Alt-Hermannstadt // Sibiu // Nagyszeben,  Pläne und Karten // Planuri și hărți

„Cibinium alias Hermons. o Hermestat Capitale Della Transilvania.resa all-Esercito Imperiale l-anno.1687“ ~ Giovanni Giacomo Rossi

Planul „Cibinium alias Hermons. o Hermestat Capitale Della Transilvania.resa all-Esercito Imperiale l-anno.1687“ arată orașul Sibiu, capitala Transilvaniei și reședința Principeleui, în anul 1687. În partea dreaptă-sus se văd clădirile maierenilor (B. Borghii delă cita), dincolo de râul Cibin (C. Tebin). În partea superioară sunt marcate grădinile Principelui (D. Giordino del Prencipe) din față Porții Cisnădiei (E. Porta Heltense). În partea sudică a centurii de fortificații se vede Poarta Elisabeta (F. Porta di S. Elisabetta) și mlaștinile / lacurile amenajate extra muros (G. Paludi). În partea stângă se văd șanțurile / gropile fără apă, săpate extra muros între bastionul Cisnădiei și bastionul Haller (H. fosse senz acqua). Dintre morile existente la acea vreme în perimetrul orașului medieval apar două: Moara orășenească Heidenmühle (~1543) de pe str. Morilor colț cu Alba Iulia și moara Hirschmühle // Moara Cerbului, din fața Portiței Leșurilor / str. Lucian Blaga (I. Molini). În partea dreaptă-jos a centurii apare Poarta Ocnei, în germană Burger Tor, tradus greșit Poarta Cetățenilor? (K. Porta di Cittadini). În colțul de sus din partea stângă a desenului se află Măria sa Ducele Carol al V-lea de Lorena în fruntea armatei imperiale (L. Il Serenissimo duce di Lorena che con lésercito Imperiale símpadro nisce della Citta) primind cheia orașului, oferită de cetățenii cetății (M. Transilvani che portano le chia ui della Citta a sua Altezza). Autorul hârții este Giovanni Giacomo Rossi. (sursă ilustrație: arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

Legendă:
A. Hermestat Citta metropoli della Transilvania doue risio de il Prencipe
B. Borghi della Citta
C. Fiume Tebin
D. Giordino del Prencipe
E. Porta Heltense
F. Porta di S. Elisabetta
G. Paludi
H. Fosse senz acqua
I. Molini
K. Porta di Cittadini
L. Il Serenissimo duce di Lorena che con lésercito Imperiale símpadro nisce della Citta
M. Transilvani che portano le chia ui della Citta a sua Altezza

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert