Călătorie ~ 2022,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2022-04-02

Suflu…

Așteptându-l pe Nepomuk în Piața Mare, Brukenthal îi arată – puțin ironic, puțin plouat – pătratul roșu în care să se așeze cuminte. Se pare că a înțeles cel mai bine gluma de 1 Aprilie (Hermannstädter Zeitung 31 Martie) și va sta singuratic, dar sobru, cu mâna întinsă, spre veșnicie.
Puțin turiști prin ploaie, câțiva refugiați Ukraineani plimbându- și câinii. Sunt oameni frumoși, cu o lumină specială în chipuri, cu speranță. Localnicii îi privesc curios, doar – doar or descoperi niște coarne, ori niște haine de lux, ceva să le dea apă la moara conspirațiilor… Dar sunt femei tinere, îmbrăcate simplu, corect. Poate pentru că simplitatea și mândria le dă acel aer special, pe care sunt atât de geloase femeile (unele) autohtone! Un suflu nou!
Pentru că exact „suflu” e cuvântul acestor zile: de la explozia bombelor, la explozia inflorescențelor de Primăvară.
Am fost și la expoziție : Suflu – Ferula Bisericii Evanghelice Sibiu. Expoziție ikebana dar cu filozofie. Puteți petrece câteva clipe de tihnă și bucurie, dacă sufletul vostru rezonează mai degrabă cu natura, decât cu umplerea burții.
Oricum, prezentarea ei (mai mult decât realizarea) este un prilej de meditație. Impecabilă. Nu cred că aș fi găsit cuvinte mai potrivite.
Se întâmplă, totuși, câte ceva în micul nostru oraș.
Chiar și ploaia a devenit un eveniment, departe de război!

Adriana Moscicki

• despre Suflu •
„Feathers on my breath. E imaginea transmisă prin cuvânt și sunet de Elizabeth Fraser în cântecul Teardrop (Massive Attack). Fraser spune că s-a lăsat inspirată de scrierile lui Gaston Bachelard, filosoful care a descris cum se țes visele din toate senzațiile semiconştiente care prind formă din experiența noastră cu aerul, vântul și spațiul vast. Bachelard a scris și despre imaginația materiei dure, a focului și a apei, dar artista visa la imponderabilitate, la adiere, și poate la iluzia levitaţiei pe care o resimțim degajându-se din povara unei oboseli extreme, cum se întâmplă în preajma nașterii și a morții.
Nu e și societatea noastră marcată de o oboseală extremă? Doi ani am respirat forțat prin textura densă a măștilor și ne-au bombardat zilnic cifrele unei odioase boli a aparatului respirator. Și fiindcă trăim concomitent în spațiul realității dure și al simbolului, această pneumo-oboseală a devenit o istovire a pneuma, a spiritului (în greaca veche). Dacă avem o pneuma colectivă, trebuie să deschidem larg o fereastră și să-i dam drumul, să se lase dusă de vânt. Avem nevoie să respirăm.
Vă propunem meditație pe tema răsuflării. Plecăm, așa cum ne îndeamnă imaginația atunci când o eliberăm din armura, de la constatările intuitive. Orice oftat ne ușurează, orice suspin invită noi emoții. Să trecem deci din vocabularul literal al procesului biologic la constelația de înțelesuri pe care o dezvăluie respirația: să visăm cu ochii deschiși la fâlfăiri de aripi, la fulgi sau puf sau zâne lăsate în voia curenților de aer (there must be an angel playing with my heart), dar și la disciplina atât de poetică a prana și pranayama, a conștiinței respirației în tehnicile yoga. Să nu visam căderi, ci plutiri. Să vedem vălătuci de abur dansând în raze de soare și dând dimensiune spațiului, stoluri aerate de pasări mișcându-se în aer ca liniile melodice într-o fugă barocă, fiecare cu ritmul și conturul ei, toate în armonie.
Și să ne amintim că plantele respiră și ele. Într-o lume echilibrată, oamenii și animalele ar fi fost în conversația ideală cu florile și copacii: ele respiră invers față noi. Dar tot respirație e, această dublă energie care menține viața și prin care pătrunde în noi spiritul. Putem face asta mergând foarte departe în timp, o călătorie de care avem urgentă nevoie după tirania prezentului bont. Să mergem, poate ajutați de formele lui William Blake, la acel moment de grație descris în Vechiul Testament, dar și în multe alte tradiții, în care duhul lui Dumnezeu se purta – plutea – pe deasupra apelor infinite. Duhul lui Dumnezeu, în ebraică ruach ha-kodesh. În care ruach înseamnă duh, dar și vânt.”
text de Anca Serbănuță, antropolg
• expoziție cu scop caritabil •

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert