„Toate diminețile lumii“
… 67 …
Toate diminețile lumii
toate diminețile lumii desfăcute în palmele tale.
e târziu îmi spui
și lumina asta aurită peste creștetul tău se așează
pentru o clipă
îți văd trecerea degetelor prin păr
parcă ai alunga o amintire,
sau un gând
și eu știu – e doar netezirea unor fire rebele!
tu râzi.
ai ținut în tine bucuria acea simplă a copiilor dimineața
când întind mâinile și așteaptă să fie pupați.
hei, bună dimineața! spun ochii tăi mâjiți
două fante prin care lumea întreagă curge spre mine
în galop și mă cuprinde.
apoi foșnetul acela cînd pielea ta se îmbracă și se depărtează,
tu zîmbești și-mi spui
pe mai tîtziu.
cîte secole sunt minutele, orele de așteptare a cuvântului!
uneori ceață lăptoasă,
întreaga lume se oprește la mine în cap și te caut.
știu că nimic te oprește din mișcare,
ca un punct luminos pe o hartă ochii mei urmăresc pașii tăi,
alergi spre mine sau zbori,
mâna prelungită de-o lesă și câine lătrător.
ahhh, inima mea liniștită continuă să bată,
e amiază se spune!
soarele nu se mișcă din vîrful porții
și așa revărsată bucurie e mijlocul zilei împărțit în doi.
uneori se adună nori grei,
peste tine ploaia trage linii ude și dese
și de sus pînă jos însmnată
trupul tău curge și spune povești.
cum stau așa în toate diminețile lumii
în așteptare
glasul din depărtare
pentru o clipă
mă îmbracă în viață
și te trăiesc!
Adriana Moscicki
