Binder până la râul Cibin (dacă țin bine minte prin str. Țiglarilor, str. 11 Iunie și str. Gladiolelor).

Două anunțuri publicitare din perioada interbelică.
Fotografia color arată Lacul lui Binder în anul2019 (credit foto T.W.)
Ilustrații și fotografii din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

~~~o~~~

Următoarele cinci fotografii extrem de valoroase ne-au fost puse la dispoziție de nepotul lui Gustav Binder, Christian Kolassovits. În aceste fotografii se văd șinele, vagonetele și rampa de urcare până la moara cu tăvălugi (Kollergang). În procesul de producție erau angajați atât bărbați cât și femei.

Povești de la Lacul lui Binder // Geschichten vom Bindersee

La sfârșitul anilor 1950 am făcut prima dată baie în Lacul lui Binder, undeva lângă căsuța de pompe și rampa cu șine pentru vagonete, folosite la transportarea argilei din groapă spre hala cu tăvălugi. Pentru a ajunge la nivelul apei trebuia să coborâm pe o pantă abruptă. Țin minte că apa lacului a fost foarte rece, cu toate că era vară. Din păcate s-au înecat mulți, chiar și înotători buni, în Lacul lui Binder. Mai ales în partea de nord lângă fabrică, unde, se povestea, exista un izvor subteran cu apă extrem de rece. La unul dintre aceste evenimente tragice am fost martor ocular. Două persoane s-au deplasat cu o barcă în locul in care a dispărut, s-a înecat un tână, au lăsat o frânghie lungă cu un cârlig mare, dublu, în apă și l-au scos de la fundul lacului.

În jurul anului 1960 au fost construite pe latura stângă a străzii Țiglarilor trei clădiri, la capătul drumului spre Lacul lui Binder. Fiind primele pe vremea aceea stăteau izolate între parcelele învecinate. În cea din mijloc a locuit familia croitorului Achim. Cu Nicușor, fiul cel tânăr eram prieteni din copilărie. La începutul anilor 1980 am fost ultima dată în vizită la familia Achim.
La capătul străzii Țiglarilor, visavi de fosta fabrică de cărămidă, între stradă și calea ferată spre Ocna Sibiului se întindea o câmpie cât vedeai cu ochii, pe unde treceau zilnic vitele din cartier în drum spre locul de pășunat. În mijlocul câmpului se aflau (pe vremea aceea) trei clădiri izolate. În casa din mijloc a locuit prietenul meu Walter, coleg de școală generală. Pe strada Țiglarilor, aproape de intersecția cu str. Margaretelor, trăia pe vremea aceea o bătrânică simpatică care ne aducea acasă, seara, lapte de vacă proaspăt muls (încă cald) transportat într-un recipient cu toartă din care măsura cantitatea dorită cu o caniță mică.
La celălalt capăt al străzii Țiglarilor, între str. Lungă (11 Iunie) și transformatorul din intersecția cu str. Eschile, se afla tronsonul străzii cu parcul amenajat între cele doua drumuri asfaltate, tronson numit de noi doar „asfaltul”, unde jucam iarna hochei pe gheață.

În anii 1960 mergeam și noi, copiii din zona străzii Țiglarilor, câteodată la pescuit la Lacul lui Binder, până în ziua în care au apărut doi bruneței mai învârstă, ne-au confiscat peștișorii prinși și ne-au aruncat undițele în lac. De fapt erau nuiele, cu ață, cârlig și o plută confecționată dintr-un dop de pluta cu o pană de gâșcă.
Câmpul, terenul necultivat, între lac și calea ferată era locul nostru unde jucam fotbal cu băieții din cartier în anii 1960. Tot acolo am înălțat zmei din hârtie și am încercat să învăț tehnica de aruncăre a unui bumerang de lemn confecționat dintro bucată de lemn curbată (experiment eșuat). La pârâul Reussbach (Rosbach) am „lăsat la apă” vaporașe construite (la scară) din lemn/ placaj și pânză după niște planuri dintr-o carte veche. La podul de cale ferată peste pârâul Reussbach ne jucam jocuri de-a Tarzan, sărind cu ajutorul unei frânghii legată de pod, de la un mal la celălalt peste firul de apă. Bineînțeles că frânghia s-a rupt exact în momentul în care eu atârnam de „liană”…, am făcut o tumbă prin aer aterizând cu un pleosc în apa adâncă până la glezne ::)
Pe vremea aceea viața nu ne-a răsfățat cu eventuri organizate la capătul drumului spre câmpul copilăriei…