2015-06-04
pe drum…
Pentru că e iunie, pentru că iubesc cireşele, visinele, agrişele, rozinchinele, fac drumul acesta în cap.
Ieşim din Cetate. Drumul intră adînc în pădure, ca un cuţit înfipt pînă la prăsele. După Fabrica Dumbrava (mîndria oraşului de altă dată), o luăm la stînga şi liniştea verde ne cuprinde deodată. Pe drumul ăsta a învăţat (aproape) toată lumea să conducă o Dacie, un Oltcit sau altă maşină mai fancy, străină, mai rară pe atunci. Fîneţe întinse cusute cu flori, cerul înalt şi foşnetul pădurii în zare, ca un murmur, ca o aşteptare.
E frumos ca în Elveţia, deşi ar trebui să spunem: în Elveţia e frumos ca aici! Şerpuind în pădure, drumul urcă spre coama dealului prin desiş de stejari şi arţari. Ferigi crude îşi etalează limbile învîrtite ca nişte arătări fantastice, desfăcute în toată frumuseţea verde, cu solzii mici şi tari în aer.
Deodată lumina ne explodează în ochi şi, în stînga şi dreapta, coama dulce a dealurilor se iveşte impodobita toată în livezi. Alerg cu mîinile dornice, întinse, să culeg cireşele, vişinele, zeama lor dulce să-mi umple gura, globul lor cărnos şi lucios să-mi pun la ureche şi să rîd. Pe vremuri aici veneam cu căldările la cules. Rînduri, rînduri cireşii şi vişinii se lăsau despuiaţi. Şi tufe de agrişe se iveau pe ici colo şi rozinchine roşii de sînge şi tufe de mure sprijinind cîte un gard. Atît de aproape de Marea Cetate şi atît de departe că te simţi în altă lume: Cisnădioara / Mischelsberg / Kisdisznód…
Se spune că un cavaler, Michael de Nürnberg, ar fi venit odată cu Hermann pe aici, a construit o cetate şi a plecat cu oamenii lui.
Adriana Moscicki
„Cetatea din Cisnădioara // Michelsberg // Kisdisznód“ – Carl Dörschlag 1883 (Sursa foto: clasate.cimec.ro/muzeul national brukenthal)
