2016-05-25
din una în alta…
dreptunghiul de carton enunţă sec: „Broşă, România 1600, argint, email, perle, turcoaz şi garnet pe un disc mare purtat ca pafta sau broşă, purtat tradiţional la rochie de către femeile saxone din Transilvania“. Instantaneu mă umplu cu mîndrie. Un obiect preţios şi migălit cu artă în colecţiile de la British Museum. Mai încolo, luminat spectaculos, stă o cupă de argint toată perle şi pietre preţioase. Breasla aurarilor din cetate era puternică şi cunoscută. Poate obiectele acestea sînt chiar din Cetatea mea. Nu le cunosc autorii, povestea… Dar broşa-pafta îmi aduce în minte o întîmplare de demult.
A fost o dată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti! Trăia în Cetate o femeie mîndră şi neasemuit de frumoasă pe nume Johanna Balk, fata comitelui Sibian Daniel Melmer şi unită întru iubire de trup şi suflet cu farmacistul Wilhelm Balk. Viaţă tihnită din burgul liniştit e tulburată de ambiţia trufaşului prinţ Gabriel Bathory, nepotul lui Ştefan Bathory şi a îngrozitoarei prinţese Elisabetha Bathory, de a cuceri cu orice preţ Sibiul şi a deveni stăpîn peste Transilvania. Aşa se face că, în anul de graţie 1610, oraşul e trecut prin foc şi spadă, Sibienii alungaţi, nobilii arestaţi, schingiuiţi şi omorîţi. Printre cei morţi s-a numărat şi farmacistul Wilhelm Balk. Gabriel Bathory este bărbat frumos la trup, aprig la mînie, sînge fierbinte şi afemeiat nevoie mare. Adrenalina cuceritorului nu poate fi astîmpărată decît cu o femeie pe cinste. Cere să i se prezinte cea mai frumoasă femeie din oraş. Aleasă fiind văduva Johanna Balck şi prezentată prinţului în clădirea primăriei, prinţul, copleşit de frumuseţe şi dorinţă, porunceşte să fie dusă în casa pe care o locuia în Cetate, Casă Mövert în stradă Samuel von Brukenthal nr.1.
La curtea regilor Franţei, a fi amantă de rege era o cinste, un privilegiu şi oportunitate de înnobilare. Pentru frumoasa Johanna şi în micul principat Transilvănean, nu este decît o ruşine. Închisă în cămara stăpînului, ca o pradă ce aşteaptă să fie devorată, Johanna se dovedeşte neînfricată şi neînduplecată. Se spune că, auzind paşii cuceritorului Gabriel, desface paftaua ce împodobea rochia şi îşi înfige acul direct în inima. Johanna cade fără suflare pe pardosele. Dramatic sfîrşit de poveste, fapte mari, sentimente puternice şi decizii capitale ce ne amintesc de tragediile antice. Neprihănită, Johanna şi-a urmat iubirea în lumea celor drepţi. Aşa, minunata pafta săsească a urcat în mine amintirea poveştii, într-un muzeu la mii de kilometri de casă. În Burgul natal, pe un peret prăfuit şi şters de vreme, se mai poate vedea încă urma unui blazon: şarpele-dragon cu coadă legată în infinitul cercului, colţii de mistreţ ai familiei Bathory şi cele şapte turnuri ale cetăţilor Transilvănene pe care le-a stăpînit. Puterea şi trufia au fost învinse doar de iubirea unei femei pentru bărbatul ei.
Adînc în perete, casa Mövert a păstrat amintirea, în tăcere.
Adriana Moscicki
sursa ilustrații: „Alt-Hermannstadt“ / fotografie personală
