„Theater- und Tanzsaal Möringer” // „Sala de teatru și dans Möringer”
Clădirea din Piața Mare nr. 5, cunoscută sibienilor sub denumirea de Casa Albastră, era formată din 5 corpuri ridicate pe o parcelă care se întindea până la str. A. Xenopol. În corpul transversal se afla o sală de teatru și dans.
În prima fotografie se vede corpul transversal situat între cele două curți ale parcelei Piața Mare nr. 5 privit dinspre curtea a doua. Sala de teatru și dans Möringer se afla la etajul clădirii în spatele celor 4 ferestre.
În fotografia a doua (stânga) se vede anexa gospodărească privită din interiorul curții, cu remiza în partea stângă și grajdul pentru cai în partea dreaptă a gangului de trecere spre str. A. Xenopol.
În fotografia a treia (dreapta) se vede anexa gospodărească cu gangul de trecere spre curtea a doua, privită dinspre str. A. Xenopol. În partea stângă a fotografiei se vede corpul de clădire „B” al Palatul Brukenthal, în partea dreaptă, în spatele corpului de iluminat, se vede colțul clădirii Împăratul Romanilor.
În curtea a doua, pe locul în care se afla anexa gospodărească, a fost deschisă la începutul anilor 1970 o grădină de vară cu terasă. Intrarea în grădina de vară a hotelului Împăratul Romanilor, se afla pe str. Xenopol și era flancată de doi lei din piatră realizate de sculptorul sibian Kurtfritz Handel. Terasa a fost desființată 1985.
~~~o~~~
Următoarele fragmente de text au fost transcrise și traduse din capitolul „Despre case vechi si oameni bătrâni” // „Von alten Häusern und alten Menschen” din cartea lui Emil Sigerus: „Despre vechiul Sibiu” // „Vom alten Hermannstadt” (1922).
„Cu câțiva ani înainte de a fi ridicat Palatul Brukenthal, a fost reconstruită casa vecină a acestuia, așa-numita „casă albastră a orașului”. Clădirile vechi care se aflau pe acest loc erau la începutul secolului al XVIII-lea în proprietatea pastorului Lutsch și a farmacistului orășenesc Georg Vette.
Georg Vette, originar din Gdansk, a fost chemat la Sibiu în 1672 pentru a administra farmacia orașului, care exista din 1494. Vette a murit în 1704.
Dr. Johann Georg Vette, fiul lui Georg Vette, a moștenit casa, care era evaluată la 1500 de Gulden/ galbeni. Johann Georg Vette a devenit judecator scăunal cu puțin timp înainte de a muri în 1746. El a fost cel care a cumpărat casa alaturată a pastorului Georg Lutsch [1734]. Dr. Johann Georg Vette a lăsat moștenire casele, împreună cu o mare avere și o bibliotecă considerabilă, fiului său Johann Andreas Vette.
Dr. Johann Andreas Vette a fost ultimul purtător al acestui nume. A rămas necăsătorit și a murit în 1773. Vette a lăsat moștenire averea sa semnificativa celor trei nepoate ale sale.
Consilier gubernial Lambert Freiherr von Möringer, soțul uneia dintre aceste nepoate, cumpărase cu câțiva ani mai devreme [1767] clădirile de la doctorul Vette pentru 5000 de Gulden/ galbeni. Baronul Möringer a demolat casele cât timp unchiul său era încă în viață și le-a integrat într-o clădire nouă. Același Möringer a modificat corpul transversal din spatele curții noii clădiri transformândul într-o „casă de comedie” // „Komödienhaus”, care era dotată cu „un Parterre frumos, o galerie și un ultim loc spațios, precum și o loja frumos pictată” și 12 decorațiuni. În acest teatru s-au ținut baluri în iarna anului 1768 și au avut loc concerte în timpul Postului Mare. În anul următor s-a mutat o trupa de teatru în clădire și a prezentat piese de teatru/ comedii până în 1783.
În 1769, la cererea comandantului, contele O’Donell, magistratul i-a permis lui Möringer să amenajeze „o ieșire și o intrare” spre strada Ulița Balului // Ballgäßchen. Astfel s-a creat casa cu pasajul de trecere. [Este vorba de anexa gospodărească cu remiză și grajduri pentru cai, cu gang de trecere dinspre str. A. Xenopol. Această casă a fost demolată în anii 1930]. Cu toate acestea, când Sibiu a rămas fără o companie de teatru timp de patru ani, clădirea teatrului Möringer a fost transformată în scopuri rezidențiale. Aceste transformări nu au fost realizate de baronul Möringer, deoarece murise la vârsta de 73 de ani, la 13 decembrie 1785.
Secretarul tezauratului Anton Strohmeier von Kleeberg, ginerele lui Möringer, a preluat casa. Deoarece și Anton Strohmeier Kleeberg a murit pe 24 decembrie a aceluiași an, fără a-i satisface mai întâi pe moștenitorii Moeringer, a izbucnit un proces privind dreptul de proprietate asupra casei, proces care a durat mai bine de douăzeci de ani. În primăvara anului 1810, orașul a cumpărat clădirea de la moștenitorii lui Kleeberg pentru 30.000 de Gulden/ galbeni.
La acea vreme, senatorul Martin Hochmeister i-a recomandat magistratului să demoleze actuala casă și să construiască pe locul respectiv un han mare, cu o sală corespunzătoare pentru un teatru de iarnă, dar magistratul orașului a refuzat din cauza costurilor înalte și astfel casa a fost supus doar unei restaurări temeinice. În cursul acestor renovări casa a fost vopsita în albastru, dar nu era singura casă albastră din oraș pe vremea aceea, cum se poate citi în protocolul autorităților municipale din 1823. Totuși, Casa Albastră din Piața Mare și-a păstrat numele până în ziua de astăzi în ciuda faptului că a fost revopsita ulterior în verde.
Casa Lutsch era în proprietatea familiei Lutsch înca din sec XVI. În 1727 Dr. Johann Georg Vette și-a mutat farmacia în casa Lutsch, care aparținea la acea vreme pastorului Georg Lutsch din Cristian, când s-a construit biserica romano-catolică, iar casa care adăpostea anterior farmacia a trebuit să facă loc construcției turnului bisericii.”
