„Tigroaica“
… 154 …
Tigroaica ~ ziua întâi |Povestiri cu Dragonul și Tigroaica 1
Învelită în lumina lunii, așa dormi Tigroaica prima noapte în pădure. Încovrigată, cu coada mișcând uneori după o muscă imaginară, Tigroiaca pufaia încetișor și praful de brumă ce–i albise mustățile tremura câte o picătură strălucitoare. Cu o mângâiere ușoară pe spatele tărcat, lumina lunii se strecură în spatele padurii și un Soare glorios se sui cu pași mititei pe scările cerului. Păsări amorțite întindeau piciorușe firave și zbăteau aripi încordate, precum dansul unui evantai japonez. Câteva căprioare adulmecau în aer o prezență amenințătoare, mișcară nări umede și se ascunseră în pădure. O bufniță întoarse capul vădit enervată de lumina ce se strecura prin ramuri, scoase un țipăt scurt, deschise aripi grele și–n fâlfăit rar, zbura spre scorbura ei călduroasă. Soarele juca cu ghidușie în genele albe ale Tigroaicei ațipite, trecu degete moi peste blana fină și tărcată, zâmbi și fluiera șmecheros – psiiiii ce frumusețe!… nici nu-i de mirare, dintr–un giuvaer de Cameleon, numai o superbă Tigroaică se putea întruchipa!
Felina mișcă în somn, molfăi o halcă imaginară, cască și arată incisivi puternici, perfecte arme de spintecat. Mijii ochi, se întinse și din pernițe moi scoase o colecție impresionantă de gheare ascuțite ce tropotiră ușor pământ amorțit.
Aoooohhhhh, ce adanc am dormit! Și am visat niște mâini mari, strălucitoare și moi care mă mângăiau și apoi m-au așezat în culcuș de ierburi brumate. Unde sunt?… Woaauuu, ce pădure frumoasă! Ohhh, și este aici un lac strălucitor, ce bine, la iarnă voi putea luneca pe gheață și voi pescui somoni grași și rozalii! Ufff, mi-e cam foame, aș ronțăi ceva.
Tigroaica întise corp tânăr și zvelt, se lăsa pe picoarele din față, apoi pe cele din spate, se scutură riguros, linse câteva smocuri rebele, lansa coada ca un lasou stânga dreapta și, cu pași tăcuți dar fermi, o porni pe potecă spre lac. În copaci toată adunarea privea în tăcere, doar se știe că nu-i mare fericire întălnirea cu un tigru flămând! Tigroaica lua seamă stânga și dreapta, mirosi esențele de copaci și ierburile încălcite, scurma ici colo cu laba pământul amorțit, făcu pârtie printre boscheți cu lovituri scurte din coada și ținu minte așezarea fiecărei plante. Se legăna ușor în mers de pe un picior pe altul, unduind coapse mușchiuloase și lungi, languros pășind printre ierburi precum caravana de cămile pe Drumul Mătăsii.
Ahhh, ce foame îmi este, zise Tigroaica și haț, ronțăi o libelulă grasă și amorțită. Hmmm, o delicatesă!, spuse plescăind și trecând limba puternică peste nările fremătând!
Adriana Moscicki
