Alt-Hermannstadt // Sibiu // Nagyszeben

„Gruss aus Reps in Siebenbürgen“ // „Salutări de la Rupea din Ardeal“

Cetatea Rupea și o parte din Piață / „Repser Burg – Ein Teil des Marktplatzes. Carte poștală tip LEVELEZÖ-LAP circulată 1901, editată de Editura Hans Gross din Rupea / Verlag von Hans Gross, Reps.
Localitatea Rupea (Cohalm) // Reps // Kőhalom a fost fondata în secolul al XII-lea de coloniști germani (sașii transilvăneni) ca o nouă așezare pe Pământul Crăiesc // Königsboden. Rupea a fost una dintre așezările primare ale celor Șapte Scaune // Sieben Stühle, și până în sec. al XIX-lea locul din care s-a administrat teritoriul „Repser Stuhl” // „Scaunul Rupea”.

Cetatea Rupea este situată la 50 km de Brașov, construită pe un masiv de bazalt, în zona rezervației geologice Dealul Cohalm – „Bazaltele de la Rupea“. Este o cetate țărănească cu patru zone întărite cu turnuri poligonale. Cetatea este modificată în timp, prin adăugarea a două curți interioare și trei turnuri de apărare. Fortăreața este construită pe trei incinte…
…În planurile cetății sunt menționate și Turnul Slăninii (specific cetăților săsești), Turnul Slujitorilor, magazia cu pulbere, Turnul Ungrei, Portița Cercetașilor cu Turnul Cercetașilor, Camera judelui regal, Camera judelui scaunal, Turnul Scribilor, o gură de tragere, Camera scaunală și Camera de sus. Cetatea Rupea are forma unei spirale ascendente (cochilii de melc).“ (sursă: wikipedia)

Șapte Scaune (în germană Sieben Stühle, în latină Septem Sedes) se numea un teritoriu de pe Pământul Crăiesc (Königsboden) din Transilvania (în germană Siebenbürgen, adică „șapte cetăți“: Sibiu, Brașov, Mediaș, Sighișoara, Sebeș, Rupea, Bistrița), reprezentând unitățile adminstrative ale sașilor transilvăneni, din secolul al XII-lea până spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
În 14 iulie 1349 este prima mențiune a faptului că existau cele șapte scaune (Sieben Stühle) constând din „Scaunul principal“ (Hauptstuhl) de la Sibiu (Cybininum) și cele șapte „scaune secundare“ (Nebenstühle) de la Orăștie (Broos), Sebeș (Mühlbach), Miercurea Sibiului (Ruzmargt, astăzi Reußmarkt), Sighișoara (castrum Sches, astăzi Schäßburg), Nocrich (Leuskyrch, astăzi Leschkirch), Cincu (Schenk, astăzi Großschenk) și Rupea (Reps).
Scaunul Șeica și Scaunul Mediașului s-au format mai târziu, purtând denumirea de „Două Scaune” (Zwei Stühle). Districtul Brașov și Districtul Bistriței s-au format și ele mai târziu, dar nu au avut subordonare scăunală.
Un „scaun“ reprezenta o uniune de mai multe orașe și sate, supuse aceleiași puteri judecătorești. Pentru fiecare scaun era desemnat un „jude regal“ (Königsrichter) (judex regis), care era supus numai regelui Ungariei.
Scaunele și districtele erau conduse de un jude al locului, denumit și jude scăunal (în germană Stuhlrichter , în latină judex sedis sau judex terrestris) asistat, mai târziu, de un comandant militar. Cea mai înaltă funcție administrativă a sașilor era cea de „jude al scaunului de Sibiu“ (în germană Stuhlrichter von Hermannstadt, în latină judex Cibinensis).
Din 1453 scaunul Tălmaciului și cel al Săliștei au fost încorporate scaunului Sibiului, ca filiale ale acestuia, până la desființarea Universității Săsești după instaurarea dualismului austro-ungar. (sursă: wikipedia)

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert