Călătorie ~ 2016,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2016-05-11

Fiecare casă are o poveste.

Uneori ea se confundă cu cea a oamenilor care au clădit-o şi o locuiesc. Sînt case a căror poveste se pierde adînc în timp şi istoria lor e doar o înşiruire de nume, de proprietari, ani şi date seci.Doar umbra unei amintiri o transformă în poveste personală şi caldă.
Casa aceasta stătea deja în picioare la 1470 fiind în proprietatea lui Hyeronimus Schneider, care probabil a clădit-o. La vremea respectivă casa se numără printre primele cinci din oraş cu cel mai mare impozit. În 1490 îi aparţine lui Michael Gereb, după 1500 primarului Johannes Agatha căruia îi urmează comerciantul Szervatius Holzschuch până în 1524, când o vinde lui Michael Altemberger (fiul primarului Thomas Altemberger). În 1537 Michael Altemberger o vinde lui Petrus Haller. Acestuia din urmă îi aparţin lucrările din perioada Renaşterii. În posesia familiei Haller casa a rămas până în anul 1882 când Antonie Haller o vinde lui Wilhelm Nendwich. Acesta o vinde însă, după numai doi ani, lui August Teutsch care îşi mută aici în septembrie 1884 farmacia de la nr. 9. După moartea lui Teutsch, farmacia “La Leu” (Zum Löwen) este cumpărată de Albert Zink, iar casa intră în proprietatea Universităţii Săseşti. După Primul război mondial, farmacia aparţine lui Emil Wermescher până la naţionalizare în 1949. Va continua să fie farmacie şi în perioada comunistă şi după 1989, ea fiind închisă în 2011.
Desigur am intrat şi am ieşit din magazinele ei de nenumărate ori, fără să-mi pese de înşiruirea asta de nume istorice. Mai degrabă ţin minte cum se adunau doi porumbei la un pervaz, cum se mişca perdeaua în spatele geamului ce dădea spre piaţă. Ţin minte farmacia lungă şi întunecară, cu mobilă pe partea dreapta şi coada ce se forma de-a lungul ei. Îmi amintesc cum un bărbat a cerut, şoptit, prezervative şi pentru o clipă tăcerea a devenit şi mai deasă, cum omul a ieşit grăbit, rușinos cu capul aplecat…
Ţin minte magazinul de tricotaje şi mobilierul lui plin de sertare. Da, mai ales sertarele lungi în care vînzătoare cotrobăia şi de cele mai multe ori nu găsea ce căuta… deşi erau pline, ticsite cu aţe colorate pentru broderii şi goblenuri tipărite gata de umplut, cu sculuri de macrame bej şi gheme albe pentru croşetat, cu ciorapi de bumbac şi chiloţi tetra, cu cravate de pionier şi şnururi galbene.
Cum aş fi cotrobăit în sertarele acelea lungi de lemn…
Pe latura din spate erau atîrnate pulovere făcute cu maşina de tricotat. Ajunseseră la mare modă. Unele femei îşi făcuseră rost „de afară“ și toată ziua maşina zornăia trecînd firele de la un rînd la altul, scuipînd în urmă materialul tricotat. Aici în magazin stăteau atîrnate pe umeraş modele în culori cu dungi şi înflorituri. Îmi amintesc podeaua de lemn şi lumina chioară şi mirosul de praf şi zgomotul sertarelor… aşa imi amintesc Casa Haller din Piaţa Mare.

Adriana Moscicki

Casa Haller – Piaţă Mare nr.10 (cca.1980) – sursa foto: W.Knape

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert