„Amurg“
… 80 …
Amurg
Uneori cuvintele se întorc în mine
ca răceala în oase dureroase.
Pe străzi deşerte cu fluturi
rostogolesc amintirea zilei.
Iată după obloane stau bătrâni în aşteptare,
ca-ntrun cocon de vată trupul lor învelit!
Ele mai poartă încă în palme
acolade de henna şi cicatrici de atingeri,
Ei mai zâmbesc din ochi, fremătând
şirag de rozariu între degete.
Praful deşertului cuprinde lumea
în năframa cu ciucuri,
ei se leagănă în boarea umedă
sunând despărţiri de corp şi de lume
spre un cer galben de miere.
Ubi sunt?
Paşi molateci pe asfaltul încins,
noaptea cuprinde în braţe corpul zilei,
gol în culcuş de nisip chircit
el se face luntre peste lume.
Adriana Moscicki
