2016-07-16
Sînt sigură că vă amintiţi…
Pe vremea cînd blocurile erau cea mai nouă şi la modă „locaţie“-visul oricărei tinere familii în aşteptare- noi, copiii, ne jucam şi alergam toată ziulica prin curţile comune, ori stăteam la taifas pe banci. Banca era punctul fierbinte al curţii, parlament şi (simbolic) o „agora“ în miniatură, loc în care se întîlneau tipologii umane, toate reprezentante pentru mozaicul socio-cultural al Cetăţii. Cererea de locuri pe bancă depăşea cu mult oferta şi, aşa, ne aduceam dragele scăunele de lemn de acasă şi ne aşezam aproape de sfătoasele oratoare, să nu pierdem nimic din ştirile zilei şi ale nopţii.
Bunicile păzeau cu un ochi nepotul, cu altul lîna pe care o ştrencăneau, ori macramameul ce se întrupa într-o şerpuire rigidă în ghem. Croşetele mergeau rotund în modelul mileelor, ce aveau să se aşeze apoi frumos pe televizor, ori să fie mare de aţă pentru vreun peşte de sticlă. Acul, ce străpungea desenul goblenelor, tresărea doar la strigătele „na vino aicea mă!“, „na stai frumos mă copile“ sau „las că-ţi arăt io ţie“! şi-şi urma apoi conştiincios transportul de lînă colorată. Femeile zise „casnice“ descoperiseră metoda de rotunjire a veniturilor lunare prin munca la domiciliu, angajate în una din Cooperativele Meşteşugăreşti ce răsăriseră în Cetate şi împrejurime. Aşa se făcea că „la bancă“ apar îndeletniciri noi şi captivante pe vremea aceea: lipitul pliculeţelor de praf de copt, împletirea de port chei din fire de sîrmă sau plastic, încheiatul mănuşilor şi ciorapilor, remaiatul ciorapilor de nylon, coloratul figurinelor de plastic Donald Duck şi Mickey-Mouse, cowboy şi cai, la care ne uitam cu gura deschisă şi ne milogeam să primim vreun rebut! Erau însă şi mici ateliere meşteşugăreşti unde puteau lucra tineri şi femei fără experienţă dar cu puţin talent şi mîini îndemînatece: ţesătorie de covoraşe decorative, ştergare, pictură pe lemn, traforaj, legătorie de albume, fabricat de felicitări şi fotografii colorate manual.
Cum majoritatea fotografiilor şi felicitărilor tipărite se făcea în alb-negru, devenise o îndeletnicire comună, dar nu la îndemînă oricui, ci doar a talentalitor, coloratul fotografiilor… În flocoanele de culoare se înmuia cu grijă vîrful pensulei, ori vata beţişoarelor de lemn şi se picta peste fotografia propriu-zisă. Uneori rezultatul era o adevărată opera de artă…
Sînt sigură că va amintiţi puişorii galbeni din felicitările de Paşti, copiii îmbujoraţi de Crăciun, florile din primăvară. Azi le numim „vintage“ şi chiar le colecţionam, atunci erau muncă şi pâine!
Au fost odată cooperative meşteşugăreşti…
Adriana Moscicki
Fotografie alb/negru colorată manual, executată la o Cooperativă Meşteşugărească din Sibiu, anii 1960
