2016-07-08
măsurarea timpului
Mult timp turnul şi-a purtat umbra ca un arătător peste pieţe, mărunţită de paşii tîrgoveţilor, măturată de tivul fustelor, măsurată de vîrful bastoanelor, frămîntată de copita cailor, feliată de cercul copiilor în alergare şi călcată-n picioare chiar de paznicul ce striga orele! Din burta lui ieşind întuneric răcoros, umbra era, pe o parte, culcuş pentru leii de piatră şi, pe cealaltă, mîngîiere la nara cailor asudaţi, tropotind din Oraşul de sus în cel de jos şi înapoi ore în şir.
La sfîrșitul sec XV, pe la 1494, trupul de piatră va primi o inimă cu roţi zimţate, lanţuri şi greutăţi. În stern de fier apărată, va bate gongul orelor peste Cetate. Era al doilea turn cu ceas. Cel mai vechi ceas de turn din România bătea deja la 1425 în inima Cisnădiei (Heltau), venit direct din Germania şi implantat în satul saxon cu mîndrie! Dong-dong… cicălitoare limba de metal a clopotului va îndemna oamenii la muncă, ori la somn. Mult mai tîrziu, la începutul sec XX, ceasul iluminat va străluci ca un far în inima Cetăţi.
„În 19 decembrie 1906 se pune în funcţiune ceasul din Turnul Sfatului iluminat noaptea“ – Emil Sigerus. (Ceasul a fost realizat de firma „J.J. Fuchs & Sohn“ din Bernburg, Saxonia)
Oamenii or fi ridicat privirea citind timpul cu grijă ori distraţi, mulţi în grabă. Şi aşa, între gonguri, s-au scurs poveştile oraşului, lungi ca o seara de iarnă, mici şi delicate ca o pălărie cu pană, dar totdeauna în ritmul unei amintiri. Ceasul măsoară timpul Cetăţii, amintirea măsoară timpul oamenilor!
Adriana Moscicki
Piaţă Mică şi Turnul Sfatului – sfîrşitul sec. al XIX-lea – Carte poştală circulată 1908
