Alt-Hermannstadt // Sibiu // Nagyszeben

„Die Pempflingergasse Ende des 19. Jahrhunderts” // „Strada Pempflingergasse la sfârșitul secolului al XIX-lea”

În această fotografie rară se vede strada Pempflinger fotografiată de Wilhelm Auerlich în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea de pe vechiul pasaj pietonal aflat între Turnul de Poartă și curtea Bisericii Evanghelice din Piața Huet. Fotograful sibian Wilhelm Auerlich ( 1853-1917 ) deținea în perioada anilor 1887-1916 un atelier fotografic pe strada Cisnădiei // Heltauergasse nr.53, actuala adresă N. Bălcescu nr.47. Nu este exclus ca unul dintre cei trei bărbați să fie însuși fotograful Auerlich, deoarece și el obișnuia să apară în unele instantanee stradale!

În partea dreaptă a fotografiei se vede casa de la nr.12, lângă care se afla clădirea de la nr.14 cu stema orașului Sibiu pe fronton. În 1897, casa de la nr. 14 a fost demolată și pe locul respectiv arhitectul sibian Carl Heinrich Eder a construit o impozantă clădire pentru Şcoala evanghelică primară de băieţi // Evangelische Knabenelementarschule A.B., care găzduiește astăzi Liceul de Artă.
Între clădirea școlii și casa de la nr.16 se afla un pasaj pietonal care lega strada Pempflinger de strada Entengasse // Rațelor ( astăzi str. Moș Ion Roată ). Dincolo de casa de la nr.16 se vede o clădirea cu acoperiș în două ape teșit.
Este clădirea de pe parcela nr.18 numită „Casa cu lei” deoarece pe fațada nord-vestică a clădirii se aflau două basoreliefuri pictate reprezentând tema biblică „Proorocul Daniel în Groapa cu lei”. Casa respectivă a dat numele complexului de clădiri Löwengrube” // „Groapa leilor” sau „Groapa cu lei”, situat între străzile Alexandru Odobescu și Moș Ion Roată, numită ante 1947 strada Rațelor // Entengasse.

~~~o~~~

Stânga: Pasajul pietonal desființat în anii 1930.
Dreapta: Strada Pempflinger fotografiată dinspre strada Spinarea Câinelui // Hundsrücken în jurul anului 1917.

~~~o~~~

Poziția fotografului pe pasajul pietonal situat între Turnul de Poartă și curtea Bisericii Evanghelice din Piața Huet.

~~~o~~~

Vechea stradă Pempflinger se afla între strada Turnului // Saggasse și strada Konrad Haas // Poschengasse și era în întregime carosabilă. Tronsonul nord-estic al străzii se numeste astazi Pasajul Scarilor iar tronsonul sud-vestic al strazii Pempflingergasse este cunoscut sibienilor sub denumirea de strada Alexandru Odobescu.

Numerotarea parcelelor începea pe latura nord-estică cu nr.2 ( actuala casă Pasajul Scărilor nr.4 ) și se termina cu parcela nr.26 pe care se află în zilele noastre Teatrul Gong! Clădirea strada Pempflingergasse nr.1 se afla lângă Scara Poschen – actuala adresă, strada Alexandru Odobescu nr.1!

Strada Pempflinger marcată cu roșu în planul orașului Sibiu din 1875 completat de Johann Böbel în 1882/83.

~~~o~~~

În cartea de adrese editată 1873 sunt listați la pagina 19 proprietarii clădirilor de pe strada Pempflingergasse.

~~~o~~~

Din cartea lui Arnold Pancratz, „Die Gassennamen Hermannstadts” // „Numele străzilor din Sibiu”, tipărită în 1935 la tipografia sibiană Krafft & Drotleff, aflăm că strada Pempflinger apare într-un registru de cadastru(*), din anul 1591 sub denumirea de „unterhalb der Schull” = „sub școală”:
‚Unter der Schule‘ nannte man das enge Gäßchen, ebenso auch die heutige Pempflingergasse.” // „Ulița îngustă era numită ’sub școală‘, la fel ca și strada Pempflingergasse de astăzi.”
(*) Tb. 1591 „unterhalb der Schull, bei dem Spital”. Ilustrații din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

Denumirile folosite de-a lungul timpului pentru cele două drumuri de acces spre orașul de Sus preluate de pe siteul web patrimoniu.sibiu.ro:
Pasajul Scarilor
1743 Auf dem stupchen
1860 Pasajul este amenajat, se desfinţează rampa de urcare;
Alexandru Odobescu
1639 Unter der Schulen
1853 Unter dem Rathaus
1870 Unter dem Johannisreg
1972 Pempflingergasse
1934 Pempflinger
1947 Alexandru Odobescu

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert