2017-02-18
ca o insulă suspendată
Rareori îl vezi singuratec, poate doar prin viscol şi ploi, poate doar în adâncul nopţilor. Făurit în fier dantelat, Podul Minciunilor nu trece nici o apă. Punte între Pieţe şi insulă suspendată la răscruce de drumuri, podul leagă oamenii Cetăţii. Cei din vale (Oraşul de jos) îl urcau în drum spre Biserică. Cei din deal (Oraşul de sus) îl coborau spre uliţele bătrâne şi spre Porţile Oraşului.
Dintr-o parte în alta treceau târgoveţii pe lîngă cei aşezaţi, în aşteptare sau hodină, pe băncile de lemn din preajma halelor măcelarilor, loc de plăsmuire şi pălăvrăgeală. Câte-n lună şi în stele povestioare ori minciunele! Nu, nu cred că erau poveşti vânătoreşti. Poate doar legăminte de iubire uitate printre ficiori şi fete, bârfele Târgului, ştirile cartierelor.
Aşa stă de sute de ani Podul Minciunilor, martor tăcut şi neclintit, singurul fidel lui însuşi. Nelipsit în traseul turiştilor, Podul nici nu clinteşte în blitzul fotografilor, se mai scutură de lacăte de iubire şi răsuflă uşurat în tihna amiezilor toride şi a nopţilor geroase.
Adriana Moscicki
Podul Minciunilor – acuarelă de Juliana Fabritius-Dancu (1967)
