„Tunel de iubire” (I)

… 26 …

fragmente ~ din ciclul „Tunel de iubire”

1 „răsuciţi“

cucu – îţi strig
cum stau la capătul tunelului şi toată faţă înăuntru
şi râd
vorbele mele se lovesc în trunchi cu ecou
tu zâmbeşti la capătul celălalt
văd doar sclipirea de o clipă a luminii în irisul tău
dar ştiu privirea aceea din colţul ochiului
pe furiş
uneori vorbele tale ajung târziu la mine
tunelul se face întuneric şi frică
dar stau cu faţa lipită acolo la capăt, în aşteptare
nici nu clipesc, doar ochii mei sunt faruri
aşa se–nvârt de jur împrejur în căutare.
apoi se face lumină
păsări mici aţipesc în umbra lui uneori
capul ascuns sub aripa şi picioarele moi.
ce visează păsările în adormire?
hei femeie!
aud deodată glasul tău şi tresar
întind mâinile în aer şi simt îmbrăţişarea ta
tunelul o poartă caldă spre mine
are aromă de iarbă şi cărbune,
și puţin miroase a fum de ţigară
atunci văd cum apleci uşor capul într o parte
și buza ta atinge ţigara
uneori aş fi vrut să fiu mucul acela de ţigară
atât de intim lipit de gura ta
dar îl striveşti şi-l arunci şi mă întristez…
vezi mierlele vin dimineaţă devreme să cânte
şi scutură capul dintr–o parte în alta,
atunci inima mea răspunde bum bum
pînă la tine răsună
tu întinzi o palmă mare şi mi-o pui pe piept
eu stau nemişcată şi în mine cald
seminţele plesnesc şi încolţesc
lujeri tineri mă invadează şi din mine

răsuciţi umplu tot drumul între noi
cu verde prospăt de frunze
cu ochi de flori.
aşa stăm noi
la capetele tunelului.

2 „uneori“

şi cum stau uneori în picioare
şuvoi de apă deasupra capului mă cuprinde
şi mă îmbracă
atunci ştiu că eu sunt pământ
şi tu la capătul de sus mişti mâini printre nori
şi ploi
dar în mine înfipt cui de arome aşa cum făceau în vechime
scrisori pentru zei
mă umplu de miros
doar aşa mă înalţ până la nara ta
aer balsam
să mă înghiţi
să te locuiesc.

3 „cu ochii închişi“

cât de multe linişti se–nvârt în tunel uneori
fuioare ca ceaţă s-agaţă de pereţi şi-n mişcare
atârnate gânduri se târăsc aşa
tubulare…
atunci lipesc urechea
stau şi ascult liniştea dinăuntru se face în mine vânt
furtună şi cer negru
cu picioarele-n aer plutesc şi capătul schimb
tu stânca – eu cuvânt!
adun de pe buze sărutul nedat
în mine închid urlet şi plâng!
de aş deschide capacul trupului ştiu bine
zgomot mare ar ieşi din mine şi tunelul tot ar fi cutremur de dor
rădăcini în fierbere de lavă
fulger albastru şi lemn ars în nări
valuri pe mare şi catarg întors!
agale clipeşti cu ochi din depărtare
mâna ta doarme şi-n pumn ţii strânsă chemare…
uite cum soare răsare ca fir de mătase însăilat
tubul scoate aburi şi un oftat…
uneori eu sunt sus furtună şi nor
tu stai neclintită stâncă înfiptă în pământ,
de la capătul tău nu rosteşti cuvânt!
în ogivă ferecată privirea ta ciob colorat
la capătul aerului eu
fac piruete şi plutesc spre tine cu ochii închişi
mâinile inaite în scufundare,
deschide braţe să mă prinzi
sunt doar femeie cu inima-n flăcări
şi floare
prin cer coadă de meteor.

4 „şi dacă“

şi dacă mă ridic în picioare şi merg aşa pe pereţi
de jos în sus?
sau poate tu în plutire cobori jumătate?
este un balansoar la mijloc
acolo am stat şi am râs
şi ne am jucat – degeaba am sărit cât sunt de mare să te ridic,
corpul meu stătea în aer şi era soare.
şi dacă mă caţăr aşa pe pereţi pînă la tine
cu mâinile goale
uite cum mirosul meu ajunge primul în nara ta şi zimbesti!
apoi mă târăsc şi pun piciorul pe margine
mă salt şi-ţi strig de departe:
iuuuu – huuuuuu!
tu alergi spre mine cu braţele largi ca un cocor
şi eu roşesc
mă uit în pământ şi spun – am venit!
dar tunelul rămîne cald şi ţine în el amintirea corpului meu
poate vreo veveriţa stă acolo aciuită în culcuş
poate cuvintele toate scrise şi tăcute ning flori
şi plin ochi de iubire se revarsă peste noi,
aşa în căpiţe flori ne rostogolim
cerul înalt coboară poală de stele
cu degetul desenezi în aer constelaţii şi ele lucesc
îmi spui poveşti
pun capul pe pieptul tău larg şi aţipesc
tunelul răsună de cântec şoptit
în braţe de noapte mă legeni pînă am adormit.

