2016-06-29
Cum va place?
Există o stare patologică numită cecitate cromatică, definită ca imposibilitatea de a vedea colorat (sau doar anumite culori). Zilele trecute am dat peste un reportaj despre oameni care au văzut pentru prima oară viaţa în culori cu ajutorul unor lentile (filtre speciale) de lumină. Plîngeau cu toţii. Mă întrebam dacă noţiunea de roşu, albastru, galben şi verde (şi combinaţiilor lor) corespunde cu imaginea pe care şi-au construit-o în cap… Cum unii ne-am născut plictisitor de normali, ne-am dorit, desigur, televizoare color şi fotografii color. Ne-am dorit felii de viaţă reală suprinse în realitatea lor aşa cum le percepe ochiul. Dar fiecare om percepe diferit culorile şi fiecare lentilă fotografică redă o altă imagine cromatică, diferită de cea a ochiului nostru. Cum ne-ar place o fotografie?… color ori în alb negru cu detalii de umbre şi nuanţe de gri, imaginînd povestea în cap?… De obicei fotografiile necolorate au iz nostalgic, aerul serios de document sau sînt, atunci cînd autorul este calificat, adevărate opere de artă… dar poate iubim fotografia colorată pentru veselia şi lumina ei?
Iată imaginea Pieţei Mici. Mîna omului a colorat-o artificial, puţin stîngaci, dar ne-a redat, folosind o paletă cromatică redusă, senzaţia de lumină şi căldură. Scena prinde viaţă şi, cu mare uşurinţă ne putem strecura printre tîrgoveţe. Pălăriile de pai purtate prin satele de lîngă Cetate le acoperă faţa cu umbră binevenită. Le pot vedea în cap feţele asudate, aplecate peste chelteauă şi saci. Un copil îşi numără creiţarii în palmă. Un câine se bucură de umbră, liniştit. Înşirate pe latura pieţei stau tarabele, una cîte una. Departe, pe sub aracade se ţin meşteşugarii. Se vindeau cam de toate în Piaţa Mică: fructe şi zarzavaturi, brînză, carne la tarabă (pînă în 1909) şi flori. Şi florile de altă dată, culese mai ales de prin grădinile Turnişorului şi Guşteriţei, legate în buchete cu aţă, adăpostite în căni de metal, s-or fi vîndut şi atunci, acolo pe la tarabe, între grămezi de fasole şi buchete de verdeaţă, grămezi de morcovi, pătrunjel şi ceapă verde.
În copilăria mea Piaţă Mică era pustie, un deşert de piatră în care soarele cocea tabla cîtorva maşini parcate, în care toamna mirosea a pastramă la grătar şi must de Ziua Recoltei. Iarna, vîntul se învîrtea pe sub arcade spulberînd zăpada şi strigătele copiilor se împrăştiau vesele pentru ceva vreme, în astepatrea unui Moş sărăcăcios.
Cum va place? Oricum aţi alege, în alb-negru ori colorat, amintirile îşi regăsesc singure rezonanțele vizuale…
Adriana Moscicki
Piața Mică // Kleiner Ring la începutul sec. al XX-lea – sursa foto: „Alt-Hermannstadt“
