„Amurg“
… 69 …
Amurg ~ „zauberin“ |de poveste
Mâinile ei îmbrăţişau cana de ceai ca şi cum ar fi încercat să se încălzească – defapt era rece demult, făcuse pojghiţă groasă şi lucea precum o baltă în care s-a scurs uleiul, în culorile curcubeului – dar ea stătea aşa nemişcată urmărind doar din ochi petrecerea norilor ce-şi schimbau mereu forma, zâmbind unei amintiri desigur, sau poate chiar jocul norilor să o fi amuzat un pic căci buzele i se mişcau mimând numele formelor lor ciudate (dragon alergând, pisică, vultur în picaj, inimă destrămată, broască grasă, ciupercă, aripi, munte, pipă, fum, fum), dar mie îmi sugera mai degrabă un exercițiu de memorie şi o priveam pe femeia aceasta atât de frumoasă în trecut, subţire şi elegantă, cu trupul încă ferm şi ademenitor, înfăşurată în halatul subţire de mătase prin care forma sânilor se zărea apetisantă, neatinşi de ani, gândindu-mă câte pasiuni or fi stârnit şi câţi bărbaţi or fi visat la atingerea lor, poate au oftat îndelung cu faţa adâncită în curbura lor perfectă culegând vreo broboană de sudoare aromată, căci pielea ei avea încă miros dulce aţâţător şi el se scurgea prin oadaie ca din trupul unui sfânt îmbălsămat, valuri-valuri umplând-o până în tavan, până-n pervazul ferestrei deschise şi mai departe umplând cerul întreg că înşişi norii aceia trecători să fi fost, poate, efluviile trupului ei – altfel cum aş explica zborul nesigur de păsări ce se învârteau bete pe cerul rubiniu, ori adierea aceea stranie a copacilor murmurând cuvintele nerostite doar născute pe buzele mute, doar gândite în capul ei de „zauberin” – sigur trupul ei striga prin toţi porii, lăcrima ca o icoană făcătoare de minuni şi miruia universul într-un amurg blând de Septembrie.
Adriana Moscicki
