2016-07-26
la CEC
La CEC era totdeauna aglomeraţie şi coadă. Funcţionarele se mişcau preţioase după sticlele înalte ale birourilor. Şi-mi părea că vorbesc o limba necunoscută, nu numai mie ci multora de acolo.
Cel mai interesant era să te caţeri pe banca înaltă, picioarele atîrnînd în aer lîngă masa de lemn, masivă. În mijlocul ei tronau tocuri, călimări cu cernalea şi formulare pătrăţoase, cît palma, tipărite în roşu, albastru şi negru. Fiecare formular avea o destinaţie şi semnificaţie anume, de care nu mi mai amintesc exact: depunere, extragere şi alte activităţi bancare neclare mie pe vremea aceea… Totdeauna se găsea cineva să greşească completarea formularului ori alegerea culorii şi trebuia să o ia de la capăt, migălos, căci rubricile erau înguste şi mici. Aşa stăteam acolo pe bancă, bălăngănindu-mi picioarele şi privind strada. Pe centru lumea trecea nepăsătoare de chinurile completării formularelor.
Dar CEC-ul din Piaţa Mare era şi mai şi. Acolo pereţii erau înalţi şi decoraţi, sălile largi şi impunătoare, zumzetul oamenilor mai reţinut şi mai respectuos, estompat de imensitatea palatului. Doar micile formulare împrăştiate pe masă mărturiseau neputinţa unora, poate greutatea limbajului administrativ. Îmi plăcea să fac oficiul de împărţire a formularului de cîte ori eram solicitată, foaia se desprindea uşor din partea de sus unde era prinsă în lipici, cu un zgomot sec. Se întîmpla să fim mai mulţi copii lăsaţi la bancă, în aşteptare şi ne aruncam priviri pe sub sprîncene, spionîndu-ne reciproc în timp ce ne fîţîiam şi mîzgăleam, cu un aer serios de oameni mari, formularul acela important, sau cel puţin ne prefăceam, căci terminam prin a desena vreo cloşcă cu pui, vreun cap de prinţesă cu coroana strîmbă şi ochi ce-i ieşeau din cap, chiar acolo în josul paginii, în spaţiul rămas alb. Apoi venea mama cu carnetul în mînă şi spunea, „gata, hai să megem“ şi ne eliberam din acvariul acela mare, direct în burta oraşului.
Adriana Moscicki
1 – Reclama din almanahuri (1971-1980)
2 – Foto Emil Fischer, anii 20 (colectia Nicuşor Ivănuş/Răzvan Pop)
