2015-10-02
aş fi suflat pămătuful spre tine şi aş fi rîs…
În spatele zidurilor erau bănci. Printre cărămizi înfloreau toată vara buruieni aromate. Cele mai frumoase flori mi le-ai fi cules acolo, dintre pietrele acelea: fire de muşeţel şi păpădii.
Aş fi suflat pămătuful spre tine şi aş fi rîs. Ninge în vară cu fulgi uşori în rochiţe de tull. În iarnă, desigur, hărmălaia copiilor cu sănii cuprinde intreaga Promenadă. Doar zidul era tăcere prin anotimpuri. Nu am stat niciodată pe băncile acelea. Nu am mers de-a lungul zidurilor. Nu am alergat acolo. De ani de zile merg prin trecutul altora şi al meu. Drum de cuvinte. Poate îl fac pentru cei ce stau muţi, cu sufletul uscat şi limba înţepenită. Şi pentru cei care au uitat. Şi pentru cei care neagă. Şi pentru mine însămi şi pentru Cetate. Nici timpul, nici depărtarea nu o scoate din noi. Nu numai istoria cu ani şi evenimente îi salvează memoria, ci şi povestea celor mărunţi, neştiuţi, fără nume. Între valurile înalte de pămînt, ca printr-un tranşeu, trece viaţa Cetăţii.
Adiana Moscicki
Promenada Cetății // Zwingerpromenade – Fotografie Emil Fischer – Carte Poștală circulată 1940
