Călătorie ~ 2017,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2017-01-03

sus pe moviliță!

Cu greu îţi mai faci loc azi printre maşinile parcate în marginea străzii Movilei. Şi casele au început să crească pe verticală ca într-o construcţie nesigură de cuburi. Din spatele porţilor mute nu răzbate nici un sunet. Ninge cu boabe mărunte, unele saltă pe loc şi se rostogolesc. Movila pietruită luceşte în lumina rece de Ianuarie asemeni un os şlefuit. Chiar aşa m-am gândit la locul acesta, parcă aş sta pe un os de stern tocit!
Straşnic lunecuş trebuie să fi fost odată pe aici, când doar caii fornăiau trăgând căruţele şi doar săniile hârşâiau în zăpada îngheţată. Apoi, în cursul lunilor şi anotimpurilor, pârăiaşe vesele ar fi clipocit peste piatra de râu. În mijlocul drumului se mai vede încă „albia“ pârăiaşului ce curgea spre Piaţa Aurarilor şi str. Târgului

Str. Movilei apare în documentele vechi sub diferite denumiri: Newsteyfft // Neusteufft (1480), Dy Newstyfft (1486), Nayer Stifd (1614), Neystefft (1611). Numele „Neustift“ poate fi tradus în mai multe feluri. Cuvântul „Ştift“ poate avea înţelesul de: „mănăstire“, „instituţie“, dar şi „ceva nou întemeiat, creat, făcut“… de exemplu o stradă nou întemeiată, amenajată.

Acuarela Julianei Fabritius-Dancu surprinde, în stilul ei personal şi inimitabil, un alt colţ pitoresc din Cetate: străduţa Movilei, între Pasajul Şcolii şi Piaţa Aurarilor. Pe vremuri, locul acesta se numea „Hillchen“ // „Hüllchen“. (Hill înseamnă: deal mic, dar şi hulă, drum îngust pe o coastă foarte piezişă). Interesant este şi faptul că, paralel cu „vechea“ str. 9 Mai,(9 Mai fiind una din cele mai vechi străzi din Sibiu), se află două străzi care poartă în numele lor cuvântul „nou“: Strada Nouă / Neugasse şi Strada Movilei // Neustift.

Adriana Moscicki

Str. Movilei // Neustift – acuarelă de Juliana Fabritius-Dancu 1960

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert