2016-08-20
Subarini după ploaie
Vopseaua verde a porţii e scorojită, rugina mănîncă pînă la os. În spatele ei, bălăriile au făcut un zid vegetal acoperind în tăcere şi uitare vestita Boltă Rece. Pe ringul de dans buruienile dau în floare, în locul orchestrei se ridică vlăstari, rădăcinile scormonesc pămîntul ca un cuţit în rană. Cîţiva tineri stăteau căţăraţi de gard, Gemma nici nu s-a sinchisit. Aşa dădeam şi noi tîrcoale pe aici, prin liceu.
Am luat cărările la rînd, podul, aleea spre B-dul Victoriei. Un teren gol cuprins de un gard m-a izbit drept în faţă. Fusese o casă măreaţă, cu spatele la parc, cu faţa la şosea, cu pereţi înalţi şi uşi impunătoare, cîţiva colegi locuiseră acolo pe vremuri în chirie, aşa cum era prin casele naţionalizate. Pîrîul era puţin tulbure. Am căutat cu privirea vreun peşte viteaz ori vreo coadă de mormoloc, n-am zărit şi nici Gemma n-a fost mai norocoasă. Cîţiva stejari, mult mai bătrîni decît noi zăceau răpuşi. M-am întristat. Copacii mor în picioare mîncaţi pe dinăuntru ca omul ros de gînduri şi griji. Gemma zburda neştiutoare şi veselă, aşa cum făceam noi demult, îmbrăcaţi în spielhoseni şi ghetuţe de piele. Ieşeam des în parc, în rînd doi cîte doi, fiecare grupă îşi avea tabăra lîngă un stejar. Zîmbesc, căci pe vremea aceea, privitul furnicilor în drum spre muşuroi nu era plictisitor deloc! Apoi am coborît ani întregi la ora de desen şi la dirigenţie lîngă tufele de soc pe marginea lacului. Adunam florile în plasă şi timpul părea eternitate pînă cînd sucul acidulat putea fi scos din borcan.
Lacul e secat dar verde crud. O mică mlaştină hrăneşte papura şi flori galbene la buza canalului de scurgere. Aici am patinat ani de-a rîndul. Nu am uitat nimic din întîmplările parcului, nici pe brutarul de pe 13 Aprilie. Peste un ochi purta banderolă de pirat din piele neagră şi asta ne speria şi fascina deopotrivă.
Parcul e verde şi liniştit, parcă anii ne-au atins doar pe noi, dar nu am uitat nimic, am mers pe cărări într-o după masă, după ploaie.
Adriana Moscicki
