2015-03-10
„…în cerul gurii“
Drumuri bătătorite străbat dealuri şi văi şi, de-a lungul rîului, şerpuiesc spre Cetate. Căruţe încărcate, cai cu desagii plini duc bucatele spre Iarmaroc. Şi pe acelaşi drum se întorc ţăranii cu coşurile goale şi fişicurile pitite bine în brăcinar ori legate în colţul cîrpei şi furişate pe sub bărbie. Sute de ani, acelaşi drum au urmat carele cu struguri, hîrdăurile cu mere, căruţele cu porumb şi cartofi.
Dealurile line înconjoară Cetatea Sibiului. Omul muncitor a socotit căderea ploilor, ghiduşia vîntului, dogoarea soarelui apoi a semănat şi cultivat livezi de pomi fructiferi, păduri de hamei, viţă de vie. A arat şi semănat cartofi şi porumbi ori a lăsat natura să se dezmeţe în mii de flori şi ierburi aromate. Cu piatră a ascuţit tăişul coasei şi a făcut fîn pentru animalele ce coborau la iernat din munte. „Vrem să rămînem ceea ce sîntem“ cîntau pe vremuri „muncitorii pămîntului“ şi meşteşugarii şi bătrînii aşezaţi cuminţi în faţa porţii şi timpul se scurgea rotund în legea anotimpului prin sat şi prin livadă şi prin om.
Cu cîtă ironie, uneori, amintirile se ridică în oameni şi învelesc în frumuseţe anii cei mai trişti ai unei societăţi în derivă, în abuz şi în tiranie.
Munci patriotice, munci agricole – erau pe vremuri coşmarul tuturor. Motiv de îmbufnare liceană (naţională) spun acum cu un zîmbet, în ani, au rămas cele mai frumoase şi zburdalnice amintiri ale tinereţii. Dimineaţa devreme, încărcaţi în autobuze sau în tren, ne îndreptam noi, liceenii, spre practica agricolă! Mijlocul de transport era deja un indiciu de destinaţie. Ne plăcea mai mult cu trenul căci aveam liberatate de mişcare şi era mai uşor de spălat putina!
Am fost în Valea Viilor la cules de mere. Nu ştiu dacă mai există livezile de atunci. Nu am mîncat niciodată de atunci, (nici pînă atunci), mere atît de frumoase şi atît de zemoase. Umblam cu saci atîrnaţi pe noi şi culegeam fructele cu mîna. Aveam desigur normă un anumit număr de lăzi, dar, odată îndeplinite, eram liberi să plecăm şi să luăm cu noi o anumită cantitate de mere. Totdeauna luam mai mult! Cele mai frumoase mere sfîrşeau ronţăite de noi sau în genţile noastre în drum spre casă. Nu o să uit niciodată gustul lor!
La o aruncătură de băţ, livezile se înfăşurau ca un brîu verde în jurul satului, oraşului, atît de aproape dar, pentru noi atunci, suficient de departe pentru rîs nebun şi aventură. Şi acum, în Primăvară, imaginea aceasta trezeşte amintirea fîneţelor verzi, lăfăite în soarele blînd, zumzăială nesfîrşită a insectelor, mirosul de iarbă şi de flori, pielea netedă a fructului şi aroma lui în cerul gurii.
Adriana Moscicki
Sibiu văzut dinspre vest – Fogarasy Nagy Miklos (1865)
