2022-09-08
Scrisoare către Sara
Dragă Sara,
Am ajuns azi în Piață, în sfârșit. Știam că nu vei fi acolo, dar, vederea locului gol, m-a durut…
Da, pe tarabe e bogăție mare, piramide colorate de legume cu prețuri mari, poate mai gustoase decât în alte părți, dar nu mai au nimic în comun cu sacii de pânza și rafie pe care Oltenii îi cărau pe tren în trecut, printre care dormeau în nopțile reci și mâncau din brișcă în amiezile de Toamnă.
Sunt zile frumoase, cu dimineți umede și amiezi dogoritoare. Nu pot opri amintirea ce urcă în mine: zeci de ani de Septembrie în care, pălării de paie cu funde negre făceau umbră peste coșuri, cheltauă, cărucioare și căni de tablă zincată pline ochi de flori și legume. Of, buchetele de garofițe parfumate și diafane, ochiul-boului și dalii, cu pompon ferm și în culori fantastice! 5 lei buchetul, ori două cu 5! De câte ori oi fi cumpărat chiar de la mama ta! Doar noi știm, la primele mese din Piață (la Cibin și la Teatru), căutam Săsoicile din Neppendorf (Turnișor) și Hammersdorf (Gușterița), acolo erau grădinile din care veneau delicatese și trufandale! Acolo am învățat despre finchen – înainte să gust bulbul celebru, numit Fenicul de Veneția, acolo am cunoscut pătrunjelul creț, varza creață, varza de Bruxelles, mugurii de hamei. De acolo mâncam primii morcovi de Primăvară, fragezi si dulci, și-îi crănțăneam pe loc, necurățați!
Acum, locul acesta e plin de afine, ciuperci și cătină. Nici pălării de paie, nici vorbă săsească nu mai auzi pe aici! Doar tu, acolo, în picioare, cu zâmbet larg și căruciorul înflorat, ofereai buchete în cea mai curată limbă română! Tu, Müncheneză de atâția zeci de ani! Doar noi, cei care te-am cunoscut de aproape și înțeles, știm că nu era vorba despre bani și flori, ci despre tradiție, simbol, iubire, casă!
Te-am numit „Regina florilor” și, în ritmul grădinii tale, am măsurat Primăvara, când bulbii se întorceau frumos în straturi, și Vara, când se perindau prin cărucior buchetele alcătuite pe culori, fiecare cu vremea lui, și Toamna, cu marea pregătire a pământului, cina de rămas bun și parcarea căruciorului în bezna și răcoarea șoprului!
Anul acesta, mi s-au încurcat anotimpurile! Și tu, Sara, femeie puternică, luptătoare, care te-ai încrezut mereu doar în puterile tale, nu ai plâns și nu te-ai plâns nimănui (nici atunci când trebuia!), îmi zâmbești cuminte de pe un pat, în spital! Ai slăbit, Sara! Dar, ochii tăi măriți de suferință, poartă în ei speranța! Ești frumoasă, Sara! Chipul tău poartă urmele timpului dar, e atât de tânăr! E tinerețea inimii, care te luminează!
Am fost azi în Piață, cu gândul la tine, cu gândul la copilărie. Nu, nu trăiesc în trecut dar, eu știu, noi, cei născuți în anii ’50-60, suntem în linia întâi, carne de tun pentru timp și ultimii purtători ai amintirii Orașului! Trăim printre chipuri străine ce nu știu că orașul a fost clădit pentru căruțe, de oameni ce vorbeau (și) altă limbă! Și, atât cât suntem, atâți câți suntem, ducem cu noi iubirea și amintirea.
Iar tu -Sara- ești simbol al orașului!
Mereu în gândul și inima noastră, te așteptăm cu drag, plină de energie și sănătate!
Adriana Moscicki