5 „dimineața!“

iata cum pleoape-mi mângâi
pui deget de lumină și-mi spui – dimineața!
tunelul se umple cu abur de cafea în nară ațițare
eu sar arc, mă întind și mă scutur de somn
aripi libelule simt cum îmi cresc
cu mic zumzet ridic corp spre cer în căutare
așa spre soare
te caut prin aer și țopăi pe nori
cu tumbe mă rostogolesc printre flori
și apoi obosită în umbra de copac
adorm peste zi să visez
Tic Tic – aud în ureche inima ta
și zâmbesc.

6 „uite așa“

uite așa uneori mă ascund
și îmbrăcată toată scoarță
nici nu mă văd de sus
din cer
dor de vii pe pământ
tirâs și adulmeci
ghearele mele muschi
râd adînc
în pământ!

7 „lanț“

câtă sudoare
pe fruntea tăietorului
când securea în aer șuieră
și din carne smulsă bucată de fibră
zace în iarbă.
lemnul tace
din durere născută legătură
dint-o bucată zămislită iubirea
stă lanț.

8 „precum perla“

când buza ta cuprinsă toată de tăcere
sărutul trist se chircește în el
și se-nvelește
straturi straturi precum perla
în pântecul mamei sidef.
și în toată tăcerea tu vorbești apoi cu măinile
așa-mi clădești casa
grădina
banca
pentru îmbrățișare
pentru visare
așa mă săruți pe hârtie
și mâna ta toată
iubire.

9 „şi a fost zi“

se făcea că tunelul meu se umple de aripi în noapte
stoluri întregi în plutire
catarge colorate şi zgomot de mare!

m-am trezit,
de jos din culcuş am privit spre tine,
tu erai în lumină,
deschiseşi ramuri puternice şi calme în mijlocul cerului
cu capul în nori stăteai aşa nemişcat
apoi am văzut şuvoiul din mijlocul pămîntului
trecea inel lichid dintr-o parte în alta.

ah, mi-am spus
doar tunelul iubirii e trecere prin pămînt
de sus în jos şi de jos în sus.
am început să vâslesc în curent spre tine,
porumbei veneau cu ramuri verzi şi strigau – uite insula!

culcaţi în barcă mea stăteau licornă şi tigru
tiară cameleon aveam în păr
şi el strălucea în culoarea inimii,
aşa vâsleam în sus căţărîndu-mă,
perdea de muşchi se lungise pînă la mine
peşti strălucitori în verde galerie pe margine strigau:
uraaaa!!! suntem cu tine!

în mine crescuse un cântec ca o chemare
şi atunci la capătul de lumină am poposit,
păsări călătoare s-au aşezat gângurind în braţele tale
şi curcubeu juca în stropi de apă,
părul meu ud se făcuse năvod pentru visele tale.

am ajuns, ţi-am spus!
şi a fost zi.

10 „curcubeu“

degeaba te ascunzi în tine și taci
te văd cum stai adunat
cu genunchii la gura să nu țipi
cu unghiile-n carne să te doară
cu dinți încleștați să nu scape sunet
din malul buzei tale obosite!
așa cum stai
cu tot trupul înțepenit și-n tăcere
aud în tine clopoțele lovind în coaste
și vijelia măruntaielor în adânc!
dar eu galopez în jurul trupului tău
cu tălpile goale alerg pe pămînt
și ochii mei întind curcubeu pe pieptul tău lat.

11 „sunt?“

uneori saci plini de tăcere se coboară în tunel
cad pe umerii mei de pământ
şi bătătorită mă scufund
mai adânc.
unde eşti?…
te caut în cap.
deasupra golul deschide fălci largi
nu văd soarele
doar măruntaiele universului învârtite
doar gaură neagră mă aspiră şi mă înghite,
prin pâlnia de întuneric strecurată
mă fac gând
respir in tine
tu cuvânt
sunt?
nu sunt?

12 „vitraliu”

şi uneori,
cum stai în lumină,
vitraliu
timpul clădeşte în tine.
din seva tunelului urcă verde
şi rădăcina întreagă tremură şi fierbe.
în clocotire ciob de sînge ridicat,
cerul e jos,
soarele gălbenuş uscat
şi ochiul meu întins prin tub caleidoscop
aduce în minte metropolă pierdută
cupole ce închid iubiri şi mute
mor în picioare cu grandoare
păduri de gânduri tropicale

Adriana Moscicki
24 iunie 2014