„Mori de apă și joagăre existente 1751 de-a lungul canalului Morilor // Mühlkanal și canalelor pârâului Seviș // Schewisbach / Trinkbach“
În harta orașului Sibiu din anul 1951(1749) se disting o serie de mori de apă și joagăre (gatere) construite de-a lungul canalului râului Cibin – Canalul Morilor // Mühlkanal – și de-a lungul celor două canale secundare ale pârâului Seviș / Trinkbach – Canalul superior și canalul inferior Seviș // Obere und Untere Schewiskanal.
Instalațiile hidrotehnice construite intra-muros și extra-muros în Sibiu se aflau pe canalele amenajate pentru alimentarea lacurilor situate extra-muros cu apă curgătoare. Lacuri făceau parte din sistemul de apărare al orașului Sibiu. Apa canalelor sibiene era folosită ca sursă de apă potabilă, pentru uz casnic, în industria meșteșugareasca, alimentară și de asemenea ca sursă de energie cinetică pentru a pune în funcțiune morile din incinta cetății și imprejurime.
În orașul medieval Sibiu au existat două sisteme de canale cu apă curgătoare provenită din râuri de munte: Canalul Morilor alimentat cu apa râului Cibin, aflat în partea nord-vestică, nordică și nord-estică a orașului și cele două canale secundare ale pârâului Seviș / Trinkbach / Zigeunerbach alimentate cu apa provenită din iazul de la Rășinari, aflate în partea sud-vestică, sudică și sud-estică a orașului. Apa canalului superior Seviș (numit și Trinkwasser Kanal / Canalul cu apă de băut) a fost folosită în trecut și ca sursă de apă potabilă.
Canalul Morilor // Mühlkanal ~ În partea vestică și nord-vestică a orașului medieval se afla Canalul Morilor // Mühlkanal alimentat din apele râului Cibin. Canalul pornea de la stăvilarul din Turnisor, curgea paralel cu râul Cibin, traversa zona cunoscută sub denumirea de Pajiștea Măcelarilori // „Fleischhauerwiese“ (astăzi partea nordică a Cartierului Ștrand) pe lângă Stadionul Voință, str. Poet Vasile Carlova spre str. Tudor Arghezi – Aleea Filozofilor și str. Dârstelor unde se ramifica îin doua brațe.
Un braț curgea extra muros prin fața Porții Turnului // „Sag“, pe lângă Aleea Studenților spre Poartă Ocnei // „Burger“ și zona str. Nicolae Teclu. Cealaltă ramificație intra în oraș pe sub Turnul Dogarilor // „Fassbinderturm“ de unde curgea spre moara de pe str. Turnului și mai departe pe str. Valea Mare / Plopilor / Vopsitorilor. Pe str. Vopsitorilor traversa curtea de la nr.16 și str. Zidului pentru a ieși din oraș prin zidul centurii a IV-a între Turnul Zidarilor și Poarta Ocnei (loc unde se unea din nou cu apele canalul Mühlkanal). Canalul Mühlkanal se revarsa în Cibin în zona Moara de Scoarță, astăzi Cartierul Lupeni / Reșița 2.
Între râul Cibin și zidul centurii cetății existau lacuri alimentate cu apele canalul Mühlkanal. De exemplu Lacul Țesătorilor // „Weber-Teich“, care se afla între Poarta Ocnei și Rondela Rotărilor.
A nu se confunda Râul Seviș cu Pârâul Seviș. Răul Seviș curge în valea Sevișului de la Rășinari spre Șelimbăr unde se varsă în râul Cibin. În zona Șelimbăr râul Seviș este cunoscut și sub denumirea de râul Sebeș. Părâul Seviș curge prin Pădurea Dumbravă Sibiului (Junger Wald), Valea Aurie (Goldtal), Valea Arinilor (Erlental) din parcul Sub Arini (Erlenpark) spre str. Z. Boiu, Biserica din Groapă, str. C. Brâncuși, str Gimnasticii, str. Izvorului și cartierul Lazaret unde se varsă în râul Cibin.
Părâul Seviș // Schewis Bach / Hermannstädter Bach / Trinkbach sau Zigeunerbach era alimentat cu apa din iazul de la Rășinari provenită din râul Șteaza (și râul Caselor după harta din 1700). Apa pârâului Seviș a fost folosită pentru amenajarea lacurilor extra muros din partea sud-vestică a orașului medieval, lacuri care făceau parte din sistemul de fortificații a cetății (de exemplu lacul Croitorilor) dar și ca sursă de energie cinetică pentru morile orașului.
Cantitatea de apă adunată din izvoarele din zona Parcul Natural Dumbrava Sibiului, cum ar fi izvorul Fântână Hoților din zona Fabricii de Covoare Dumbrava, nu ar fi ajuns pentru a garanta un debit constant de apă necesar pentru a pune în funcțiune instalaţiile hidrotehnice din Pădurea Dumbrava, Valea Aurie, parcul Sub Arini și zona cetății! În Pădurea Dumbrava au existat în trecut pe cursul pârăului Seviș, între Fabrica Dumbrava si lacul Dumbrava, astăzi zona Parcul Natural Dumbrava Sibiului, 8 mori și pive de apă, care aparțineau orașului Sibiu sau breslelor sibiene.
Amonte de digul de pământ – ulterior viaduct, rambleu tramvai – pârăul se numea Schewis Bach sau Schewesbach (Pârâul Seviș) dar și Hermannstädter Bach (Pârâul Sibian) și Trinkbach. Aval de digul de pământ pârăul Seviș este cunoscut sub denumirea de Trinkbach (Pârâul cu apă de băut) și Zigeunerbach (Pârâul Țiganilor).
Paralel cu pârâul Seviș au fost amenajate de-a lungul timpului două canale de apă: Canalul superior Seviș (Obere Schewiskanal) și Canalul inferior Seviș (Untere Schewiskanal).
Canalul superior Seviș // Obere Schewiskanal numit și Marele pârăiaş Seviș // Großer Schewisbachl sau Trinkwasser Kanal (Canalul cu apă de băut) izvorî din Pârâul Seviș amonte de lacul Dumbrava (vezi harta din 1893) și curgea prin Valea Aurie paralel cu aleea amenajată la marginea vestică a văii. Apa canalului punea în funcțiune moara orășenească cu sită Schreyer (Städtische Beutelmühle Schreyermühle) și moara orășenească de pulbere (Städtische Pulvermühle). După bifurcația din zona Vadul Vacii (Kuhfurt) canalul superior ajungea în zona parcului Sub Arini unde curgea paralel cu strada Schewis // Seviș, astăzi Bd. Victoriei, spre Poarta Cisnădiei. În fața Porții Cisnădiei canalul se ramifică în mai multe brațe. Un braț traversa parcelele aflate între str A. Șaguna și str. G. Barițiu și se vărsa în Canalul Morilor sub bastionul Soldiș în zona Aleea Filozofilor. Apa canalului superior punea în funcțiune moara Neumühle, moara orăşenească lângă Soldiş (Städtische Mühle am Soldisch) și moara orăşenească cu sită sub Soldiş (Städtische Beutelmühle unterhalb des Soldisch) aflate pe str. A. Șaguna. De la aceste trei mori se trage denumirea germană a străzii A. Șaguna: Mühlgasse – str. Morilor! Atenție: a nu se confunda str. Morilor; în limba germană str. Heidengasse (tradus în limba română: str. Luncii) cu str. A. Șaguna; în limba germană str. Mühlegasse (tradus în limba română: str. Morilor).
Alt braț curgea prin Parcul Astra (Stadtpark) spre bastionul Soldiș unde punea în funcțiune un joagăr și o moară cu piuă pentru argăsit/tăbăcit piele (Sägemühle und Weißgärber-Walkmühlen). După traversarea bastionului sub rondelă apa canalului superior se vărsa în Canalul Morilor în zona str. Dârstelor.
O parte din apa canalului superior traversa orașul medieval în rigole mediane amenajate pe străzile principale ale Sibiului.
Canalul superior a fost folosit și ca sursă de apă potabilă – vezi denumirea germană: Trinkwasser Kanal (Canal cu apă de băut). Apa canalului era limpezită în două lacuri decantoare amenajate în fața Porții Cisnădiei (zona vechiului parc Elizabetha) și transportată prin tuburi speciale spre fântânile cu țevi din oraș. Alimentarea cu apa potabilă a fântânilor cu țevi (Röhrenbrunnen) s-a relizat prin intermediul unor conducte speciale din lemn, formate din tuburi confecționate din trunchiuri de copaci (molid) prin scobire/perforare longitudinală și îmbinarea lor cu elemente/țevi din metal.
Canalul inferior Seviș // Untere Schewiskanal numit și Micul pârăiaş Seviș // Kleiner Schewisbachl a fost amenajat de breasla Pielarilor (Ledererzunft) în anul 1750. Canalul inferior, un braț al Canalului superior, pornea la bifurcația din zona Vadul Vacii (Kuhfurt) unde traversa Valea Aurie (Goldtal) pe digul de pământ – ulterior viaduct, rambleu tramvai! Canalul inferior curgea la marginea estică a parcului Sub Arini spre str. Şcoala de Înot unde alimenta bazinul Școlii militare de Înot și punea în funcțiune o moară aflată lângă grădina Schöpp (Mühle am Schöppischen Garten) pe panta spre str. Z. Boiu. Din Școala de Înot curgea spre Calea Dumbrăvii unde punea în funcțiune un Joagăr (Sägemühle & Schneidemühle) și un Joagăr pentru tăiat scânduri şi furniruri (Bretter- und Furnier Schneidemühle). După ce traversa Calea Dumbrăvii și str. R. Stanca ajungea pe str. L. Blaga unde punea în funcțiune o moara de scoarţă (Lohmühle) și un Joagăr (Bretter-Schneidmühle), anterior „Moara Cerbului” (Hirschmühle). Canalul superior se vărsa în pârăul Trinkbach în zona str. Izvorului.
Numele văii prin care curge pârâul Seviș se trage de la numele unei lunci care se afla amonte de lacul cu bărci, pe locul unde există astăzi Lacul Dumbrava! Această lunca se numea „Gold Wiese”, tradus „Lunca de Aur“. Deci, o luncă – vara plină de flori „aurii” – a dat numele văii aflată între lacul Dumbrava și digul de pământ peste care trecea cândva tramvaiul în dum spre Rășinari: Valea Aurie!
