2016-01-30
La Alimentara I – „Brînzeturi“
Dau în cufărul cu amintiri de o fotografie cuminte, făcută parcă la comandă: aliniaţi şi zîmbind formal ne privesc vînzătorii de la fosta alimentară din Piața Mare. Mulţi dintre noi au cumpărat în încăperea aceea îngustă tapetată cu faianţă albă sau în altele, doar erau construite la fel, și găseai, peste tot aceleaşi produse. Şi totuşi, multă vreme nu mi s-au părut plictisitoare.
Sticlele de lapte cu gură largă aveau capace de aluminiu tare, din ele puteam face steluţe pentru pomul de Crăciun. Le spălam bine cu dero şi cu peria, (am şi acum în cap mirosul acela acrişor al sticlelor nespălate!) doar era o ruşine să le duci murdare înapoi la schimb! Fierbeam laptele într-o oală emailată, de Mediaş, apoi într-una specială de aluminiu, cu pereţi dublii, ce fluiera cînd laptele clocotea şi spuma se ridica năvalnică. Aşteptam cuminte pînă se prindea pojghiţa groasă cu smîntînă deasupra, apoi o loveam uşor cu lingura… pac se auzea un sunet scurt şi-o înveleam toată pe lingură. Fapta nu trecerea repede, neobservată căci se auzea glasul mamei „iar ai mîncat toată smîntîna?“ şi eu ştiu că zîmbea, doar aşa făcuse şi ea cîndva… Sticlele mai joase erau de „kefir“ şi „sana“, pe vremea aceea specialităţi! Mulţi făcuseră rost de ciupercă şi-şi pregăteau singuri acasă kefirul devenit peste noapte la mare modă şi aliment minune.
Îmi amintesc borcanele de iaurt: aveau o linie frumoasă, puţin pîntecoase şi cu un gît suplu dar suficient de larg pentru explorat cu linguriţa. Cred că designul lor ar face azi furori! Alimentara a fost şi un pic de matematică pentru fetița din mine. Mergeam cu monezile strîns în mînă şi recapitulam pe drum… „va rog o jumătate de pachet de unt!“ Vînzătoarea avea un cuţit lung şi eu îl priveam fascinată. Niciodată nu tăia două jumătăţi perfect egale dar aud şi acum zgomotul hîrtiei despicate. Untul era împachetat în hîrtie cerată de culoare alb gălbui. „Un pachet 8 lei, jumătate 4 lei, un corn 0.25 de bani, patru cornuri un leu. Cît rest trebuie să primeşti?“ Aşa o zbugheam din casă cu banii strîns în palmă la cumpărături. Cine îşi aminteşte blocurile mari şi galbene de margarină din care se tăia cu cuţitul şi se vindea la kilogram? Sau smîntîna „vărsată“ care se turna dintr-o cană înaltă emailată dar în recipientul propriu cu care trebuia să te prezinţi la cîntar. Şi primele triunghiuri de brînză topită, în cutie de carton, cu mult înainte să aflăm că există „la vache qui rit“!
Îmi amintesc de parcă a fost ieri. Poate laptele e devină. Cred că sînt vîrste ale laptelui şi vîrste ale cărnii. La două capete de viaţă ne pîndeşte laptele şi trăim cu amintirea lui. Nu-mi amintesc cînd am supt ţîţa mamei, dar am în cap aşa, ca o bănuială, gustul lui. E dulce laptele de mamă dar cred că fiecare mamă are în lapte mirosul şi gustul ei tainic de iubire.
Adriana Moscicki
Alimentara din Piața Mare nr.7, colţ cu str. N. Bălcescu – fotografie din anii ’60
