„Gý și pensule din păr de balaur“
… 162 …
Gý și pensule din păr de balaur |Povestiri cu Dragoni și alte întâmplări
A fost odată un dragon mare şi viteaz. Pe cât era de mare şi înfiorător, pe atât era de gingaş. Dragonul iubea perlele atât de mult că se scufundă cel puţin odată pe săptămâna adânc, adânc, cât mai adânc în apele reci ale mării în căutarea lor. De cele mai multe ori era un norocos. Ieşea afară chiuind şi scuturându-şi aripi ude, ţinând o mică perla sub limbă! Iuuuu huuuu, acuşi repede cu perla în cufăr! îşi zicea dragonul nostru fericit. Apoi, zâmbetul îi pierea ca prin minune, căci nu avea cine să înşire toate minunăţiile sidefate pe fir de mătasă lucitor şi curat. Dragonul scărpină scăfârlia, se aşeză pe o stancă şi se puse pe gândit.
Nuuu şi nu!, se burzului Gý cel mic!, un dragon trebuie să fie fioros, aruncător de flăcări pe nări, nu un papa-lapte culegător de perle! Vreau degrabă povestea să schimbi înapoi!
Bine dragul meu, încuvință O’Ma cu blândeţe, să ne întoarcem la povestirea noastră atunci!
Dragonul era de-a dreptul înfiorător, mare cât casa, capul lui era luminat de o coamă albă şi strălucitoare ca luna. Avea ochi albaştri şi limpezi precum lacurile de munte – falnic dragon – de fapt era un dragon cât se poate de normal în zilele acelea! Mândru şi senin, relaxat, nu ca verişorul lui balaurul, vânat de barbari!!! Barbarii erau un trib de oameni cu nasul lung şi urâţi! Se ocupau cu vânătoarea de balauri. Barbarii erau mari pictori pe stancă şi-şi făceau singuri unelte cioplite din lemn – lungi bețe fusiforme în capăt cu un smoc fin din fire de balaur! Cu ele se desena cel mai bine frescele pe pereţii peşterilor, zise O’Ma.
Wow!, răspunse Gý cu faţă luminată de uimire, cum? desenau cu balauri?… adică îi tundeau şi făceau din ei pensule?
Desigur, răspunse O’Ma la capătul puterilor! Abia îşi mai ţinea pleoapele deschise, într-atât o cuprinsese toropeala. Gý cel mic era ocupat cu vizualizarea pensulelor din păr de balaur.
O’Ma aţipi deîndată cu capul în mâini, începu ea însăşi un vis despre balauri, dragoni, domniţe şi perle ascunse în cotloane de mare. Noapte bună O’Ma, zise atunci Gý cel mic, care se hotărâ instantaneu să devină – Cel mai mare vânător de balauri interplanetari!
Noapte bună dragul meu băiat, şopti O’Ma zâmbind în visul dulce siropos în care ea însăşi devenise Domniţă.
O’Ma pufăia uşor şi un zâmbet de fericire i se lăbărţase pe faţă, tocmai înclină capul elegant executând paşii unui dans de curte, condurii de mătase luceau la sclipirea lumânărilor şi perlele ce-i decorau în bogate broderii clincăneau ca nişte clopoţei sidefaţi. Rochia de catifea vineţie era uşoară ca o petală, ajustată cu mărgele mici, părul strâns în plasa aurie cu libelule de opal în mii de focuri… dar nimic nu se compara cu frumuseţea chipului alb de marmură şlefuită, cu buzele pârguite de cireaşa şi ochii negri ce bălteau languros. Muzica înceta, lăutele se aşezară cuminţi lângă perete, pocalele treceau din mâna în mâna şi vinul se scurgea de pe buze, pe pieptul descoperit al cavalerilor. Ce noapte măreaţă, gândi domniţa noastră! Stele se aruncă din ceruri în apa iazului şi sfârâie în cădere, tufişurile toate răsună greieri beţi de căldură. Inima ei tresări ca o pasăre în colivie, tufişurile se făcură negre şi vuiet ţiuitor spărgea timpanele, balauri de câmpie înfometaţi se năpustiră în curtea cetăţii! Soldaţii scoteau săgeţi suple de lemn şi cerul vuia de arcuirea lor. Ha hahahaa!, râdeau balauri miscând cozi păroase şi căţărându-se pe zidul cetăţii! La noapte ne vom ospăta cum se cuvine, cu vin şi bucate nobile va fi o fericire!, îngână şugubăţ un balaur mai pipernicit, dar foarte păros!
Femeile ridicară poale de rochii şi ieşiră ţipând, bărbaţii scoaseră săbii din teacă pentru lupta!
O’Ma tresări în somn, de bună seama ea, un om paşnic, nici cum nu se va lăsa impresionată de banda asta de închipuiţi! Scoase un ţipat prelung ce piui îndelung în urechi.
Hiiiiiiiii! la luptă cavaleri! balauri păroşi să prindem! scoateţi plase şi cuţite de os! Inainteeeeee!
O’Ma tresări și, din dulcea reverie, se trezi instantaneu. Gý stătea căţărat pe scaun, pe cap îi strălucea o sită de strecurat spaghete şi calul nărăvaş cu patru picioare de lemn troncănea pe podea. Balauri păroşi să prindem cu folos! Să-i tundem! Pensule strajnice din ei să facem şi lumi să vrăjim pe pereţi!
O’Ma zâmbi cu înţeles şi-l mângâie pe cavalerul şef! Gata, la culcare cu tine zise!
Nu şi nu!, răspunse vajnicul nostru deparazitor de balauri, mi-ai promis o poveste!
O’Ma netezi cu mâini uscate poalele rochiei înflorate, minunându-se unde au dispărut mărgelele ce o tivuiau şi condurii brodați. Alungă cu mâna conturul unei idei şi continuă povestea ce şchiopăta prin camera.
Dragonul se scărpină ce se scărpină, se foi şi învârti în jurul cozii dar nici o idee nu-i trecea prin căpăţâna majestuoasă, cum să înşire perlele pe fir de mătase. Şi le-ar fi atârnat apoi în jurul gâtului şi ar fi mers în paşi uşori de cântec de Mardi Gras… şi şi-ar fi pus câteva pe şolduri să-i salte în zborul prin pădurea de pini. Labele lui erau neîndemânatice, ghearele ascuţite şi lunecoase. Deschise cufărul plin de perle şi afundă mâna în ele. Ahhhhh, zise dargonul nostru, ce dulce răcoare mi se prelinge printre degete! ce lunecare sidefată! ce lumina cernită din lună se coboară în sipet. Dragonul ăsta era dintr-o specie rară, cânta din frunze plutind uşor deasupra mării, visa cu ochii deschişi tăvălit în nisip.
O’Ma!, se minună Gý cel mic, eşti sigură că ăsta e un dragon înfiorător? nu scuipă nici flăcări, nu zboară în cer şi nu pârjoleşte satele de pescari!
Eheii, dragul meu Gý, povestea nu e încheiată! Nu tot ce e paşnic e sigur! Dragonul nostru e echilibrat, cunoaşte stăpânirea de sine, căci puterea lui nemăsurată munţi ar întoarce pe dată! Ce viteaz mai mare, ca săgeata în mare să se scufunde poate şi perle să cate? Dar mai degrabă să ne întoarcem la năzdrăvanii noştri.
Gý puse capul încoronat în poalele lui O’Ma şi cu ochi mijiţi aştepta depanarea molcomă a poveştii și ochii îi căzură greu peste ziua aproape stinsă.
Tropote de cai se auziră şi mare învălmăşeală de alămuri, caii pufăiau nervoşi în chingile scurte, picioare cabrate şi nări tremurânde. Cavalerul cu sabia scoasă, marele Gý în persoană, conducea lupta. Ordine scurte se auzeau fluierate – numai de cavaleri înţelese – shiiiii-shuuuu shooooo! Ceata de balauri păroşi înconjurată, legaţi fedeleş în sfori aspre de in, balaurii se văicărea ca fetiţele: iartă-ne Împărăţia ta cea luminată! Toate firele şi blănurile din lume îţi vom oferi! Marele Gý se scărpină sub coiful încălzit (phiii ce asudat!) şi ceru cu voce mare: aduceţi maşinile de tuns!
Deîndată slugi cu capul plecat, maşini de tuns oi din palat au cărat! Balaurii nemişcaţi s-au lăsat defrişaţi şi ruşinoşi, despuiaţi, tălpăşiţa şi-au luat, fâlfăind din aripi grele şi obosite, cu cozi înspicate şi năpârlite!
În faţa grămezii de plete lucioase, toţi castelanii plecară priviri credincioase: Trăiască Marele Gý!hip hip huraaa pentru Majestatea Sa! Locuitori ai cetăţii, iată aici adunată grămadă de păr pentru bidinele şi pensule măiestre de pictat cu ele, şi pămătufi pentru rasul de dimineaţă şi pensule fine de încondeiat măiestre lucrări de artizanat!
Gý, adormit de-a binelea, nu mai auzi continuarea poveştii pe care O’Ma abia o începuse.
Dragonul aţipi cu capul în mâini, coama strălucea în lumina mata a serii. Nori grei de apă lunecau pe cer, umezeala cuprinse în pojghiţa subţire un curcubeu. Apa fremăta în mii de valuri mici şi mărunte, la mal aduceau dumicături de spumă. Ca o nălucă se prelinse conturul celei mai frumoase zâne ce a trecut vreodată prin poveşti. În păr atârnau lampadare de alge şi mii de perle se răsuceau în zulufi. Doar o foiţa de brumă îi acoperea goliciune strălucitoare a trupului. Dragonul crezu că visează. Era cea mai frumoasă perla pe care o văzuse vreodată. Nu ştiu dacă în vis sau aievea întinse mâinile. Cu o susurare îi curse în ureche melodie de clipocit de ape şi dulci adieri de sirenă:
Doar o perla, numai una în inima să ţii, doar o perla în mâna vei primi. Să primeneşti sub luna, să adânceşti în ape sărate de lacrimi, să alinți la subsiori, să-i culegi flori, să o legeni în braţe în nopţi degerate, în zale de spumă să o legi la inimă!
O pală de vânt tulbură fața cerului şi a apei. Dragonul deschise largi ochi albaştri nedumeriţi, pe pieptul lui sclipea, în zvâcniri de inima, o perlă.
Ehhhh, ofta O’Ma încetişor, dormi pui mic. Noaptea să te legene în vise glorioase!
O’Ma stinse lumina de la capătul patului şi, mângâindu-şi perla ce-i atârnă la gât, se gândi cu bucurie… da, am un dans de terminat şi toata gloată de balauri netrebnici de măturat.
Adriana Moscikci
