2016-09-16
vînzători de ocazie…
Ades, la marginea şoselei, oameni cu găleţi şi coşuri pline îmbie călătorul a cumpăra din fructele pădurii, ori din roadele grădinii. Nu e nimic nou în obiceiul acesta. Drumul spre Bucureşti şi spre Mare, cunoştea puncte populare de vînzare a fructelor şi legumelor, mai ales a roşiilor de grădină. Cu cît coborai spre Sud, se adăugau vinetele şi ardeii graşi, lubeniţele şi cantalupii, apoi, pe malurile Dunării, peştii înşiraţi pe aţă.
Trenul cu aburi intra tutuind în gara Ionesti şi, învelit într-un abur alb şi cald, făcea o pauză lungă de alimentare cu apă. Peronul se umplea de ţărani şi coşurile lor de nuiele: prune măsurate în cană, piersici de vie cu carne roşie şi aromată, nuci la grămadă, ciorchini dulci şi lipicioşi, proaspăt culeşi din vie şi, ades, umbriţi de frunze încă verzi cu vreji subţiri îmbîrligaţi, dulci-acrişori.
Cînd conductorul îşi sufla fluiericea, tot zumzetul negustorilor se dezlipea de trupul trenului, ca un roi ce se îndreaptă spre altă scorbura şi noi treceam hurducaţi încetişor. Uneori, cu coşul gol şi bănuţii aşezaţi frumos în vreo batistă, vînzătorii aceştia îşi lăsau trupul moale pe bancă şi, preţ de o clipă, privirea le juca departe, purtată de gînd.
Cînd am zărit fotografia aceasta, mi-am amintit privirea pierdută în reverie a vînzătorilor de fructe, clipa aceea mică de intimitate totală, departe de curiozitatea vecinilor ori a familiei.
Iată o copilă, toată primăvară, cîntărind roadele toamnei în talerele mîinilor molatice. Ca o pasăre în agonie, ciorchinele se odihneşte în mijlocul palmei căutînd adăpost. Şi privirea aceea plecată în depărtarea unei amintiri, ori a unei dureri. Buzele ei, fruct pîrguit, poate sărutate, poate mistuite de dorinţa unui sărut, în aşteptarea atingerii, aşa cum însuşi mărul aşteaptă muşcătura cu amestec de durere şi plăcere.
Copilă cu trupul mic ferecat în pînză, spre ce vis depărtat ochiul tău întors?
Adriana Moscicki
Fotografie din atelierul lui Albert Schievert (ca.1869)
