„Întâmplare“
… 151 …
Întâmplare ~ ziua a doua |Povestiri cu Dragonul și Tigroaica 4
Freamăt ciudat cuprinse pădurea. Vântul porni a șuiera printre crengi ca un nebun, frunzele iscară vârtej roșiatic sus în cer ca o râșniță enormă horcăia măcinarea lor. Cerul se acoperi de nori grei, din ugerele lor indigo, stropi mari de ploaie plesneau pământul, tunete cutremurau lacul și se pierdeau în adâncimea lui, fulgere albe spintecau carnea flască a văzduhului.
Ruptă din somn Tigroaică sări în picioare și alergă spre movila de lângă lac. Acolo dibui o scobitură să-i ascundă trupul înspăimântat. Inima duduia în pieptul ei tânăr, cu ochii mijiți lamă de oțel și picioarele încordate gata de atac stătea felina arc. În depărtare se auzea șoaptă, A venit… a venit, umblă ca furia dezlănțuită… sshhhh, să ne ascundem sub crengi! Tigroaica prindea frânturi de cuvinte, sunete ca un ecou, dar simțea pământul tremurând sub picioare.
Pe cer trecu o panglică albă și strălucitoare, în cercuri mari cutreira înaltul deasupra pădurii și se lăsa în plutire până aproape de pământ, ierburile se plesneau de pieptul într-o fâsâială înfricoșătoare și rămâneau acolo culcate în nemișcare. O căpățână mare cu ochii închiși se sumetea la capătul panglicii de mătase. Felina privea fascinată. În nări o izbi un miros ciudat, intrigant dar atât de intim parcă.
Cerul tună și repetă în cascadă o chemare sfâșietoare: Cameleooooooonnnnnnn!!!… Cameleonnnnn!!! Pădurea tăcea mută de frică, lacul nu clinti, doar ploaia și vântul în manej răspundeau tropotit. Panglica de mătase se opri deodată deasupra movilei și, în plutire ușoară, se lăsa binișor spre pământ adulmecând cu ochii închiși. Mirosul, da mirosul stătea atârnat în nara lui și îl izbea cu durere. Aici, aici trebuie să fie, își spuse, dar trupul Cameleonului iubit nu era nicăieri. Scrâșnind din dinți se ridica spre cer ca o bandă incandescentă și întreg văzduhul tremură. Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!!!!!! Apoi se pogorî în picaj în dreptul movilei și rămase nemișcat în plutire. Bum bum bum, se auzi inimă felinei, ochii de oțel nu clintiră, doar fornăit de nări și pufăit, gheare nemiloase ieșiră din labă și cerul spintecară în mici felii! Pe brânci, în sinuoase mișcări și lente, Tigroaica înainta mârâind cu laba făcând ghem aerul greu dintre ea și intrus. El nu mișcă, doar cu ochii închiși plutea, și brusc lovi cu coda trupul Tigroaice și-n jurul ei se incolci. Nu scânci și nu plânse, dar lovitura era dureroasă. Cu laba feroce zgârie ceafa Dragonului, cu dinți mușca trupul lui solzos. Simți cum lunecă din încleștare și se lovește de pământ. Întinse coada să-și recapte echilibrul și ataca înainte și înapoi cu pași fermi, gheare și dinți lucitori. Dragonul plutea în cercuri deasupra. Întinse coada ca un lasou și hatz o ridica spre el… din nou, trupul felinei încordate, fedeleș o ținea legat și trupurile lor lipite.
Deschise ochi roșii incandescenți, felina mârâi și lamele ochilor ei fâșii de oțel, inima bătea ca nebună – bum bum bum – atunci el auzi. Atunci el se uită în ochii ei. O clipă, cât o eternitate, pădure, lac dispărură din lume și totul era doar o supă de lumina și-n mijlocul ei stăteau înfipte două trupuri încleștate învelite într-un fuior ce se rotea, se rotea, se rotea…
Adriana Moscicki
