2016-06-10
călătorului îi şade bine cu drumul…
Regina Margot, Trei Muşchetari, negustori burtoşi, cavaleri cuceritoti, prelaţi cucernici, prinţi şi frumoase domniţe înfofolite în catifea şi dantele, manşoane de blană şi pălării cu voalete, chipuri surprinse în goana cailor, zdruncinăturile drumului, atacul hoţilor la drumul mare şi toate amintiri din filme şi cărţi.
Eu n-am fost decît în căruţa trasă de boi şi plină de coceni de porumbi, legănată. Am fost şi în căruţa zglobie trasă de cai, prin copilărie şi apoi, mult mai tîrziu prin sate amestecate cu saşi, români şi ţigani. Diligenţele, însă, au fost decorul poveştilor din copilăria mea şi realitatea altora. Şi, într-o clipă de visare, am putea vedea Cetatea noastră rotundă, dichisită cu turnuri, încinsă de ziduri, din depărtare chemarea ei susurata la urechea călătorului, şi ea toată, poate doar loc de pierzanie şi plăcere. Desigur, trenă de miros amestecat s-o fi ridicat deasupra acoperişurilor ochioase şi, insinuată pe drum în nara călătorului, să-l fi ameţit şi vrăjit…
Diligenţa din Viena şi Budapesta sosea o dată pe lună în Cetate, încărcată cu pachete şi călători. Fiecare pasager avea dreptul la cel mult 25 de kg, excesul se plătea scump, exact aşa cum facem şi noi azi… la avion! Pentru confortul călătorilor, diligenţele dispuneau de fotolii tapetate, cu arcuri flexibile pentru atenuarea zdruncinăturilor. Diligenţele erau trase de 4 cai, mînaţi de şeful surugiu ce trona din înălţimea băncii de lemn în faţa caroseriei. Alături stătea un însoţitor ajutător. Numărul călătorilor varia între 6 şi 8 persoane şi, mă gîndesc, puteau deveni adevăraţi prieteni ori duşmani pe viaţă în intimitatea unei asemenea călătorii. Opt zile rămînea diligenţa în Cetate, călătorii se împrăştiau pe la hanuri, familii ori casele lor. Alţii le luau locul la întoarcere şi alte poveşti se năşteau în diligenţa plecată la drum…
Adriana Moscicki
sursa grafică: „Alt-Hermannstadt“
