2015-05-09
Cum am săltat pe aici pe sub ploi şi ninsori… Şi sub arşiţa verilor noastre!
Cum am căutat umbra zidului şi mirosul lui de umzeala şi timp stătut.
Toată lumea recunoaşte Sibiul după pasajul acesta. I-au spus „al scărilor“, deşi ele nu sînt aici decît în urma capriciului arhitectului oraşului, din anii ’50.
Și poteca asta abrubtă pe sub coastele oraşului o puteai urca şi coborî în grabă, gîfîind şi asudînd peste pietrele caldarîmului. Cred că era şi un jgeab de scurgere a apelor şi a zoaielor. Oraşul medieval pare romantic, dar cîteodata putea fi necruţător, rece, murdar, împrăştiat şi îngrămădit. Oraşul creştea şi se umfla într-un loc sau în altul cu frenezie, în ritmul curgerii vieţii.
I s-a mai spus şi „zidul cu arce“… din cauza acestor întăriri aeriene ce susţin zidul de fortificaţie. Oricum îl veţi numi, eu, de cîte ori am trecut pe sub umbra lor, mi-am imaginat locul acesta ca o trecere pe sub coastele oraşului… ca şi cum, în timp, aş trece spre măruntaiele Cetăţii, spre inima ei ascunsă, să o văd palpitînd şi să-i simt bătaia în capul pieptului meu. Dar acum, stau aşa, cu ochii închişi, o aud şi o simt în mine, de departe, Inima Cetăţii… Și lumină aurită o cuprinde şi o dezmiardă.
Adriana Moscicki
Pasajul Scărilor – anii ’30 – Carte Postală, text verso: Sibiu – Hermannstadt, Str. Pempflinger-Gasse – Fot. orig. E. Fischer, Sibiu
