Călătorie ~ 2016,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2016-04-03

O imagine cît o mie de cuvinte!

În Cetatea Sibiului limbile nu s-au încurcat şi nu s-au spurcat niciodată!
În trecut s-au împletit armonios pe uliţele strîmte şi prin tîrguri. Nu vorbele i-au dezbinat pe oameni, nu accentul şi nici dialectul. Întotdeauna au găsit un punct comun în viaţa împreună între zidurile aceleiaşi Cetăţi.
Privesc imaginea aceasta din 1907 făcută la aniversarea a 50 de ani de la preluarea Fabricii de bere a oraşului Sibiu de către Johan Haberman.
Prima Fabrica de bere a oraşului, înfiinţată în 1808, se afla în faţa Porţii Cisnădiei, extra muros, şi construirea ei a costat 16.500 Galbeni. (Cronica oraşului Sibiu – E.Sigerus). În 1857 fabrica este preluată de Johan Haberman. A fost și prima „Fierbătorie de Bere din Transilvania“ („Erste Siebenbürgische Dampf-Bierbrauerei“). Dar fotografia aceasta comemorativă spune, cel puţin ochiului meu, şi o altă poveste: dacă vorbim de multi-culturalitate, atunci iată o imagine simbol! Mîndrii angajaţi ce-l înconjoară pe Rudolf Haberman sînt români, saşi şi unguri, fiecare în portul său, cu identitatea şi specificitatea minorităţii ori majorităţii din care face parte, dar împreună, un colectiv!
Aceasta este imaginea Sibiului meu: diversitate în unitate!

Adriana Moscicki

Fabrica de Bere Habermann se afla pe arealul strada Dobrun, str. Berăriei și str. Radu Stanca, între Piața Teatrului și fosta reședință de vară a Baronului Brukenthal. După închiderea ei, fabricantul Thomas Binder va înființa pe același loc Fabrica de Bere Thomas Binder şi Fiii, continuînd astfel tradiția meșteșugului berăritului în Sibiu. (sursa foto: „Alt-Hermannstadt“)

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert