2020-02-06
Satele noastre fără sași: Iacobeni / Jakobsdorf!
Poate doar cerul gri a fost vinovat de tristețea călătorului, poate ulițele pustii, deși am simțit o grămadă de ochi privind din dosul obloanelor și aproape am auzit zumzetul întrebărilor din dosul perdelelor „cine or fi, la cine, cu ce treaba?“, doar se cunoaște om cu om în comună, oricât de întinsă ar fi! Se cunoaște/a om cu om din Iacobeni, Netuș, Noiștadt, Stejăriș, Movile, știrile circulau cu autobuzul, căruța, tractorul pe toată Valea Hârtibaciului de la Agnita și înapoi! Nici numele nu erau greu de ținut minte, doar se repetau din sat în sat: Gunnesch, Martini, Schuster, Wolff, Klocker, Grommes, Schuller… Nu știu câți (dacă) sași au mai rămas aici, deși ultimul recensământ oficial, din 2011 înregistra 1.23% din 2665 de locuitori (3!). Personal am văzut trei bărbați care fumau rezemați de un gard, care s-au oprit din taclale la vederea „străinilor“, dar n-au răspuns la salut -probabil șocul întâlnirii i-a emoționat- și o femeie care arunca gunoiul în firul de apă ce traversează satul. Doi câini amărâți, murdari și scheletici s-au repezit în malul îmbâcsit în căutare de mâncare.
Am ales drumul pieptiș spre Biserică, nu din eroism, doar pentru vederea comunei amorțite sub ger. Experiențele precedente m-au învățat să nu sper mare lucru și așa a fost: paragină, pustietate, nici un anunț, nici o cheie, doar două mesaje: „câine rău“ și „private propriety“! Nu m-a lătrat nimeni. Doar cei trei săteni stăteau cu ochii pe „Intruși“ mai abitir decât orice câine de pază!
Pot să va mărturisesc că eram foarte curioasă să văd cum arată o biserică din sec. XIV pardosită cu gresie și cu geam termopan! Este deja de notoriotate cazul Iacobeni în care renovarea s-a dovedit a fi stricăciune și bătaie de joc!
M-am mulțumit cu vederea exterioară, parțială a turnurilor și zidurilor fortificate, cu câteva fotografii și drumul înapoi, pe șoseaua goală, dar mirată la vederea celor două sedii ale Liceului Tehnologic și a Bisericii penticostale!
S-au schimbat multe în zecii de ani de absență, de la componența etnică la cea confesională a locuitorilor, de la drumul bătătorit la asfalt, de la căruțe la puzderia de automobile. Un singur lucru nu s-a schimbat: dragostea și dorul celor plecați! Așa că, de aveți curiozitatea să aflăți cum arăta biserica, cum suna clopotul, așezarea caselor cu numerele lor, cine a murit (și în ce casă locuia), vă las aici un link cu pagina locuitorilor din Iacobeni/Jakobsdorf!
Acum veștile nu mai circulă din gură în gură, nici cu autobuzul, ori căruța. Oamenii nu și-au uitat obârșia, nici comunitatea, dar s-au adaptat noii existențe și realități. Sunt încă împreună, chiar dacă pentru unii doar „virtual“, doar satul și casa este în ei, cu ei, oriunde s-ar afla!
Adriana Moscicki
pentru cei interesati, pagina originarilor din Iacobeni / Jacobsdorf:
http://www.jakobsdorf.de/html/anderungsprotokoll.html
