Alt-Hermannstadt // Sibiu // Nagyszeben

„Banca ALBINA Sibiu și cazul Josef LISSAI“

  * in memoriam Josef Lissai *

Pe website-ul Enciclopedia României există un articol despre Banca Albina Sibiu. La capitolul 1900-1918 / Perioada crizelor şi izbucnirea Primului Război Mondial se poate citi următorul text (fragment):
„…Criza se adânceşte tot mai mult şi în 1914 izbucneşte Primul Război Mondial. Pe acest fond, operaţiunile băncii cunosc o prăbuşire nemaiîntâlnită până atunci, dar atitudinea băncii faţă de clienţi rămâne una înţelegătoare. Banca continuă să fie principala sursă de reesconturi pentru băncile şi cooperativele româneşti, multe din ele fiind salvate de la faliment. În anii marii conflagraţii mondiale, Banca Albina se confruntă nu doar cu probleme de ordin financiar ci şi politic. Acuzată că „face politică naţionalistă“, din 1915 Centrala din Sibiu şi filialele sunt puse sub supravegherea poliţiei. Directorul Partenie Cosma şi alţi funcţionari se refugiază în România. Rând pe rând diverşi membri importanţi ai conducerii demisionează. Intrarea României în Război în 1916 şi eliberarea unei părţi a Transilvaniei de către trupele române, determină conducerea să trimită toate valorile sale la depozitele unor bănci din Budapesta şi să deschidă acolo un birou. În pofida greutăţilor evidente, banca a încercat să-şi continue activitatea, să-şi servească clientela şi chiar să salveze bănci şi cooperative româneşti de la faliment. Pe de altă parte, atât ea cât şi deponenţii ei, sunt obligaţi să contribuie substanţial la efortul de război al imperiului austro-ungar. Între 1914-1917, banca a subscris 3,8 milioane de coroane, iar deponenţii săi 5,6 milioane.
Finalul acestei perioade coincide cu finalul războiului şi înfăptuirea unităţii naţionale a românilor, visul de o viaţă a celor care au condus până atunci destinele Băncii Albina. După 1 decembrie 1918, la cererea Consiliului Dirigent, Banca Albina preia serviciul financiar-administrativ al acestuia.“

Doresc să completez aceste informații cu date din arhiva personală/ familială. De asemenea recomand celor interesați articolul istoricului PhD Mihai D. Drecin (în limba română): Criza monetară din Transilvania în primii ani după Marea Unire (1919-1921). Studiu de caz: Banca ”Albina” din Sibiu și articolul (în limba engleză): Monetary Crisis in Romania in the first years after the great union (1919-1921) – Case Study: Albina Bank of Sibiu“ (Chapter six) / autor: Mihai D. Drecin, PH.D. – „Economic Gaps and Crises in South-East Europe: Present and Past„ / Edited by Daniel Dăianu and George Virgil Stoenescu / Cambridge Scholars Publishing.

Banca Albina, o bancă a naționalității române, a întreținut relații financiare nediscriminatorii cu toate națiunile conlocuitoare. Primele relații financiare ale Albinei au fost întreținute cu sașii și instituțiile lor de credit. De altfel, printre primii angajați ai Albinei au fost și funcționari sași. Cu toate că s-a aflat în competiție cu băncile săsesti, atunci când societatea a cerut-o, ele au și cooperat. Impreună cu marile instituții ale sașilor, Albină a participat la modernizarea societătii transilvănene și în special a orașului Sibiu.
Directorul general al Băncii Albina Sibiu, în perioada 1915-1920, a fost
Josef Lissai (Iosif Lissai). Cu toate că a jucat un rol foarte important în consolidarea spiritului național al tinerei țări unificate România, nu apare in articolul dedicat Băncii Albina din Enciclopedia României.

Josef Lissai (1852-1921) a absolvit gimnaziul economic și s-a implicat de la o vârstă fragedă în activități bancare, lucrând aproape zece ani, ca contabil la Banca de Asigurări Dacia din București. În I881, când fratele său Stefan Lissai, un contabil al Băncii Albina încă de la înființare, s-a retras, Josef Lissai a fost chemat să preia sarcinile fratelui său în calitate de contabil-șef – la vârsta de 29 de ani!
După declarația de război a României, unii din funcționării băncilor sibiene s-au refugiat în Vechiul Regat:
Partenie Cosma, C. Bobancu, TeodorR. Popescu, Iuliu Enescu, Vasile Lacea, Aurel Esca, N. Petra-Petrescu, Ion Murăroiu, Radu Ardelea, Iosif Moldovan, Tr. Gămulea, Tr. Chicomban, Nicolae Vecerdea, Valeriu Üveghes, Ion Aurigean, George Dima, IancuMetianu, Iosif Pușcariu. Alții au rămas în Transilvania, la posturile lor, suportând rigorile războiului. Printre ei s-au aflat Iosif Lissai, Ioan Vătășianu, Eusebiu Roșcă, Ilie Beusi, Ion I. Lapedatu.

Josef Lissai a fost succesorul lui Partenie Cosma, care se retrase în vila din Călimănești încă din primăvara anului 1915, după ce a fost informat de susținătorii săi politici din București că România va intra mai devreme sau mai târziu în războiul mondial alături de Antanta. Partenie Cosma, o figură proeminentă a elitei române din Imperiul Austro-Ungar, ar fi urmat să fie arestat, iar vârsta înaintată de 78 l-ar fi împiedicat să supraviețuiască în închisorile sau lagărele de concentrare din Ungaria. El a decis să dezvăluie planurile sale unui asistent apropiat, Ioan Vătășianu, un tânăr contabil, astfel încât, conducerea băncii a fost informată că este timpul să desemneze un succesor pentru a se asigura și în continuarea funcționlitatea Băncii Albina Sibiu.
Faptul că Josef Lissai a fost promovat Director general al Băncii Albina în 1915 a fost o garanție profesională, precum și o garanție politică pentru România, odată ce țara a intrat în război, în august 1916.

Josef Lissai și-a îndeplinit funcția de director general al Băncii Albina într-un mod foarte elocvent și cu succes. El a asigurat clienților băncii posibilitatea de a face împrumuturi, iar băncile și cooperativele de credit din România, pe marginea falimentului, au beneficiat de operațiuni de redistribuire. El a acceptat reprogramarea ratelor pentru diferiți debitori și a votat pentru utilizarea unor sume considerabile de bani pentru „scopuri culturale și caritabile“. Mai mult, a plătit pensiile funcționarilor publici și a oferit locuitorilor Sibiului operațiuni bancare, indiferent de etnie, într-un moment în care armata română se apropia de orașul Sibiu, în septembrie-octombrie 1916. În plus, Josef Lissai a reușit să mențină un dialog cu poliția de frontieră maghiară, care controla corespondența băncii și activitatea internă, din cauza suspiciunilor de acțiuni naționaliste împotriva Statului Maghiar. Comitetul băncii, la ultima sa reuniune din decembrie 1919, l-a lăudat pentru acțiunile sale și a luat decizia de a-i acorda o majorare de salariu. Josef Lissai a fost preşedinte la 4 Comitete de Supraveghere.

~~~o~~~

Josef Lissai, directorul general al Băncii Albina Sibiu în perioada 1915-1920, a decedat în ziua de 5 martie 1921 la vârsta de 69 de ani, un an după ce a fost arestat și condamnat – pentru o tranzacție financiară efectuată cu aprobarea Ministerului de Finanțe al Consiliului Dirigent și conducerii Băncii Albina, în interesul acționarilor băncii, fără niciun avantaj material personal! (Celor interesați le recomand articolului în limba engleză al istoricului PhD Mihai D. Drecin!)
„… Iosif Lissai, care a ajutat Banca Albina Sibiu să depășească criza economică și monetară din Transilvania, ca parte a României Unificate, a fost o victimă. Faptul că noua administrație de conducere a intreprins mai multe încercări/ demersuri de a-l apăra poate fi explicat prin conștiința lor vinovată față de un angajat care și-a dovedit loialitatea față de Banca Albina Sibiu. Uneori, loialitatea față de un anumit grup de interese, o instituție sau chiar o țară se plătește scump: represiune, degradare, chiar moarte. Cazul „Iosif Lissai” este un exemplu al unui asemenea scenariu potențial, în special având în vedere că nu a fost implicat în niciun câștig monetar.”… (traducere liberă din limba engleză)

Locul de veci al familiei Josef LISSAI (1852-1921) se află în Cimitirul Municipal Sibiu lângă Capela Romano-Catolică.

„În loc de orice anunț special.
Gabriele Lissai născută Pokorny anunță cu adâncă durere, în nume propriu precum și în numele copiilor și al tuturor celorlalte rude, stingerea din viață a soțului ei iubit, resp. tată, frate și bunic Josef Lissai – Director general al Institutului de credit și de economii „Albina” decedat în 5 martie, a.c. ora 6 jumătate dimineața după o scurtă și grea suferință, la vârsta de 69 de ani, după o viață dedicată în întregime bunăstării familiei sale. Înmormântarea vor avea loc luni, 7 martie a.c. ora 4 după-amiază după credința romano-catolică din capela noului cimitir al orașului. ~ Sibiu, 5 martie 1921. / Familia adânc îndurerata. / Institutul funerar K. Pály și Fiu.” (traducerea anunțului de deces publicat în ziarul Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt din 6 martie 1921)

~~~o~~~

Josef Lissai (născut în 15 august 1852 la Orăștie – decedat în 5 martie 1921 la Sibiu) a fost fiul lui Nikolaus Lissai și al Julianei Marton. Familia Lissai s-a stabilit la Sibiu în anii 1850. Nikolaus Lissai, colonel(?) retras la pensie, a decedat în anii 1870. Juliane Marton a decedat la Sibiu în anii 1890 (numele ei apare ultima dată în Cartea de adrese din 1892). Fiind de credință catolică, presupun că Nikolaus și Juliane Lissai au fost înmormântați în cimitirul romano-catolic din Sibiu, zona str. Reconstrucției / str. Câmpului.

Josef Lissai a fost căsătorit de două ori.
Din căsătoria cu
Maria Netsch, au rezultat 4 copii:
Julius Lissai, / Colonel – A înființat prima fabrică de sticlă și oglinzi din Sibiu 1924 – Fabrica „Venus”.
Viktor Lissai, / Comerciant / Modist / Salon de Modă – Sibiu, Piața Mare nr.12
Anna Lissai, căsătorită cu col. Patiția
Johann Ernst Lissai, / Practicant la Banca Albina – Funcționar la Banca Națională a României – Agenția Sibiu
Din casatoria cu
Gabriele Pokorny au rezultat 5 copii:
Josef (Pepi) Lissai, / Funcționar la HEW (Hermannstädter Elektrizitätswerke) – Uzina Electrică din Sibiu
Franz Lissai, / Funcționar la Banca Albina
Ella Lissai, căsătorită Riedler
Erna Lissai, căsătorită Hasenmeier
Gretl Lissai, decedată la vârsta de 13 ani

Din generația nepoților lui Josef Lissai amintesc doar pe:
Kurt Lissai, / Arhitect la București (de la dânsul am primit datele genealogice ale familie Lissai)
Marietta Lissai, căsătorită Strasser / Erdös – Actriță la Teatrul de Stat din Sibiu
Christian Lissai, / Medic anestezist la Spitalul Județean Sibiu
Lore Lissai, căsătorită Geyer – Profesoară de sport
Lidia Lissai, căsătorită Schuster – Activă la Teatrul de Păpuși Sibiu

Generațiile copiilor și nepoților au continuat drumul pășit de Josef Lissai, angajându-se activ în viața socială, economică, politică și culturală spre binele și prosperitatea comunitătii locale.

Josef Lissai (1852-1921) a fost străbunicul soției mele și apare în genealogia familei Wolff & Lissai, în lista ascendenților, la numărul [24.IV.1].

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert