2020-01-26
Fuga Lolelor
Mă întorc în Agnita după mai bine de 30 de ani. Am bătut drumul acesta ca tânăr profesor navetist (săptămânal) cu autobuzele comuniste, aglomerate, îmbâcsite și huruitoare. Pe vremea aceea respiram același aer cu un navetist zâmbitor, glumeț și înalt, devenit între timp Președintele nostru. Dar eu făceam drumul până la capăt de linie -Agnita- și nu era destinația mea finală. Așa am ajuns să bat cu piciorul orașul celebru în vremea aceea pentru încălțările pe care le fabrica și care ajungeau exclusiv la export. Ca Agnițean mai aveai norocul să cumperi câte ceva de la magazinul de prezentare al fabricii (și m-am bucurat de norocul asta de multe ori între două autobuze!)
Azi am urcat -ori coborât- pe valea Hârtibaciului nu numai geografic, ci și în amintire. Am bătut satele cu nostalgia unui timp de mult trecut. Toate poveștile se vor spune la vremea lor.
Agnita, un oraș mic să-l cuprinzi într-o basma, ce-ar putea fi o bijuterie și destinație turistică de ne-ratat dacă…
Frumoasele case -monumente istorice- în lungă agonie, cu balcoane ce-și plâng în rugină înfloriturile de altă dată, pereți scorojiți și decorațiuni ce și-au dat obștescul sfârșit, Cetatea ferecată și suspinând într-o schelă amorțită, cu turnurile de breaslă părăsite, uitate.
Dar azi, orașul trezit la viață în sfârâitul bicelor, și-a revărsat pe străzi monștrii mascați, s-a învelit în aromă de gogoși și-a tresărit în ritmul fanfarei. Au fugit Lolele!
Povestea lor (frumos rezumată într-un articol pe care vi-l las aici*) este parte legendă (Ursula care salvează orașul de cotropitori îmbrăcată într-un monstru zgomotos), parte tradiție de secole, atestată documentar de la 1689 și cunoscută sub numele de Mummenschanz der Zünfte (Mascarada breslelor), de fapt, înmânarea lazii de breaslă noului maistru ales, sub strictă protecție a Lolelor (Urzeln). Lada de breaslă era un obiect de importanță majoră deoarece conținea „secretele“ de breaslă: listele cu membrii, cheltuielile, documente, etc. Pentru a putea ține situația sub control și a evita reglarea de conturi între membrii breslelor, Lolele erau numerotate.
Este important de menționat că, obiceiul Lolelor era strict săsesc, avea loc exclusiv în Agnita la început, adoptat ulterior de satele învecinate ( Alțâna, Marpod, Iacobeni, Noistadt) și s-a practicat neîntrerupt până în anul 1941. Până în 1968 a fost interzis, dar a fost reluat neîntrerupt până în 1990 când „fuga Lolelor“ capătă un nou înțeles: locuitorii sași s-au risipit prin Germania (și Austria).
Din fericire, cu ocazia devenirii Sibiului „Capitală culturală Europeană“ (2007), Fundația EuroEst împreună cu locuitorii (români) ai Agnitei reiau parada Lolelor respectând întru totul tradiția săsească și continuând-o cu succes.
În Occident, sașii plecați din Agnita prezintă anual, din 1965, Obiceiul Lolelor în localitatea Sachsenheim (Germania), fiind organizați în Asociația Urzelnzunft Sachsenheim.
Din călătoriile mele personale vă pot povesti însă că, o celebră paradă a Lolelor (Urzeln), cu un costum identic celor din Agnita, are loc anual, în cadrul sărbătorilor de Fasching în orașul Weil der Stadt.
Am părăsit Agnita și Lolele când strada s-a golit de hărmălaie, când difuzoarele din fața Căminului cultural duduiau alternativ polci săsești și învârtite românești, dar puțini mai erau cei ce se puteau prinde în joc. De fapt, devenise atât de trist că am luat drumul altor amintiri.
Adriana Moscicki
*https://www.oradesibiu.ro/…/de-ce-fug-lolele-duminica-in-a…/
