„Atârnată de fluturi“
… 169 …
Atârnată de fluturi |Jurnalul unei hăbăuce |2
Era odată o fetişcană – eu!
Mergi cu crengi, îi spune mama, dar ea ştia că se duce atârnată de fluturi în plutire uşoară. Şi străzile oraşului erau doar canale de ceaţă groasă ce-l tăiau în galerii. Iar răspântiile deveniseră bazine. Acolo se aruncau trecătorii dintr-un sens în celălalt şi le străbăteau în tăcere.
Oamenii nu-şi mai vorbeau! Vorbele erau goale, haina lor înţepenită. Mergeau toţi precum păpuşi cu cheie. Şi faţa pictată frumos, cu pete rosii în obraz, cu zâmbete colorate de babushka, fiecare zâmbet se potrivea fiecăruia dar el scădea, sau creştea de la o păpuşă la alta.
Copiii făceau piruete prin aer şi trupul lor era viu şi vesel. Ei ştiau să râdă şi să plângă, să alerge şi să sară, să ceară, să spună, să dorească, să viseze. Doar gura lor năştea cuvinte adevărate, curate. Mai erau atunci şi fete cu trup fraged şi armonios. Ele-şi despleteau părul lung peste mijloc şi-l fâşăiau duios şi-l împleteau precum năvodul capcană. Degetele clipoceau prin plete, făceau cercuri concentrice iar băieţii se îndrăgosteau…
Eu, fetişcană atârnată de fluturi, eram tunsă scurt şi-mi purtam picioarele cu vânătăi. Habar nu aveam că în oglindă formele se rotunjesc şi zâmbetul se coace pe buze! Nu ştiam că obrajii sunt pudraţi cu praf din stele şi genele ascund vise şi ele nu sunt draperii pentru ochi. Dar eu, oarbă alergam prin faţa oglinzii, fără să văd!
Acum m-am născut din cocon!, am ieşit.
Lumeeeee!, spun, iată trupul meu! Amintiri de drum la tâmplă şi-n mine creşte vulcan fierbinte. Trupul meu se întinde, freamătă, mă scutur felină trezită din somn, labele mele merg înaintea mea şi pentru prima dată în ani, mă simt frumoasă! Cine îmi ţine oglinda? Ştiu, pe buza lui întinsă am fost zeamă dulce de cireaşă şi gândul în mine purtat, minge albă de lumina! Bum, Bum, răspunde inima mea!
Adriana Moscicki
