2019-07-18
Aşa îmi amintesc Piaţa Mare
O fetiţă cu spilhoseni aleargă porumbeii din piaţă. E soare, pe bănci murmură femei cu batic şi batistă, cu nepoţi. Porumbeii nu apucă să se aşeze bine pe macadamul aranjat rotund, cercuri cercuri, că, iată, un alt prichindel îi fugăreşte. În rondul central florile sînt totdeauna roşii şi galbene. Lîngă linia tramvaiului Omul cu îngheţată îşi propteşte toneta, are bonetă albă, şorţ şi lingură specială – hîrş, hîrş scormoneşte în măruntaiele tonetei şi scoate de acolo globul rece, uneori marmorat de la amestecul gusturilor – 1 leu îngheţata… „și cu grijă să muşti din coşuleţ, altfel poate cădea pe caldarîm“.
Aşa îmi amintesc Piaţa Mare. Clopotul sună amiază şi hai acasă, la masă. Piaţa rămîne pustie şi în moţăiălă pînă cînd, mai tîrziu, alţi copii, bunici, mame, taţi vor veni pe bănci. Doar porumbeii sînt veşnici.
Dar Piaţa are în urmă istorie lungă. Piaţa e inima oricărui loc. Aici se întretaie drumurile şi oameni bătătoresc pămîntul şi stau la taclalele în timp. Casele se îngrămădesc curioase una într-alta, una peste alta, fiecare să audă cu o ureche, să vadă cu un ochi. Aici se iubeşte, bîrfeşte, vinde, cumpără. Aici s-au tăiat capete, ars vrăjitoare, sunat goarna, stins incendii, bubuit tunul. Aici s-au aprins felinare, s-au strîns căruţele şi caleştile. Aici au behăit animalele, a trecut un pîrîu, s-a ivit o fîntînă, o statuie, un stîlp, au defilat soldaţii şi a fost uneori linişte, în noapte, cînd doar luna şi ochii caselor au stat mijiţi şi de veghe.
Piaţa este inima Oraşului. Sus în turn, clopotul bate orele.
Adriana Moscicki
