Călătorie ~ 2019,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2019-04-09

copil în timp…

Oraşul acesta de care va spun, nici nu mai există cu adevărat. Mergem mereu spre el ca spre o „fată morgana“, ni se arată o clipă în strălucirea unei amintiri, balon de săpun ce se ridică şi se sparge cu sunet sec.
Nici pietrele nu stau neclintite, pereţii curg, ochii au cataracte de praf şi păianjeni, uşile sînt strîmbe, acoperişurile sparte. Ici colo s-au făcut pămînt şi, din moartea lor tăcută, s-au născut hidoşenii în sticlă şi termopane.

Oraşul, de care vă spun, era pestriţ şi vorbea în multe limbi, ori tăcea morocănos, ori visător, ori gînditor. Sau pur şi simplu tăcea ca piatra turnurilor, porţilor, drumului pe sub întunericul serilor reci de toamnă, pe sub ploi moţăia zgribulit.
Dar cînd soarele zgîndărea fiecare colţ, zidurile se întindeau sub degetele lui calde de lumină. Drumul ţintuit în piatră cobora molcom la buza caselor, tărcat de umbre, frămîntat de tălpile încălţărilor.

Cunosc liniştea aceea din mijlocul zilei, adînc în măruntaiele oraşului. Cunosc privirea aceea pe sub borul pălăriei şi întrebarea nerostită.
Mişcă măi copile! – aruncat peste umărul tatălui şi el, ţintuit locului, stă curios dar nehotărît, să cerceteze aparatul fotografului, ori să fugă la chemarea omului. O pleoapă în nemişcare, cu mîinile strîngînd în buzunare vreun bănuţ, ori vreo bilă, ori vreo praştie meşterită de Bunu cu briceagul… Stă neclintit, pentru ca, în clipa următoare, să o tulească la fugă de adevărat.

Un băiat, cu chipiu și trupul bine prins în costumul de pînză, o privire aruncată în timp, întru veşnicie prinsă pe hîrtie, într-o zi caldă pe vremea cînd pasajul nu era decît un drum pietruit.
Oraşul, de care vă spun, e doar o amintire ce urcă, balon de săpun, luceşte o clipă în lumină şi dispare…

Adriana Moscicki

Strada Pempflinger / Pempflingergasse / Pempflinger-utca, 1913
sursa foto: Alt-Hermannstadt

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert