Călătorie ~ 2020,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2020-01-01

Primiţi sorcova?

Nu demult – doar în viaţa Oraşului anii sînt doar clipe! – dimineţile de Anul Nou erau tăceri obosite. Casele abia îşi ţineau ochii mijiţi! Trifermentul şi cafeaua cu lămaie erau mic dejun potrivit. Ne cufundam în somn trupul ostenit de atâta ţopăială, ghiftuială şi veselie. Amiaza începea cu un forfot şi, troznindu-şi oasele bătrane, Oraşul tot dezmorţit deschidea drumuri pentru copii colindători, purtători de cuşme şi sorcove de hârtie creponată. Oameni cu Vasilici speriaţi mişunau prin tramvai şi te lăsau să atingi animalul tremurând, pentru vreun leu, să-ţi meargă bine tot anul!
Şi, de aveai norocul să te prindă vreo sorcova şezând pe scaun, te alegeai cu ploaie de urări direct în creştetul capului. Mai erau călători ce priveau pe geam, sau într-o parte, ca şi cum trupul lor nu era acolo, dar copiii colindători îi băteau pe umăr cu sorcova insistent şi hotăraţi!
În ochii mei, mersul cu sorcova era o dovadă de mare curaj, în timp ce sorcovitul, un pic umilit sub bătăile ritmice ale florilor, un pic agasat, suporta cu stoicism ploaia de urări turuite cu hărnicie. Existau desigur, o grămadă de personaje ce se simțeau brusc înnobilate și, privindu cu oarecare superioritate de jur împrejur, puțin îmbujorați, așteaptau mana cerească ce avea să reverse bunăstare și bine asupra trupului bicisnic. La un leu, ori trei lei urarea, nici nu era o afacere proastă!

Primiţi sorcova?
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbatraniti,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii.
Ca vița de vie,
La Sfânta Marie.
Tare ca piatră,
Iute ca săgeata.
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsurosi,
Copii sănătoși.
Câte cuie sunt pe casă,
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani!

Adriana Moscicki
sursa foto: Ocazii.ro

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert