2018-05-05
când laptele dădea în foc
Cu ziarul „Magazin“ în mână stăteam de strajă lângă oala de lapte – pe vremea aceea, ziarul era săptămânal și putea fi citit în întregime, iar oala de lapte era doar una emailată, păstrată special în acest scop. Nu știu cum se făcea, când, doar pentru o clipă îmi luam ochii de la lichidul alb ce fremăta, oala se învolbura și spuma invada întreaga plită!
Lăsat la răcit mai apoi, prindea o crustă tare ce-l acoperea ca o folie. Unii o mâncau cu lingurița, ca și cum ar fi fost smântână, deși încă pe atunci lumea bănuia că laptele e prea dietetic și diluat! Mie îmi plăcea să-l beau rece, direct din frigider, în pauzele mici de joacă. Deschideam capacul alb de plastic (exista așa ceva, special pentru sticla de lapte!) și, nu de puține ori, dopul de smântână stătea ca un prag greu de urnit, pentru ca apoi laptele să țâșnească direct în nasul și pe pieptul meu. După o vreme au apărut oalele de aluminiu, cu pereți dubli între care se punea apă. Găselniță cea mai grozavă era fluiericea care anunța când laptele e fiert. Adio dat în foc, adio lapte afumat și apoi, adio lapte!
Cele mai dese drumuri la Alimentară le făceam noi, copiii, pentru unt, pâine semi, smântână „vărsată“ în borcanul adus de acasă și lapte. Sticlele veneau în lăzi de metal, aveau un capac de staniol tare, uneori colorat, cel mai ades argintiu, pe care imprimat „Sibiana“, prețul 2.50 lei. Tot în „lăzi“ (suport de metal) îl căram și noi acasă, cu palme dureroase de la toartele ce lăsau urme adânci în palmă.
Nu am dus lipsa lui până am crescut, apoi, o amintire din vremea cozilor nocturne la lapte, mi-a schimbat total atitudinea. Atunci am înțeles cu adevărat puterea și mecanismul „gloatei“. La ora 4 de dimineață m-am așezat frumos în spatele șirului de sacoșe la coadă la lapte, la ora 6 dimineața, în bulibășeala deschiderii, am aflat că sînt „intrusă“, că nimeni nu m-a văzut acolo, în îmbrânceli și suduieli am fost scuipată din rândul fericiților ce sperau să prindă o jumătate de pachet de unt și două sticle de lapte. Am plâns cu furie și deznădejde și, de atunci, nu m-am mai atins de lapte. Multă vreme sticlele au fost folosite la socată, apoi au dormit cuminți în pivniță.
Dar iată, o întâlnire neașteptată cu sticlele astea prăfuite, a ridicat în mine amintirea… mă întreb ce-o fi făcut Dia cu ele, le-o fi aruncat?
Adriana Moscicki
