Călătorie ~ 2022,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2022-05-26

Sibiutiful

Nu știu cum sunteți voi, localnici ori doar în vizită pe aici, dar eu, de câte ori o iau pieptiș, din Orașul de jos spre Piața Mare, ori Mică, repet mereu, spre disperarea unora: „ce frumos e Sibiul meu”! De aceea, „Sibiutiful” îmi pare o găselniță inspirată!
Sibiutiful vă invită la un „picnic” în Piața Mare: muzică plăcută, în surdină, bere bună, altfel de mâncăruri ce merită încercate. Poate unii veți fi dezamăgiți: fără mici și fără ciolan!
Tineri tolăniți în soare, porumbei harnici prin labirintul de mese și șezlonguri și noi, în ochii lor azi „moși și babe”… Îi privesc cu nostalgia altor vremuri, zâmbesc și trec mai departe prin Orașul meu, atât de intim dar, atât de străin acum. El va rămâne Sibiutiful, chiar dacă amintirea noastră se va pierde!

Adriana Moscicki
Invitație la Street food, Sibiu 2022

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert