Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2021-01-06

Bobotează

De atîtea ori am privit apele Iordanului şi spectacolul botezului că, amintirea dimineţilor îngheţate de acasă, s-a estompat in capul meu!
Cum stau acum numărînd somnii enormi ce înoată liniştit în Iordan, nutriile ce-l traversează de la un mal la celălalt, cetele de peştişori mici ce te ciupesc uşor de degete deîndată ce coborî scările în apă, ştiu că am în faţa mea un rîu plin de viaţă.. Forfotă continuă, oamenii lăcrimează, aparatele aruncă bliţuri în cele patru zări, sticlele de plastic se umplu cu repeziciune, autocare vin şi pleacă, limbile se încurcă precum la Turnul Babilonului!
Grupuri, grupuri, credincioșii coboară scările cu evlavie, unii intră în extaz, alţii, îmbrăcăţi în cămăşi albe, primesc botezul prin scufundare în apele limpezi ale Iordanului. Cu chitări şi feţele îmbujorate îl cîntă toţi pe Isus şi pe Ioan Botezătorul.
La radio şi televizor se vorbeşte de“ marea furtună „ce va veni, ger, vînt şi ploi. Iarnă locală. Mama îmi spune „la noi e ger şi zăpadă mare, dar e aşa de frumos“…
Iubesc Iarna cu zăpada. Am în cap scîrţîitul ei ingheţat, în nări mirosul de motorină al autobuzului dimineaţa devreme. Îmi amintesc o iarnă cu zeci de grade sub minus. Motorina îngheţa în motor, matahala pe patru roţi nu se urnea din loc. Totdeauna plecarea, ori sosirea la destinație, la școlile din Mărginime, era o aventură și o surpriză.
Pînă la autogară mergeam pe jos. Era linişte, aburii respiraţiei rămîneau o clipă suspendaţi în aer şi, în lumina chioară a becurilor, zăpada sclipea rece şi indiferentă. Doar chiciura învîrtea crengile copacilor în vrajă albă şi frumuseţe nebună. Privirea căuta doar potecă prin nămeţi, fularul se umezea peste gură în respiraţie şi visam plaje albe şi albastru nesfîrşit.
Cîteva zile de aşteptare ţineau tot poporul în casă. După „marea ghiftuire“ de Crăciun, oamenii-şi trăgeau puţin sufletul pînă la venitul Popii cu Botezul. Şi Popa apărea nonşalant şi în fugă, cu căldăruşa de apă şi legătura de busuioc smotocit, arunca în grabă stropi binecuvîntători peste gazde, cîntînd zgîrcit și rapid în trecerea pe la alte case… „În Iordan botezîndu-te tu Doamne“.. ramînea ca un ecou pe străzi. Cantorul primea bănuţii cu mare sîrguinţă și îi făcea să dispară urgent, cu măiestria unui magician. Enoriașii zîmbeau eliberați și mândri: gata, casa primenită putea se înalțe fumul cîrnaţilor prăjiți și clipocirea paharelor cu țuică și vin.
Bucuria se scurgea dintr-o zi în alta. Fetele moțăiau cu busuiocul sub pernă, cu un ochi în vis, cu unul mijit în așteptare.
În Mărginime, la horă și pe ulițe, fetele puneau pantofi noi, făcuți la comandă, plătiți cu bani grei și păziți cu străjnicie să nu fie copiați, să poată scoate „mode“.
Flăcăii cu numele Ion aveau parte de un botez rece în rîu. Doar cei destoinici şi cei harnici aduceau crucea la mal.
Nu știu cît s-au schimbat obiceiurile în ani. Enoriașii se înghesuie și azi pentru apa fermecată , doar sticla de Sicola e înlocuită de peturi cu capac și etichetă. Moțul de busuioc a rămas doar în vreo casă bătrână, sub icoană.
Se spune că jivinele pământului vor capătă grai în miezul nopții, dar eu știu, puțini vor fi cei ce-l vor auzi și înțelege.
La mulți ani Ioni și Ioane!

Adriana Moscicki

foto: Copii citind din Sfânta Scriptură // Foto: Theodor Glatz, cca 1865

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert