Alt-Hermannstadt // Sibiu // Nagyszeben,  Alte Fotografien // Fotografii vechi

„Kleiner Ring mit Ratturm” // „Piața Mică cu Turnul Sfatului” ~ Wilhelm Auerlich

Cartea poștală originală

Turnul Sfatului din Sibiu fotografiat de pe Podul Minciunilor din Piața Mică. Această fotografie a fost realizată în atelierul fotografului Wilhelm Auerlich. Clișeu fotografic a fost făcut înainte de 1906, an în care turnul a primit noul ceas iluminat pe timp de noapte. Între 1887 și 1916, atelierul lui Auerlich se afla pe str. Nicolae Bălcescu // Heltauergasse nr.53 în Sibiu.

Stânga: variantă editată policrom <> o <> Dreapta: variantă editată alb-negru

Fotografia originală, 140×104 mm, este lipită pe un suport de carton, 164×115 mm, inscripționat pe față și pe verso cu reclama atelierului fotografic „Wilhelm Auerlich”. Fotografia format cabinet se află în colecția privată Wolff.

Verso cu reclama atelierului fotografic „Wilhelm Auerlich”

Următoarele informații despre atelierul fotografic „Wilhelm Auerlich” se pot citi în cartea „Fotografia unei epoci 1854-1948 / Ateliere fotografice sibiene”, p. 32:
„A învățat meseria de fotograf la Viena. În anii ’70 ai secolului al XIX-lea lucrează la București, cu Carl Pop de Szatmari. Între 1880-1884, Auerlich conduce atelierul Juliei Herter din București, după care o urmează în 1884 la Sibiu, unde conduce atelierul acesteia din Heltauergasse/ Bălcescu 53. După căsătoria cu Julie, din 1887, atelierul funcționează sub numele lui Wilhelm Auerlich. Din 1899 până în 1905, fotograful locuiește la Viena, unde deschide o filială.”

Detaliu editat alb-negru

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert