2020-01-21

Satele noastre fără Sași: Biertan

Soarele era sus pe cer, doar pentru a înveseli decorul zilei, căci gerul năprasnic tinea o clipă răsuflarea caldă, suspendată în văzduh, ca o certitudine că exist. Tăcerea Pieții -transformată în Târg de Crăciun pustiu și ferecat- s-a spart dintr-o dată în mii de bubuituri împrăștiate din mașina tunată, ce vibra cu toți bașii la maxim. Repede s-au adunat împrejurul ei odrasle în trening și adidași la modă, probabil întorși de prin EU mai șlefuiți în șmecherie. În față la „Doi pași“ se lăfăiau pe bancă tineri cu ochii mici și migdalați. Hm, m-am minunat că vestea locului a ajuns până în Asia îndepărtată, dar șocul a luat locul minunii când au salutat în cor „Salut, salut, salut!“ cu bucuria noului venit, care a învățat primele cuvinte într-o limba străină și le repetă infinit! Aveam să aflu mai apoi că sunt muncitori din Vietnam, care locuiesc în Biertan!

Apoi am descoperit, după o poartă, unde „bate inima“ culturii în sat: Căminul Cultural! Pe un gang lung, cu tencuiala roz din altă viață, ajungi direct la: toaletă (drept înainte), Punct de informare turistică plus Biblioteca (la dreapta pe scări-închis), sala de cinema sau orice alte manifestări de acest gen, înainte pe scări (un portar mătura de zor)! Țac-pac, toate la un loc, poți da o fugă până afară, lua o bere, țigări, fuma pe cele două scaune părăsite în curte, vizita wc-ul, merge la film, citi o carte. Am zâmbit. De fapt, ar fi trebuit să plâng…

Dar, venisem pentru biserica fortificată și mi-am păstrat lacrima pentru ea. Atâta frumusețe și atâta întristare împreună. E celebră pentru încuietoarea sofisticată, e intrată în patrimoniul universal, motiv de bucurie dar și motiv de tristețe. Una dintre încuietori e ruptă, nu poate fi reparată (nici nu are cine!), totul trebuie să rămână neatins, original. S-au donat bisericii 10.000 de euro pentru restaurare – o picătură într-un pahar! Podeaua e ruptă pe alocuri, pasul se afundă în pământul vechi, acum înghețat. În spatele stranelor, un spațiu mare întunecat, cu pământ bătătorit, cumva închis de o bară -semn de trecere interzisă (am trecut)- transformat în magazie de obiecte inutile… E ger în biserică. Supraveghetoarea-ghid, înghețată bocnă, deși înfofolită bine, se bucură că-i pun întrebări despre steagurile de breaslă, despre panourile de lemn cu semne de breaslă, despre pictura găsită în pod a cărei privire te urmărește din orice unghi dar care, din păcate, nu poate fi văzută, nu mai este acolo, probabil la restaurare. Am cercetat fiecare colțișor, m-am dus roată și m-am întors de câteva ori să mă mai bucur de ușă, de încuietoare, de strane și să-mi imaginez cum ar fi sunat orga și glasul enoriașilor în cor la sărbătoare și la rugăciune, atunci când locul acesta trăia prin oameni!

Apoi, roată-roată, atâtea cotloane de descoperit: sala cu lespezi mortuare, capela cu minunate fresce (am zărit-o doar prin grilajul ușii ferecate), trecerea boltită, bolovanul rușinii, zidul de apărare prin care poți acum doar arunca priviri indiscrete spre sat. Am privit. Pentru mine a fost ca o trecere misterioasă în altă lume, o Narnia personală, deși am folosit o ușa și nu un dulap. Și, pentru o clipă m-am furișat, doar în gând, în tabloul lui Franz Neuhauser cel Tânăr*, ca și cum preotul acela cu poalele înmuiate în zăpadă ar fi fost pe drum chiar aici, spre parohia lui!

Vă las mai jos un link despre Biertan. Poate, pentru cei care nu știu, va fi o descoperire interesantă și o invitație să vizitați locul acesta îmbibat de istorie și de frumusețe!

Adriana Moscicki

* Franz Neuhauser cel Tânăr (1763 – 1836), Intrarea unui preot sas în parohia sa, iarna, (ulei/pânză, 109,4 x 190,2 cm), tabloul se găsește în Muzeul Brukenthal.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biertan,_Sibiu