2018-05-10
a fost (și) Casa Pionierilor…
Am fost pionieră cu cordeluța, tresă galbenă și cravată. Am fost printre miile de copii care au intrat aici cu sfială, apoi cu bucurie. Ușile erau înalte, parchetul strălucea, oglinzile înveleau pereții camerei unde, țînându-ne de bară, făceam „castraveți“, attitute și primele piruete. Pickup-ul muncea greu repetând aceeași bucată muzicală pe care ne avântam improvizând scene, povești. Toate visam să umblăm în poante și tutu. În alte încăperi se țeseau alte vise: în culoare, cu degete dureroase ori năclăite de lut și sudoare, ciupind coardele vreunui instrument, ori meșterind… Și între toate mișuna Gherghel, slab, înalt și adus de umeri, mereu ascuns sub sticla groasă a ochelarilor. Era forfotă și zumzăială dar nimic nu trecea dincolo de pereții solizi, că părea o casă în moțăială sub aripa verde a parcului…
Dar acum, de multă vreme, e doar un cadavru uscat, ca o mumie ce se încăpățânează să reziste prin ani, să ne scormonească amintirile doar nouă, celor care am iubit-o cu inimi de copii. Pentru noi e felie de viață, pentru alții doar un sac plin de bani… Casa Pionierilor, jupuită, părăsită, cu trupul bătut în scânduri ca într-un coșciug, pentru ultimul drum.
Adriana Moscicki
„Vila metropolitană din Sibiiu“ – Carte poștală circulată 1911
