2016-11-10
drumul tot era veselie…
Cred în modernizare şi înnoire, dar când văd imaginea aceasta mă cuprinde nostalgia! România era cîndva o ţară agrară şi nu cred că era o ruşine! Ţăranul se trezea cu noaptea în cap şi hrănea întâi animalul din ogradă: fierbea pentru porci cartofi şi lături, îi dezmierda cu boabe şi coceni de porumb. Toca verdeaţă orătăniilor, încălzea mîncarea rămasă de cu seară pentru câine şi doar când zarva din ogradă se potolea, omul lua sapa ori coasa şi pornea la câmp. Soarele se suia în vârful cerului, omul asudat lepăda cămaşa, sufleca pantolonii, îşi potolea setea şi, totdeauna, un fir scurs din cană îşi croia albie din colţul gurii pînă pe pieptul ars de soare. Omul ştergea fruntea cu mâneca, muierea, ştergea broboanele de pe faţă cu cârpa şi o prindea din nou ridicând cozile şi învârtind colţurile de pînză peste cap.
Îmi amintesc şi dansul rotund al pălăriilor peste păşunea verde. Panglica neagră era decolorată şi prăfuită, prinsă cu poale se ridica şi se lăsa în ritmul trupului. Coasele făceau drum de flori, greblele afânau şi întorceau mirosul. Săpăliga muşca pământul. Femeile cântau şi rădeau. Drumul tot era veselie. Apoi se făcea linişte până când, spre seară, din capul satului se auzeau talăngi şi ciurda venea acasă…
Adriana Moscicki
Întoarcere de la câmp – femei din zona Vurpăr / Burgberg – anii ’80 – sursa foto: W.Knape
