„Ore zile săptămâni“
… 148 …
Ore zile săptămâni |Povestiri cu Dragonul și Tigroaica 7
Curtea castelului fremata în apus. Soarele vărsa aura de foc peste lume. Agățate în copaci sclipiri de frunze luminau întreaga alee într–o feerie. Castelul părea gol și ferecat, dar ea mergea după miros. În nări adulmeca miros de trup alb. Ochii mijiți lăsau doar o lamelă neagră să strălucească în amurgul misterios. Sub labele mari dar silențioase trosnea ici colo câte o crenguță, o frunză foșnea cu oftat scăpărând fulgere mici din ghearele pitite. Pe banca de piatră, încă proaspătă, o roză tremura așteptând. O prinse în dinți. Femela și roza vin pe o poteca în tăcere. Soarele stă pe cer, uimit.
În sfârșit se întâmpla, vui pădurea, păsari mari și mici cu ciripit în cioc necântat, ierburi și flori cuprinse de toamna în tacere. Lumina mângăie blana tărcată, catifea grea îmbibată de arome îndepărtate. Femela deschide ușa cu atingere de cap, ușa scărțâe o vreme cu mare ecou. Tic tic tic, sună ghearele pe lespezi din încăpere în încăpere. În fața focului, pe un jilț de sidef, Dragonul stă cu brațe deschise. Am venit să rămân, spuse femela tărcată și se cuibări la pieptul strălucitor. În cer stele explodau în vârtej!
Sărutul veni firesc și însetat între două guri care se caută, între corpuri care tânjesc. Femelă și Dragon s-au dezbrăcat de piei și s-au făcut bărbat și femeie, și se făcu noapte și fu cea dintâi! Mâini tremurânde, trup șlefuit, împreunare asudată când în cer stelele stau laolaltă toate. Învârtiți în atingeri, în ei mestecați – așa se cunosc femeie și bărbat. De la Cinci Izvoare născut Dragon cu femela Tigru, nu în zbor, ci plutire în sine, întrebare și răspuns, căutare și drum, mister de nepătruns. Lumini cernute din trecut, barbat și femeie sunt doar un singur trup! Ca-n coaja de ou îmbrațișați, femeia și barbat, trupuri de carne și sânge stau legănați în lumină. Adâncă noapte, stele tăcute ațipite în cer, timp înghețat o clipă în clepsidră, două trupuri învelite în iubire s-au adăpat la izvoare sfinte. O tihnă se cerne peste lume, cuvântul buza nu îl spune, doar înauntru gândit se învârte un răspuns dorit – am găsit!
Dimineața sosi liniștită, lumina se scurse din găuri de cer și tihnită mânăgaie umeri prăfuiți de dorințe. În pomi păsări se treziră cântănd, copacii scuturară poale de vânt. Soarele tiptil, căscând ușor, se rostogoli de un norișor. În zâmbet larg și oftat de iubire, amanți se strâng în brațe cu uimire. Trupuri ce se cunosc se modelează, mâna pe mâna, piept pe piept, buză pe buză. Încleștarea de simțuri și contopire trupească amestecate în taină cerească. Mângăieri delicate și sărut tacut – bună dimineța în cocon sidefat, am sosit acasă, avem un palat!
Adriana Moscicki
